Al treilea guvern PSD-ALDE, la votul Parlamentului | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Al treilea guvern PSD-ALDE, votat de Parlament

Al treilea guvern PSD-ALDE, votat de Parlament

scris de C.S.
13 afisari

Guvernul Viorica Dăncilă a fost validat, luni, de cele două Camere ale Parlamentului, întrunite în sesiune extraordinară, după ce anterior miniştrii desemnaţi au fost audiaţi în comisiile de specialitate.

S-au înregistrat 282 de voturi „pentru”, 136 „împotrivă” şi o abţinere. Au fost 429 de parlamentari prezenţi, dintre care voturile valabil exprimate – 419.

Votul a fost secret cu bile.

Cabinetul Dăncilă, aprobat de conducerea PSD la 26 ianuarie, va avea patru vicepremieri – Paul Stănescu (PSD), Ana Birchall (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Viorel Ştefan (PSD) – fără portofoliu. Atribuţiile Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social vor fi preluate de alte structuri ale Executivului.

Astfel, noii miniştri ai Guvernului condus de Viorica Dăncilă sunt:

– Paul Stănescu – viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
– Graţiela Leocardia Gavrilescu – viceprim-ministru, ministrul Mediului
– Viorel Ştefan – viceprim-ministru fără portofoliu
– Ana Birchall – viceprim-ministru pentru Implementarea parteneriatelor strategice ale României
– Carmen Dan – ministrul Afacerilor Interne
– Teodor Meleşcanu – ministrul Afacerilor Externe
– Mihai Fifor – ministrul Apărării Naţionale
– Eugen Orlando Teodorovici – ministrul Finanţelor Publice
– Tudorel Toader – ministrul Justiţiei
– Petre Daea – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
– Valentin Popa – ministrul Educaţiei Naţionale
– Lia – Olguţa Vasilescu – ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale
– Dănuţ Andruşca – ministrul Economiei
– Anton Anton – ministrul Energiei
– Lucian Şova – ministrul Transporturilor
– Rovana Plumb – ministrul Fondurilor Europene
– Ştefan Radu Oprea – ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
– Sorina Pintea – ministrul Sănătăţii
– George Ivaşcu – ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale
– Ioan Deneş – ministrul Apelor şi Pădurilor
– Nicolae Burnete – ministrul Cercetării şi Inovării
– Bogdan Cojocaru – ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
– Ioana Bran – ministrul Tineretului şi Sportului
– Bogdan Gheorghe Trif – ministrul Turismului
– Natalia Intotero – ministrul pentru Românii de pretutindeni
– Viorel Ilie – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul
– Victor Negrescu – ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile parlamentare din 2016 urmează să fie învestit astăzi. Miniştrii Cabinetului condus de Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru în România, sunt audiaţi dimineaţă în comisiile Parlamentului. Rovana Plumb, candidat pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor pentru Afaceri Europene reunite ale Parlamentului, cu 18 voturi „pentru” şi 11 „împotrivă”.

Deputatul PSD de Neamţ Dănuţ Andruşcă, avizat în funcţia de ministru al Economiei în Comisia pentru Politică Economică din Senat, a declarat luni, după audieri, că printre obiectivele sale se numără crearea de locuri de muncă mai bine plătite şi susţinerea producătorilor, iar mai multe detalii pot fi găsite în programul de guvernare. Anton Anton, propus pentru funcţia de ministru al Energiei, a fot avizat luni favorabil în comisiile economice ale Parlamentului, cu 44 de voturi “pentru” şi 13 voturi “împotrivă”. După-amiază, de la ora 15.00, este convocat plenul reunit pentru învestirea Guvernului.

Ştefan Radu Oprea – aviz favorabil pentru portofoliul Ministerului Mediului de Afaceri

 

Ana Birchall – aviz favorabil în funcţia de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice

 

Teodor Meleşcanu – aviz favorabil pentru portofoliul Afacerilor Externe

Anton Anton – aviz favorabil pentru portofoliul Energiei

Rovana Plumb – aviz favorabil pentru Ministerul Fondurilor Europene

Dănuţ Andruşcă – aviz favorabil pentru portofoliul Economiei

Miniştrii propuşi pentru Cabinetul Viorica Dăncilă sunt audiaţi, luni, în comisiile parlamentare de specialitate, iar plenul se va întruni, în sesiune extraordinară, pentru votul de învestitură a noului Guvern.

În cursul dimineţii, începând cu ora 8,00 şi până la ora 14,00, vor avea loc audierile în comisiile parlamentare ale miniştrilor propuşi, iar plenul reunit se va întruni de la ora 15,00, conform programului stabilit de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

În şedinţa Parlamentului, prim-ministrul desemnat Viorica Dăncilă urmează să prezinte programul de guvernare şi lista membrilor Guvernului. În continuare vor avea loc dezbateri şi apoi se va vota.

Votul va fi secret cu bile. Acordarea încrederii Guvernului se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, potrivit regulamentului, fiind necesare 233 de voturi favorabile.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a anunţat că liberalii vor vota împotriva învestirii noului Guvern, iar miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul Dăncilă „le vor face viaţa grea” la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, cu întrebări pe subiecte extrase din promisiunile electorale.

USR a anunţat, de asemenea, că parlamentarii săi vor vota împotriva învestirii Guvernului Dăncilă, susţinând că acesta este compus din oameni slab pregătiţi şi cu probleme de integritate.

Şi liderii PMP au criticat programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi.

Noul Cabinet este format din 28 de membri, având în componenţă patru vicepremieri, faţă de trei câţi erau în precedentul guvern. Astfel, ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, vor fi şi vicepremieri. De asemenea, vor fi doi vicepremieri fără portofoliu ministerial: Ana Birchall (vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României) şi Viorel Ştefan.

Ceilalţi miniştri propuşi sunt: Carmen Dan – ministrul Afacerilor Interne; Teodor Meleşcanu – ministrul Afacerilor Externe; Mihai Fifor – ministrul Apărării Naţionale; Eugen Teodorovici – ministrul de Finanţe; Tudorel Toader – ministrul Justiţiei; Petre Daea – ministrul Agriculturii; Valentin Popa – ministrul Educaţiei; Lia Olguţa Vasilescu – ministrul Muncii; Dănuţ Andruşca – ministrul Economiei; Anton Anton – ministrul Energiei; Lucian Şova – ministrul Transporturilor; Rovana Plumb – ministru pentru Fondurile Europene; Radu Oprea – ministrul pentru Mediul de Afaceri; Sorina Pintea – ministrul Sănătăţii; George Ivaşcu – ministrul Culturii; Ioan Deneş – ministrul Apelor şi Pădurilor; Nicolae Burnete – ministrul Cercetării; Bogdan Cojocaru – ministrul Comunicaţiilor; Ioana Bran – ministrul Tineretului şi Sportului; Bogdan Trif – ministrul Turismului; Natalia Intotero – ministrul pentru Românii de Pretutindeni; Viorel Ilie – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul; Victor Negrescu – ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Toţi cei 27 de miniştri şi vicepremieri urmează să fie audiaţi în comisiile parlamentare, începând de la ora 8.00, pentru fiecare fiind alocate doar 30 de minute. Oricum, avizele comisiilor sunt consultative, însă, de-a lungul timpului, atunci când o persoană nominalizată a fost respinsă, aceasta a fost înlocuită, fiind făcută o nouă propunere.

Până acum, desemnarea senatorului Radu Oprea la Mediul de Afaceri, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, şi a rectorului Valentin Popa la Educaţie, care a făcut o serie de greşeli de limbă de-a lungul timpului, au fost cele mai criticate, însă PSD nu renunţă la nominalizarea acestora.

Şi revenirea în Guvern a Rovanei Plumb, pentru care Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a cercetării penale în dosarul Belina, a stârnit reacţii critice.

Deocamdată, PSD şi ALDE se pot baza pe voturile propriilor parlamentari şi aşteaptă şi decizia UDMR, a cărei conducere se va întruni în această dimineaţă.

Liderii UDMR au avut săptămâna trecută o întâlnire cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi cu liderii PSD, la finalul căreia Kelemen Hunor a declarat că i-a plăcut că Dăncilă a răspuns la toate întrebările, inclusiv la cele tehnice, legate de agricultură, puse de membrii formaţiunii, fără să se uite la preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Liderul UDMR a mai declarat că „tot ceea ce s-a vehiculat în presă despre Viorica Dăncilă nu s-a dovedit”.

Sâmbătă seara, la Târgu Mureş, la Conferinţa Tineretului Maghiar (MIERT), Kelemen Hunor afirmat că programul de guvernare pare a fi scris ”la Ministerul Agriculturii, între două beri”.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că speră ca UDMR să susţină învestirea Guvernului şi că programul de guvernare este, în linii mari, acelaşi cu cel votat anterior.

Şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a replicat lui Kelemen Hunor: ”Acolo (la Ministerul Agriculturii – n.r.)  e sediul materiei. Acolo e orzoaica pentru bere, acolo este industria alimentară. În 1968 m-am îmbătat şi, dacă mă gândesc, şi acum mi-e rău”.

PNL a decis duminică seară că va vota împotrivă, la vedere, la investirea Guvernului.

„Deci vom vota împotriva învestirii acestui Guvern. Că vom continua comunicarea, dialogul şi încercarea de a convinge oricare parlamentar din actuala majoritate. Facem apel către parlamentarii minorităţilor UDMR, şi de asemenea către parlamentarii care mai au capul pe umeri şi mai au un pic de sensibilitate faţă de soarta României să voteze împotriva investirii acestui Guvern”, a declarat duminică seară liderul liberal Ludovic Orban.

De asemenea, Orban a spus că le-a solicitat parlamentarilor PNL să nu accepte limitarea termenului de audiere în comisii a miniştrilor.

„Este inadmisibil să reduci la 30 de minute audierea unui ministru. Este o bătaie de joc,  în care 20 de minute reprezintă prezentarea ministrului. Eu cred ca miniştri aceştia sunt atât de habarnişti , atât de paraleli cu domeniul pe care urmează să îl conducă încât le este frică să nu se facă de râs în cazul în care parlamentarii opoziţiei sunt lăsaţi să pună întrebări de substanţă, întrebări serioase, întrebări care să releve cunoaşterea domeniului de activitate şi mai ales gradul de înţelegerea al obiectivelor asumate în acest program de guvernare”, a susţinut Orban.

Votul pentru Guvern şi programul de guvernare va fi secret, exprimat cu bile, iar pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au 243 de senatori, iar la astfel de voturi, deşi sunt considerate secrete, de fiecare dată social-democraţii au parlamentari care stau lângă urne, iar colegii le arată bilele când le introduc în urne, pentru a fi siguri că decizia partidului este respectată şi că nimeni nu trădează.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult