De asemenea, comisia i-a validat pe cei doi vicepreşedinţi ai Organizaţiei Bucureşti – Costică Canacheu şi Sorina Plăcintă, precum şi pe secretarul general, Vasile Gherasim.
Nu în ultimul rând, au fost validaţi trezorierul – Horaţiu Ţica, preşedintele comisiei de statut etică şi litigii – Cristian Rădulescu şi preşedintele comisiei de control – Mircea Marinescu.
Elena Udrea a declarat duminică, după ce a fost aleasă preşedinte al organizaţiei PDL din Capitală, că filiala pe care o va conduce îşi propune să câştige toate alegerile în care va intra.
„Este o mare responsabilitate pe catre o împart cu dvs. Dacă ne asumăm până la capăt proiectul pe care împreună l-am creionat, PDL Bucureşti va fi câştigător în toate alegerile următoare. Bucureştenii aşteaptă să vadă partidul responsabil, partidul aplecat asupra problemelor lor, pe care îl cunoşteau. Vor să ne vadă aşa cum ne ştiau, lângă ei, în stradă, alături de problemele lor. Acum pot să spun: PDL Bucureşti are echipă, PDL Bucureşti are proiecte. PDL la Bucureşti îşi propune să câştige din acest moment toate alegerile în care va intra. Depinde numai de noi”, a declarat Udrea.
–––––––––––––––––-
Elena Udrea a declarat duminică, la conferinţa alegerilor în care va fi confirmată ca lider al PDL din Capitală, că îşi doreşte ca democrat-liberalii „să scape Bucureştiul de Sorin Oprescu” şi a susţinut că partidul său a greşit atunci când a lăsat oraşul „pe mâna unui doctor care nu nimereşte niciodată diagnosticul”, informează Agerpres.
„Eu vreau să scăpăm Bucureştiul de Sorin Oprescu. Sorin Oprescu este cel mai slab primar al Capitalei din ultimii 20 de ani. (…) Am greşit că am lăsat Bucureştiul pe mâna unui doctor care nu nimereşte niciodată diagnosticul, pe mâna unui personaj care va rămâne în istorie pentru cele mai mari kitsch-uri dintr-o capitală europeană. Recorduri cu Moş Crăciuni, cel mai mare tort sau cel mai mare cârnat”, a criticat Udrea.
Ea a mai susţinut că edilul-şef a trădat şi trădează în fiecare zi încrederea bucureştenilor „cu fiecare cuvânt pe care îl spune sonor, dar lipsit de conţinut”.
O altă dorinţă exprimată de viitorul lider al PDL Bucureşti a fost aceea de „scăpa România de PSD – partidul caracatiţă”. Udrea a susţinut că social-democraţii reprezintă „cel mai mare obstacol în viitorul României” şi o „frână” în calea modernizării, pledând în acest context pentru refacerea mişcării de dreapta din România.
„O dreaptă puternică este singura garanţie că România nu se mai întoarce în trecut la Ion Iliescu. Cât timp vom mai lăsa orgoliile să ne oprească în a reface dreapta românească? Trebuie să-l învingem pe Sorin Oprescu, trebuie să refacem unitatea forţelor politice de dreapta, trebuie să nu mai permitem PSD să blocheze România”, a spus Udrea.
De asemenea, ministrul a declarat că PSD va mai face un pas către putere dacă România va avea şi anul viitor scădere economică, dar ascensiunea social-democraţilor va putea fi oprită dacă va fi depăşită criza economică.
„În spatele lui Victor Ponta stau Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Ponta Victor este un soldat credincios care ascultă poruncile stăpânilor. În spatele lui Victor Ponta stă aceeaşi caracatiţă cu care PDL se luptă de atâţia ani”, a mai afirmat Udrea.
Conferinţa de alegeri a PDL Bucureşti a început duminică la Palatul Parlamentului, iar lucrările au fost deschise de Elena Udrea, cea care este de altfel unicul candidat la şefia organizaţiei democrat-liberale. La eveniment este prezent şi liderul PDL, premierul Emil Boc.
În sală se află, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai UNPR, în frunte cu Gabriel Oprea, ministrul Apărării, şi Neculai Onţanu, primarul sectorului 2.
De asemenea, lideri democrat-liberali marcanţi participă la conferinţa de alegeri a PDL Bucureşti, un eveniment calificat de Elena Udrea ca fiind important atât la nivelul organizaţiei, cât şi la nivelul PDL în ansamblul său.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, secretarul general Vasile Blaga, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, Liviu Negoiţă, Georghe Flutur, Valeriu Stoica, Ioan Oltean, Cristian Boureanu – toţi aceştia se află duminică alături de Elena Udrea la alegerile din organizaţia PDL Bucureşti.
Blaga avertizează: „Oprescu nu este uşor de bătut”
Secretarul executiv al PDL, Vasile Blaga, a avertizat-o pe Elena Udrea că organizaţia de Bucureşti pe care o va conduce trebuie să-şi desemneze rapid un candidat pentru Primăria Capitalei, subliniind că actualul edil-şef, Sorin Oprescu, „nu este uşor de bătut”.
Blaga a susţinut că PDL trebuie să înveţe din experienţa ratării obţinerii Primăriei Generale, subliniind că „nu poate fi lansat un candidat în precampanie”, ci trebuie construit din timp.
„Şi de aceea, Elena, vreau să-ţi spun un lucru foarte clar: de mâine trebuie să ne gândim cu toţii cine va candida la Primăria Generală a Capitalei. Cine va candida pentru sectoare. Oprescu nu este uşor de bătut”, a avertizat-o Blaga pe Udrea.
Secretarul general al PDL a amintit că organizaţiile democrat-liberale de sector şi-au ales deja conducerea – „oameni de toată isprava” – aşa cum s-a exprimat Blaga, el argumentând în acest context că există o bază serioasă a militanţilor care poate ajuta PDL să-şi atingă obiectivele.
„A candida pentru Bucureşti nu este doar un act de responsabilitate mare, ci este şi unul de curaj şi te felicit pentru acest curaj. Dar te felicit să iei şi măsurile care se impun pentru că, dacă vom câştiga Bucureştiul, şi convingerea mea este că vom câştiga, succesul va fi al întregii organizaţii, dacă vei pierde, înfrângerea va fi a ta. De aceea ai mare grijă, bucură-te de tot sprijinul nostru, toţi vom fi lângă tine”, a mai spus Blaga.
Cristian Preda: Traian Băsescu nu mai poate ajuta PDL
Europarlamentarul Cristian Preda a avertizat că preşedintele Traian Băsescu nu va putea nominaliza un prim-ministru democrat liberal după alegerile din 2012 în cazul în care partidul nu va obţine un scor bun în alegeri.
”Un partid popular e un partid al oamenilor de rând. Vom câştiga dacă vom vorbi limba oamenilor de rând, nu cum ne dictează şefii. Până acum şi PD şi PDL au profitat de popularitatea lui Traian Băsescu. Traian Băsescu nu ne mai poate ajuta. (…) Dacă vom face asta, îi vom da un ajutor lui Traian Băsescu. (…) Din păcate, popularitatea de care se bucură el nu este popularitatea care să ne mai ajute pe noi. Avem nevoie de un electorat, inteligenţă, imaginaţie, pentru că Traian Băsescu nu va putea numi un prim-ministru dintr-un partid care se clasează al doilea sau al treilea”, a subliniat Preda.
În discursul său el a pledat pentru competiţie internă şi pentru nominalizarea unor candidaţi credibili atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare, nu de candidaţi care să spere să dobândească credibilitate intrând în cursa electorală.
”S-au spus multe lucruri importante legate de solidaritate, de echipă. Cred că trebuie să adăugăm ceva. Echipele care câştigă sunt cele lucide. La Bucureşti ca şi în alte părţi din ţară avem nevoie nu doar de echipă, nu doar de solidaritate, avem nevoie de luciditate. La alegerile viitoare, la primul test electoral, primarii şi consilierii nu vor fi judecaţi doar în funcţie de performanţele lor, (…) ci şi după popularitatea guvernului. (…) Asta va face ca efortul pe care va trebui să-l depunem pentru alegerile locale să fie mai mare decât efortul pe care-l vor face PSD şi PNL. (…) Avem nevoie de oameni care să intre în aceste bătălii nu ca să se justifice, (…) vom avea nevoie de oameni care să fie convingători în mod natural şi nu prin fardul campaniilor de comunicare. (…) Va trebui să înţelegem ce aşteaptă oamenii şi cum vorbesc ei, dacă vrem cu adevărat să ducem mai departe ceea ce a făcut acest partid (…). Dacă nu vom face asta, vom fi într-o situaţie foarte delicată nu doar pentru Bucureşti, ci şi pentru restul ţării. Pentru că la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara noi nu avem primari. Iar fără o victorie în aceste oraşe şansele noastre la alegerile legislative vor fi diminuate. (…) Cred că atunci când vom stabili candidaturile, va trebui să recurgem la competiţii interne, să deschidem acest partid către oamenii de rând. Şi vom câştiga dacă vom vorbi limba oamenilor de rând, nu dacă vom vorbi cum ne dictează şefii”, a adăugat Preda.
LAUDATIO – Gabriel Oprea: Candidatura Elenei Udrea la şefia PDL Bucureşti – expresie vie a curajului şi responsabilităţii în politică
Candidatura Elenei Udrea la şefia PDL Bucureşti reprezintă cea mai vie expresie a curajului şi a responsabilităţii în politică, a declarat preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea.
”Momentul de astăzi este unul extrem de important în viaţa organizaţiei Bucureşti. Dar este unul la fel de important pentru PDL şi chiar pentru întreaga noastră politică naţională. (…) Pot spune ca Elena Udrea se numără printre cei mai serioşi, eficienţi, muncitori oameni pe care i-am întâlnit. (…) Indiferent de speculaţii, de atacurile politice, ceea ce contează în cariera unui om politic sunt faptele, iar ascensiunea politică a Elenei Udrea nu s-a bazat decât pe fapte. V-o spune un om care nu o laudă nici pe maica-sa dacă nu merită. (…) România are nevoie de reformă şi ea poate fi făcută doar de oameni responsabili, verticali, fermi, capabili să ia deciziile potrivite. Aveţi ocazia astăzi de a alege în conducerea organizaţiei PDL Bucureşti astfel de oameni. Aveţi ocazia de a vă confirma încă o dată statutul pe care îl aveţi şi de a arăta că reprezentaţi organizaţia cu cea mai importantă resursă de lideri politici”, a subliniat Oprea, invitat la conferinţa de alegeri a PDL Bucureşti.
El a reafirmat faptul că UNPR este un partener fidel al democrat-liberalilor în coaliţia de guvernare.
”Suntem parteneri într-o perioadă foarte grea din istoria României, iar faptul că atât PDL, cât şi UNPR ştiu ce însemnă responsabilitatea şi pun pe primul plan interesul naţional, arată că preţuim aceleaşi valori şi că putem construi un dialog politic serios în viitor. (…) Faptul că la conducerea acestei organizaţii puternice aveţi curajul să propuneţi un lider tânăr, competent, cu viziune şi cu energie este un merit pe care nu vi-l poate lua nimeni. Mai mult însă, faptul că Elena Udrea candidează astăzi la una dintre cele mai importante funcţii politice din interiorul unui partid este cea mai bună expresie a curajului şi a responsabilităţii în politică”, a adăugat liderul progesist.
Oprea a menţionat în discursul său colaborarea dintre cele două ministere, proiectele aflate în derulare şi a subliniat că Elena Udrea se află ”printre cei mai serioşi, mai devotaţi şi mai muncitori oameni pe care i-am întâlnit”.
El a spus că alegerea Elenei Udrea în fruntea organizaţiei Bucureşti a PDL va reprezenta un semnal de reformă şi un pas hotărât spre consolidarea politică la nivelul Capitalei.
”Elena Udrea va fi acelaşi om serios, dedicat şi perseverent pe care îl cunosc. Va fi un om preocupat de rezultate şi de promovarea oamenilor competenţi, aşa cum este şi în Guvern. (…) Avem nevoie de o Capitală modernă, europeană, dar şi de o nouă politică în Bucureşti. (…) Ca preşedinte executiv al UNPR, vreau să vă asigur de faptul că suntem un partener extrem de serios la guvernare şi, începând de astăzi, vă asigur că vom fi un partener la fel de serios şi la nivelul Capitalei. Vom munci împreună cu dumneavoastră pentru modernizarea Bucureştiului şi pentru aducerea lui pe harta marilor oraşe europene. Am încredere în Elena Udrea ca ministru, ca partener politic şi ca om. De aceea, o susţin cu toată credinţa în ceea ce şi-a propus şi îi doresc să fie întotdeauna la fel de muncitoare, solidară şi perseverentă”, a adăugat Oprea.
0 comentariu
…a fost bine definit drept „ardei umplut”.
o fi ardei umplut, dar are gradul de Maestru…