Curtea Constituţională (CCR) a respins, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale formulată de Monica Macovei, candidat independent în primul tur.
CC a respins, tot cu unanimitate de voturi, alte 12 contestaţii, formulate de Raul-Alex Terme, Geanina Stefany Florentina Iova, Costel Petre, Iulia Colici, Diana Gloria Salaoru, Ioan Marcu, Gabriel Meca, Ioan Andrica, Cornel Cernoschi, Eugeniu Dragoş Petria şi Viorel M. Iacobescu, apreciind că acestea sunt inadmisibile.
Hotărârile sunt definitive şi vor fi comunicate Biroului Electoral Central. Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de CC vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial, arată CC, într-un comunicat de presă.
Alte 12 cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale au fost respinse miercuri de Curtea Constituţională.
Cele 24 de sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională începând de luni, după încheierea primului tur al alegerilor prezidenţiale.