Alegeri, tur 2: Ce modificări pregătesc BEC și MAE în diaspora | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Alegeri prezidențiale, turul 2: Ce modificări pregătesc BEC și MAE în diaspora

Alegeri prezidențiale, turul 2: Ce modificări pregătesc BEC și MAE în diaspora

scris de Z.V.
2 afisari

BEC (Biroul Electoral Central) a anunțat că alegătorii din diaspora vor putea veni la vot cu declarațiile completate în turul 2, urmând să le semneze în secție.

Alegeri prezidențiale, turul 2: Ce modificări pregătesc BEC și MAE în diaspora (foto:andreisandor.com)

Alegeri prezidențiale, turul 2: Ce modificări pregătesc BEC și MAE în diaspora (foto:andreisandor.com)

Reprezentanţi ai MAE şi BEC au avut, marţi, 4 noiembrie, discuţii legate de posibilităţile de fluidizare a procesului de vot în străinătate la turul 2 al prezidenţialelor, din 16 noiembrie. După aceste discuţii, BEC a adoptat, marţi, o decizie şi o hotărâre şi a transmis un comunicat remis de mediafax. Decizia BEC adoptată marţi prevede că în termen de 5 zile, în situaţia în care biroul electoral al secţiei de votare din străinătate nu este constituit din numărul maxim de membri, preşedintele biroului va putea asigura completarea acestuia cu persoane din lista întocmită de MAE.

Astfel, potrivit legii, fiecare birou electoral al secţiei de votare din străinătate este constituit dintr-un preşedinte, desemnat de şeful reprezentanţei diplomatice, de regulă din cadrul acesteia, şi din 2 până la 6 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi şi că birourile electorale pentru secţiile de votare din străinătate nu pot funcţiona cu mai puţin de 3 membri, preşedinte şi 2 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi. Completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate cu reprezentanţii formaţiunilor politice care au propus candidaţi se face de către preşedintele biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate. În lege se mai arată că, în cazul în care numărul persoanelor propuse de formaţiunile politice este insuficient pentru completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, acestea sunt completate cu persoane cu o bună reputaţie şi fără apartenenţă politică, dintr-o listă întocmită de Ministerul Afacerilor Externe.

Legea mai stabileşte că lista este transmisă spre avizare Autorităţii Electorale Permanente de către Ministerul Afacerilor Externe, în formatul solicitat de aceasta, în termen de două zile de la întocmire. Avizul Autorităţii Electorale Permanente se comunică Ministerului Afacerilor Externe până cel mai târziu cu 5 zile înaintea desemnării preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Totodată, BEC a decis că alegătorii din străinătate îşi vor putea printa singuri formularul declaraţiei pe propria răspundere, afişat pe site-urile BEC şi al MAE, document pe care îl vor putea completa şi în afara secţiilor de votare.

Hotărârea a fost adoptată ţinând cont de necesitatea fluidizării procesului de votare la secţiile de votare din străinătate în cazul organizării unui al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României. Potrivit deciziei BEC, în toate cazurile, după identificarea alegătorului, semnarea şi datarea declaraţiei pe propria răspundere se va face numai în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare din străinătate.

În comunicatul remis presei, BEC menţionează că această decizie a fost adoptată în urma întâlnirii pe care membrii BEC au avut-o, marţi, cu ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, şi cu reprezentanţii Biroului Electoral pentru Secţiile de votare din străinătate şi la solicitarea MAE. Așadar, Biroul Electoral Central „a pus în discuţie şi oportunitatea şi posibilitatea reală de suplimentare a secţiilor de votare din străinătate”, precum şi „necesitatea de a se asigura şi a se lucra cu un număr de ştampile egal cu numărul de cabine de vot, chiar dacă nu sunt prezenţi toţi membrii biroului electoral al secţiei de votare”. În comunicat se mai arată că, în urma acestor discuţii, BEC a adoptat şi o hotărâre. În preambulul acesteia se arată că a fost adoptată având în vedere „situaţia creată de incidentele ivite la secţiile de votare din străinătate, privind exerciţiul dreptului la vot” în data de 2 noiembrie. În hotărâre se precizează că menţiunea din legea pentru alegerea preşedintelui că al doilea tur de scrutin se organizează pe baza „aceloraşi liste de alegători” se referă doar la secţiile de votare din ţară, spre deosebire de secţiile de votare din străinătate.

Întrebat în ce mod Hotărârea BEC este de natură să fluidizeze procesul electoral la secţiile de votare din străinătate la al doilea tur de scrutin, purtătorul de cuvând al BEC, Marian Muhuleţ, a menţionat că nu are mandat să comenteze această decizie a Biroului. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că a propus BEC simplificarea procedurii de completare a declaraţiei pe propria răspundere şi a listei pe care trebuie să se înscrie votanţii din diaspora, precum şi mărirea numărului de cabine de vot, acolo unde o permite spaţiul. Şeful diplomaţiei a mai spus că MAE a propus şi simplificarea procedurii de completare a listei cu datele cu caracter personal. O altă propunere se referă la creşterea numărului de cabine de vot, acolo unde există spaţiu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult