Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Angela Merkel îl susține pe Klaus Iohannis. Scrisoarea cancelarului german

Angela Merkel îl susține pe Klaus Iohannis. Scrisoarea cancelarului german

scris de A.H.
309 Afisari

Klaus Iohannis se bucură de „un sprijin foarte larg” din partea cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Candidatul ACL a prezentat scrisoarea de susținere din partea liderului de la Berlin.

Angela Merkel îl susține pe Klaus Iohannis.

Angela Merkel îl susține pe Klaus Iohannis.

„Pentru mine a fost o bucurie că am primit scrisoarea, mă susţine, mă sprijină. Am sprijin foarte larg din partea doamnei Merkel” a mai spus Iohannis.

Întrebat dacă este susţinut de cancelarul german, Iohannis a declarat: „Categoric că mă susţine, mi-a şi scris această chestiune, că mă susţine”.

Iohannis a respins, de asemenea, ideea că beneficiază de acelaşi sprijin ca şi Victor Ponta, din partea cancelarului Germaniei, „Ar fi chiar curios. Să fim serioşi, şi doamna Merkel şi eu suntem şefi de partide în cadrul PPE şi în PPE ne sprijinim reciproc atunci când sunt alegeri. Iar, în această relaţie, pot să spun că există o notă specială, pentru că ne cunoaştem personal şi nu de acum, că este campanie electorală, ci de mulţi ani”.

Referitor la vizita lui Ponta în Germania, Iohannis a declarat: „Ştiu şi cine a intermediat vizita, nu e cazul să se laude, că nu are nicio contribuţie acolo. Bine că a fost, bine că au vorbit. Ştiu şi ce au vorbit”, a declarat Iohannis.

Întrebat de unde ştie ce au discutat Victor Ponta şi Angela Merkel, Iohannis a spus: ”Foarte simplu, pentru că un politician foarte apropiat de mine a fost acolo”.

Scrisoarea cancelarului german

scr

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS