Antonescu elimină oamenii lui Chiliman din conducerea PNL | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Antonescu elimină oamenii lui Chiliman din conducerea PNL

Antonescu elimină oamenii lui Chiliman din conducerea PNL

scris de P.C.R.
4 afisari

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, marţi, Biroul Politic Central al partidului, că Eduard Helvig va prelua atribuţiile de secretar general, el urmând să-l înlocuiască, astfel, pe Radu Stroe.

Crin Antonescu elimina oamenii lui Andrei Chiliman din conducerea PNLMembrii BPC au luat act de decizia lui Crin Antonescu şi unii dintre aceştia i-au mulţumit lui Radu Stroe pentru activitatea de până acum, informează Mediafax.

Potrivit Statutului PNL, secretarul general al partidului este desemnat prin decizia preşedintelui formaţiunii.

Eduard Hellvig a fost până în prezent consilierul lui Crin Antonescu. În septembrie 2010, când Delegaţia Permanentă a PNL a validat Cabinetul alternativ propus de Antonescu, Eduard Helvig era nominalizat ca ministru al Infrastructurii Naţionale.

Surse liberale, citate de Hotnews, susţin că în şedinta BPN nu s-a primit nici o explicaţie privind schimbarea propusă de Antonescu. Au fost înlocuiţi şi oamenii lui Radu Stroe şi Andrei Chiliman. Este vorba de Vlad Moisescu şi Ion Brad, care gestionau împreună finanţele partidului, deşi oficial niciunul dintre ei nu deţinea postul respectiv. De asemenea, a fost înlocuita şi Ioana Costescu de la şefia Departamentului de Analiză şi Comunicare Politică al PNL, apropiată de Chiliman.

Rareş Manescu, un fidel al preşedintelui PNL, a preluat funcţia de trezorier, iar Dan Mihalache (venit în PNL din PSD, in 2009), consilierul politic al lui Antonescu, a preluat şefia departamentului de analiză şi comunicare politică.

Hellvig a deţinut în perioada 2001-2003 postul de director general al Institutului de Studii Sociale, Bucureşti. A fost deputat PC în mandatul 2004-2008 şi europarlamentar pe o perioadă de 5 luni. După ce a pierdut nominalizarea pe un post eligibil de europarlamentar, părăseşte barca conservatorilor şi trece la PNL.

În 2008 candideaza din partea PNL Oradea la alegerile parlamentare dar pierde. Devine consilierul personal al presedintelui PNL, Crin Antonescu. După ce Antonescu pierde alegerile prezidenţiale din 2009, Hellvig se retrage la Oradea.

1 comentariu

Ciu Huhu 03-05-2011 - 21:09

Stroe e omul lui Basescu in PNL!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult