Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Antonescu vrea alegeri anticipate

Antonescu vrea alegeri anticipate

scris de A.H.
4 afisari

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la ProTV, că, dacă nu va mai fi Guvernul actual, atunci premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze, iar cea mai corectă cale ar fi organizarea de alegeri anticipate, însă a admis că un astfel de demers ar fi foarte greu de realizat din cauza contextului internaţional complicat.

Antonescu: Am o părere proastă despre declaraţia lui Ponta

Crin Antonescu

Dacă Guvernul nostru nu mai merge înainte – şi nu mai merge – pentru că domnul Ponta nu vrea să fie domnul Iohannis ministru, acolo unde vrem noi, nu unde vrea domnia sa, atunci domnul Ponta ar trebui să demisioneze şi după aceea, cu cel mai mare partid în spate, cu această posibilă majoritate de care vorbim, să solicite un nou mandat ca să nu vorbim de alegeri anticipate care ar fi cele mai corecte, dar care poate că nu sunt de recomandat într-un context destul de complicat internaţional”, a spus Crin Antonescu, în emisiunea ”După 20 de ani”.

El consideră că alegerile anticipate nu vor fi, cel mai probabil, agreate de niciun partid şi nici nu ar putea fi organizate concomitent cu europarlamentarele pentru că regulile europene nu permit un astfel de demers.

138 comentarii

mircea 23-02-2014 - 12:32

asa ai fost sfatuit in taina de catre Basescu-lipoveanule????

UnUL 23-02-2014 - 12:37

Da, sigur, toți care spun/fac ceva ce nu-ți place ție sunt sfătuiți de Băsescu. Ești obsedat rău de tot, mirciulică!

pathfinder 23-02-2014 - 12:47

Glumind putin, cam asta este situatia conform tampirilor forumului:
1. Basescu e tatar;
2. Antonescu e lipovan;
3. Ponta e evreu.

Eu am zis ca mama ta, saraca, nu are nici o vina….

pathfinder 23-02-2014 - 12:48

Am gresit fix unde era mai important:
… conform tampitilor forumului…

UnUL 23-02-2014 - 12:59

…iar Iliescu e țigan
Numai Felix e român get-beget!

pathfinder 23-02-2014 - 13:02

Scuze, asa este.
Traiasca Felix, varanul roman cel mai cinstit, curat si frumos dintre politicieni!!!

Antibasistul 23-02-2014 - 13:48

Dobitoci basisti, ma-sa lui Basescu avea mutra de tatarioaica get beget!

Ma-sa lui Ponta e evreica numele ei de familie e evreiesc 100, Naum!

Antonescu e din Delta, majoritatea acolo-s lipoveni, si el are mutra de lipovean cu ochi albastrii!

pathfinder 23-02-2014 - 13:54

albastrii…. 🙂

Ce culoare spuneai ca au ochii tai huhule?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

ancuta 23-02-2014 - 14:03

@pathfinder,
Ciocumic nu a gresit!
Nuuu!
A vrut a ne spune ca ochii îs albăstr(u)ii!
In fapt are dreptate!
Hai, nu fi chiar atat de rau cu el!
E nervos ca n-a mai facut-o de azi dimineata!
😉

pathfinder 23-02-2014 - 14:04

Nu-i vina mea…

ValVerde 23-02-2014 - 16:28

„Ce culoare spuneai ca au ochii tai huhule?”

===

Unu’ maro-cacaniu, celalalt aproape verde si amindoi asimetrici.
O fi el sasiu, dar vede basistu’ de departe….

neacsum 23-02-2014 - 13:08

Basescu este si everu dupa mama. E orice , numai roman nu, dup[a cum trateaza romanii.

UnUL 23-02-2014 - 13:10

Domnule Neacșu, de data asta ai dat cu mucii în fasole.

digital 23-02-2014 - 13:15

UnUL
23-02-2014 at 13:10

Da, sigur, toți care spun/fac ceva ce nu-ți place ție sunt sfătuiți de Băsescu. Ești obsedat rău de tot, unuuulică!

pathfinder 23-02-2014 - 13:17

@digital
Vorbind de increngaturi ale logicii…
Bea cafeaua bre!
Se simt aburii de palinca pana aici….

UnUL 23-02-2014 - 13:19

Eu m-am amețit deja numai citindu-i postarea.

digital 23-02-2014 - 13:23

voi sunteți amețiți din naștere, când v-au dat scroafele alea cu capetele de asfalt!
dacă beți și-o pălincă, adios muchachos!

pathfinder 23-02-2014 - 13:27

Nu fi atat de sigur.
Antrenamentul este totul!
Ca in orice sport…

pathfinder 23-02-2014 - 13:15

Noaptea mintii…
Pentru domnul Neacsu, cu eleganta:

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

ancuta 23-02-2014 - 12:34

In sfarsit si in romania, comunistoizii vor fi debarcati. Total.
Traiasca dreapta unita!
Jos 70%!
😉

UnUL 23-02-2014 - 12:38

Ancuța, aș vrea și eu, dar nu e așa simplu. Un PNL ci Antonescu în frunte e orice, numai de dreapta nu. Să mai vedem cum evoluează lucrurile.

ancuta 23-02-2014 - 12:51

Da’ io n-am zis ca antenescu va fi in fruntea dreptei!
Ceea ce am mai zis a fost ceva in genul: BAGAAA, BAGAA, BAGA BASEEE BAAGAAAAA!

Antibasistul 23-02-2014 - 13:04

BAGAAA, BAGAAAA BASE PE BASTII TOȚI LA PUSCARIE!!! PENTRU ca sa nu te duca romanii la zidul de la Tirgoviste!!!!!!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 13:11

Bășinel, Istericel, Crizel, Mârlănel. Obsedel, Idefixel.

Antibasistul 23-02-2014 - 13:28

Ți-e frica ca te baga Base la racoare, basistule un NUL nu scapi, Basescu ca sa scape cu viața va baga, fara mila, la racoare basistilor!

UnUL 23-02-2014 - 13:40

Cretinache, poate intri tu la închisoare pentru escrocheriile cu apartamente, eu nu am de ce.

Antibasistul 23-02-2014 - 13:56

Spre deosebire de marii hoți basisti, io lucrez cinstit!
Nu scapi de racoare la batrinețe, sa scape cu viața, Basescu va baga si nevinovați la racoare, a facut-o de multe ori in ultimi 9 ani!

UnUL 23-02-2014 - 14:20

Aha! Așa ți-a spus ție Felix?

Antibasistul 23-02-2014 - 12:58

Toatra dreapta lui Basescu e comunista pentru membrii sint fosti comunisti si utecisti, securisti!!!!!!!!!!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 13:00

Le-a studiat tu dosarele la toți, Bășinel?

Antibasistul 23-02-2014 - 13:07

Ei au recunoscut, nu toți, si presa a fost plina de informații despre trecutul lor comunist!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 13:13

TOȚI? „TOATRĂ” dreapta? Ia fă-mi o listă cu primii 10 000, în ordine alfabetică!

pathfinder 23-02-2014 - 13:18

Eu vreau ultimii 10.000…..

Antibasistul 23-02-2014 - 13:31

Magar basist a fost greseala de tastare, tu faci zilnic multe tastari gresite!

UnUL 23-02-2014 - 13:41

Da, și de obicei le corectez.

pathfinder 23-02-2014 - 13:01

Pe cale de consecinta: stanga e de fapt alcatuita din adevaratii oameni de dreapta.
Medicamenteeeeee!!!

UnUL 23-02-2014 - 13:08

Domnule Pathfinder, nu mai fă chestii de astea! Am făcut imensa eroare să-ți citesc postarea când mâncam, și m-a apucat un râs homeric de era cât pe-aici să mă înec cu prăjitura!

pathfinder 23-02-2014 - 13:11

Scuze…
🙂

Antibasistul 23-02-2014 - 13:12

Care prajitura? Postarile tale te dau de gol ca maninci numai cacat de la Basescu!

UnUL 23-02-2014 - 13:14

Bășinel ăla e meniul tău, eu am alte gusturi.

Antibasistul 23-02-2014 - 13:10

Tu ai spus-o privitor la stinga, NU EU, deci tu ai nevoie urgenta de medicamente!

UnUL 23-02-2014 - 13:14

Era concluzia logică a aberațiilor debitate de tine.

Antibasistul 23-02-2014 - 13:33

Concluzia a fost ILOGICA, GRESITA!

pathfinder 23-02-2014 - 13:35

Dar deductia? 🙂

Antibasistul 23-02-2014 - 13:40

GRESITA pentru ca si-n stinga sint mulți fosti comunistii! Astia cel puțin NU AU MAREA NESIMȚIRE, NERUSINARE a lui Basescu sa se autonumeasca DE DREAPTA!!!!!!!

pathfinder 23-02-2014 - 13:43

Bine huhule.
M-ai lamurit.

Ce ne-am face noi fara inteligenta ta este foarte greu de imaginat!?!

Thanks!

UnUL 23-02-2014 - 13:46

Bun, atunci schimb cerința : citează-mi 100 de persoane (de stânga sau de dreapta) care – după tine – NU au fost comuniști (evident, e vorba de cei peste 40 de ani, că altminteri nu aveau când să fie nici măcar pionieri!)
Dar nu confunda simplii membri PCR (care formau elita profesională a României : cum cineva se distingea profesional, cum i se propunea să intre în partid, și prea puțin aveau curajul să refuze!) cu activiștii.

milosu' 23-02-2014 - 16:22

Eu as fi foarte fericit sa vina basescu la putere…sa va mai taie salariile astea nesimtite…..pe care vi le-a reantregit PONTA. HANDICAPATILOR…….AM GRESIT……BASISTILOR……….

UnUL 23-02-2014 - 16:34

Mda, le-a reîntregit Ponta cu banii puși deoparte pentru asta de Boc și Ungureanu.

milosu' 23-02-2014 - 16:37

pusi deoparte in conturile fagmiliei? Fugi bai dobitocule si rama, nu vezi cat de prost esti?

UnUL 23-02-2014 - 16:40

Nu, în bugetul României, milogule.

milosu' 23-02-2014 - 16:46

bai dobitocule…..intrebarea este: de ce le-a mai taiat salariile romanilor, daca idolii tai au lasat abnii pt reantregirea salarii;or? cat de prost ‘esti’ matale…….ha-ha-le-ra internationala……………..

UnUL 23-02-2014 - 17:16

Ca să trecem peste criză, boule. Și s-a spus de la început că e o tăiere TEMPORARĂ (caută cuvântul în DEX!).

milosu' 23-02-2014 - 17:55

analfabetule……ce inseamna temporar pentru tine? CCR ASPUS PANA LA FIRST JANUARY….nu ai inteles…intai ianuarie…si guvernul basist a scimbat legea si taierile s-au mentinut. BAI,acesta….tu ori esti prost….da prost prost ori esti maniac……..mergi si fa …..NANA(sic”). Pricepusi, dobi, ce-ti spsai………………………Nu, eu nu cred……..esti pre aprost…………………..!!!!????%%%%%

UnUL 23-02-2014 - 18:08

CCR nu a spus nimic. Reîntregirea urma să aibă loc în 2 etape, după un an, maxim doi, în funcție de redresarea economică. Ceea ce s-a și întâmplat : prima etapă sub Boc, a doua urmând să aibă loc în 2013; se găsiseră deja resursele, înainte de căderea prin trădare a guvernului Ungureanu; de acești bani a profitat guvernul Ponta ca să se laude că ei au reîntregit salariile.

urbos 23-02-2014 - 18:14

Bosorog blestemat, mincinos si schizofrenic, asa era, pana in ianuarie 2011 se angajasera javrele ca faca salariile la loc.
Iesi in gatu ma-tii de secatura securista proasta.
Trebuie sa fiti omorati.

UnUL 23-02-2014 - 18:31

BAȚI CÂMPII.

UnUL 23-02-2014 - 18:09

Și scrie naibii românește!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 18:22

De ce sa scrie rumaneste ?
Sa faci tu ..isterie !
Te scoate din sarite , tot ce este
…R O M A N E S C !

milosu' 23-02-2014 - 18:42

UnUL-e, tu ori esti handicapat, si te inteleg, orii esti parte al sistemului securist de dezinformare!!!?? Eu sunt un om extrem de inteligen, am 5 inventii, dar felul tau de a aborda situatia di ROMANIA ma depaseste. Oare….poporul asta oropsit nu mai sacapa, niciodata, de cozile de topor, asa cum esti tu? Bai, dobotoc si imbecil, nu pricepi ca basescu este raul care nu lasa Romania sa mearga mai departe? basescu ESTE : COMUNIST, SECURIST, MINCINOS, PLANGACIOS, MAFIOT, SPECULANT DE BLUGI SI WISKY (si bautor), DIVERSIONIST, SABOTOR, AVAR, DUPLICITAR…………..ETC. Ce fel de suflet ai? Esti de alta nationalitate, esti un tradator, un analfabet, un pupincurist sau un VECHI SECURIST, CARE DEVENI CAPITALIST…..PRIN SARACIRA EA NOASTRA …..ACELOR MULTI…………SPUNUN-NE……ANIMALULE…….

UnUL 23-02-2014 - 19:17

Invenții, milogule? Ai inventat capacul de la budă?
Și nu, nu pricep. Băsescu a fost omul providențial pentru România, fără el, țara era în fundul gropii, alături de Grecia.
Nu mă mai obosesc șă spulber toate clișeele anteniste pe care le debitezi, am făcut-o nu o dată și m-am săturat să mă repet și să vorbesc la niște pereți USL-ași, intoxicați de calomnii și opaci la orice argumente

digital 23-02-2014 - 19:29

hai, mucles, că faci valuri cu submarinul-kior!

milosu' 23-02-2014 - 19:29

De ce alaturi de GRECIA? Cunosti cine a luat 20 de miliarde de euro, imprumut, de la FMI?
Cin e fost la conducerea Romaniei in ultimi 10 ani? Mare dobitoc esti?

mircea 23-02-2014 - 19:38

bai prostovane si tiganii si-au castigat libertatea inaintea voastra care si acum mai aveti inca spirid de sluga,furaciosi,mincinosisi superficiali,daca nu earu cei din oltenia mureati tot slugi,daia i-l pupati in cur pa tatarul Basescu si pa lipoveanu Antonescu

UnUL 23-02-2014 - 19:40

Iar începi cu ăi 20 de miliarde care ne-au scos din rahat? Reiau ce scriam deja:

Am imprumutat cei 20 de miliarde de la FMI ca sa impiedicam sa se prabuseasca cursul valutar (poate stiti ca o banca nationala cumpara sau vinde valuta pentru a pastra un nivel ACCEPTABIL al cursului valutar.) – O buna parte din banii din rezerva bancii de care va plangeti ca au disparut au fost vanduti pentru a mentine cursul valutar la un nivel acceptabil (ALTFEL NIMENI DIN CEI CARE S-AU IMPRUMUTAT IN VALUTA NU SI-AR FI PUTUT PLATI DATORIILE LA BANCI!) iar banii imprumutati i-au inlocuit in stoc pe cei vanduți, pentru ca orice tara are nevoie de o rezerva substantiala de valuta. Iar o transa, asa cum am mai spus, cu aprobarea FMI, care supravegheaza la sange utilizarea banilor pe care ii imprumuta – s-au folosit la plata pensiilor si salariilor, doarece guvernul Tariceanu a lasat un deficit de 5,4% si un gol la banii de pensii de peste 3 miliarde pe an (tineti minte marirea electorala a pensiilor, pe care bugetul nu si-o putea permite!)
P.S. Toate bancile private din Romania au obligatia sa pastreze anumita sume la Banca Nationala ca rezerve minime obligatorii. BNR, pentru a stimula creditarea, a dat inapoi bancilor aflate in criza de lichiditati o parte din banii pastrati ca rezerve minime obligatorii.
REPET, NATARAILOR, ROMANIA ESTE PRINTRE TARILE DIN UE CU CEA MAI MICA DATORIE EXTERNA. Vezi mai jos datoria publica a fiecarui stat european, exprimata atit ca procent din PIB, cit si ca suma nominala:
1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)
2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)
3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)
4. Ungaria 78,3 % (75 de miliarde de euro)
5. Franta 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)
6. Portugalia 76,8 % (125 910 miliarde de euro)
7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)
8. Malta 69,1 % (3,948 miliarde de euro)
9. Marea Britanie 68,1 % (950,3 miliarde lire)
10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)
11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)
12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)
13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)
14. Spania 53,2 % (559,65 miliarde eur)
15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)
16. Finlanda 44 % (75 miliarde eur)
17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)
18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)
19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)
20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)
21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld eur)
22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)
23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)
24. ROMANIA 23,7 % (116,526 miliarde lei)
25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde de leva)
26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)
27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

UnUL 23-02-2014 - 19:43

Ăia di Oltenia? Vorbești de ăia care pe vremea lui Ceașcă ocupau toate funcțiile de conducere pe la noi, se purtau ca niște mârlani și enervau pe toată lumea, mirciulică?
Vorba bancului:
Î. Care sunt cei mai muzicali români?
R. Oltenii : pentru că olteanul se naşte pe ARIE, când se culcă pune capul pe SOL, când intră în casă i se adresează nevestei cu FA, cînd intri la el în casă te cuprinde MI-LA, iar cînd îţi e director te apucă SI-LA.

UnUL 23-02-2014 - 19:18

Ce faci, C u r Bubos : încerci să te covingi sigur de adevărul aberațiilor pe care le debitezi iterativ?

Antibasistul 23-02-2014 - 20:27

Animalule basist un NUL, nu meriți nici aerul care il respiri!

UnUL 23-02-2014 - 20:33

@Bășinel
Bine : mă duc să-mi cumpăr un tub de oxigen !

urbos 23-02-2014 - 20:48

Ce oxigen ma animalule, tu inspiri bashini, la curu Kiorului.
Cum poti fi ma mosule asa de cretin, sa spui cuiva „Bashinel”, tu fiind sustinatorul unuia de-l cheama Basescu?
Omoara-te ma puturosule.

UnUL 23-02-2014 - 21:09

@C U R B U B O S, TU CARE EȘTI UN C U R EȘTI, DESIGUR, SPECIALIST ÎN B Ă Ș I N I; e un domeniu de care nu mă ocup și cu care nu am nicio tangență.
Cât despre numele pe care le dau unor forumiști, ar trebui să-mi dea un miel că i-am onorat să le fiu naș, (intri și tu în această categorie).

urbos 23-02-2014 - 21:25

Pe ce te bazezi mai mos cu cacat la cur si gura? Eu ti-am zis, tu il lingi pe unu pe care-l cheama cum il cheama. Basescu! Bese-te!

ancuta 23-02-2014 - 22:12

Carpatiene,
Cand ti-am zis ca-i Calin Gheorghe, olteanul arabizat, care se da profesor la Facultatea de Chimie Timisoara, nu m-ai crezut!

ancuta 23-02-2014 - 22:16

Io-te CVul:
Am absolvit facultatea de chimie de la Timisoara in anul 1985.
Am lucrat la Craiova si am lucrat pe domenii specifice producatorilor arabi de produse petroliere (in special methanol si alte hidrocarburi, parafine, ???). Pana in 1998. Apoi m-am atasat de industria producatoare specifica din Libia (2005-2010).
In 2010 am inceput afaceri cu sauditii. Pana in 2012, ca apoi sa lucrez cu algerienii, ca in prezent.
Postez cu diferite identitati greu detectabile, pe diferite forumuri (sobru, urbos, unU, gica contra). Pe facebook sunt doar antibase, dar pe ascuns, ca sobru, urbos, unU, injur tot, pe toti, vorbesc urat si sunt antisemit. Sunt plin de curaj cand vad ca nu ma depistati!
Hahahaha!
Imi place sa ma dau mare: desi ma kc pe mine de foame, ma dau professor la Timisoara!
Pozez intr-un om atoate stiutor (de la prasila sfeclei, la explicatiile genezei universala ori politica hemoroidala).
Ii irit, ii incit si ii contrazic pe toti, cat sunt protejat de pseudonym, dar sunt foarte precaut pe facebook!
Mi-am sters toate urmele din care sa reiasa ideologia mea anti ji da neasca ca sa nu patesc ceva!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 22:42

Nineaca, noi ne cunoastem de o vreme, si am avut o colaborare fructuoasa in domenii de noi cunoscute, Fapt pt care i-ti multumesc si ma consider dator .
Marturisesc , ca ma ingrijorezi de o vreme, si crede-ma sant un diagnostician destul de fin.
Despre materialul de mai sus, pe care l-ai mai avut afisat, fara sa te jignesc ,
nu este convingator, in special prin fortarea unor leit-motivuri , desuete .
Gunoiul in cauza , merita totusi , atentie !
Chapeau ! Mon chapeau pour VOUS !

ancuta 24-02-2014 - 20:03

@Carpatianule,
„Gunoiul in cauza , merita totusi , atentie !”
Asa, bre, asa!

ancuta 23-02-2014 - 21:49

scarna e facuta in toate felurile, asa ca … are multi nasi pe aici!
dar mai nou a mai capatat un nume: scarna sambeteana (la proasta asta in fiecare zi e .. sambata!!!)
neterminatu’ (ovulul matern debil si prematur, iar spermatozoidul fara coada, debil, lenes, fara vlaga) dracu’!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 21:11

inutil ma’h !La blocajul tau mental ,oxigeno-terapia este total ineficient !
Esti sclerozat la nivelul circulatiei periferice , fenomen usor de identificat prin fixismul decizional .
In memoria unei anumite amicitii secventiale , primeste o … recomandare ,potrivita !
Nu te mai chinui ,inutil ,discreditandu-te !
Ai doua solutii la indemana ;
Stai la ETAJUL 4 , dureaza doar 3 secunde !
Atarna-te !

milosu' 23-02-2014 - 19:51

chiar esti dobitoc……………

UnUL 23-02-2014 - 20:23

Îmi place poziția ta argumentată, bazată pe fapte concrete, pe date și cifre. Continuă tot așa!

Pungescu Gazian 23-02-2014 - 12:43

Antonescu este Timoshenka noastra, iar Ponta are tone si tone de gaze de sist pe constiinta.

Oare cum se zice „punga” sau inca mai bine „pungesti” in uraineana?

pathfinder 23-02-2014 - 12:45

Gluma-i gluma, dar sa compari pe Antenescu cu Yulia Tymoshenko e cam mult.
Aia-i si politician si femeie.
Antenescu e doar femeie…

UnUL 23-02-2014 - 12:57

Minunat pus punctul pe i !!

mircea 23-02-2014 - 13:03

cum va recunoaste-tti intre voi curlangiilor

pathfinder 23-02-2014 - 13:07

Mai putza mica, cum mai merge antrenamentul?
S-a lungit?
Exersezi cat postezi?!?
De asta nu pre iti ies cuvintele si literele?!?
Tremuriciule….

pathfinder 23-02-2014 - 13:09

De mila, nu de altceva, ia si niste material de ….
E maritata cu un roman!
https://www.youtube.com/watch?v=mqIA9jYKozE

Sa spui daca ajuta!

UnUL 23-02-2014 - 13:18

Pentru numele lui Dumnezeu, mirciulică, agramatul neichii, nu mai scrie „recunoașteți” cu cratimă că râd și curcile de tine !!!

digital 23-02-2014 - 13:38

UnUL
23-02-2014 at 13:18

băi, curcă beată, ce ești!

UnUL 23-02-2014 - 20:25

@Degețel, tu ești doar „c u r”, fără „că”.

digital 23-02-2014 - 14:12

pathfinder
23-02-2014 at 12:45

…adică…hermafrodit….!
că bine zici!

pathfinder 23-02-2014 - 12:43

Alegeri anticipate dupa ce acum un an ai castigat cu 70%.
Astia-s nebuni…

mircea 23-02-2014 - 13:24

la CHIEV a inceput arestarile la nivel de procurori generali cand o sa inceapa si la noi?????probabil dupa alegerile prezidentiale,sa vezi concursuri de fuga la gramada,scapa cine poatesa toarne mai mult,ca de abuzuri nu ducem lipsa,nici de detinuti ,anchetati si cercetati la ordin politic nu ducem lipsa

pathfinder 23-02-2014 - 13:30

Sa nu fie cu suparare KIEV si CHIEVO sunt doua lucruri diferite.
De asemeni, procurorii nu dau sentinte judecatoresti.
In cele din urma … schimba dracului dreapta cu stanga poate-ti ies postarile mai bine!

UnUL 23-02-2014 - 13:38

”AU început”, Bulă, că arestările ERA mai multe!!! În rest, vezi ce spune dl. Pathfinder!

digital 23-02-2014 - 14:10

îmi pare rău despre individ, dar președinte al României, nu va mai ajunge!

UnUL 23-02-2014 - 14:22

Sper că nici Ponta. Sau dacă ajunge, înseamnă că suntem o nație de cretini.

mircea 23-02-2014 - 14:39

cum dracu se face tu ca dascal ai sustinut un individ cu origine sanatoasa care a luat la admitere 2,71,dar a avut grija tovarasii activisti sa-l protejeze si sa-l promoveze.Acum sustii si promovezi un acelasi individ ca mai avea putin si esea la pensie din invatamantul superior la fel catine ,tot ranane repetent,mai pa cultura voastra ,aprofundeaza materia

ancuta 23-02-2014 - 14:46

@UL
Ce dracu’debiteaza asta?
E beat?

UnUL 23-02-2014 - 16:02

Da, ca de obicei! Nu e prima dată (și, desigur, nici ultima) când habar n-am ce vrea să spună.

UnUL 23-02-2014 - 14:23

Voiam să spun : „ o nație de „digitali”.

ancuta 23-02-2014 - 14:33

Esti indulgent!
scarna copypaste deget fara unghie digifleac digifleosc se mandreste cu epitetul „cretin” (persoană lipsită de inteligență; nătărău; nătâng; neghiob; nerod; tâmp; tont; năuc).

Antibasistul 23-02-2014 - 15:29

Handicapatule mintal basist, am trait mulți ani in Austria, Australia, Belgia, Olanda, am calatorit mult, IDIOTULE, vorbesc cursiv germana, franceza, engleza mai bine decit romana (a carei gramatica nu mi-a placut niciodata) retardatule basist!!!!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 16:05

Deci tu și Degețel sunteți unul și același. Ancuța și cu mine vorbea de Degețel și răspunzi tu : lucrurile îmi par clare. Afară doar dacă n-ai fost în stare să citești 4 rânduri de postare (știu că ți-e greu!)

Antibasistul 23-02-2014 - 16:38

Jiidanul Congo a postat cu nickul meu, deasupra ta basistule fara caracter!

UnUL 23-02-2014 - 16:39

M-am uitat pe tavanul apartamentului și te asigur că „deasupra mea” – n-a postat nimeni nimic !

Antibasistul 23-02-2014 - 16:42

Dobitoc basist, ca toți basistii, NU AI UMOR!!!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 16:49

Ai si …ATESTAT , de la FAC. OBREGIA !
Dar volens/nolens esti concurabil cu Sputarnickul de sous Somes !

Antibasistul 23-02-2014 - 17:02

Boritule, ca cauți pe Net?
Stai dracului in satra ta borita, ptiu de mii de ori!

UnUL 23-02-2014 - 17:12

Bășinel, umorul e de diverse calități, al tău e la nivelul comediei mute, când cineva îi trage scaunul altuia, acela cade în fund și tu te amuzi ca prostul (ce te afli).

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 17:13

Wi Kingule e N E T ul Tau ?
In Kingi , ma’h behindere !
La Grajduri via Socola !

Antibasistul 23-02-2014 - 15:48

Infectule jiidan CONGO, iarasi ai inceput sa postezi cu nickul meu, BLASTEMAT ESTI IN VECI, tu, familia ta, si națiunea ta!!!!!!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 16:05

Mda, după ce bați câmpii, e ușor să dai vina pe altul spunând că ți-a furat nick-ul.

UnUL 23-02-2014 - 16:27

Hotărăște-te : „BLESTEMAT”, cum e literar, sau „BLĂSTĂMAT”, ca pe la noi prin Ardeal! Dar nu fă un hibrid între cele două. Că altfel ajungem ca ân bancul din copilăria mea când se spunea că Miciurin (caută pe Goagăl) l-a altoit pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă și a rezultat Moș Crăcilă.

UnUL 23-02-2014 - 16:28

Hotărăște-te : „BLESTEMAT”, cum e literar, sau „BLĂSTĂMAT”, ca pe la noi prin Ardeal! Dar nu fă un hibrid între cele două. Că altfel ajungem ca în bancul din copilăria mea când se spunea că Miciurin (caută pe Goagăl) l-a altoit pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă și a rezultat Moș Crăcilă.

Antibasistul 23-02-2014 - 16:35

Blăs… sau bles…, tot aia-i!

UnUL 23-02-2014 - 16:38

Mda, pentru tine și „veți merge” sau „V-EȚI merge” e tot aia.

Antibasistul 23-02-2014 - 16:40

Duceti-va-n cretinele voastre mame basiste, idioților basisti, ptiuuuu de mii de ori!!!!!!!!!

UnUL 23-02-2014 - 17:14

Isteria, bat-o vina!
„idioți” – copy-paste nr. 465
Bășinel, iarăși „PTIU”? E al 2639-lea scuipat – RECICLAT – doar de când sunt eu pe acest forum. Această salivație în exces e, categoric, o problemă de sănătate extrem de gravă (Chiar dacă, așa cum bine spunea cineva, recuperezi, regurgitezi și refolosești fiecare scuipat de mai multe ori)!
ÎNJURĂTURILE NU LE MAI CONTABILIZEZ: ALTFEL AJUNGEAM DEJA LA CÂTEVA MII BUNE !

ancuta 23-02-2014 - 14:28

Imi pare bine „de” individ! (ca nu va ajunge presedintele Romaniei!)

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 14:49

Cat de T A M P I T trebuie sa fie v e s t e j i t u l de Crin (Din glastra NEO -Laberales)
Sa puna urechea la CANTECUL de Sirena a …hentaqiorului !
Gestul de IMBECIL are doar o …explicatie ; Atacul TURNATORULUI nr.1 la adresa ;
Porumbacului , in ZBOR RAZANT din cuibul de cuci , spre Parcul cu CucuVELE !
Acest GEST intrece ”Actul de COABITARE ” la care a participat si Crinu fara …coloana !

GESTUL in cauza ECHIVALEAZA cu un act SUICIDAL dpdv . politic !

Mergeti, unde a fatat ……
Mai bine , acusica decat dupa ATARNAREA QIORPICKULUI !
STREANG ,a !

jan dinu 24-02-2014 - 02:16

Doamne ,Doamne tu ne-ai dat
Un Crin bun barbat de stat
EL de-acum poate sa fie
A romanilor – mandrie !!
PONTA acum e terminat
Prin VARANU lui turbat
Shi impreuna o sa fie
Locatari in puskarie !!
JD-USA

urbos 24-02-2014 - 02:36

Hahahahaha!

UnUL 24-02-2014 - 08:13

CRIZĂ ISTERICĂ DE RÂS? Calmantele !!!!

ValVerde 23-02-2014 - 15:44

De fapt, principial, Antonescu are dreptate !
70% din romani (sau citi dracu’ au fost) au votat USL si programul de guvernare al USL

Daca USL se sparge, nu mai exista program, nu mai exista guvern si PM usl-ist.

Tragi linie si o iei de la inceput.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 23-02-2014 - 17:19

Zici …principial ! La rrumanasi , desigur !
Numai …PRINCIPIAL !
Treci dreq la rumeGAT !

jan dinu 23-02-2014 - 17:53

Vrem acum anticipate …
S-o le tragem pe la spate
USLeul sa dispara
Ce- e ciuma pentru tzara !

Traiasca intelegerea de nezdruncinat :BAsescu & ANtonescu !!
JD-USA

ancuta 23-02-2014 - 21:39

Janeee,
Traiasca intelegerea de nezdruncinat :BAsescu & ANtonescu !!
Liberali din toata tara, uniti-va!
Sa footem anUSuL!

urbos 23-02-2014 - 21:51

Viermilor, drepti! Pregatiti-va limbile pentru curul lui Antonescu!
Culcat! Drepti! Culcat! Taras, mars!

jan dinu 23-02-2014 - 18:00

— Parpanghele ,Parpanghele …
Ieshi afara din belele
In curind – VAranul tau …
Merge sigur la bulau !!

Traiasca judecatorii & procurorii
Traiasca Justitia BASescu !
JD-USA

ancuta 23-02-2014 - 22:28

Daca asta-i ordinea, esti prost, proasto!

pathfinder 23-02-2014 - 23:24

Asa este.
In cazul lui, gura pacatosului adevar graieste.
Sau, ma rog, a grait…

COSTEL 23-02-2014 - 19:57

PENTRU MINISTRUL TRANSPORTURILOR :
ATI INCEPUT UN PROCES DE SCHIMBARE , DE INSANATOSIRE DAR V-ATI OPRIT .
NU STIM CARE ESTE CAUZA , DAR NOI SALARIATII DE LA CFR CALATORI VOM LUPTA PANA LA CAPAT SI VOM FOLOSI TOATE “ARMELE” PERMISE DE LEGE CA SA VA DETERMINAM SA CURATATI PUTREGAIUL ADICA CONDUCEREA DE LA CFR CALATORI.
NU POTI SA FI PLATIT DIN BANI PUBLICI CU PESTE 9000 DE EURO LUNAR + BONUSURI SI SA RAPORTEZI PIERDERI DE PESTE 400 MILIOANE DE LEI LA FINELE ANULUI 2013 , SA DEVALIZEZI SOCIETATEA INTR-UN RITM AMETITOR DE RAPID DUPA BUNUL TAU PLAC MAI MULT SA DAI DOVADA DE AROGANTA MAXIMA COMBINATA CU O FRUSTRARE NATIVA , DAUNATOARE UNUI MANAGER LA O SOCIETATE DE STAT.
DA, DOAMNA RAMONA MANESCU , ATI GHICIT , ESTE VORBA DE MANAGERUL “SMART” DOROBANTU VALENTIN , CARE NU MAI NECESITA ABSOLUT NICIO DESCRIERE.

Mircea 24-02-2014 - 06:12

Basescu l-a nominalizat, Basescu nu il lasa sa plece. Bun baiat Basescu asta.

Victor Ponta, la Antena 3: „Sper ca luni-marti gasim o solutie sa continuam impreuna in USL / Cat e Basescu presedinte eu nu demisionez.”
HotNews.ro

urbos 24-02-2014 - 08:02

Scarnavia securista si comunista Basescu A SEMNAT PACT cu Ponta ma jigodie, ca sa-l puna pa ala prim ministru, iar idiotul ala de Ponta sa-l lase pe infractor sa imputa locul la Cotroceni si sa-si pastreze aparatul represiv.

UnUL 24-02-2014 - 08:15

Atâta ai priceput tu, Cretinache. Și nu uita că Crinela era de față la semnarea pactului!

Mircea 24-02-2014 - 06:37

„Si acum Traian Băsescu este un personaj politic mort. Pentru a-l resuscita este să-i punem în mână numirea prim-ministrului. Domnul Băsescu, în 2014, nu mai are nicio armă politică, cu excepţia numirii prim-ministrului.”
Victor Ponta la antene

Deci nu mai are justitia, serviciile….? OK s-a terminat cu dictatura, apuca-te de guvernare ca de doi ani lupti doar cu un personaj politic mort.

salut 24-02-2014 - 08:38

In tarile normale, Justitia si Serviciile NU fac politica.

UnUL 24-02-2014 - 09:40

NICI LA NOI: ȘI ASTA DATORITĂ PREȘEDINTELUI BĂSESCU:

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult