Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Bǎsescu despre aderarea la Schengen ȋn 2014

Bǎsescu despre aderarea la Schengen ȋn 2014

scris de Z.V.
2 afisari

Preşedintele Traian Băsescu l-a informat pe preşedintele CE, Herman van Rompuy, că România îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să devină membru Schengen.

Bǎsescu despre aderarea la Schengen ȋn 2014 (foto:caleaeuropeana.ro)

Preşedintele Traian Băsescu susţine că l-a informat joi, 17 ianuarie, pe preşedintele CE, Herman van Rompuy, că România îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să devină membru Schengen, punctând că acesta nu este doar un obiectiv de ţară, ci şi unul personal. „În ceea ce priveşte accesul României în Schengen, l-am informat pe preşedintele CERomânia îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să devină membru al Spaţiului Schengen, din mai multe motive.

„Este nu numai un obiectiv de ţară, dar este şi un obiectiv personal. În condiţiile în care eu îmi termin mandatul la 21 decembrie, aş vrea ca şi acest pas care vizează integrarea României în UE să fie făcut, chiar dacă se va face în două etape”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a precizat că vizează pentru acest proces luna octombrie, „datorită evoluţiilor interne”.

Traian Băsescu a mai spus că a cerut ca în raportul MCV să fie reflectat corect tot ce s-a întâmplat în România. „Sunt de acord că în Parlament s-a votat într-o veselie ca politicienii să nu mai răspundă în faţa legii, dar Curtea Constituţională a reacţionat şi a declarat neconstituţionale acele amendamente. Instituţiile statului şi-au făcut datoria, derapaje ale politicienilor sunt peste tot „Solicitarea mea a fost ca raportul MCV să vizeze instituţiile şi, sigur, derapajele politicienilor nu pot fi evitate. Sper să fie înţeleasă corect abordarea pe care am avut-o şi să se ţină cont de ea” a mai afirmat preşedintele, conform Radio Romȃnia Actualitǎți. Preşedintele Traian Băsescu spune că raportul CE privind MCV va fi publicat în 22 ianuarie.

21 comentarii

IV 17-01-2014 - 11:11

Joi a fost 16 !, astazi vineri este 17.

Marius 17-01-2014 - 15:20

,,El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci
nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase, dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel,nefericitul!,,

pathfinder 17-01-2014 - 15:26

Pune sursa bai psihopatule.

http://poporul.ro/patria-lui-popescu/
By Hari Bucur-Marcu | Categoria: Vocea poporului

poporul.ro !!!! (Hahahahaha)

Marius?
Mai hari matahari mai….

urbos 17-01-2014 - 15:32

Ce-i ma excrementule, a dat strechea-n tine? Ti-a intrat in sfarsit ceva in cur?
Mars ma eczema la cotet!

pathfinder 17-01-2014 - 15:37

Si ti bagi uai betavane?
Nu vezi ca graiesc cu matahari?
De la poporul.ro!!!!!!

POPORUL baaa, POPORUL.RO baaaa

Bolnavilor 🙂

mircea 17-01-2014 - 15:55

ai sa-ti moara caAND O BAGI,tu si malacu mereti sii traqget limbi lu Chioru si Cocosata,ca ailalta il are pa Aleodor

pathfinder 17-01-2014 - 15:54

Auzi ma matahari ce spun aia acolo: ei sunt poporul!
Bre!

” Manifest
Manifestul nostru

1. Noi suntem cetățenii români. Prin solidaritatea noastră este fundamentat statul România. Noi suntem cei care muncim, creăm, câștigăm bani cinstiți și plătim din ei taxele și impozitele pentru funcționarea statului român.”

Ei platesc impozite, baaaa bolnavule.
Ei muncesc, baaaa bolnavule.
Castiga bani cinstiti, baaaa bolnavule.
Aia, baaaa bolnavule.
De au creat site-ul poporulu’, baaaa bolnavule.

Ei nu sunt cetateni, ei sunt cetatenii.
Adica toti.
Adica poporu’, baaaa bolnavule.
Ai inteles, mai matahari?

P.S. Gluma, gluma, dar astia au innebunit de tot.
poporul.ro…

ValVerde 17-01-2014 - 16:03

Ca neacsum sau limbric.
In mintile lor deformate, o suta, doua de indivizi inseamna „poporul”

Pe de alta parte, 500K de membrii de partid in opozitie directa cu Basescu, jumatate de milion de indivizi care il urasc (conform cu specimenele mentionate) au adunat 100K de semnaturi care spun
„Tanti, Basescu m-a batut si m-a si scuipat si sa stiti ca nici nu mananca tot la masa. Plimba mancarea in gura”

Dar sunt amuzanti !

pathfinder 17-01-2014 - 16:09

Mda.
Dar potential periculosi.
In nebunia lor…

mircea 17-01-2014 - 16:28

bai japita PeDeLista in numai 24 de ore s-a cerut demisia lui Ponta si Basescu,voturile sunt 126 pentru demisia lui Ponta si 69189 pentru demisia lui Basescu.Ei cum ramani?????PeDeLeprelor

UnUL 17-01-2014 - 16:35

„S-a cerut” unde, mirciulică? În petițiile Urso-Gâdești ân care fiecare c r e t i n se defulează semnând de câte ori „vrea mușchii lui”?

pathfinder 17-01-2014 - 16:35

N-am treaba cu PDL-ul…
Tu vorbesti de o petitie online, right?
Vezi ca am postat despre asta… 😉
Poti sa ti-o bagi undeva.
Asta e valoarea…

pathfinder 17-01-2014 - 16:39

Postarea era adresata individului mircea.

UnUL 17-01-2014 - 16:50

Îl onorezi ridicându-l la apelativul de „individ”; cred că și „lighioană” e prea mult.

urbos 17-01-2014 - 16:40

Se aduna trei viermi basisti intr-un loc, ei, putini, amarati, chinuiti, si ce spun limbricii astia despre restul „cine ba? astia-s poporu?”
Ma jegurilor ma, uitati-va ma la voi ma mai intai, starpiturilor! Penibililor! Prostilor!

pathfinder 17-01-2014 - 16:44

Ai pus-o curboase!
Tu si toti politicienii, curboase.
Ia uite aici, baga de seama PNL-istule!, ce spun astia despre voi politicienii:
(repetitie intentionata)

„Ei sunt cei aflați în funcții și demnități publice unde nu crează nimic, dar vorbesc și decid în numele nostru, muncesc împotriva noastră și pentru binele exclusiv al lor, familiilor și prietenilor lor.”

Ce zici curboase?
E bine … nu e bine…

Poporul asta…

urbos 17-01-2014 - 16:48

Ce istericale de muyeri, incredibil! Hahahaha!
Si da sursa vierme, ca oracaiai la altii dupa surse.

pathfinder 17-01-2014 - 16:52

curboase, sursa e putin mai sus.
Staaaaiiiii, nu ridica capul in tavan!
Foloseste mouse-ul…

urbos 17-01-2014 - 16:46

Nu mai zic ca pielea poolii vorbeste dintr-o rulota aflata la mama dracu.
Cretinul asta emite pareri.

pathfinder 17-01-2014 - 16:49

Tu nici macar idei nu emiti talambule!

UnUL 17-01-2014 - 16:52

Nu, el emite doar gunoaie; groapa de gunoi din Pata rât este aseptică„ pre lângă postările lui Cur bubos.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult