Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Bǎsescu despre situația economicǎ a Romȃniei

Bǎsescu despre situația economicǎ a Romȃniei

scris de Z.V.
1 afisari

Traian Băsescu a afirmat joi, 14 august, că, în conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune, menționȃnd că premierului Victor Ponta îi „duduie economia în cap”.

Bǎsescu despre situația economicǎ a Romȃniei

„Lui Ponta îi duduie economia în cap. În realitate, (economia — n.r.) a început să se deprecieze. În conformitate cu standardele Uniunii Europene, România a intrat în recesiune. (…) Definiția pe care Eurostatul o dă recesiunii: două trimestre succesive cu scădere a creșterii economice față de trimestrul anterior. România se află în această situație, chiar dacă față de anul 2013 are o ușoară creștere economică. Dar deja economia a intrat într-un declin, un declin de două trimestre consecutive: trimestrul I — care are o creștere negativă de 0,2% din PIB și trimestrul II 2014 — care are o creștere negativă de 1% față de trimestrul I 2014. În termeni tehnici, înseamnă că economia României a intrat în recesiune„, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Președintele a adǎugat cǎ motivele intrǎrii ȋn recesiune sunt „În general, proasta guvernare şi impresia că suntem guvernaţi pentru că premierul merge la televizor. unde vorbeşte despre economie fără să înţeleagă ce se întâmplă în urma deciziilor pe care le ia.” El a menționat cǎ „În primul rând, cauza fundamentală este reducerea investiţiilor, fenomen asupra cărora am atenţionat continuu. S-a făcut o reducere a investiţiilor cu 22,5 la sută faţă de primul semestru al anului trecut. A doua cauză este reducerea investiţiilor străine directe. Pe primele şase luni are o scădere de 10 procente faţă de anul trecut.”

De asemenea, potrivit lui Traian Bǎsescu o altǎ cauzǎ o reprezintǎ „multitudinea de taxe şi impozite impuse în economie. Au lucrat ca o frână. Creşterea preţului la carburant şi taxa pe stâlp sunt principala cauză a frânei puse pe economie.” Potrivit mediafax, președintele a ținut sǎ precizeze cǎ „Toate ţările sunt pe creştere pozitivă, România este singura ţară care  are creştere negativă, scădere de un procent. Aceste lucruri nu mai pot fi acoperite de propaganda pontistă. Proasta guvernare este o realitate. A avut toate condiţiile de stabilitate macroeconomică, preluate de la Guvernul Boc. Prin incompentenţă şi minciună creează din nou dezechilibru”.

.

43 comentarii

UnUL 14-08-2014 - 18:57

Romania a intrat in RECESIUNE tehnica dupa 2 trimestre de scadere.
Romania a reintrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB, cu cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Romania a inregistrat in trimestrul al doilea cea mai mare scadere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evolutii negative au mai fost Germania, Italia si Cipru. Datele publicate de Eurostat arata ca INS a revizuit in scadere estimarile de PIB pentru primul trimestru, de la o crestere fata de trimestrul anterior de 0,2% la o scadere de 0,2%.
________________________________________
Eurostat: Romania, a doua tara din Europa care se va prabusi economic in 2060
________________________________________
Romania s-a aflat in recesiune tehnica (doua trimestre consecutive de scadere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani si jumatate in perioada 2008-2011 si a reintrat in recesiune tehnica la inceputul anului 2012, reusind sa revina pe crestere pana la finalul acelui an.
Datele Eurostat arata ca economiile Germaniei si Italiei s-au contractat in al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%. Totusi, in comparatie cu trimestrul al doilea al anului trecut, PIB-ul Romaniei a urcat cu 1,4%, iar in primul trimestru cu 3,8% fata de perioada similara din 2013.
Cresterea economica a Romaniei se situeaza in trimestrul al doilea peste cea consemnata de tari ca Germania (1,3%), Belgia (1%) sau Olanda (0,9%), dar sub Ungaria (3,7%), Letonia (3,5%), Polonia (3,2%) sau Cehia (2.6%). In comparatie cu primul trimestru din 2014, la nivelul UE, PIB-ul a urcat cu 0,2% in perioada aprilie-iunie.
„Vazand datele publicate de INS privind cresterea economica, mi-am dat seama ca Dumnezeu si exportatorii nu-l mai pot salva pe Victor Ponta de la un dezastru economic si bugetar. Prevad in perioada urmatoare un dezastru bugetar, pentru ca politica fiscala si bugetara a Guvernului Ponta este una gresita. Am vazut datele INS si ne spune foarte clar ca directia spre care se indreapta Romania este una gresita. PIB-ul in trimestrul doi a scazut in termeni reali cu1%”, a comentat deputatul PDL Gheorghe Ialomitianu.

UPDATE 16:30: Ziarul Financiar scrie ca Andrei Radulescu, analistul economic al Bancii Transilvania, a observat ca pentru trimestrul intai Eurostat a indicat in dreptul Romaniei o scadere economica de 0,2% (T1 fata de T4 2013) fata de un plus de 0,2%, cat a anuntat Institutul National de Statistica de la Bucuresti pe data de 2 iulie. Analistul a verificat aceasta informatie la Eurostat, care a confirmat cifra de -0,2%.
UPDATE 17:00: Institutul National de Statistica a comunicat si el joi dimineata datele privind cresterea economica din trimestrul 2 fata de trimestrul 1, dar nu a comunicat si revizuirea privind performanta economica din primul trimestru, asa ca romanii au aflat de la Eurostat, nu de la INS, ca am intrat in recesiune, scrie Hotnews.ro. Tudorel Andrei, seful INS, a declarat ca INS a transmis datele catre Eurostat inca de miercuri, dar nu le-a prezentat in comunicatul de joi pentru ca „s-a folosit un model de comunicat din 2009”.
UPDATE 17:30: Potrivit datelor furnizate de Eurostat, asa arata variatiile Produsului Intern Brut in fiecare tara, comparativ cu ultimul trimestru. Romania este pe ultimul loc, in timp ce Letonia se afla la polul opus.
UPDATE 17:50: Economia a intrat in recesiune tehnica pe fondul scaderii investitiilor private, locale si straine, afectate atat de cresterea accizelor, taxa pe stalp si neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie, dar si de contextul geopolitic regional, afirma analistii economici.
Cei mai multi analisti au anuntat o revizuire in jos a prognozei de crestere economica pentru acest an, dar vor furniza estimari mai exacte abia dupa ce Institutul National de Statistica va publica datele detaliate privind Produsul Intern Brut pe primul semestru.
Romania a reintrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB, cu cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului.
Potrivit analistilor, investitiile au fost afectate de cresterea taxarii in prima parte a anului, dar si de perspectiva neimpozitarii profitului reinvestit, care s-a aplicat in cele din urma de la 1 iulie.
(Sursa Pro TV)
Cf și http://www.digi24.ro/…/Romania+a+reintrat+in+recesiune+INS+a+transmis+Eu..

Ionel 14-08-2014 - 19:09

Au intrat basistii in recesiune in sondaje. Solutia: toti candidatii la presedentie basisti sa se imbrace in clovni si care va face publicul sa rada mai bine aacela va primi un post la carnavalul din Venetia. Baaa, desteptule! Voi vorbiti de recesiuni dupa ce ati imprumutat statul pentru bancile straine ca sa nu piarda strainii dividentele?

UnUL 14-08-2014 - 19:14

Păi da, boule, tu știi mai bine ca Eurostatul, iar minciunile mitomanului național Pontocchio (ca și ale clownului escroc Mazăre) sunt literă de evanghelie.

Ionel 14-08-2014 - 19:21

Ai gasit si expertii: tanti Nuti(discurs de precupeata), Unguent( fundatia Gojdu- falimentarea minoritatii romane din Ungaria) , Cristian Diaconescu(discurs: ,,lingau am fost, lingau raman indiferent de partid”), Klaus(vanzatorul de copii pentru organe si nu ai sa vezi un asa CV de candidat nici in Kosovo). Ce experti aveti voi pseudo-liberalii? Interlopi, traficanti si puscariabili.

UnUL 14-08-2014 - 19:32

Vorbea de Eurostat, cretinule; ori și ăsta e „băsist”?

UnUL 14-08-2014 - 19:38

„VORBEAM”

BULA 14-08-2014 - 19:25

Pontalaul a fost fortat sa puna fel de fel de taxe, ca sa plateasca datoria la FMI facuta de Basescu si slugile lui. Anul 2015 e an de maxim la platile catre FMI. Nu imi pasa de pesedei, ca sunt mari scarbe, dar sa nu le punem in spinare ce nu le apartine.

UnUL 14-08-2014 - 19:38

…și cu cele 1000 de taxe puse de Tonta s-a încasat mai puțin la buget ca pe vremea când ele nu existau.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 21:29

animale , enumera din cele 1000 , macar 10….
animale …After 21 dec .2014 ? ! ?…

UnUL 14-08-2014 - 22:23

Lista taxe şi impozite noi şi majorate în 2013
1. Persoanele fizice care deţin mai mult de 3 capete de vaci şi bivoliţe, peste 9 capete de ovine şi caprine, peste 5 capete de porc pentru îngrăşat, peste 49 de familii de albine şi peste 99 pe capete de pasări de curte vor plăti un impozit de 16% şi CAS pe veniturile din creşterea şi exploatarea animalelor şi din valorificarea produselor de origine animală.
2. Persoanele fizice care deţin peste 2 ha de cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr şi hamei pe rod, peste 1,5 ha de leguminoase pentru boabe şi pomi pe rod, peste 1 ha de tutun, peste 0,5 ha vie pe rod şi legume în câmp, peste 0,3 ha de flori şi plante ornamentale şi peste 0,2 ha de legume în spaţii protejate vor plăti, de asemenea, un impozit de 16% şi CAS pe veniturile din creşterea şi exploatarea animalelor şi din valorificarea produselor de origine animală.
Potrivit informaţiilor furnizate gândul de ANAF, până la data de 26.07.2013 au fost înregistrate 162.933 de declaraţii privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit pentru anul 2013 (formular 221). În total, la nivel national există aproximativ un milion de exploataţii fiecare având o dimensiune de peste 2 ha.
3. Persoanele fizice care obţin venituri considerate dividende, reprezentând sume plătite de societate pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea asociatilor, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia vor plăti impozit de 16% pe veniturile considerate dividende.
4. Persoanele fizice care obţin venituri din silvicultură şi piscicultură vor plăti impozit de 16% şi CAS.
5. Orice angajat care primeşte o diurnă pe perioada delegării mai mare de peste 2,5 ori decât nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice va achita un impozit pe venit şi CAS la indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de toţi angajaţii pe perioada delegării, pentru partea care depăşeşte limita de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice.
6. Berea se va scumpi după ce Guvernul a introdus o acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%.
7. O nouă taxă a fost introdusă pentru băuturile fermentate, şi anume o acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.
8. Acciză pentru bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor: acciză de 1 euro/gram pentru bijuteriile cu până la 14k şi de 2 euro/gram pentru cele peste 14k.
9. Hainele de blană vor costa mai mult. Statul a decis să introducă o acciză pentru confecţii din blănuri naturale: acciză cuprinsă între 50 şi 1.200 euro/bucată, în funcţie de costul de achiziţie al blănurilor.
10. Pasionaţii de iahturi vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Acciza pentru iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, cu excepţia celor destinate utilizării în sportul de performanţă va fi de 500 euro/metru liniar pentru iahturile şi navele care au lungimea egală sau mai mare de 8 metri şi acciză 10 euro/CP pentru navele cu motor peste 100 de cai-putere.

Paul din Ohio 15-08-2014 - 03:37

UnULe,
Dupa cate vad eu, anumie categorii de persoane fizice erau exceptate si nu stiu dece de impozitul pe venit de 16%. Acest impozit trebuie platit de toti oamenii. Chiar si acum vad ca numai cei care au peste 3 vaci sau bivolite trebuie sa plateasca impozit pe venit. In al doilea rand, taxa pe „vicii” se practica in mai multe tari cu scopul ca societatea sa plateasca mai putin pentru bolnavii cronici din cauza tutunului sau alcoolului. Dece sa fie toata lumea obigata sa plateasca pentru alcoolicii si fumatorii care se imbolnavesc din acste cauze?

UnUL 14-08-2014 - 22:26

11. A fost introdusă şi o nouă acciză pentru autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3: acciză de 1 euro/cm3.
12. Acciză pentru arme de vânătoare şi arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv: acciză cuprinsă între 50 şi 1.500 euro/bucată, în funcţie de costul de achiziţie al armelor
13. Acciză pentru cartuşe cu glonţ şi alte tipuri de muniţie pentru armele prevăzute anterior: acciză cuprinsă între 0,1 şi 0,4 euro/bucată în funcţie de costul de achiziţie.
14. Taxă specială de 0,5% aplicată veniturilor obţinute din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.
15. Guvernul a decis aplicarea unei taxe de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementarii preţurilor din sectorul gazelor naturale de către operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare.
16. Energia electrică şi gazele se vor scumpi. Taxă pe monopolurile naturale (energie electrică şi gaze naturale), în valoare de 0,1 lei/MWh pentru energia transportată către sistemele de distribuţie, de 0,75 lei/MWh în cazul cantităţii distribuite şi de 0,85 lei/MWh pentru cantitatea transportată numai prin sistemul de transport.

UnUL 14-08-2014 - 22:28

17. La categoria „alte taxe locale”, Guvernul a aprobat introducerea unei taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă. Taxa a fost stabilită la 500 lei şi va reprezenta venit la bugetul local.
18. În ianuarie a.c., primăriile au primit dreptul – prin Ordonanţa Guvernului nr. 8 din 2013 – să indexeze valoarea taxelor şi impozitelor locale din 2013, iar multe au profitat de acest lucru pentru a majora dările pe care le plăteşte p o p u l a ţ i a.
19. După 3 ani de amânări, de la 1 aprilie a intrat in vigoare c o p l a t a în sistemul sanitar. Bolnavii vor achita la externare între 5 si 10 lei, in funcţie de spitalul unde vor fi ingrijiţi.
20. La începutul lunii februarie Guvernul României a emis Ordonanţa de Guvern 9/20013, privind înmatricularea autoturismelor noi sau second hand pe teritoriul României. Taxa pe timbru de mediu este mai mare cu zece la sută faţă de vechea taxă de p o l u a r e.
21. Taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instantele judecătoreşti, precum si de catre Ministerul Justitiei şi Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2013.
22. Acciza pentru bere majorată de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato
23.Acciza pentru berea realizată de micii producători majorată de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato.
24. Acciza specifică la ţigarete majorată de la 53,18 euro/1.000 ţigarete la 56,71 euro/1.000 ţigarete.
25. Cotă majorată de impozit, de 50%, pentru veniturile din prestarea de servicii în România sau în afara României, dividende, dobânzi, comisioane, redevenţe şi din exercitarea unei profesii libere plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.
26. Accizele pentru alcool etilic majorate de la 750 euro/hl alcool pur la 1.000 euro/hl alcool pur.
Să mai adăugăm taxa pe stâlp, acciza mărită la carburant, etc.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 10:50

Enumera mai departe , pina la 1000 mai este
…mult !

….Doar o precizare ; ….cele prevazute la numarul 13 precizeaza daca se aplica la cele prevazute cu …l u n i EWta ???

UnUL 15-08-2014 - 11:05

Mi-ai cerut 10, cretinule, și ți-am dat 28. Ia mai du-te-n mă-ta (dacă mai trăiește, dacă nu, du-te după ea !)

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 11:15

PONTA si mini -streasa HARVARD a
…ELIMINAT 100 de TAXE si IMPOZITE !
…IHRE GREPIREN du niemand !

UnUL 15-08-2014 - 11:22

Bancul e excelent; m-am amuzat copios.
🙂 🙂 🙂

pathfinder 14-08-2014 - 21:10

„Pontalaul a fost fortat sa puna fel de fel de taxe, ca sa plateasca datoria la FMI facuta de Basescu si slugile lui”
Bai BULA, tu chiar esti tampit?
Da-mi o dovada ca esti „orasan”…

Ionel 14-08-2014 - 22:03

Exemplu: taxa pentru Nana, taxa pentru Bercea, taxa pe copii vanduti de Klaus, taxa pentru papornite Vutonel(made in China) dar tot degeaba pentru ca printisoarele se imbraca tot ca niste toape: una in buline si ailalta in camasa de muschetar. E o imagine unica care nu am s-o uit nici peste 10 ani!

UnUL 14-08-2014 - 22:10

Încă un tâmpit!

UnUL 14-08-2014 - 19:00

E remarcabilă promptitudinea cu care ZV relatează evenimentele.

BULA 14-08-2014 - 19:20

E remarcabilă promptitudinea cu care lingaii de serviciu il lauda pe Basescu si regimul instalat de el. Nici cu pesedeii n-ar fi mai bine, ca tot de americani sunt manevrati.

UnUL 14-08-2014 - 19:32

E remarcabilă tâmpenia ta, Bulă.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 21:23

Ar fi o satisfactie EXTRAORDINARA pentru DUSMANII
R O M A N I E I !
Nu avetzi motiv de a JUBILA ! tradatori de PATRIE !
ROMANIA FOR EVER

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 14-08-2014 - 21:37

MATRA -FOXX vede ca R O M A N I A ,merge INAINTE !
…Cu tot SABOTAJUL executat de acesti TRADATORI de TARA !

UnUL 14-08-2014 - 22:11

Presupun că te referi la Tonta și banda lui de hoți din PSD.

Tache 15-08-2014 - 05:11

Pe cine mai intereseaza situatia economica a Romaniei ? Doar nu va imaginati ca mai aveti mult de trait ? In curand 90% dintre voi veti fi morti. O spun oameni bine informati si bine pregatiti.

ValVerde 15-08-2014 - 06:16

Defineste „in curind”
Daca inseamna 50-60 de ani, inclin sa-ti dau dreptate.

UnUL 15-08-2014 - 08:03

Eu mă mulțumesc cu 35

Pungescu Gazian 15-08-2014 - 13:08

Sa nu ramai cu impresia ca forumistii te vor regreta,
Ivane.

UnUL 15-08-2014 - 13:19

Eu în niciun caz.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 12:21

ACL-Traian Băsescu. PNL-PDL îi dă replica lui Traian Băsescu pe reducerea CAS –
Alianța Creștin Liberală (ACL), formată de PNL-PDL, îi răspunde președintelui Traian Băsescu, care i-a acuzat de complot cu PSD pe reducerea CAS.
Iată ce precizează ACL, după ce președintele Traian Băsescu a declarat că PNL-PDL au făcut blat cu PSD pe reducerea CAS la 5%:
„Scăderea contribuțiilor de asigurări sociale la angajator este o măsură care poate echilibra economia românească. Faptul că Victor Ponta nu are la această oră soluții de compensare a acestei scăderi în colectare nu absolvă guvernul de responsabilitatea de a găsi surse de finanțare pentru a sprijini o măsură economică benefică pentru economia românească.
– See more at: http://www.dcnews.ro/acl-traian-basescu-pnl-pdl-replica-la-acuza-iile-lui-traian-basescu-despre-cas_451247.html#sthash.uZSQxW0f.dpuf

UnUL 15-08-2014 - 12:37

Și la anul nu mai avem bani de pensii…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 13:07

…pina atunci , insa …vine ZIUA DREPTATzii !
…nu vei mai avea nevoie !
(la cat ai FURAT)

UnUL 15-08-2014 - 13:19

Ești tâmpit : dacă tu ești hoț și escroc, nu înseamnă că și eu sunt la fel; din fericire NU SUNT.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 13:27

Dar esti un animal ceva intre sacal si hiena
…consecintza a descendentei (Bla-Bla ZOO
NAT ) si cu traditzii de DETINUT de DREPT
COMUN care a gherlit pina a …mierlit !
COINCIDENTA ; vei avea o soarta , asemanatoare , DELATOR si HOTz ulle!

UnUL 15-08-2014 - 14:28

Evident, ești meru mârlan și dobitoc; asta e natura ta !
Tu ești ceva între coit, b o u și porc.
P.S. Apropo: de corcituri:
Două animale se întâlnesc în pădure și merg o bucată de drum împreună. Un animal îl întreabă pe celălalt :
– Tu ce fel de animal ești de fapt ?
– Eu sunt câine lup !
– Cum așa ?
– Păi tata a fost lup și mama cățea! Simplu, nu ? Și tu, întreabă câinele lup, tu ce ești ?
– Eu sunt urs furnicar !
– Hai du-te de-aici că nu te cred !!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-08-2014 - 16:43

asta cu URSUL FURNICAR , de la un poliglot desavarsit , merge ! Tradu si ,,MERU ”
Termenul ,,coit” se refera la COITUS CAPTIVA , unde observ ca este ca la MUNTE;
Cind te prind (E) ….cand te …
PHoote ( 22 dec. 2014 )

UnUL 15-08-2014 - 17:09

Era normal că un nătărău ca tine să aibă nevoie de traducere; evident că lipsește un e : deci „MEREU”

Virgiliu Soare 15-08-2014 - 15:00

Problema economica a Romaniei este guvernul domnului V. V. Ponta. Dupa publicarea cifrelor recesiunii de catre Eurostat, omul dumnealui, Tudorel Andrei care a ascuns datele INS in calitate de presedinte al institutiei romanesti din pure ratiuni electorale, domnul V. V. Ponta a mai comis o prostie bucala: a aratat ca sarmanii de europeni stau pe loc (desi nu-i pun taxe de export si incearca sa-i dea si fonduri gratis pe care Guvernul Ponta II nu le poate absorbi din pricina deficientei mentale absolute, decat in proportie de 3 la suta- nu ne referim la proiectele antecesorilor!) si ca pietele asiatice si africane de-abia ne asteapta! Domnule V. V. Ponta alias scumpule Ginerica, cine v-a impiedicat timp de 2 ani si jumatate sa va afirmati acolo unde sunt taxe si e si concurenta, etc? Ma tem ca asteptati pe altcineva sa va faca treaba. Nu sunteti cam indaznet cu acele baleturi de subreta pe la televiziunile „boului de Ghita” (am citat din domana Laura Georgescu, presedinta C. N. A. omul dvs. in acea institutie). Retrageti-va din functia ce-o dezonorati si sa auzim numai de bine!

ValVerde 15-08-2014 - 15:49

Lasa-ma sa ghicesc:

ai o antipatie voalata pentru dl Ponta !

UnUL 15-08-2014 - 16:04

Problema României… nu numai economică.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult