Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Baconschi vrea scaunul lui Băsescu

Baconschi vrea scaunul lui Băsescu

scris de D.S.S.
4 afisari
Teodor Baconschi a declarat duminică, la PRO TV, că dacă PDL va considera că persoana lui este calificată pentru „pariul politic major” ca el să candideze la prezidenţiale va reflecta la această posibilitate, dar că în prezent este prematur să se vorbească depre o asemenea intenţie.

Ministrul de Externe a fost întrebat dacă ia în considerare să candideze pentru funcţia supremă, în condiţiile în care şi preşedintele Băsescu l-a nominalizat pe el ca un posibil candidat. „Când eşti în politic, îţi doreşti să poţi schimba lucrurile în direcţia pe care o consideri mai bună pentru tine, pentru semenii tăi, nu doar pentru un partid, ci şi pentru întreaga societate. Pentru moment, eu am de gând să contribui doctrinar şi la relaţiile externe ale partidului pentru că e necesară o conexiune mult mai amplă cu celelalte partide de centru dreapta din Europa, mă interesează legătura cu oraşele mari, cu elita urbană pe care PDL riscă să o piardă dacă nu revine la un dialog efectiv cu oamenii din clasa de mijloc, pe care o avem în vizor. Şi candidatura la timpul ei, dacă partidul va considera că persoana mea este calificată pentru acest pariu politic major voi reflecta şi voi lua o decizie. În momentul de faţă e prematur să vorbim„, a răspuns Baconschi.În privinţa alegerilor interne din PDL, şeful diplomaţiei a declarat că s-a ajuns la concluzia că dincolo de competiţia internă, mai importantă este menţinerea unităţii partidului. „Aţi văzut că după ce s-au consumat tot felul de schimburi mai mult sau mai puţin acide s-a ajuns la concluzia de bun simţ că trebuie să, chiar dacă există o competiţie internă în partid, e mai mult decât necesară şi unitatea partidului. Mai ales în acest moment când trebuie să se construiască ca forţă modernă„, a explicat el.

Baconschi vrea scaunul lui Basescu

Baconschi vrea scaunul lui Basescu

Teodor Baconschi a mai spus că între moţiunea la care scrie şi el, cea a premierului Boc, şi cea a lui Vasile Blaga, există puncte comune, cel puţin din punct de vedere doctrinar. „Am contribuit la această moţiune populară creştin-democrată, dar cred că şi celelalte moţiuni, de pildă cea pe care o redactează dl. Blaga cu dl. Frunzăverde, vor avea cu siguranţă puncte comune, asta arată că PDL se comportă ca partid de centru-dreapta„, a  mai spus ministrul.

Cât priveşte liniile moţiunii lui Emil Boc, Baconschi a declarat: „Avem statutul, valorile şi principiile de acţiune ale unui partid de centru-dreapta care acomodează şi temele pieţei libere, deci accentele liberale. E un document care îşi asumă valorile fundamentale, că e vorba de libertate, de subsidiaritate, de responsabilitate, de valoare a muncii, a familiei, patrimoniului...”.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei a reiterat că el ar prefera o schimbare a denumirii şi siglei PDL chiar înainte de alegerile locale, arătând că nu se teme de o confuzie a electoratului. „M-am pronunţat deja public în favoarea unei modificări şi a emblemei şi a denumirii, însă aud multe opinii în partid care spun că din punct de vedere electoral în 2012 n-ar fi bine, deşi în definitiv PSD şi PNL s-au contopit într-o nouă siglă şi nu le e teamă să…„, a arătat el.

3 comentarii

chitibus 03-04-2011 - 17:17

Parintele raspopit Baiakovski, a studiat doctrine, in Seminar. Oare n-ar fi recomandat sa…recomande partidului derpedelist sa abordeze in doctrina sa lupta antitotalitarista? Adica sa-i intoarca popoul primitivului Zbanghiu.

urbos 03-04-2011 - 18:31

Normal ca vrea, il mananca in fiecare zi. Cu samburi, cu viermi, cald, rece, cu muste, nu conteaza, pentru basisti e bun.

Ciu Huhu 03-04-2011 - 19:09

Basescu i-a dat ordin lui Baconschi sa vrea, doreasca scaunul lui, pentru ca-i la fel de slugarnic ca Boc!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult