Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Băsescu a fost la Guvern înaintea evaluării miniştrilor

Băsescu a fost la Guvern înaintea evaluării miniştrilor

scris de Z.V.
1 afisari

Preşedintele Traian Băsescu a fost joi la sediul Guvernului. La ora 15,00, la Palatul Victoria, este programată o reuniune a Comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare.

La începutul lunii iunie, preşedintele Băsescu le-a atras atenţia miniştrilor, într-o şedinţă a Executivului, că modul cum au alocat banii pentru investiţii reprezintă „măsura capacităţii lor”, iar dacă după 30 iunie, când va fi prezentată execuţia investiţiilor, cei care nu stau bine ar trebui să se mai gândească dacă să mai rămână în Guvern.

„Urmăresc evoluţia banilor alocaţi pentru investiţii. Domnilor miniştri, vreau să ne înţelegem foarte bine. Este măsura capacităţii dvs. Anul acesta nu puteţi spune că nu am putut face investiţii că mi-a pus banii în trimestrul patru, când tocmai venea zăpada. Aţi avut banii din ianuarie”, le spunea atunci Traian Băsescu miniştrilor, scrie Agerpres.

Premierul Emil Boc preciza miercuri că miniştrii Cabinetului său sunt evaluaţi

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult