Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Băsescu a ieşit la rampă. Vezi ce a zis

Băsescu a ieşit la rampă. Vezi ce a zis

scris de A.H.
5 afisari

Din punct de vedere politic, România este într-o situaţie dificilă în modul în care este evaluată în familiile din care face parte – UE şi NATO, a afirmat luni seară preşedintele Traian Băsescu.

basescu

Traian Băsescu a făcut primele declaraţii oficiale de la reinstaurarea în funcţia de preşedinte

“Este prima declaraţie de presă pe care o fac după referendum şi care este legată în principal de probleme interne, cu reflexie în exterior şi în modul în care România este evaluată. (…) Nu este treaba mea bătălia politică. Ceea ce am de spus azi este în virtutea art. 80 din Constituţie, şi anume că preşedintele veghează la funcţionarea instituţiilor statului”, a afirmat Băsescu.

Peşedintele Traian Băsescu a declarat că i-a transmis luni o scrisoare premierului Victor Ponta pe tema miniştrilor suspectaţi de incompatibilitate, punctând că nu a primit niciun răspuns şi că el viza o eventuală remaniere.

‘Astăzi am transmis o scrisoare la Senat, la Cameră, este a doua transmisă la Cameră şi una premierului pe tema celor patru miniştri suspectaţi, deci ei nu sunt vinovaţi, suspectaţi de incompatibilităţi’, a afirmat Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni. Întrebat dacă a primit răspuns din partea premierului, preşedintele a răspuns că nu.

‘Nu am primit încă niciun răspuns, dar vizam, sigur, şi o eventuală remaniere’, a spus Băsescu.
Indiferent cât de vocali sunt politicienii la televiziuni, nu vor convinge pe nimeni că România şi-a însuşit valorile statului de drept atâta timp cât îndeplinirea justiţiei este împiedicată prin vot de Parlament în favoarea parlamentarilor, în favoarea politicienilor, a afirmat, luni seară, preşedintele Traian Băsescu. El a precizat că declaraţia sa este justificată prin faptul că se simte responsabil faţă de România şi faţă de români.
El a susţinut, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni, că toate consecinţele se răsfrâng asupra românilor. “Cred că actuala majoritate trebuie să se întrebe dacă are vreo responsabilitate”, a spus Băsescu.

Preşedintele a adresat Parlamentului rugămintea ca înainte de a-şi termina mandatul să îşi rezolve probleme care ţin de Legislativ. Băsescu a apreciat că raportul MCV, ce urmează să fie prezentat în decembrie sau ianuarie, va fi unul „dezastruos„, el menţionând că nici măcar nu s-a negociat desemnarea unui Avocat al Poporului. El a adăugat că va cântări greu şi negativ în raport şi „faptul că de circa 5 luni toate instituţiile statului sunt supuse unor atacuri continue„, el menţionând, între altele, ANI, CC, Parchetul General.

Cei care cred că aşa îşi vor subordona instituţiile statului, greşesc„, a spus Băsescu. El a declarat că „reacţia politicienilor este una de dispreţ faţă de interesul românilor„, referindu-se la cazurile Diaconu, Borbely şi Dobre, dar şi la deciziile ANI privind incompatibilitatea a patru membri ai Executivului. „Consecinţele se răsfrâng pe români (…) Nimeni nu spune senatorul sau deputatul X, spune «România», iar România nu înseamnă doar cei 471 de parlamentari”, a mai spus Traian Băsescu.

Referindu-se la deciziile ANI privind incompatibilitatea a patru membri ai Executivului, şeful statului a arătat că „nu a existat decât reacţie de solidarizare cu cei patru demnitari„.

România este suspectată că nu mai este capabilă să organizeze alegeri libere, după fraudele de la referendum, a spus Traian Băsescu, menţionând că va trebui ca fraudele să fie investigate până la capăt. El a spus că în aceste condiţii va trebui să suportăm situaţia în care vor fi trimişi în ţară observatori OSCE la alegeri, România fiind stat UE.

Ce premier va desemna Băsescu

“Voi desemna un premier care să servească interesului naţional. Povestea pe care o vehiculează orice politician cu suspendarea mea nu mă impresionează. Nu sunt un om căruia să-i fie frică de ceva. Sau în orice caz nu de politicieni. Nu voi renunţa acum să spun de dragul liniştii pe care mi-o daţi, de dragul fotoliului de la Cotroceni: Veniţi să negociem instituţiile. Este exclus” a mai declarat seful statului.

“De circa cinci luni toate instituţiile statului sunt supuse unor atacuri continue: ANI, Înalta Curte, ICCJ, structurile de securitate naţională, toate sunt în tirul paradoxal al puterii. Nici măcar nu le tacă opoziţia. Cei care cred că aşa vor subordona instituţiile statului greşesc. Cât timp voi fi aici nu şi le vor subordona. Acestea vor funcţiona independent de influenţa politică, iar cu mine nu se va putea negocia”, a mai declarat Traian Băsescu în prima declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni după referendum.

7 comentarii

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-11-2012 - 19:38

Aceasta Piaza-Rea a Romaniei dovedeste si in momentul de fata ca este INAMICUL PUBLIC nr 1 a POPORULUI ROMAN ! Inafara tupeului fara margini si a minciuni duse la rang de discurs politic , NIMIc ! Este APT pt. DEMITERe , Cu caracter DE INDATA !

Salut 12-11-2012 - 20:01

Corect ar fi sa nu-l bage in seama nici un om politic. Kkatul asta cu ochi incrucisati nu reprezinta pe nimeni.

martin 13-11-2012 - 03:28

m–am pus sa scriu ca vad ca unii se tot invirt si deja au ametit si nu numa asta, ii mai invirt si pe altii…ca ametim cu totii!! si e si normal ca defapt ametesti si din faptul ca nu-i intelegi, defapt ce vor ei, si de ce asa??
sa fie mindria de vina?

Presedintele tarii este si reprezentantul ei in afara granitelor. Ne place , nu ne place, asta este.
si de ce nu ne-ar place??? motive personale? sau numai asa pentru ca noi nu vrem. Unii au asa un moft si gata. Ei nu au discernamint! Eu cred ca multi dintre noi au si uitat de ce??? pai ce ne pasa noua daca e frig si nu ploua?
In acelasi timp el, presedintele, reprezinta si garantia , credibilitatea tarii peste granite. Ceea ce e foarte important pentru noi toti.
Pina a spune ceva rau de presedintele Basescu ar trebui ca toti cei ” voitori de bine” sa se mai gindeasca ca vorba aia, Gura bate…. si o bate tare. Foarte intelept cel care a spus-o.!!!
Romänia are nevoie de imprumuturi … a da…,de ce are nevoie de ele ?… e cam greu sa ne mai explicam. dar binevoitorii o pot face ! Deci, daca aici la noi sint zilnic „oameni corupti” descoperiti de lege, pai ce credibilitate mai avem? in fata UE, FMI
asta nu inseamna ca mai bine sa nu-i mai descoperim ( cum multi doresc asta) pe acesti infractori egal din ce domeniu.
e ca si cum unul se cearta mereu cu nevasta, si certindu-se se duce la banca, sa ceara un imprumut, pai clar ca: -ori nu-l primeste, -ori da, dar atunci cu dobinzi mai mari. e clar!!!

Eu cred ca multi dinttre noi sufera de mindrie , orgoliu si prostie. Mentalitatea nu-i lasa sa accepte sa traiasca in liniste si fara tulburari
ca romin trebuie sa remarc cu mare rusine, ca defapt unii sint inca din vara in cantonament, si nu-i tine nici dracu acolo, dar ei stau si tot cintaresc ca 7,4 mil… si asa ar fi trebuit si nu altfel si etc. etc.. Si hai sa-l mai demi…
dar foarte putini mai si gindesc… cujeta …faptul ca USL a facut legile pt. referendumul din vara,
acel 50 1 !! e clar numai pt. unii. de ce? ei,nu a iesit asa si conform celor hotarite legea e lege.. RUSINE ca la matematica si multe altele sintem (dar bine ca numai o parte) foarte redusi…
ce taranul seamana aia si culege.
ma da unii din voi sint plini de ura… ura …rautate…. o fi mentalitatea de vina?
sa moara si capra vecinului!!! da de ce nu si stapinul ei ? cam asa…
e rusinos ca pe NET se discuta…deloc. Adica nu se discuta despre o idee ceva maI SERIOS, ca probleme sint multe.
Eu cred ca multi dintre noi nici nu mai apreciaza democratia. Si tocmai acei „voitori de bine” sa se intrebe oare, cum ar fi fara ea?? dar mai stii moftul e moft.

Paul din Ohio 13-11-2012 - 03:37

Da martine, Ai dreptate pana la un punct. E adevarat, un presedinte LEGITIM si care este un mediator onest intre puterile statului ar reprezenta intr-adevar Romania. Dar Ba’secu este un pres ILEGITIM, care si-a aservit cu ajutorul securitatii KGBiste, toate institutiile „statului de drept”, transformand Romania intr-un stat paria, cu justitie quasi-ceausista condusa de el si acolitii lui.

Paul din Ohio 13-11-2012 - 04:44

Draga martine, Acest securist Ba’secu, care a impreuna cu prietenul lui Dragos Diaconescu, amandoi fiind securisti SIE-DIE la Bruxelles in anii ’70 au spionat vestul pentru KGB
Se stie ca: ODATA KGBist, INTOTDEAUNA KGBist. Intr-adevar, toti KGBistii care s-au dezis de stapanii lor sau au fost asasinati (Litvinov in Anglia) sau sunt urmariti, fiind declarati „tradatori ai cauzei” (ca Pacepa). Numai Ba’secu ca si Ceausescu este lasat sa latre in voie (si cu voie) la Moscova pentru a-i pacali INCA ODATA pe romani si a le fura viitorul! Poporul roman ( 7 milioane si jumatate de oameni) a votat pentru demiterea acestui TRADATOR. Prin urmare acest tradator este un pres ILEGITIM. El este sustinut de securitatea KGBista : SRI, SIE etc. si si-a aservit ANI, DNA, CSM, CCR si alte institutii care ar constitui un „STAT DE DREPT” daca ar fi independente de securitate.

Liberalul 12-11-2012 - 23:28

Cele 5 institutii ale statului trebuie sa ramana subordonate securistilor fesene (Basescu, Stolo, Baba Macavei si ideologu’ Valeriu Stoica)

Vlad 13-11-2012 - 12:16

Cei 7 miloane de romani manipulatii pavlovian ….stiu ei cei asteapta ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult