Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Basescu catre politicieni: Fiti responsabili!

Basescu catre politicieni: Fiti responsabili!

scris de Ziua Veche
52 Afisari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la BNR, că lansează un „mesaj de ultim apel” către politicieni, pentru că anul viitor „s-ar putea să fie prea târziu”, un mesaj care are două cuvinte: „Fiţi responsabili!”.


„Lansez un mesaj către politicieni, un mesaj de ultim apel, pentru că la anul s-ar putea să fie prea târziu: fiţi responsabili. Nu mai putem cheltui excesiv, cât am cheluit pe vremea de bum imobiliar şi de consum exagerat”, a spus şeful statului, citat de Mediafax.

El a susţinut că există un singur drum corect, cel al dezvoltării prin investiţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că românii sunt minţiţi zilnic, „domnişoare rujate, cu ochii cât cepele” spunând cum se reduc salariile şi trebuie salvaţi „bănişorii” oamenilor, şeful statului precizând însă că aceştia sunt bani pe care România nu îi produce şi nu îi poate plăti.

Traian Băsescu a declarat că a văzut ambele forme ale legii educaţiei, iar în opinia sa Guvernul este absolut îndreptăţit în încercarea de a-şi promova legea care aduce într-adevăr reformă în sistem, el menţionând că nu în limba în care studiază minoritarii stă esenţa proiectului.

Alte declaraţii ale preşedintelui:

– Cu un stat neperformant nu poţi să ai o economie performantă, pentru că economia să fie performantă avem nevoie şi de educaţie

-NU îl putem găsi pe „X” că primeşte ajutor social, dar are trei case şi maşini

– Avem nevoie de tineri care să aibă competenţe: manageriale, de a lucra în industrie, IT, oriunde are nevoie economia românească

– Mai avem o mare problemă: România a reuşit ca în perioada de creştere economică să creeze premisele deficitului în toate bugetele. Nu avem niciun buget care să fie echilibrat

– România este în situaţia că din cauza nereformării statului, în loc să consume banii împrumutaţi în investiţii, îi consumă a doua zi pentru cheltuieli

– Va trebui sa facem un efort în încercarea de a convinge clasa politică să lase Guvernul timp de o lună jumătate să aplice o terapie de modernizare a statului

– Unul din elementele de modernizare trebuie să fie şi Justiţia. Toţi cei care lucraţi în viaţa economică simţiti nevoia de a avea o Justiţie care să dea dreptatea celui care o are

– Sunt un susţinător fără rezerve al capitalizării firmelor prin Bursa de Valori

– Problema economiei româneşti este nemodernizarea statului român

3 comentarii

filmi 21-03-2010 - 20:32

Articolul este vadit tendentios: in primul rand populatia Romaniei este exact de doua ori mai mica fata de cea a Greciei, asa incat se poate spune ca are un numar de bugetatri pe jumatate la numarul de locuitori fata de Grecia. In al doilea rand nu am auzit in Romania de „spor de zambet, de ecran ” si alte sporuri din astea. Deci nu se poate face comapartie intre cele doua tari.

Caramache 21-03-2010 - 21:58

” in primul rand po[cenzurat]tia Romaniei este exact de doua ori mai mica fata de cea a Greciei, asa incat se poate spune ca are un numar de bugetatri pe jumatate la numarul de locuitori fata de Grecia.” filmi
In primul rind po[cenzurat]tia Romaniei este cam de doua ori mai mare decit po[cenzurat]tia Greciei.
In rest argumentul este corect.
P.S. Ma distreaza chestia cu „po[cenzurat]tia” !!! Stiu ca nu este vina dumitale. Si mie mi s-a intimplat de mai multe ori. Cred ca pentru a scapa de „[cenzurat]” trebuie sa folosim moldovenismul muskalizat „narod” – si nu cuvintul „popor” chemat la mama lui „populus”. Cu toate ca „Vox populi, vox dei” suna mai frumos decit ” Gavareala narodului, gavareala nacealnikului’, se pare ca unii tot la stadiul narod al lui Roller au ramas…

Caragiale 09-03-2011 - 10:33

Culmea ironiei: „Un iresponsabil indeamna la responsabilitate.”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS