Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Băsescu despre dosarul Dragnea privind referendumul

Băsescu despre dosarul Dragnea privind referendumul

scris de Laurentiu Banches
10 afisari

Traian Băsescu a declarat, marţi, 8 octombrie, despre rechizitoriul din dosarul lui Liviu Dragnea privind fraudarea referendumului, că acelaşi mecanism a fost folosit de PSD în 2009, la alegerile prezidenţiale.

Băsescu despre dosarul Dragnea privind referendumul

Preşedintele a arătat că a citit o parte din rechizitoriul din dosarul lui Liviu Dragnea, privind fraudarea referendumului, şi a arătat că îl va citi integral până miercuri, pentru că documentul prezintă „o epopee a furtului în campanie”. „Cu acelaşi mecanism au mai furat o dată, cel puţin în 2009, iar în 2004 am suspectat calculatorul. Dar în 2009, la alegerile prezidenţiale, PSD a utilizat exact acelaşi mecanism de furt”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, potrivit mediafax.

El a arătat că îşi aminteşte faptul că în 2009 a ştiut că s-au fraudat alegerile, pentru că a avut câteva probe, dar prea puţine. „Şi atunci, ca şi la referendumul din vara lui 2012, eu am avut un singur reprezentant în secţiile de votare, pentru că era coaliţia tuturor mogulilor şi a tuturor partidelor care îl sprijineau pe Geoană şi eram practic numai eu şi PDL, şi ştiu că şi atunci au fraudat masiv voturi, masiv”, a mai spus Băsescu.

El a menţionat că nu Liviu Dragnea trebuie să fie ţinta, ci promovarea unei legislaţii care să nu mai permită „furtul la alegeri”. „Nu am şi bibliorafturile, dar cred că, privind acest rechizitoriu, nu Dragnea trebuie să fie ţinta, ţinta trebuie să fie cum promovăm o legislaţie care să nu mai permită furtul la alegeri”, a mai spus Traian Băsescu, precizând: „DNA ne-a făcut tuturor un serviciu extraordinar”. „A avut răbdare să ancheteze, să evalueze un număr mare de secţii de votare în care s-au petrecut fraude, unele de proporţii ameţitoare. Problema este: suntem capabili să generăm o lege care să prevină fraudarea alegerilor? Cred că acesta este cel mai mare câştig a acestui dosar„, a mai comentat şeful statului.

27 comentarii

pathfinder 09-10-2013 - 11:40

„Problema este: suntem capabili să generăm o lege care să prevină fraudarea alegerilor?”
Sa speram!
Da’ se vrea?!?

UnUL 09-10-2013 - 15:02

Bună întrebare, domnule Pathfinder. Cel puțin atâta vreme cât va fi la putere PSD-ul, marele expert în furturi și fraude, sigur nu.

ancuta 09-10-2013 - 20:51

Domnilor!
DATI-MI VOIEE!
Sunteti in eroare! 😉 😉 😉
Dragnea nu a furat voturi.
Doar a instigat tot timpul: in campanie, dar si in ziua alegerilor.
”Curaj!” Curaj să ce? Nu li s-ar fi intamplat nimic, nimanui dacă Traian Băsescu ar fi fost demis. E evident.
Din fericire acum trebuie să răspundă în fata legii.
”Dreptate până la capat!”

Dacă ar fi stiut Dragnea ce înseamnă asta…

LILIANA 09-10-2013 - 18:21

NEREGULI LA CFR !
DL. PONTA ,PREA ELEGANT VA EXPRIMATI , POATE AVETI MOTIVE , AICI E CA IN VESTUL SALBATIC, FIECARE CAT POATE SA …”FURE” ?
DOAMNA MANESCU, AVETI OBLIGATIA SA SESIZATI DNA , CAT MAI REPEDE POSIBIL , ALTFEL E DE RAU…
VA RUGAM SA VERIFICATI SI CONTRACTELE DE SALUBRIZARE , SPATII, VAGOANE , ETC. LA CFR CALATORI , INCHEIATE IN 2013.
CFR Călători face LICITAŢII pentru hârtie şi apă minerală, dar dă contracte de zeci de milioane de euro PRIN ÎNCREDINŢARE DIRECTĂ pentru carburanţi şi piese.
Biletele de tren s-au scumpit din cauza „costurilor cu energia şi PIESELE”.
CFR Călători cumpără „PIESE” de 1,7 milioane de dolari de la un offshore din Panama cu un capital social de 1.000 de dolari.
“Pentru fostul ministru, Relu Fenechiu, managementul privat înseamna ca aceia care au devalizat ani la rând sistemul feroviar românesc, cum este cazul directorilor Micu, Dorobanțu sau Ghibu, trebuiesc promovaţi ca manageri privaţi, dar remuneraţi împărăteşte.
Astfel, devalizatorul de ieri, este de astăzi managerul de succes şi, ca atare, trebuie plătit cu mii de euro pe lună.
Practic, Fenechiu a continuat campania de distrugerea cu bună ştiinţă a căilor ferate…
Valentin Dorobanţu, managerul privat de la CFR Călători, este verificat de Consiliul Concurenţei pentru desfiinţarea a peste 150 de trenuri de călători , toate rentabile pentru companie . Totodată, inspectorii de concurenţă vor analiza şi modul de acordare a subvenţiei alocate anual de către Ministerul Transporturilor pentru operatorii privaţi de transport feroviar de persoane .

Mai mult, Valentin Dorobanţu s-a înţeles cu liderul sindical Iulică Măntescu ca angajaţii care au manifestat împotriva Guvernului „să fie consideraţi în deplasare în interesul serviciului”

„CFR Călători, condusă de Valentin Dorobanțu, impreuna cu directoarea de achizitii , Popescu Carmen,, ocolesc sistematic licitațiile !!!!

vlad 09-10-2013 - 18:53

JAF LA CFR CALATORI ? CONSILIUL DE ADMINISTRATIE , CA DE OBICEI , NU STIE NIMIC…

PENTRU DNA SI DIICOT .
CE SE INTAMPLA LA CFR CALATORI VIS A VIS DE ACHIZITIILE PRIN NEGOCIERE CU SI FARA PUBLICARE DE SUTE DE MILIOANE DE EURO „CONTRAFACUTE” DE MANAGERUL, DOROBANTU VALENTIN SI PUPILA ACESTUIA DIRECTOAREA DE ACHIZITII , POPESCU CARMEN , NU MAI SUNT NICI PENTRU CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI TRANSPORTURILOR, NICI PENTRU CEL AL PRIMULUI MINISTRU SI NICI PENTRU CURTEA DE CONTURI.
ASA CEVA NU S-A MAI INTALNIT IN ISTORIA CFR CALATORI , JAF LA DRUMUL MARE ?

digital 09-10-2013 - 19:24

kiorul cretin se crede și procuror și judecător și avocat în același timp!
cred că într-o viață anterioară a fost hamster, iar acu vrea să suplinească tot ce nu a putut realiza în cușca plină de rumeguș!

UnUL 09-10-2013 - 19:37

Nu știu dacă dl. Băsescu a fost hamster într-o viață anterioară, dar este evident că tu ești șobolan ÎN VIAȚA ASTA.

ancuta 09-10-2013 - 21:56

Crizantenescu se crede Basescu!
Culmea e ca se crede despre el ca intr-o viata anterioara a fost marinar!
„criza, criza, criza … Nu-mi plac bancurile astea!
Eu vreu sa fiu scarnavurbossi sugaci!”

Pribeagul 09-10-2013 - 20:05

Cel mai mare mincinos, hot si nemernic dovedit pina in prezent este Basescu. Este personificarea, in zile noastre, a lui Pinocchio altoit pe Ali Baba. El si cei 40 de hoti ai lui au zadarnicit mersul Romaniei pe drumul progresului si au scufundat-o in haznaua creata de ei. Ali Baba si hotii lui au jefuit tara la un nivel inca neevaluat. Pentru intrarea in Schengen, organele statului si justitia trebuie sa faca aceasta evaluare si sa pedepseasca raufacatorii.

Legislatie exista, nu trebuie sa mai inventeze nimeni alta. Acei care au furat alegerile, toti acei care se fac vinovati de faptul ca „s-au petrecut fraude, unele de proporţii ameţitoare”, trebuie judecati si condamnati conform legii, in frunte cu Dragnea, daca si el se face vinovat. Puterea exemplului si nu altceva va face ca in Romania sa avem alegeri corecte.

Hai Justitie, la lucru!, sa te vedem cit de independenta, separata si alte prostii de acest fel esti. Daca vei dovedi si de aceasta data ca nu esti in stare de nimic, este normal ca cineva sa-ti puna capastru, chiar daca acel capastru nu va fi unul la vedere.

ValVerde 09-10-2013 - 20:22

Nu ti se pare ca pui carul inaintea boilor?

Tu emiti sentinte inaintea Justitiei, dupa care astepti ca Justitia sa ti le confirme, iar daca nu le confirma inseamna ca nu e buna de nimic si sa i se puna capastru !!!

Si te mai miri de ce iti spun ca nu esti copt sa intelegi democratia 🙂

Pribeagul 09-10-2013 - 20:38

Hai ca reformulez: Umbla vorba prin tirg ca cel mai mare mincinos…, in loc de „Cel mai mare mincinos…”

S-a schimbat ceva in esenta?

Ceea ce este in esenta vede si cunoaste o lume intreaga, si este pentru ca este, nu pentru ca o spun eu.

ValVerde 09-10-2013 - 20:49

Se schimba dramatic daca dupa reformularea:

„Umbla vorba prin tirg ca cel mai mare mincinos…, in loc de “Cel mai mare mincinos…”

continuai: „sa asteptam deciziile Justitiei ca sa vedem daca vorba tirgului avea ceva adevar in ea sau era doar vorba-n vint. Iar daca Justitia nu intervine, nu inseamna automat ca Justitia e corupta si tirgul are dreptate”

Pribeagul 09-10-2013 - 21:40

🙂

„Iar daca Justitia nu intervine, nu inseamna automat ca Justitia e corupta si tirgul are dreptate”

Sigur ca „nu inseamna”, doar este stiut ca Justitia romana este model de integritate.
Dovada irefutabila:

„Mostenitorii grofului Iosif Grosz au primit in instanta, prin decizie definitivă şi irevocabilă 8.700 de hectare de teren, adică tot satul Nădas din judetul Arad şi pământurile aferente.”

Ce noroc pe locuitorii Nadasului!

UnUL 09-10-2013 - 21:36

Pribege, după cum – și ce – scrii, aș jura că ești angajat al trustului Intact, sau cel puțin mercenar al lui Felix.

Pribeagul 09-10-2013 - 21:47

Nttt…

Sunt doar unul care l-a lasat repetent pe Basescu la proba practica de conducere a Romaniei; sunt unul pe cale de a te cadea si pe tine la examenul de civism. Dar, te mai amin. Prietenii stiu de ce. 🙂

UnUL 09-10-2013 - 22:03

În ce calitate, și ce calificare ai pentru așa ceva?

Pribeagul 09-10-2013 - 22:20

Dar de ce ma ispitesti? 🙂

UnUL 10-10-2013 - 14:55

Păi mă gândeam și eu. Dacă e în calitate de cetățean, și eu sunt cetățean și văd lucrurile exact invers, apreciind prestația d-lui Băsescu ca președinte. (Dar cred că unii nu vor înțelege că președenția lui Băsescu a fost benefică pentru România decât după 4-5 ani – depinde de ce va prevedea noua constituție – de președenție a lui Căcărău sau a lui Tonta.)

Salut 09-10-2013 - 20:25

Si daca astia se apropie de adevar?

======================
Circulă pe net

„Vocea Rusiei: Scopurile declarate ale USL, sabotate de baronii PSD la referendumul din 2012

Vocea Rusiei: Scopurile declarate ale USL, sabotate de baronii PSD la referendumul din 2012
In timp ce președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, e judecat pentru manevre anti-Băsescu la referendumul de anul trecut, postul de radio Vocea Rusiei aruncă pe piață un scenariu incendiar de sens total opus, anume că PSD a sabotat, de fapt, suspendarea președintelui.

”Scopurile declarate ale USL au fost sabotate de baronii PSD la referendumul din 2012. Motivul a fost simplu: decidenţii din spatele PSD nu doreau ca Antonescu să ajungă preşedinte, fie şi interimar. Surse din interiorul partidului susţin că sabotarea referendumului a fost o strategie conştientă, adoptată de liderii formaţiunii. De fapt, problema principală a fost Voiculescu care-i irită pe psd-işti şi pe care nu vroiau sa-l lase „la butoane”. În fond, echipa Sârbu & Ponta i-a executat pe cei care au luat în serios ideea luptei cu Traian Băsescu, adică Voiculescu, Dragnea, Antonescu. Voiculescu şi Dragnea vor ajunge la închisoare, iar Antonescu va ajunge să fie detronat de la conducerea partidului, urmând să devină un „pitic politic” de care îşi vor bate joc televiziunile şi concurenţii politici. USL nu există, însă există tandemul format din Băsescu şi Sârbu care au regizat un spectacol pentru publicul credul.
Antonescu şi Voiculescu au fost seduşi de ideea accesului la ciolanul bugetar şi la funcţii guvernamentale, sacrificând şansa de a utiliza suportul pop-ular pentru a-l detrona pe Băsescu în vara-toamna 2012. Mai departe, PSD a lucrat în stil securistic, pregătind şi implementând atât măsuri de decredibilizare a trustului Intact cât şi dosarele prin care urmau să lovească în Voiculescu şi liderii PNL.

Discuţiile şi ameninţările de a „sparge” USL sunt menite să-i ţină în şah pe pnl-iştii care ţin la funcţii şi accesul la fluxurile financiare din bugetul de stat. PSD profită la maxim de gândirea primitivă, lăcomia şi lipsa de viziune strategică a celor dispuşi să sacrifice credibilitatea în numele unor beneficii efemere.

Din punct de vedere formal, este improbabil ca USL să se spargă înainte de primăvara anului viitor. Echipa lui Ilie Sârbu are nevoie de o majoritate stabilă şi controlabilă care să-i permită să se pregătească adecvat pentru alegerile prezidenţiale şi pentru etapa finală a strangulării PNL. La începutul anului viitor, spectacolul USL se va sfârşi. Sfârşitul va fi tragic pentru cei care au ales funcţiile în locul luptei pentru „dreptate până la capăt” alături de alegători” se afirmă în materialul difuzat de Vocea Rusiei.

inpolitics.ro”

Dinu 09-10-2013 - 20:33

Cum draq nu se deschide pamantul in fata lui base si ai lui…Cand spune de fraude in 1999?! Pai cine l-a facut presedinte atunci? Nu omul lui de la Paris,
I-a adus exact cate voturi a avut nevoie sa castige? Voturi obtinute in viteza luminii la votare ?!Doamne , asculta-l si dai ce merita , atat lui cat si celor care il pupa in „pupa” !!

UnUL 09-10-2013 - 21:28

Despre „cazul Paris” nu sunt multe de spus. Nu există un „caz Paris” din punct de vedere legal. Există, în schimb, o serie de acuzaţii aduse de Antena 3 şi susţinute de domnul Corlăţean când nu era ministru, că alegerile prezidenţiale din 2009 de la ambasada României de la Paris ar fi fost fraudate de ambasadorul de la acea vreme, Teodor Baconschi, pentru că nu a închis uşa în nasul alegătorilor aflaţi în curtea ambasadei. Curtea Constituţională a validat alegerile de la Paris şi nici o altă instanţă nu a infirmat acest lucru. Deci nu există o problemă legală.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 09-10-2013 - 22:14

Esti , pornit intr-un domeniu pe care nu cred ca il cunosti, te aventurezi intr-o zona,necunoscuta ,si risti iarasi scatoalce. Te rog, abtine-te !

UnUL 10-10-2013 - 14:57

Îl cunosc foarte bine. Nu numai că m-am documentat, dar am prieteni care au votat la Paris și cu care am discutat în detaliu.

Salut 09-10-2013 - 22:41

Hahaha, „nu exista un caz Paris” din punct de vedere legal, tot din punct de vedere legal, in cazul Flota nu „exista prejudiciu”, Basescu nu l-a pocnit cu dosul labei pe pustiul ala, doar l-a mangaiat, asa, prieteneste….

….iar mai nou, „nu exista basism” , „exista numai antibasisti” !

Nici bolnavi mintali nu exista !

pathfinder 10-10-2013 - 12:49

Nu e nou bre.
Asa a fost dintotdeauna:
„nu exista basisti exista doar antibasisti”!

Binenteles ca treaba de mai sus pica daca mataluta ne dai definitia (serioasa) a basismului.

Daca e aia cu bolnavi mintali, vaci sau alte chestii din aiestea atunci sa stii ca de fapt definesti antibasismul…

Si aisia imi inchei alocutiunea.

UnUL 10-10-2013 - 14:57

Exact, Salaud : toate astea sunt calomnii sau „făcături”.

bogdan 13-10-2013 - 23:18

desigur in acesti ani nu s-a furat deloc, la nici o alegere de presedinte, de primar ! Judecati si comparati !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult