Traian Băsescu girează candidatura lui Cristian Diaconescu la Președinție. Șeful statutului a semnat pentru susținerea reprezentantului PMP la alegerile din toamnă.
Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat pentru AGERPRES că a avut luni o întâlnire cu președintele Traian Băsescu, confirmând că șeful statului a semnat pentru susținerea candidaturii sale la Președinție.
„Am avut astăzi (n.r. — luni) o întâlnire cu președintele Traian Băsescu. Vă confirm că a semnat pentru susținerea candidaturii mele la Președinție. Mi-a făcut această onoare”, a declarat Diaconescu pentru AGERPRES.
El a arătat și că a discutat cu șeful statului la Palatul Cotroceni chestiuni pe care le dezbat de obicei, de politică internă și externă.
23 comentarii
Da, va fi votat de trei labari, si-aia schizofrenici.
Nu, lăbarii vor vota CU TONTA ORI CU TRĂDICEANU.
Zice ca au discutat. Ce au discutat daca mare branza nu au facut pana acum? Starea vremii? Nuuuuu. Gradele de pe sticla? Daaaa!
Sanse mari, scarno!
Mari!
Cred ca dau in depresie, daca Diaconescu ajunge presedinte. E jeg si e si prost. La fel si cu Geoana si MRU.
Esti demult …Mdd-ulle !
Jacoove-Jacoove ia ma’h BIEMUThull la termen !
Hallo-Hallo PERIDOLUL la 35/45 pikaturi !
Pardon; BISMUTHull din DOTARE !
Stai linistit, nu ajunge, gunoiul asta.
Mai gunoi ca tine, mai greu. Da, nu fi ales, DIN PĂCATE. Asta pentru că există prea mulți proști ca tine în țara asta.
Gunoaie au fost turnatorul fascist tac-tu si ma-ta, securistule infect!!!
Ți-am mai spus, boule, că securist și turnător a fost tac-tu ăla pe care nu l-ai cunoscut, bastardule, dar de la care ai moștenit genetic ticăloșia, nu familia mea.
Și gunoaie sunteți tu și cu toți ai tăi.
Gunoaie au fost turnatorul fascist tac-tu si ma-ta, securistule infect!!!
Bastard esti, securistule fiu de legionar turnator, care nu-i tac-tu, te-a facut ma-ta cu țiganii, gunoiule, esti gunoi ca toți stramosii tai idioți, retardați!!!
Rămâme cum am stabilit eu, gunoiule.
UnUL
28-07-2014 at 21:51
așa e mă, rămâne cum ai stabelit-o!
Ramîine adevarul meu spus despre tine stirpituro, si despre stramoșii tai gumoaie stirpituri, la fel ca famiiilia ta!!!
„Adevărul” tău de rahat, care nu se bazează pe nimic concret, pe niciun argument sau document, este contrar cu realitatea faptelor, adică, pe scurt, este o minciună gogonată, bastardule !
@Degețel
De belit ai belit-o doar tu.
Idiotule, adevarul e realitatea despre tine, stîrpituro, eu nu-s facut cu țigani, ca tine, bitangule, eu port numele tatalui meu si cel mic si cel mare, in certificatul de nastere scrie numele tatalui meu, ca tata, in al tau e scris un nume de țigan, bitangule=bastard!!!
În al meu e scris un nume de nobil. puișor!. Încetează să mai scrii porcării și minciuni sfruntate de spre familia mea și nu voi mai scrie nici eu aiureli despre taică-tău!! Altfel vom continua în același stil și ritm.
Minți, ca de obicei, e scris nume țiganesc, ma-ta nu te-a facut cu tac-tu!!!
Te rog să-mi trimiți o copie xerox după certificatul meu de naștere ca să-ți susții afirmația.
Oricum, văd că nu te potolești, deci revenim la punctul de plecare, BASTADULE !!!!
Doamne -Ajuta !
Absolut tot si toate pe care Traian Basescu a girat , a
SFARSIT ,lamentabil !
Nici chiar UnUL ca Cristi , nu merita un astfel de
SFARSIT !
ți-a dat și ție o muye, mă!
fii onorat!
hahaha!
Comments are closed.