Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Basescu: Guvernul a spus una si a facut alta. Executivul are termen de gratie pana la 1 septembrie. Se poate merge si pe guvern minoritar

Basescu: Guvernul a spus una si a facut alta. Executivul are termen de gratie pana la 1 septembrie. Se poate merge si pe guvern minoritar

scris de Ziua Veche
2 afisari

 

 

.Se puteau reduce pensiile prin ordonanta de urgenta. Cresterea de TVA cu 5 procente genereaza acum inflatia, tinta de inflatie se muta poate peste 8%, deci cei care pretindeau ca ii apara pe pensionari, nu i-au aparat deloc. Sistemul bugetar este mult mai afectat decat se preconizase in faza initiala. Este obligatoriu sa speram ca va fi posibila revenirea la salariile initiale, a declarat Traian Basescu in timpul unei emisiuni de la TVR.


 

 Termen de gratie 

Guvernul una a spus si alta a facut – si in aparatul central au crescut cheltuielile cu salariile, ceea ce motiveaza o oarecare dificultate a relatiei presedintelui cu guvernul in ansamblul lui. Presedintele s-a referit la faptul ca in primul trimestru s-au constatat cresteri la fondul de salarii. Presedintele a subliniat ca a dat un termen de gratie guvernului, pana la 1 septembrie, termen care se mentine, scrie TVR.ro. Cheltuielile cu aparatul bugetar – functionarime plus salariatii MI, de la Educatie, Sanatate, agentii, administratii locale – trebuie reduse cu 25%. A doua zona unde trebuie actionat este legata de pensii si cu cheltuielile sociale, in conditiile in care 46% din veniturile pe trimestrul 1 se duc pe aceste cheltuielile.  

Orice venit trebuie impozitat  

Suntem o tara condamnata la nedezvoltare daca nu facem aceste lucruri, este de parere presedintele. Sunt diverse forme prin care se pot face aceste lucruri. La bugetari trebuie mers pe debirocratizare si simplificarea aparatului de stat, iar la cheltuielile sociale trebuie taiate toate programele sociale care indeamna la nemunca. Pe baza venitului minim garantat, cei din agricultura gasesc foarte greu zilieri, pentru ca ne-am obisnuit sa ne bazam pe banii de la stat – pe care ii consumam la carciuma sau nu, dar la munca nu mergem.

Pensia minima garantata trebuie impozitata. Orice venit trebuie impozitat, a subliniat din nou presedintele. La veteranii de razboi nu se cade sa se scada indemnizatiile, dar sunt multe alte zone, unde scutirile arata categorii de clientela ale fostelor guverne. Inclusiv pensiile trebuie impozitate. Nu stiu daca indemnizatiile pentru mame este o astfel de categorie, dar ajutorul de somaj da, a declarat presedintele.  

O a doua sursa de reducere a cheltuielilor sociale e legata de exceptii si de hotie facuta in tandem – beneficiar si reprezentant al statului. Exista 900 de mii de pensionari pe caz de invaliditate, o dublare a numarului celor care primesc aceasta pensie. Din 12 mii de dosare analizate, 3 mii trebuie trimise la reexaminare. La Botosani, intr-o singura zi politia a constatat ca 118 nevazatori aveau permis de conducere. Asta arata dubla coruptie – a beneficiarului, a medicului si al celui de la ministerul de interne. Din 900 de mii, cel putin o treime beneficiaza ilegal de acest venit.  Cei cu care cu turnulete merg cu Mercedesul sa isi ridice ajutorul social. in sistem trebuie pusa ordine.   

Un partid a amenintat ca pleaca de la guvernare 

Presedintele a cerut Parlamentului si guvernului sa nu inglodeze tara in cheltuieli de consum. in prima etapa trebuie reduse cheltuielile bugetare, apoi se impune generalizarea impozitarii – in nicio tara civilizata nu exista un sistem de exceptii ca la noi, a subliniat presedintele. in a treia etapa, daca inca avem probleme de functionare, se poate trece la marirea fiscalitatii.

„Sunt un adversar fara retinere al cresterii TVA-ului”. Aici a existat si amenintarea unui partid, care a subliniat ca pleaca de la guvernare daca se umbla la pensii, a dezvaluit presedintele. Daca pretul nesacrificarii tarii este plecarea unui partid din guvernare, punctul de vedere al lui Traian Basescu este ca acel partid trebuie sa plece. 

In ultimii 10 ani, partidele care au fost la guvernare au sacrificat tara de dragul votului. Bugetul de stat a fost utilizat de partidele politice pentru a cumpara voturi. 

Guvern minoritar? 

Data de 1 septembrie este termenul pana la care se va vedea ce ministri nu au facut restructurari, ce ministri nu au inteles ca trebuie economisiti banii bugetului de stat. Ministerul de Finante trebuie sa pregateasca pana atunci un Cod fiscal prin care sa fie impozitate toate veniturile, iar Ministerul Muncii trebuie sa verifice pensiile de invaliditate.  Trebuie, de asemenea, verificate programele de finantare pentru administratiile locale. „A venit momentul adevarului. Eu nu voi fi adeptul unui nou imprumut pe care sa il ducem in consum”, a aratat presedintele. 

„Nu cred ca e fezabila crearea unei alte majoritati, cel mult se poate merge cu un guvern minoritar”. Presedintele a aratat ca pozitiile altor partide s-au soldat cu manifestari obraznice si arogante la adresa presedintelui.  Sper ca in urma discutiilor, coalitia de guvernare sa devina foarte responsabila, pentru ca altfel nici nu mai are solutii, a aratat presedintele. 

Frunda, impotriva intereselor Romaniei 

In ceea ce priveste statutul Agentiei Nationale de Integritate, Gyorgy Frunda a avut o pozitie impotriva intereselor Romaniei si nu pentru ca este ungur, a aratat presedintele. El intelege ce inseamna nerespectarea unui angajament cu UE, a inteles efectul nefunctionarii ANI, a aratat presedintele. Din pacate, interesele personale ale domniei sale si ale unui grup din jurul sau l-au facut sa puna interesele personale deasupra intereselor Romaniei. Exista riscul sa fim decuplati de Bulgaria, iar raportul european pentru Romania va fi mai rau decat cel pentru Bulgaria. In rest, UDMR a fost un partener loial al aliantei, a declarat Traian Basescu. Din cauza reformularii atributiilor ANI, Romania a fost compromisa si decredibilizata, iar rapoartele pe care le facea agentia nu mai pot fi realizate.  

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult