Şeful statului crede că România şi Republica Moldova se vor uni, la un moment dat, dacă românii de pe cele două maluri ale Prutului vor dori acest lucru.
Într-un interviu pentru România liberă, Traian Băsescu vorbeşte de relaţia cu Rusia, despre trupele din Transnistria, dar şi despre moguli. Redăm câteva fragmente din interviu.
“O dată cu intrarea Republicii Moldova în UE, atunci vom fi împreună în marea familie europeană, iar dacă se va desfăşura sau nu şi un proces de unificare a celor două ţări, acest lucru ţine mai puţin de voinţa oamenilor politici, pentru că am certitudinea că ei vor şti să valorifice o dorinţă populară, dacă va exista, pe cele două maluri ale Prutului. România are ca obiectiv sprijinirea Republicii Moldova să intre în UE. (…) Frontierele UE vor fi pe Nistru şi evoluţiile democratice din regiune vor stimula şi alte ţări, precum Ucraina, să se îndrepte spre UE. Peste 25 de ani Balcanii vor fi parte a UE şi a NATO”. Întrebat dacă “există o perspectivă temporară, de pildă 25 de ani, în care România şi Republica Moldova să se unească”, şeful statului a răspuns: “De ce nu?”.
Preşedintele susţine că Rusia va deveni prietena României: “Oricând va respecta şi interesele României, adică pentru mine, de exemplu, şi acelaşi sentiment este şi la Moscova, funcţionează încă neîncrederea. Cred că nici la Moscova nu este mai multă încredere decât încrederea care este la Bucureşti faţă de Moscova (…) Pentru că nu ne simţim deloc confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria. Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol până în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din Regiunea Mării Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?”.
“Atât timp cât trusturi media deţinute de foşti informatori, cu nume de cod cunoscute, Felix, Nuş, nu cred că trebuie să avem multe dubii despre cei care sunt gata să devină agenţi de influenţă”, a replicat Băsescu chesionat fiind asupra identităţii agenţilor de influenţă de care se vorbeşte în Strategia Naţională de Apărare.
Întrebat dacă îşi menţine părerea că Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au rămas în aceeaşi ecuaţie, şeful statului a răspuns: “Se poate constata, cel puţin, coincidenţa de interese între ei şi puteri din afară care vor discreditarea puterii democratice din România”.
Interviul integral aici.