Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE Băsescu: Ungaria a devenit un focar de instabilitate

UPDATE Băsescu: Ungaria a devenit un focar de instabilitate

scris de A.H.
10 afisari

Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român „îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: „Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei. „Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat preşedintele Băsescu.

El a susţinut că Ungaria a devenit „în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune”, adăugând că politica Budapestei a început să creeze „dificultăţi”. „România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a continuat Băsescu.

UPDATE

Aş mai spune ceva, pentru că suntem aici într-un loc în care sunt lideri ai asociaţiilor de români din jurul frontierelor. Probabil aţi tot auzit, aţi tot citit că în România se discută un proiect de reorganizare administrativă a ţării. Ce vă pot garanta este că niciodată nu se va face reorganizarea administrativă a ţării pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat regiunea autonomă maghiară. Aşa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă. În primul rând pentru că România e definită ca stat unitar de constituţia democratică adoptată şi nimeni nu poate fi mai autonom decât altcineva pe teritoriul sau între frontierele României. Vreau să cred că Parlamentul nu se va împiedica până la urmă în proiectul de reorganizare administrativă de exigenţe care n-au nimic comun cu definiţia pe care o are statul român, de stat unitar şi că acest proiect va merge înainte fiind necesar românimii – o reorganizare administrativă este necesară. În ceea ce priveşte principiul general al tratamentului pentru minorităţi în România. România a adoptat o legislaţie extrem de bună; aş sublinia însă că unii cred că sunt praguri ce pot fi depăşite, iar eu, ca şef al statului român, eu spun aici, în Harghita, că niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politică maghiară şi probabil este ultimul an când au putut să o facă atât de relaxat. Sincer să fiu, ca şef al statului, am vrut să văd până unde se poate merge. Iar anul acesta s-a ajuns la limita la care de aici, de unde au fost ei, le spun: e prea mult şi nu se va mai repeta. Am crezut că funcţionează decenţa. Anul acesta ne-au dovedit că pot fi indecenţi. Şi, în mod categoric, România va adopta foarte rapid, alături de alte state – pentru că Ungaria a devenit, în momentul de faţă, un focar de instabilitate din punct de vedere al tratamentului minorităţilor în regiune, nu în România. În România nu se va întâmpla nimic, dar în regiune politica Budapestei a început să creeze dificultăţi statelor care au minoritate maghiară pe teritoriul lor, iar România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.

(…)

Aş vrea mult ca Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului să nu fie o replică la Tuşnad, la Universitatea de Vară de la Tuşnad, pentru că, probabil, dacă se va petrece cum s-a petrecut anul acesta, Universitatea de la Tuşnad nu se va mai desfăşura pe teritoriul României, foarte probabil. Aici aş vrea să fie o universitate de vară care să vorbească despre problemele reale ale românilor şi despre soluţiile aplicabile în situaţia în care România este un stat care respectă suveranitatea oricărui alt stat şi România pleacă de la premisa că minorităţile – fie că sunt ale altor state pe teritoriul nostru, fie că sunt româneşti pe teritoriul altor state – sunt punţi de legătură, şi nu de discordie cu statul respectiv. Eu asta am vrut să vă spun.

Vă doresc o universitate plăcută, vă doresc un schimb de informaţii util între dumneavoastră şi vă asigur de tot respectul nostru pentru cei care încearcă să păstreze limba, cultura, tradiţiile româneşti. În acelaşi timp, vreau să înţelegeţi un lucru: România recunoaşte că mai are încă foarte multe de făcut pentru a-i sprijini pe români, că trebuie alocaţi mai mulţi bani, că trebuie mai multă eficienţă, că trebuie un parteneriat mai strâns cu Biserica Ortodoxă Română pentru a reuşi. Eu vă mulţumesc mult şi vă doresc o tabără utilă. La revedere. (…) Eu închei spunându-vă încă o dată: sunt convins că în aceste cinci zile pe care le veţi petrece aici, la Izvorul Mureşului, dacă veţi avea ocazia să fiţi în contact cu secuii, şi nu cu politicienii maghiari, vă veţi simţi foarte bine: sunt ospitalieri, curaţi, muncitori şi loiali ţării. Vă mulţumesc.!

58 comentarii

pathfinder 12-08-2013 - 12:26

Iar o sa spuna camarazii ca-s basist dar intr-adevar asa este:
„politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei”

Parere personala: au depasit cu muuuult limita decentei.
Si a bunului simt. (care?) 🙂

Tot opinie personala: au intins prea mult coarda. Si cei care fac asta nu pot sa se astepte decat la reactii foarte dure atunci cand coarda respectiva se rupe…

Poate ca mamaliga nu explodeaza dar poate sa improaste foarte fierbinte in jur…

laur 12-08-2013 - 14:09

Romania trebuie sa invete de la unguri : UNGARIA in anul 2012 a avut 10 milioane de turisti straini din care 5 milioane doar in Budapesta (de 10 ori mai multi decat in Bucuresti). Bulgaria in 2012 a avut 3 milioane de turisti straini iar ROMANIA doar 1,500,000 turisti straini. ESTE RUSINOS PENTRU ROMANIA! TREBUIE SA FIM MAI PATRIOTI!

Adi 12-08-2013 - 14:37

E mai bine fara turism pentru ca prea mult turism poate face mult rau si asta se poate vedea in Thailanda si Brazilia. Taranul roman are nevoie de tractoare si in nici un caz de curvasaria occidentala.

pathfinder 12-08-2013 - 14:46

CORECT!
Tractoarele’s mai bune!

……. 🙂

digital 12-08-2013 - 17:25

așa e mă cretinule, să fim unguri, dar patrioți!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2013 - 13:07

HUngaria a fost focar de instabilitate de cand a fost ales (reales) guvernul Orban Victor, amicul dlui Troyan , care se mobiliza de cand Voma de la Jobbic i-a stricat vacanta (ETERNA) ….

Viorel de Victoras si CrinOLINU la MAY-AMI,astfel ca Voma …swe …mobiliza !

pathfinder 12-08-2013 - 13:12

Patetic.

MI-5 12-08-2013 - 13:34

Nu mai crede nimeni in vorbele goale ale acestui individ.

pathfinder 12-08-2013 - 13:38

Nimeni?!?
Absolut nimeni?
Nimeni-nimeni-nimeni?

Asa ti-a zis Gadea?
Sau Badea?
Sau aia de la emaifaiv?

Adi 12-08-2013 - 17:18

Eu nu-l credeam de acu 10 ani de cind am fost la firma fratiorului si a dat drumul la caini pe mine.

UnUL 13-08-2013 - 12:58

Și-ai scăpat, Adi? mare păcat.

UnUL 12-08-2013 - 18:32

Buboșel, voiai să scrii : Nimeni întreg la cap nu poate contesta adevărul spuselor președintelui

urbos 12-08-2013 - 18:45

Vierme ridicol, daca lepadatura ta zicea invers, spuneai acelasi lucru. Cum de va suportati spurcaciunilor?

UnUL 12-08-2013 - 18:58

Chesti cu „suportatul” e valabilă exclusiv pentru USL-inoșii antibăsiști.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2013 - 19:05

Nu e bine , nu e BINE , distinse cadru UBBu
Fa , pasul de tangou argentinian!

http://baselandia.files.wordpress.com/2012/05/up.jpg

UnUL 12-08-2013 - 19:42

Se scrie „sunt”, nu „sînt”, Buboșel. În rest, antbăsisștii sunt pegra societății, masa de cretini, de inculți, de primitivi și de intoxicați de Antene. Adică rușinea acestei țări.

Europeanuul 12-08-2013 - 20:05

@Unule, continui sa pui liberalii si social democratii linga mitomanii urbos, saliut, degetel & co. Aroganta si ipocrizia voastra (a basistilor) va descalifica 😉

UnUL 12-08-2013 - 20:13

Care social democrați; european Nul? Pesedeii au tot atâta ăn comun cu socal democrația pe cât am eu cu creșterea viermilor de mătase. sunt o haită de escroci ămbogățiți fraudulos, care in ciuda declarațiilor lor demagogic-populiste nu dai doi bani pe popor și nu sunt preocupați decât de propri bunăstare. În ceea ce-i privește pe pseudo-liberalii de sub călcâiul lui Zambilă C ă c ă r ă u, acest partid nu mai are nimic liberal (Bratienii se rasucesc in morminte ca ventilatoarele !). El a devenit o simpla aripa, CEA MAI DE STANGA, a „partidului rosu”. Iar în fruntea sa Cr(et)in Antenescu este tot mai vulgar, violent si penibil pe zi ce trece. Violenta, intoleranta si mitocania sunt insasi natura lui. Lipiti-i o mustata si veti jura ca e Adolf Hitler; numai ca Adolf, daca era la fel de nebun si de isteric, era mai inteligent.

UnUL 12-08-2013 - 20:15

Oricum, PNL-ul e cel mai penibil antieuropean partid din Romania. Nu as fi crezut vreodata ca voi prefera pana si „partidul rosu”, succesor de drept al infamului partid comunist, unui partid fost „istoric”, care se revendica (absolut nejustificat) dintr-o glorioasa mostenire si care a devenit mai antieuropean decat PSD-ul si mai infect nationalist decat PRM-ul sau defunctul PUNR.

Salut 12-08-2013 - 20:30

„Pesedeii au tot atâta ăn comun cu socal democrația pe cât am eu cu creșterea viermilor de mătase…” (UnUL)

==================

Cand ceva e corect, nu pot decat sa fiu de acord. Un vierme de kkt nu poate avea nimic comun cu viermele de matase.

UnUL 12-08-2013 - 23:25

Gunoiul împuțit de Salaud se crede din nou spiritual, evident, doar SE CREDE.

Antibasistul 13-08-2013 - 12:38

Ungaria e un izvor de infectie, a prostiei, cretinul basist clujean UnUL e Dovada vie a acestui adevar! La fel mulți cretini ardeleni, mai ales clujeni!

UnUL 13-08-2013 - 12:51

Mîi Bășinel, ce treabă am eu cu Ungaria? Ți-am spus că sunt român 100% (fără îndoială mai vechi și mai „verde” ca tine!) Adică dacă noi în Ardeal trăim în bună vecinătate cu ungurii și nu ne scoatem reciproc ochii trebuie să fijm împușcați pentru asta?

Antibasistul 13-08-2013 - 13:43

Esti evreu ipocrit 100%, NU ROMAN!
Postarile tale te dau de gol!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2013 - 13:54

…Ciuhabule …dupa tratament si exorcizare ,
…La ,,ORIGINI”

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2013 - 20:30

Noa’h lasa ka-akaDemicenne, ca nu intamplator, ,,{IDEALUL}” talutza

Este subiect permanent de caricaturi :

http://baselandia.files.wordpress.com/2012/04/gropar11.jpg

Europeanuul 12-08-2013 - 21:01

@UnUl

Voi (basistii) sinteti cei inzestrati cu harul dreptatii, voi sinteti corecti, harnici, cinstiti, etc, iar restul sint rai, mitocani, puscariabili, cacarai, mincinosi, hoti, tradatori, samd. Marea majoritate a electoratului (masa aia de cretini) va asteapta cu nerabdare la urmatoarele alegeri.

UnUL 12-08-2013 - 23:24

Mda! Cam așa se pare, dimcolo de ironia ta „mușcătoare” (??!!)
P.S. Oricum, sper că o parte din respectiva „masă de cretini” se va deștepta după vreo 2-3 anii de infectă guvernare USL-inoasă; ceilalți sunt incurabili.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2013 - 13:58

Ei , mesieurs le profeseur avec la ,,marseieza”en avant (I-ti)mai recomand un autor roman, incantat de ….

Fericita Zi a Ospătarului
13 august 2013
Doru Bușcu

L-a citit Ion Iliescu pe Platon? La urma urmei, de ce nu? La Institutul Energetic din Moscova, combaterea filozofiei idealiste cerea, poate, și cunoașterea făptașului. În schimb, e sigur că, în tinerețe, Bunicuța a auzit de Leucip și Democrit, „părinții materialismului”, i-a cunoscut, ca studentă, pe Euclid, pe Arhimede și pe Isaac Newton și, firește, ca ingineră hidrotehnistă, are habar cine au fost Pascal și Bernoulli. Aceste lecturi științifice au fost întretăiate de citatele din Marx, din Lenin și din autori împușcați la revoluție, dar așa, în mare, experiența intelectuală a lui Ion Iliescu pare acceptabilă. Înainte de ’89 avea o reputație de intim al artiștilor. Frecventa teatrele, mergea la concerte, îi citea pe Paler, pe Buzura, pe Țoiu, pe Breban și poate că îi comenta, la Editura Tehnică, cu puțin subînțeles. Eu însumi l-am întîlnit în anul 2000 la Operă, în pauza baletului Rigoletto, iar între oamenii de cultură ai PSD-ului e cunoscut ca un asiduu cititor al lui Lester Brown.

Cît de deștepți, cît de educați, cît de pregătiți sînt oamenii care ne conduc, de două decenii, prin labirintul viitorului? Sînt ei destul de buni să stea în fruntea unei țări? Au ei puterea intelectuală necesară? Au ei cultura minimă ca să priceapă ceva din sensul istoric, din importanța trecutului, din tîlcul prezentului, din devenirea unei națiuni? Au ei instrucția necesară ca să conducă statul, să-i servească interesele? Au arătat ei viziune, capacitate de a gîndi global, inteligență, fantezie, spirit sau măcar vorbe de duh? A rămas ceva stabil, durabil, bun de ținut minte de pe urma lor? Capul lor a avut vreun aport la sentimentul de mîndrie națională?

Înainte de a fi hoți, liderii noștri, aleși de noi, se arată a fi proști. Fără excepție, sînt oameni de condiție intelectuală mai degrabă banală, lipsiți de sclipire și de farmec spiritual. Sînt proști nu față de condiția medie, ci proști în raport cu ambiția nemăsurată de a ghida, nepregătiți, un popor.

Greu de ales între un bolșevic citit și un securist care disprețuiește cartea, dar vrea să modernizeze statul. Traian Băsescu n-a citit doar Levantul. Eu cred că l-a citit și pe Winnetou, dacă e să judec după felul în care își scalpează adversarii. Un om care a urît școala și care a reținut din liceu doar pauzele de fumat îl cîntărește pe Regele Ferdinand ca pe un golgheter al Concordiei Chiajna. Pe Regele Mihai îl face trădător, iar pe Prințul Paul, cumătru. Lipsit de cunoștințe școlare elementare, președintele României are propria sa versiune asupra istoriei. Pentru el, Regina Maria e o fregată. Pe lîngă el, Iliescu e Voltaire.

Asta nu împiedică rămînerea în istorie a proștilor de stînga. Văcăroiu nu cred să fi depășit cu erudiția limitele vechii Tribune economice sau ale răposatei Flacăra Rebus. Revista de șah a Casei Pionierilor din Babadag trebuie să i se fi părut de nepătruns acestui necunoscător al TVA-ului, pentru care William Petty și David Ricardo vor rămîne doi fundași de la Celtic Glasgow. Doar la capitolul limbi străine premierul Văcăroiu a stat ceva mai bine, multe părîndu-i-se complet străine pe la guvern.

Despre Victor Ciorbea se poate spune că avea vederi cam largi, pe care a încercat să le ascundă cu ochelarii. Niște ochelari de cal, e adevărat, pe care fantomele celor 15.000 de specialiști, extrași din utopiile sovietice și din benzile desenate Marvel, nu s-au deranjat să-i poarte. Pe Radu Vasile l-am auzit cu urechile mele zicînd „În România mai e destul de furat”, deci se poate spune că el s-a priceput cu adevărat la economie. În ceea ce-l privește pe premierul Mugur Isărescu, suveranul pontif al Bisericii de Numerar, e știut că niciodată spusele sale n-au cutremurat vreo muscă, darmite să fi pus pe gînduri un buticar.

Să-i fi răsfoit Theodor Stolojan, contabilul Securității, pe John Maynard Keynes, pe Francis Fukuyama sau pe Joseph Stiglitz? Să-i fi citit Călin Popescu Tăriceanu pe Adam Smith, pe Samuel Huntington sau pe Ha-Joon Chang? Să fi înțeles Emil Boc că Milton Friedman nu e nici negru și nici nu se iscălește Morgan Freeman în filmele cu Brad Pitt? Realitatea arată că nu. România a evoluat ca pișatul boului, poticnindu-se în ignoranța conducătorilor ei și stropindu-și populația cu un strașnic jet de eșecuri.

Petre Roman, Adrian Năstase și Emil Constantinescu par să fi acumulat mai multă carte, dar n-au depășit nivelul lui Ion Iliescu. MRU e, probabil, cel mai instruit dintre toți, cu mențiunea că de instrucția sa a răspuns un fost căpitan de marină. Cît despre Victor Ponta și Crin Antonescu, relația lor cu cărțile cere un articol separat.

Guvernarea unei țări presupune educație solidă și capacitate de a înțelege, cere oameni care se pot raporta la valori prin experiență intelectuală, lideri care pot distinge semnele viitorului și altcumva decît pe ghicite. Aș vrea să apuc fericita Zi a Ospătarului și Tinichigiului, cînd filozoful Gabriel Liiceanu l-ar pune pe Traian Băsescu să scrie corect, după dictare: „Socrate, iacătă-mă-s!”.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2013 - 18:05

Stiti tupeu hotului pe care il prinzi cu mana in buzunarul tau, in poseta ta, cu portofelul tau in mana?

Stiti tupeul hotului de buzunare, care opereaza in mijloacele de transport in comun, pe care desi il prinzi efectiv cu mana in buzunarul tau, in geanta ta, cu portofelul tau in mana, tipa ca in gura de sarpe ca el este un cetatean cinstit si tu vrei sa il discreditezi ba chiar il si agresezi?”

Asemanare , identica !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2013 - 13:07

Ehe, cand vezi bine ,lucrurile !

Perfect , cu OCHELARI de CAL!

Vede si ZBANGHIUL ce nu vede !

UnUL ASS;

http://baselandia.wordpress.com/2012/06/28/3-doamne-si-toti-3/3-x-freaky/

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2013 - 18:51

Acum daca tot vrei sa schimbi registrul ,si din cuninlingusul la HENTACHIOR, ai considerat ca ingurgitand VOMA , vei albi imaginea ,
Te inseli , amarnic :
Baietii , il asteapta :

http://baselandia.files.wordpress.com/2012/04/audienta.jpg

Romeo2110 12-08-2013 - 13:59

CHIAR MAI CREDE CINEVA IN MINCIUNILE LUI BASESCU !?!

BASE E INTELES CU ORBAN !

pathfinder 12-08-2013 - 14:10

@Romeo2110: Io sunt boborul, right?

pathfinder 12-08-2013 - 14:39

Nu bre, ai inteles gresit.
Romeo e boborul.

UnUL 13-08-2013 - 13:00

”Romeo”, ai ajuns și pe acest forum, slugoi felixian? Cum îți spuneam cândva, de fiecare dată când îți citesc postările îmi aduc aminte de titlul unui film (cu Jet Lee, dacă nu mă înșel) : ”Să moară Romeo!”

Antibasistul 13-08-2013 - 14:07

Stiu un film cu numele: Sa moara slugoii basisti in frunte cu chiorul, la Tirgoviste! Ptiu!

Salut 12-08-2013 - 15:52

In traducere libera:
Mai flacai cu pana de cucos, voi vedeti-va de treaba, io doar am trecut p’aci sa va zic buna ziua (servus, ca pe la Cluj) si ca puteti continua sa faceti ce vreti voi….cel putin pana la anu’.

In traducere si mai libera:
– Da, sa traiti! Ah, nu, cateva voci razlete; planul nu e in pericol. Am intervenit, conform procedurilor, soft, cu o mica declaratie. Material de rumegat pentru bizoni vreme de vreo saptamana. … Hard? Avem pregatita Procuratura. Plus vreo doua diversiuni viitoare. Da, una cu Rusia, ca ne ataca.
Transmiteti-i tovarasului Orban salutul meu camaraderesc. Sa nu se ingrijoreze, planul merge inainte. In plus, eu nu mi-am uitat datoria. O mana spala pe alta: m-a ajutat vara trecuta, il ajut si eu. Ca intre tovarasi de lupta. Traiasca NOM si agentii ei.

PS: umilele mele pupari de picioare stapanului Soros.

(TB)
==================
Pentru conformitate (serviciul de investigatii al SPP (Sa Prostim Pop-ulatia)!

Salut 12-08-2013 - 16:33

Din ciclul:

Noi (nici macar) nu muncim, dara-mi-te sa si gandim !

„Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei, că aşteaptă detalii din partea Preşedinţiei, a Guvernului, a instituţiilor responsabile.”

detalii, deh!

ANCUTA 12-08-2013 - 21:50

!

Europeanuul 12-08-2013 - 22:22

@UnUl,

12-08-2013 at 20:15
Oricum, PNL-ul e cel mai penibil antieuropean partid din Romania. Nu as fi crezut vreodata ca voi prefera pana si „partidul rosu”, succesor de drept al infamului partid comunist, unui partid fost „istoric”, care se revendica (absolut nejustificat) dintr-o glorioasa mostenire si care a devenit mai antieuropean decat PSD-ul si mai infect nationalist decat PRM-ul sau defunctul PUNR.
******

1. Daca ari fi adevarat ce spui, Antonescu ar fi fost de mult criticat de colegii lui din grupul liberalilor europeni ALDE. Te-am rugat in trecut sa-mi prezinti probe /evidente (fapte, declaratii, etc) ca Antonescu ar avea o vena nationalista si/sau anti-europeana. Pina in prezent ai venit doar cu lozinci si acuze nefondate (minciuni?).

2. La inceputul anilor 2000, mult iubitul tau conducator (fostul fesenist Traian Basescu) facea propaganda impotriva privatizarilor – isteriza electoratul cu lozinca „nu ne vindem tara” la straini. In preajma alegerilor prezidentiale din 2004 s-a declarat (pentru prima oara in viata lui) un adept al politicilor de dreapta (aici mai doresc sa-ti amintesc ca liderii partidului PD, Basescu, Stolojan, Valeriu Stoica, George Constantin Paunescu etc, au fost membrii PCR, profitori si inalti demnitari ai fostei nomenclaturi securiste). Cam atit despre „urmasii” partidului rosu.

P.S.
liberalii europeni s-au plins mereu despre atitudinea si ipcrizia unor lideri din sinul grupului PPE (i.e. Viktor Orban, Silvio Berlusconi si Traian Basescu).

UnUL 12-08-2013 - 23:31

Liberalii europeni sunt niște penibili, care – aflându-se în inferioritate numerică în Parlamentu European – atrag toate gunoaiele pentru a fi ceva mai mulți și îi critică pe alții.
P.S. Poate îți amintești declarațiile din vara trecută, după încercarea de lovitură de stat. Dacă nu ți le maii amintești, caută-le pe Goagăl. Față de ce spunea atunci Zambilă C ă c ă r ă u, Vadim sau Funar par niște delicate domnișoare de pension angajate în valsul european.

Europeanuul 13-08-2013 - 12:57

@UnUl

Liberalii europeni sunt niște penibili, care – aflându-se în inferioritate numerică în Parlamentu European – atrag toate gunoaiele pentru a fi ceva mai mulți și îi critică pe alții.
****************

Parerea ta de mai sus este impartasita (la unison) de popu.larii popu.listi lui Viktor Orban, de pop.ulistii partidului Jpbbik, pop.ulistii de la Noua Dreapta, comunistii RMoldova, popu.listii lui Basescu (basistii) si alte grupari popu.liste de stinga si de dreapta.

Liberalii, in prim plan promoveaza libertatile individuale, motiv din care, in trecut, au fost oprimati de extremistii si popu.ilistii ambelor aripi – stinga si dreapta. Astazi, toate partidele mari incearca sa promoveze aceasta valoare moderna (mai toate partidele au devenit pe undeva partide liberale) fenomen care a diminuat marimea si importanta partidelor liberale. In momentul in care un partid mare cedeaza la aceasta valoare (in foavoarea popu.lismului) electoratul se alineaza in mod instinctiv de partea liberalilor, iar acestia la rindul lor, formeaza aliante politice pentru a contracara orice tentativa de abuz la adresa libertatilor individuale.

Pe linga libertatile individuale si economia libera de piata, liberalii romani promoveaza si revizuirea Constitutiei, avind ca scop regionalizarea Romaniei, pe principiul transferului de competente si resurse de la centru catre administratia publica locala (dupa noul model consacrat in statele occidentale) cedind astfel la interesele politicianiste a unui singur lider sau a unui grup politic in favoarea satisfacerii intereselor cetatenilor la nivel local.

„Poate îți amintești declarațiile din vara trecută, după încercarea de lovitură de stat. Dacă nu ți le maii amintești, caută-le pe Goagăl. Față de ce spunea atunci Zambilă C ă c ă r ă u, Vadim sau Funar par niște delicate domnișoare de pension angajate în valsul european.”

Termenul de „lovitura de stat” l-am auzit numai din gura popu.listilor basisti (nu l-am auzit sa fi fost folosit de catre Comisia de la Venetia, CCR, si nici de Comisia Europeana). In ceea ce priveste reprosurile aduse la adresa unor lideri din gruparea PPE (care au inchis ochii si au tolerat popu.lismele lui Viktor Orban, Silvio Berlusconi si Basescu) pot spune ca acestea au fost pe undeva legitime. Iata unde a ajuns astazi Ungaria (vizioneaza te rog minutul 6:30 pina la minutul 9:30 din lincul de mai jos)

http://www.youtube.com/watch?v=xRdlHxk74N4

UnUL 13-08-2013 - 13:04

”Europene” (vorba vine”) ,apreciez că știi să dai copy-paste la postările mele. În rest, „filosofia” ta e făcută din propagandă liberală (mincinoasă cât Încape, ȘI CARE NU ARE NICI ÎN CLIN NICI ÎN MÂNEC CU FALSUL LIBERALISM Antonescian!) și din clișee USL-așe. Deci nu mă voi obosi să pierd o jumătate de oră ca să îți răspund.

Europeanuul 13-08-2013 - 13:33

Unule, pina in prezent nu ai fost capabil sa prezinti o singura declaratie sau o proba care sa evidentieze „falsul liberalism Antonescian”.

Ar fi de dorit sa cedezi la tactica intoxicarii cu minciuni si acuze nefondate (fara probe) – asa cum practica populistii popu.lari lui Viktor Orban, Jobbik, sau comunistii lui Voronin. Toti cei care ignora inteligenta electoratului platesc pretul (la alegeri). Electoratul nu este o masa de cretini!

UnUL 13-08-2013 - 14:00

Ba da, tocmai asta este !
P.S. Mirciulică, taci și pilește-ți coarnele.

Europeanuul 13-08-2013 - 15:10

Unule, unde sint probele?

Iata, eu iti postez o declaratie „populista” cu vena nationalista facuta de Traian Basescu… cu rugamintea sa-mi postezi si tu mie una facuta de Crin Antonescu. Sa vedem unde ajungem 😉

——-
“Foarte curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în România. Eu nu spun să nu cumpere, dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă“, a spus Traian Băsescu, în discursul rostit cu ocazia participării la expoziţia “AgriPlanta – RomAgroTec 2013″, organizată la Fundulea.

Avem nevoie şi de o agenţie a statului, care, atunci când omul vrea să vândă pământul neapărat, să-l poată cumpăra şi să-l scoată la vânzare în condiţii în care statul va stabili că se încardează în politica agricolă a României”, a continuat Traian Băsescu, transmite Mediafax. El a mai spus că “a fi în UE nu înseamnă a nu avea reguli naţionale”.
—–

Cu alte cuvinte, eu nu am voie sa-mi vind pamintul pe piata libera, celui care-mi ofera mai mult… ci trebuie sa-l vind unei agentii de stat, care-l va cumpara pentru familiile securistilor Ioan Niculae, fratilor Paunescu, etc, la un pret fixat de ei?

Surse:
https://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/strainii-vor-pamant-romanesc-ce-spune-traian-basescu-171825.html

P.S.
„Nu ne vindem tara” este o lozinca din anii ’90 care a facut mult rau Romaniei, izolind-o pentru un deceniu (desi cetatenii Romaniei bateau la usa Europei si isi doreau asap aderarea la UE).

mircea 13-08-2013 - 13:34

la MALACI cultura si educati lipsa,ca alfabetizarea a facuto la ff la cursurile de instruire la judeteana PDL,acum sotia crede ca esti la amanta,amanta crede ca esti la sotie si tu otomanule te culturalizezi pa FORUM

UnUL 13-08-2013 - 14:04

P.S. Nu am timp de pierdut ca să dezvolt pe zeci de rânduri subiectul. Dar, evident, mă bazez pe fapte și pe declarațiile unor oameni. Peste vreo 2 ani, câmd mă voi pensiona, poate voi pierde minute bune ca să explic în detaliu unele lucruri. (Deși nu știu dacă are rost : Fiecare român e posesorul adevărului absolut și e total opac la orice fel de argumente contrare ideilor sale fixe:)

UnUL 13-08-2013 - 14:05

P.S. Postarea se adresează „Europeanului”, nu lui Mirciulică, care e prea tont și agramat ca să poți încerca un dialog cu el.

mircea 13-08-2013 - 15:06

ce mai faceti tu Malaculae te mai duceti la camin incaltatule in gumari ca sa introduceti niste cultura concentrata si apoi sa va admiri in oglinda cat da dastept esti mai ceva ca EBA,ALMA ,COTOI si Traian 4 clase incepatoare

Salut 13-08-2013 - 15:58

Eu cand am spus, mai UnUL-e ca, probabil, cel mai mare prostalan de forum, hotarat, asezat, temeinic, chiar cu diploma, esti tu insut,i….te-ai suparat.

In pofida aerelor tale de frantuzit, in pofida faptului ca folosesti corect numarul de „i” din cuvinte, ca stii pluralul de la „succes”, reusesti cu un al patrulea interlocutor sa demonstrezi ca nu esti decat un (alt) bou cu pretentii din epicentru prostiei, Cluj.

Sa ne intelegem: desi cucul asta care isi zice „europeanul” e o caricatura care a citit in viata lui numai 5 pagini din „Capitalism pentru prosti”…e de 10 ori mai destept ca tine. Inclusiv la sirul asta de postari te-a bagat in buzunarul de la vesta, …., moment in care ti-ai amintit brusc si pe neasteptate … ce treburi importante ai si evident, nu poti sa produci nici o proba la kkt-ul ce tocmai l-ai ingurgitat.

Pe cuvant, esti si intruchiparea vie a proverbului cu prostia si fudulia, dar altfel n-ai fi clujean, nu-i asa?

pathfinder 13-08-2013 - 18:25

Salutule,
Pot sa-ti zic, ca liberal ce ma cred si simt, ca Antonescu si actualul lui PNL sunt o dezamagire pentru mine.

Deabia astept sa-l demita liberalii sa am si io cu cine sa votez.
Aleluia!

urbos 13-08-2013 - 18:43

Ma lepadatura, tu n-ai nici o legatura cu liberalii sau liberalismul, tu esti un gunoi basist. E o prapastie intre un om care gandeste liberal si un badist. Basistul e un vierme ca re se inchina la idolul dement, ada ceva n-ai sa vezi la liberali. Unde mai pui ca idolul tau nu e doar dement, e o canalie securista, comunista, cu apucaturi de dictator, antidemocrat prin definitie si auto-definitie(cretinule!), ce legatura sa aiba asta cu liberalismul mai mancator de cacat?
Voteaza el…ce sa-ti povestesc. Mori ma naparca de gat cu jegu tau, n-au nevoie liberalii de tine.

pathfinder 13-08-2013 - 18:49

@scarbosus
QED

Salut 12-08-2013 - 23:33

@

„UnUL
12-08-2013 at 23:25
Gunoiul împuțit de Salaud se crede din nou spiritual, evident, doar SE CREDE.”

=======================

Nu conteaza. Tu tot un vierme de kkt ramai. Si te pisi pe mormantul lui tac-to.

Camelian Propinatiu 13-08-2013 - 09:10

Tv-presa isi face stirile cu politicieni, procurori si staruri, neobligata de Cenzura a avea corespondenti permanenti la Chisinau si Budapesta. De aceea, poporul nu cunoaste evolutiile din Ungaria, nici macar ca a terminat cu FMI-ul! De fapt, ungurii au inteles inaintea românilor, intelectualiceste, ca suntem niste minoritari in UE si putem nimeri cu totii in vidanja globalizarii. Ne e greu sa-i intelegem si sa invatam patriotism de la Viktor Orban, Laszlo Tokes sau Gabor Vona, fiindca suntem deja contaminati de postromânismul ca RO e altfel, ca n-avem trecut, deci nici viitor! Dar istoricii RO trebuie totusi incurajati sa opuna ceva la Corvinus Library – Hungarian History, care are deja o superioritate paralizanta in materiale gata traduse in English USA, tot cam ca la 1918-1940, v. Google, Rumanian-Hungarian affairs – Corvinus Library. Altminteri, Romania si Ungaria trebuie sa-si insuseasca modelul de reconciliere franco-german, inclusiv un tv Arte infiintand.

Salut 13-08-2013 - 18:30

@ „pathfinder
13-08-2013 at 18:25
Salutule,
Pot sa-ti zic, ca liberal ce ma cred si simt, …”

====================

Tu poti sa te crezi si Napoleon. Cine sunt eu sa te contrazic?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult