Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Boc: Acţiunile USL, atac barbar la adresa democraţiei

Boc: Acţiunile USL, atac barbar la adresa democraţiei

scris de A.B.
2 afisari

Emil Boc e de părere că acţiunile USL reprezintă un atac barbar şi nemaiîntâlnit la adresa democraţiei prin faptul că se încearcă suprimarea funcţionării unor instituţii şi controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziţii de procuror general şi procuror şef al DNA.

boc

foto: ziarelive.ro

„Acţiunile USL reprezintă un atac barbar şi nemaiîntâlnit la adresa democraţiei prin faptul că se încearcă suprimarea funcţionării unor instituţii şi transformarea altora în jucării ale unora sau altora”, a declarat Emil Boc, subliniind că se urmăreşte cu orice preţ controlul total al nominalizărilor pentru viitoarele poziţii de procuror general şi procuror şef al DNA. “Miza jocului de acum este controlul total politic al nominalizărilor pentru Parchet şi DNA. Nu este exclusă procedura de suspendare a preşedintelui pentru că ultima barieră a actualei puteri de a politiza nominalizările în justiţie ţine de preşedinte”, a precizat Emil Boc pentru Mediafax. Potrivit fostului premier, s-au făcut câţiva paşi în politizarea unor instituţii prin schimbarea Avocatului Poporului, pentru ca, în cazul în care cei de la putere vor emite ordonanţe de urgenţă, nimeni să nu mai poată ataca la Curtea Constituţională eventualele acte normative. „Avocatul Poporului a atacat la CCR câteva acte legislative, iar CCR i-a dat dreptate. Schimbarea Avocatului Poporului s-a făcut pur arbitrar, fără să existe o încălcare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Numind un om din aria de interes a PSD, acesta este un garant că nu va ataca la CCR eventualele ordonanţe de urgenţă pe care Guvernul le va da, legate de suspendarea preşedintelui sau legea uninominalului. Aceste lucruri se văd de la mare distanţă”, a spus Boc. El a susţinut că fostul preşedinte al Senatului Vasile Blaga, succesorul său la şefia PDL, a acţionat corect şi a atacat la CCR o procedură care a încălcat şi Constituţia, şi Regulamentul Senatului. „Scrie negru pe alb în regulament că numai grupul care te-a propus te poate revoca. Noi cât am fost la guvernare nu am încălcat Constituţia, deşi Mircea Geoană a fost preşedintele Senatului cu majoritate PDL, UDMR, minorităţi şi UNPR, dar nu am procedat la maniera arbitrară şi abuzivă la schimbarea preşedintelui Senatului. Nici când Avocatul Poporului a câştigat la CCR în urma unei sesizări împotriva Guvernului nu am mers să desfiinţez CCR sau să schimb Avocatul Poporului. Dacă aveam o asemenea mentalitate dictatorială puteam să trecem şi noi la desfiinţarea unor instituţii ale statului care au dat decizii împotriva noastră. Dimpotrivă, le-am respectat”, a afirmat Boc. Fostul preşedinte al PDL a menţionat că în urma acţiunilor USL se încearcă distrugerea echilibrelor în funcţionarea instituţiilor statului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult