Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Braşov: Medic cardiolog, suspectat de viol

Braşov: Medic cardiolog, suspectat de viol

scris de A.B.
192 Afisari

Mai multe percheziţii au avut loc luni dimineaţă în Braşov, fiind vizată o reţea de traficanţi de carne vie. Printre cei cercetaţi de procurorii DIICOT se numără şi un medic cardiolog care este acuzat că a obligat doi minori, aflaţi sub tratament medical, să întreţină raporturi sexuale cu el.

diicot Procurorii DIICOT efectuează 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Braşov, urmând a fi conduse pentru audieri un număr de 11 persoane, faţă de care vor fi dispuse măsurile legale după finalizarea audierilor.

 Procurorii au acţionat astfel la destructurarea unui grup infracţional, specializat în săvârşirea  infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, viol şi act sexual cu un minor.

 Potrivit RTV, liderul grupării, Dodo Ferenc, 41 de ani, deţine un club privat, situat în municipiul Braşov, în incinta căruia clienţii întreţin raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.

 Din cercetări a rezultat că membrii grupării, Măciucă Daniel-Sebastian, 31 de ani, Lazarovici Valentin, 40 de ani şi Borşan Florentin-Ovidiu, 32 de ani, au recrutat şi cazat un număr de 14 victime de sex masculin, majore şi minore, pe care, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală, le-au obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani.

 De asemenea Rus Horaţiu, în vârstă de 43 de ani, este acuzat că, profitand de calitatea sa de medic in cadrul  unui spital din municipiul Braşov, a  întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu două victime de sex masculin, minore, aflate sub tratament medical.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS