UPDATE: Băsescu cere moratoriu. Boc si Anastase s-au dus la Cotroceni | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE: Băsescu cere moratoriu. Boc si Anastase s-au dus la Cotroceni

UPDATE: Băsescu cere moratoriu. Boc si Anastase s-au dus la Cotroceni

scris de Ziua Veche
1 afisari

  UPDATE ora 19,00-Premierul Emil Boc şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, discută la această oră cu Traian Băsescu, la Cotroceni, anunţă surse din PDL.Subiectul ar fi, potrivit aceloraşi surse, înlocuirea Robertei Anastase de la conducerea Camerei pentru a se debloca blocajul parlamentar şi pentru a se pune în aplicare moratoriul cerut de preşedinte.

 Update ora 17,00 – Victor Ponta a anunţat că PSD are toată deschiderea pentru acest tip de moratoriu enunţat de şeful statului, cu condiţia ca acesta să se sprijine pe opoziţie. „Să avem un moratoriu cu cei de la putere, unul împotriva corupţiei instituţionalizate.

 În acest moment, prin acţiunile guvenului Boc, corupţia este cea care conduce în mod instituţional România, banii publici se îndreaptă numai către PDL şi către clienţii acestora. Nu mai putem să facem legi bune atâta vreme cât banii publici se îndreaptă numai către un partid politic şi clienţii acestuia. Noi suntem dispuşi, în comisia pentru educaţie condusă de un senator PDL, cu vicepreşedinte Ecaterina Andronescu, să luptăm cu toate forţele politice să facem o lege, nu pentru PSD, UDMR sau PDL, ci pentru copii şi pentru profesori, dacă înţelegem acest lucru. Legile celelalte le facem pentru România, nu pentru dl. Băsescu”, a spus liderul PSD, citat de Agerpres.

—————————————————————————————————–

 UPDATE, marţi, ora 15.30: Preşedintele Traian Băsescu a cerut, în Parlament, partidelor politice un Moratoriu, pentru 30-45 de zile, asupra bătăliei politice care să permită deblocarea activităţii Parlamentului.

Principalele obiective, potrivit şefului statului, sunt: adoptarea legi salarizării unice, a legii pensiilor, a legii bugetului de stat, care să încadreze cheltuielile de pesonal în plafonul de 39 mld de lei, reducerea arieratelor, încadrarea într-un deficit maxim de 4,4 la sută din PIB, finalizarea acelor investiţii începute şi care sunt fiabile, protejarea consumatorului şi transparenţa sistemului bancar. Acestea ar fi condiţii absolut necesare pentru a finaliza Acordul cu FMI. Finalizarea Acordului ar marca începutul ieşirii României din criză şi reîntoarcerea investiţiilor străine.

Citiţi, în continuare, discursul lui Traian Băsescu

Mă aflu din nou în faţa dumneavoastră pentru a-mi preciza poziţia în legătură cu ceea ce consider a fi interesul naţional şi cu modul în care funcţionarea Guvernului şi Parlamentului – pilonii instituţionali de bază ai democraţiei – pot asigura satisfacerea acestui interes.

Sunt nevoit să îmi reînnoiesc apelul la responsabilitate adresat formaţiunilor politice din Parlamentul României.

România se poate îndrepta, în curând, spre încheierea cu succes a acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Obiectivul principal al acestui acord a fost evitarea derapajului în domeniul echilibrelor macroeconomice.

Încheierea cu succes a acestui acord ar înseamna că România a ieşit din situaţia critică a pericolului de instabilitate macroeconomică, ar însemna că România a reuşit să aplice un program de reforme care elimină consecinţele unor comportamente economice şi ale unor politici publice în domeniul bugetar despre care se poate spune că au fost cel puţin neadecvate. Toate partidele trebuie să fie conştiente că România nu mai poate cheltui mai mult decât produce.

Încheierea cu succes a acestui acord, ar conduce, în esenţă, la încheierea crizei de credibilitate externă a României de pe pieţele financiare internaţionale. Reconstrucţia credibilităţii economiei româneşti ar influenţa pozitiv capacitatea noastră de a aplica măsuri de stimulare a economiei. Aceasta ar reprezenta un răspuns eficient la efectele crizei economice. Consecinţele directe ale creşterii credibilităţii României în plan economic ar fi pozitive în primul rând pentru că România ar redeveni atractivă pentru investiţia străină. Iar sporirea investiţiilor străine, la rândul lor, ar conduce la creşterea locurilor de muncă şi la creşterea veniturilor.

Condiţia materializării acestei şanse a României este acţiunea fermă şi consecventă pe termen foarte scurt – respectiv, în următoarele 30 – 45 de zile – la nivel de Guvern şi de Parlament, în câteva direcţii principale, care au fost convenite cu FMI, cu Uniunea Europeană şi cu Banca Mondială ca şi condiţii pentru încheierea cu succes a programului de scoatere a României din criză şi reluarea creşterii economice.

Repet, vorbim de nevoia unei acţiuni consecvente cu interesul naţional în următoarele 30 – 45 de zile. Ceea ce vă propun este de fapt un moratoriu asupra bătăliei politice, care să permită deblocarea activităţii Parlamentului. Personal cred că acest lucru este posibil, plecând de la realitatea că toate partidele parlamentare susţin că acţionează în interes naţional.

Enumăr pe scurt principalele obiective care trebuie atinse: adoptarea Legii Salarizării Unice; adoptarea Legii Pensiilor; adoptarea Legii Bugetului de stat pe anul 2011 – în condiţiile în care, pe lângă influenţele celor două legi enumerate anterior, această lege ar mai reflecta cu prioritate şi următoarele politici publice:
1. Încadrarea cheltuielilor de personal în plafonul de circa 39 de miliarde;
2. Diminuarea consistentă a arieratelor;
3. Îmbunătăţirea planificării cheltuielilor de investiţii publice prin alocarea de resurse în primul semestru al anului, astfel încât, pe acestă bază, să crească absorbţia fondurilor de la Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială;
4. Încadrarea într-un deficit maxim de 4,4% din Produsul Intern Brut;
5. Prioritizarea investiţiilor deja începute şi finanţarea doar a acelor investiţii care sunt viabile;
6. În acelaşi timp, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 50/2010 trebuie să ducă la protejarea drepturilor consumatorilor şi îmbunătăţirea transparenţei în sistemul de creditare bancară a populaţiei, asigurând un echilibru în legătură cu nevoia de stabilitate în sistemului financiar, pe baza garantării că Directiva Europeană 48/2008/CE este respectată;
7. Şi, în sfârşit, avem nevoie de un sistem fiscal predictibil.

Acestea sunt condiţii esenţiale pentru ca România să poată finaliza cu success acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Dacă acest acord cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială se finalizează cu succes, atunci, România îşi poate redobândi credibilitatea pe pieţele financiare şi, în acelaşi timp, poate redeveni atractivă pentru investitiţiile străine directe. Finalizarea acestui acord ar marca începutul ieşirii României din criză.

În mod normal, aceasta ar trebui să creeze punţi de dialog politic care să se constituie pentru cetăţean ca o bază solidă pentru renaşterea speranţei. Speranţa că România poate ieşi din criză începând cu anul 2011. Speranţa că România se poate reînscrie pe o traiectorie a creşterii economice.

Trebuie să ştiţi că ratarea ducerii la capăt a acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială duce la deprecierea masivă a credibilităţii ţării pe pieţele financiare, duce la finanţarea extrem de scumpă a deficitelor şi, de asemenea, duce la riscul de a nu fi în măsură să facem plăţile prevăzute în bugetul de stat.

După părerea mea mediul politic naţional s-a deteriorat sensibil în ultima lună, ceea ce creează premisele nedorite ale îndepărtării – cu consecinţe grave – de obiectivul încheierii cu succes a acestui acordului.

Drumul pe care se va merge rămâne la latitudinea dumneavoastră, a partidelor pe care le reprezentaţi. Prin acţiunea dumneavoastră, România poate merge către mai bine sau către mai rău. Decizia este în mâinile dumneavoastră.

Practic, timpul în care trebuie să fie legiferate actele normative ce condiţionează finalizarea acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială este de numai 30, maxim 45 de zile. Nicio altă soluţie politică, decât un moratoriu care să vizeze deblocarea legiferării priorităţilor din acord, nu este viabilă. De aceea insist ca partidele parlamentare să realizeze acest moratoriu, pe termen limitat, în interes naţional, prin deblocarea activităţii celor două Camere.

Doamnelor şi domnilor,

Aş dori doar să reflectaţi la priorităţile legislative pentru finalul actualei sesiuni parlamentare şi la opţiunile politice care ni se deschid în faţă, cu avantajele şi dezavantajele lor, şi să faceţi o alegere. Orice amânare a deciziei curge în defavoarea noastră.

Guvernul şi partidele din Parlament pot îmbunătăţi rapid condiţiile pentru a se reveni la normal sau, la fel de rapid, pot înrăutăţi situaţia României. Miza este credibilitatea externă şi ieşirea din criză, ca bază pentru reluarea creşterii economice în condiţiile unei crize economice globale care încă nu s-a sfârşit.

Am încredere în înţelepciunea dumneavoastră şi vă asigur că odată ce ne vom îndeplini obiectivele celor 45 de zile, economia României se va înscrie pe drumul cel bun. Sper ca veţi lua decizia corectă. În acelaşi timp, ca om politic cu experienţă, vă pot spune că românii îi vor aprecia pe aceia care se vor bate cu criza şi nu pe aceia care se ascund de efectele măsurilor anticriză. Vă mulţumesc mult.

UPDATE marţi 12.00: Grupurile parlamentare ale PSD+PC şi PNL nu vor participa la şedinţa de marţi în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Legislativului pe teme de politică internă, au anunţat social-democratul Mircea Duşa şi liberalul Mihai Voicu, transmite Agerpres.

„Noi nu vom participa la această şedinţă având în vedere că preşedintele nu mai este de mult preşedintele românilor şi nu apreciază opoziţia ca un factor de progres democratic. Mesajele preşedintelui le cunoaştem, probabil că din nou va avea un mesaj legat de unitatea coaliţiei pentru a vota legea educaţiei şi a satisface astfel o dorinţă a unui membru al actualei coaliţii”, a susţinut liderul deputaţilor PSD+PC, Mircea Duşa.

El a arătat că demersul reprezentanţilor opoziţiei nu întăreşte blocajul în care se află în prezent Parlamentul. „Dacă preşedintele ar fi dorit să deblocheze activitatea în Parlament o făcea demult, acele negocieri pe care le are la Cotroceni le făcea separat cu fiecare partid parlamentar şi găsea o soluţie privind deblocarea activităţii din Parlament. Mingea privind deblocarea de la Camera Deputaţilor nu este la noi, ci este la PDL”, a completat Mircea Duşa. Social-democratul a susţinut că PSD a hotărât încă de luni să nu participe la şedinţa plenului reunit al Parlamentului. „Nu am discutat cu colegii de la PNL, dar, probabil, că aceeaşi poziţie o vor avea şi dânşii”, a spus Mircea Duşa. Liberalul Mihai Voicu a precizat că parlamentarii PNL nu vor participa la şedinţa de marţi în care şeful statului se va adresa Parlamentului pe probleme de politică internă.

Călin Popescu-Tăriceanu: Nu participăm la şedinţa Parlamentului; Băsescu îşi încalcă permanent atribuţiile constituţionale

Grupurile parlamentare ale PNL nu vor participa la şedinţa plenului reunit în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului pe probleme de politică internă, pentru că şeful statului nu respectă prevederile constituţionale privitoare la rolul său de mediator, a anunţat şi liderul deputaţilor liberali Călin Popescu-Tăriceanu. El a susţinut că preşedintele Traian Băsescu este „într-o permanentă încălcare a atribuţiilor sale constituţionale”, jucând mai degrabă rolul de preşedinte de partid, al PDL, şi de premier uneori. Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că şeful statului sfidează, prin declaraţiile sale, una dintre instituţiile fundamentale ale statului, Parlamentul, după ce, săptămâna trecută, a susţinut că Legislativul nu ţine cont de interesul naţional. Liderul deputaţilor PNL a reamintit că în forul legislativ se regăsesc toate opţiunile românilor, de la putere la opoziţie, ceea ce nu este şi cazul preşedintelui, care „a fost votat de foarte puţin peste jumătate dintre aceştia”. „Este ultimul în măsură să vorbească de interesul naţional”, a subliniat Tăriceanu.

Victor Ponta: Traian Băsescu poate da azi semnalul deblocării Parlamentului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut un apel, din nou, marţi, la şeful statului pentru deblocarea situaţiei din Parlament, susţinând că, în cazul în care va fi numit un alt preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democraţii sunt pregătiţi şi vor participa la toate discuţiile privind legile educaţiei, salarizării, bugetului de stat. „Dacă azi, Traian Băsescu îşi face datoria faţă de ţară şi dă drumul deblocării Parlamentului prin numirea unui alt preşedinte la Camera Deputaţilor, noi, cei din PSD, vrem şi suntem pregătiţi să participăm la toate discuţiile privind legea educaţiei, a salarizării unitare şi a bugetului. Totul este în mâna preşedintelui Băsescu”, a spus Victor Ponta, la Palatul Parlamentului. El a precizat că, marţi, parlamentarii PSD nu vor participa la şedinţa plenului comun în care preşedintele intenţionează să facă o declaraţie pe probleme de politică internă, „atât timp cât nu a dat niciun semn în sensul dorinţei de a debloca activitatea Parlamentului”. „Însă ne uităm cu speranţă şi interes, că azi putea să avem un nou preşedinte al ţării, nu doar al PDL. Poate să dea semnalul deblocării Parlamentului, al sancţionării furtului şi a fraudei, a trădării în Parlament şi, practic, să încerce, împreună cu noi, cei din Opoziţie să reconstruim o instituţie a statului de care România are nevoie”, a adăugat Ponta.

Deputaţii liberali au postat fanioane în sala de plen prin care cer demisia Robertei Anastase

Deputaţii PNL au afişat, marţi, în sala de plen, fanioane de culoare portocalie inscripţionate cu mesaje precum „Demisia, 80 nu este egal cu 170”. Aceste mesaje sunt amplasate în dreptul pupitrelor PNL, din partea dreaptă a sălii de şedinţă a Camerei Deputaţilor. În această parte a sălii sunt aproximativ 50 de astfel de fanioane, fiecare deputat liberal având pe pupitrul său un astfel de mesaj. Panourile de culoare galbenă prin care liberalii cer demisia Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei şi care au fost amplasate săptămâna trecută au rămas în partea dreaptă a sălii de plen, pe culoarul de acces. Liberalul Eugen Nicolăescu a solicitat, în plen, ca aceste mesaje să nu fie înlăturate.

———————————————-

Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerilor celor două Camere  în care menţionează că doreşte să adreseze un mesaj Parlamentului pe probleme de politică internă, solicitând ca o şedinţă a plenului reunit să fie stabilită cât mai rapid, chiar şi marţi. Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de Ioan Chelaru, chestor al Senatului. Acesta a menţionat că o scrisoare a preşedintelui în acest sens a fost primită luni la prânz. Chelaru a spus că şeful statului arată în scrisoare că doreşte să adreseze Parlamentului un mesaj pe teme de politică internă şi solicită ca o şedinţă a plenului reunit să aibă loc cât mai rapid, chiar şi marţi. Potrivit lui Chelaru, o decizie în acest sens se va lua marţi, la ora 10.00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult