Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ca si in casa familiei Geoana, unde canta „Mihaela dragostea mea”, si in casa contracandidatului Cristi Diaconescu canta Mariana, sotia

Ca si in casa familiei Geoana, unde canta „Mihaela dragostea mea”, si in casa contracandidatului Cristi Diaconescu canta Mariana, sotia

scris de Ziua Veche
1 afisari

Si in casa lui Diaconescu PSD canta gaina

 

 Dupa ce marti seara deputatul Rodica Nassar dadea ca sigura retragerea din cursa pentru sefia PSD a senatorului Cristian Diaconescu, la cateva ore distanta acesta a iesit si a anuntat evaziv ca nu se retrage. Apoi, desi liderii organizatiei PSD Bucuresti i-au lansat lui Diaconescu diverse invitatii publice de a se alatura echipei lui Mircea Geoana pentru a face tandem din pozitia de prim-vicepresedinte, senatorul a iesit miercuri seara cu lista pe care a vrut sa o depuna la secretariatul general al partidului. Numai ca din motive tehnice lista nu i-a fost acceptata, pe aceasta aflandu-se cateva nume ale unor persoane care nu aveau semnat un angajament de sustinere pentru Diaconescu.

 

 

Surse din PSD ne-au spus ca marti Diaconescu si-a dat acordul ca va accepta functia de prim-vicepresedinte dupa ce a vorbit in cursul zilei cu Mircea Geoana, Rodica Nassar, Aura Vasile si Marian Vanghelie. Aceleasi surse ne-au spus ca singura persoana care-l putea intoarce din drum cu aceasta decizie nu putea fi decat sotia sa, Mariana. Astfel si-au depus deja candidatura la presedintia PSD nume sonore: Mircea Geoana, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Victor Ponta, Victor Moraru (primar al orasului Amara) si pe ultima suta de metri au aparut si doua surprize. Una este doamna Alistar Dorela, de aproximativ 70 de ani, care este membru al organizatiei PSD sector 1 si cealalta faptul ca Radu Mazare si-a depus in final candidatura. Sursele citate de noi ne-au mai declarat ca si-au depus dosarul si 64 membri PSD care isi doresc sa ajunga vicepresedinti, iar un lucru surprinzator este faptul ca desi pentru secretari zonali exista 15 locuri nu sunt interesati decat 11.

 Jurnal de front

 @ Adrian Nastase planuieste sa isi depuna candidatura direct in plenul Congresului

 @ Liderul PSD Brasov Constantin Nita vrea vicepresedinte pe lista lui Geoana.

@ Cristian Diaconescu a intrat joi oficial in cursa pentru conducerea PSD, alaturi de o lista deschisa pe care sunt: Constantin Nicolescu, Valeriu Zgonea, Vasile Puscas, Adrian Severin, Marian Oprisan.

@ Marian Vanghelie vrea vicepresedinte, dar isi depune candidatura cand vrea el.

@ Senatorul PSD Miron Mitrea scrie pe blogul său că Marian Vanghelie a devenit din pata de pe obrazul PSD o „rana urata, hidoasa”, „care face un imens rau partidului”.

@ Nastase i-a scris lui Geoana si lui Liviu Dragnea, cerandu-le ca toti membrii Consiliului National sa fie inclusi, conform Statutului partidului, pe lista delegatilor la Congres.

@ Dragnea a anuntat ca nu pot fi depuse candidaturi decat pentru functiile care exista deja in Statut si ele trebuie facute individual, listele nefiind acceptate.

@ Ioan Rus a informat ca in semn de protest fata de modul in care conducerea partidului a organizat Congresul, nici el, nici Vasile Puscas sau Vasile Dancu nu vor participa la Congres.

@ Surse din PSD au aratat ca Viorel Hrebenciuc se numara printre sustinatorii lui Victor Ponta pentru sefia PSD.

@ Ioan Rus a afirmat joi la Cluj ca partidul a fost „privatizat” de Mircea Geoana, si de catre „o ceata de haidamaci din jurul lui” si a ajuns sa functioneze ca un SRL, in interesul actionarilor sai.

@ Miron Mitrea si-a depus joi candidatura pentru preşedinţia PSD printr-un consilier.

@ Vasile Puscas a declarat ca la sediul central al PSD, din Soseaua Kiseleff, se ingrasa animale si se perverteşte social-democratia.

@ Sase reprezentanti ai PSD si-au depus candidatura pentru functia de presedinte al partidului, peste 64 de pesedisti candideaza la pentru functia de vicepresedinte, potrivit unor surse din partid. Postul de secretar executiv este ravnit de 11 candidati, in timp ce la functia de secretar general s-a inscris doar Liviu Dragnea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult