Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL

Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL

scris de C.S.
8 afisari

Călin Popescu Tăriceanu şi-a prezentat demisia din PNL, după ce preşedintele partidului, Crin Antonescu, a refuzat „să accepte reluarea discuţiilor cu premierul, în sensul continuării USL”.

Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL.

El a precizat că a avut o discuţie în cursul dimineţii cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, legat de continuarea negocierilor din USL pentru a se ajunge la un comun acord.

„De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu – n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ”, a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că nu a mai discutat cu Antonescu despre intenţia sa de a demisiona din partid. Fostul premier din perioada 2004-2008 este membru fondator al PNL. El a deţinut funcţia de preşedinte al PNL între februarie 2005 şi martie 2009.

De asemenea, a fost preşedinte interimar al PNL şi copreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr – D.A. între octombrie 2004 şi februarie 2005. În perioada 1993-2004, Tăriceanu a fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, iar între 1990 şi 1992 secretar executiv al PNL.

Călin Popescu Tăriceanu, alături de Cristian David, Radu Stroe şi Ioan Ghise, s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegaţia Permanentă a PNL.

Fostul preşedinte al PNL a fost marţi la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta despre păstrarea USL.

„Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu apreciez că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am întrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. În actuala formă, subliniez. Aşadar, îmi permit să fac un apel către preşedintele PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei pe care o luat-o ieri şi drept urmare să revină în USL”, a afirmat Tăriceanu.

El a transmis un mesaj direct către liderul PNL, căruia i s-a adresat cu formula „dragă Crin”.

„Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma această responsabilitate, atunci o voi face eu. Îi voi cere primului ministru Victor Ponta să-şi menţină toate angajamentele luate în cadrul USL, faţă de PNL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în structurile centrale şi locale, listele comune la Parlamentul European, cât şi un lucru foarte important, susţinerea unui candidat liberal la Preşedinţia României”, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu a precizat că, după conferinţa de presă, va merge să se întâlnească cu premierul Ponta, pentru a-i prezenta în mod direct solicitările sale.

108 comentarii

pathfinder 26-02-2014 - 19:24

Ce-o fi fost in capul lui?

UnUL 26-02-2014 - 20:09

Tăriceanu a simpatizat întotdeauna cu „stânga roșia”, să nu uităm că a rupt alianța DA ca să guverneze susținut din umbră – din umbră și nu prea! – de PSD. Cred că tatăl lui vitreg, tunătorul cu patalama Amedeo Lăzărescu – l-a „educat” bine.

digital 26-02-2014 - 20:21

UnUL
26-02-2014 at 20:09

a simpatizat cu pheeezdhhha măttii bă, când era roșie după o orgie, acu ai priceput bă javră?!

UnUL 26-02-2014 - 22:09

Degețel, capul tău cretin nu pate răspunde la argumente decât cu trivialități.

digital 26-02-2014 - 22:14

…………….să nu uităm că a rupt alianța DA ca să guverneze susținut din umbră – din umbră și nu prea! – de PSD. Cred că tatăl lui vitreg, tunătorul………………….

adică tac-tu!

pathfinder 26-02-2014 - 22:17

Nefututa nu a spus nimic.

digital 26-02-2014 - 22:20

pathfinder
26-02-2014 at 22:17
cine bă, nevastă-ta?!
hahaha!
ea nu vrea să vorbește cu noi!
ea doar și-o trage cu noi!

pathfinder 26-02-2014 - 22:23

Tu nu esti nevasta mea.
Doar o stoarfa oarecare…

urbos 26-02-2014 - 20:28

Doamne, ce idioti! Doi muisti basisti guitand ineptii.
Mai acu cateva luni, cand grohaiau ca porci impotriva lui Antonescu, iar Tariceanu facea nota discordanta, de aparusera zvonuri despre debarcarea lui Antonescu, Tariceanu le devenise idiotilor, simpatic.
Vai de vapu vostru de taraturi subumane.

UnUL 26-02-2014 - 22:10

Dacă ai găsit la mine simpatii tăriceniste, te rog să-ți schimbi ochelarii.

urbos 26-02-2014 - 20:31

Unde mai pui ca Tariceanu a fost ala care s-a opus aliantei cu PSD.

pathfinder 26-02-2014 - 21:55

Citeste ce am scris tampitel.
Compileaza…

urbos 26-02-2014 - 21:59

„Tăriceanu a simpatizat întotdeauna cu „stânga roșia”, „

ancuta 26-02-2014 - 22:07

Traiasca revolutia MARII MISCARI POP U L A RE, de eliminare a comunistoizilor, laberalilor, antenizatilor si gabifixativilor!
LA GROAPA CU VAR. NESTINS!
Jos scarnele laberale antenescu si slabiceanu/razgandeanu!
Beliti poola hemoroiDANA!
Lung, strans apasat, acum, aici cat se mai poate!
Moarte comunistoizilor si scarnelor

ancuta 26-02-2014 - 21:42

scarnelor,
dan voiculescu, brut (cu tot cu puroi hemoroiDAN) v-ar place?
Ca vedem ca nimic si nimeni dintre laberali si anUSuL-isti nu va place!
Stiu, il vreti si pe gadea!
OK!
‘steptem putin, che venim , noi, ungorii se ve aretem che insemneaze se sugeti puroi hemorongoreste la noi ungherii!
Ve dem la toti valahii tot che doreste de la noi ungherii, multe mui si puroi hemorongoreste!
Vreti scarnele valahe?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-02-2014 - 21:46

.

ancuta 26-02-2014 - 21:53

Cred ca nu se poate pune punct dupa „?”!
Insa daca tu, Carpatiene, crezi ca ar trebui …
de acord!
.

pathfinder 26-02-2014 - 22:41

Felix.
Punct.

Gheorghe?
Oare?
Mda.

Imagini.
Research.

Independent? Ha!
Felix.
Peste tot.

Punct.
Si de la capat?
Nu!
Prostii persista…

Antibasistul 26-02-2014 - 23:08

Cacat cu ochi basist, IADUL TE ASTEAPTA!

ancuta 26-02-2014 - 23:17

Debile, vezi ca scarnele au plecat. La Nana.
Au aflat ca se duce base acolo si se grabesc sa-i faca ceva, pe furis.
Stii tu: prohab, belit, supt. … tot tacamul!
Asa ca, fugi si tu debile, repejor!

Antibasistul 26-02-2014 - 23:26

Handicapatule mintal basist, nimeni in afara de basisti, nu se inghesuie la infectul, impuțitul de prohab al lui Basecu, SPOR LA SUPT BASISTIILOR!!!!!!!

tomi 27-02-2014 - 00:15

Auzi HUHULE ce mai faci amice? Ca sa schimb un pic tema voastra vin sa-ti amintesc de discutia noastra pe tema visinatei. Asa cum iti spuneam socrii mei au sosit la Tel Aviv pe 15 ianuarie. Eram prins de frisoane si studiam atent valizele lor in timp ce le strecuram in portbagajul masinii mele pe aeroport dupa ce i-am cules din avionul de Bucuresti. Ziceam asa sa tot fie vreo trei-patru litri de visinata din cea buna. Ajunsi acasa dupa despachetarea rechizitelor personale apare si visinata mult asteptata…
o sticlita de 330 ml de Cola plina… ATIIIITTT….
Ce faceai tu in locul meu? Eu eram gata sa-i retransmit urgent in tara sa umple macar o damigeana de 5 litri. Sa ai o seara buna amice.

Antibasistul 27-02-2014 - 06:13

Ce as bea niste visinata!

UnUL 27-02-2014 - 08:10

@Bășinel
Fă o tură pe la Cluj! Fac niște vișinată excelentă, și fac cinste!

pathfinder 26-02-2014 - 19:34

„Domnul Tăriceanu m-a sunat din biroul domnului Ponta, spunându-mi că este în biroul domnului Ponta. Situaţia a fost una atât de stingheritoare încât l-am rugat, i-am spus că dacă vrem să discutăm o putem face direct, nu din biroul domnului Ponta. O asemenea situaţie de jenă nu am parcurs de 24 de ani de când fac politică”, a dezvăluit Crin Antonescu.

digital 26-02-2014 - 19:46

……a dezvăluit Crin Antonescu……..
a dezvăluit-o pă măăttaa!
da jena din biroul kotrocenistului unde-o ținea, între picioare?!
du-te bă dreq de paranghelist infect!

digital 26-02-2014 - 19:49

nu vezi băi kkt cu ochi că antonescu pholii a distrus PNL-ul?!
kk-m-aș pă mormântul mătii de ukrainean borât!

pathfinder 26-02-2014 - 20:02

🙂
L-a distrus…
Cand a intrat in USL?
Sau cand a iesit din USL?

P.S. Caca-te unde vrei.
Tine de libertatea de exprimare…
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

digital 26-02-2014 - 20:15

pathfinder
26-02-2014 at 20:02

când ți-au dat voie să postezi aberații p-aicea!
băgha-mi-aș ..llla-n mătta de infect alogen!

UnUL 26-02-2014 - 20:18

Deci, Degețel, înțeleg că dacă mai vrem să postăm pe aici trebuie să iți cerem aprobarea. Sper că ne pui pe ea o ștampilă și ne dai un număr de înregistrare.

digital 26-02-2014 - 20:23

UnUL
26-02-2014 at 20:18

aprobare îi ceri lu scroafa de mătta ,bă!
nu vezi că aici există, moderatori, bă cretinule!

UnUL 26-02-2014 - 21:55

Mda. : moderatori care șterg adesea gunoaie postate di tine sau de C u r Bubos, vulgare, nesimțite și mârlănești – și doar accidentat pe ale domnilor Pathfinder, Mircea, ValVerde, etc. De ce oare?
A, știu : toți pe aici sunt „băsiști”, (???!!!)

UnUL 26-02-2014 - 21:56

Erată. „DE tine” și „accidental” („accidentat” ești tu la cap”).

pathfinder 26-02-2014 - 21:58

Esti doar o femeie nefericita.
Atat.

urbos 26-02-2014 - 20:38

Tu ii spui leprei alogene sau altor starpiturilor securistopate, comunistoide, basiste, ca Antonescu a distrus PNL? Pai leprele astea chiar asta vor din 89 incoace si mai inainte, ca astia sint fii de naparci bolsevice. Visul acestor secaturi antiromanesti si antidemocrate, a fost intotdeauna distrugerea partidelor istorice. Lepra de Basescu, reprezentant al Securitatii, indeplineste misiunea asta la vedere, inca de pe vremea guvernarii CDR.

ancuta 26-02-2014 - 21:47

Ce binefacere pentru frustratii astia ca au forum!
In viata lor n-au visat ca ar putea fi vreodata sefi!
Aici se poate: nevazut, necunoscut, tipa, urla, scoate clabuci, impresioneaza, se simte bine, in onirismul lui!
Ar trebui compatimiti?
Ne-nee!
Astia merita loviti peste bot imediat ce-l deschid!
Daca am fi fata in fata, concreti deci, iar nu virtuali, s-ar kk pe ei de rusine in micimea lor, dar asa in mediul oferit de forum isi permit orice!
Il cunosc bine pe prezervativul salut scarna zglobie!
Celelalte doua scarne (digital si urbos) ii sunt net inferioare ca si educatie, prin urmare ma gandesc cat de jos poate ajunge omul ca specie!
Astia ca ei trebuie rapid exterminati, impuscati, taiat capul, apoi groapa comuna, var nestins si apa, multa apa!
‘tu-le tatii in cur!

urbos 26-02-2014 - 21:53

Ooohhh, limbric penibil, nici un basist n-ar rezista la o discutie fata in fata nici cinci minute.
Nu stiu de unde ti-a venit ideea asta, proasta pentru tine, caci asta v-am spus-o eu, de nenumarate ori. Sinteti niste jartele penibile.
Piei!

ancuta 26-02-2014 - 21:55

Jos comunistoizii!
La moarte prin afticare!
Dreapta unita!
BAAGAAA, BAAGAAAAA, BAAAGAA BASEE, BAGA!

ancuta 26-02-2014 - 21:58

Ba’ scarnelor, va fooote base cand-cum-unde-cat vrea muschiu’ lui!
Io nu stiu cum nu oboseste?
Bagaaa, bagaa, baagaa base, baaggaaaa!

UnUL 26-02-2014 - 22:02

C u r Bubos, pe cât facem pariu? Dacă ai un drum prin Cluj, fă-mi semn!

pathfinder 26-02-2014 - 21:51

Esti nebun.
In faza terminala.
Alogen poti fi tu, mai jumatate de roman.

Pribeagul 26-02-2014 - 20:48

se pare ca pnlul-i gravid si se pregateste sa faca un pui, aripa batrina.

UnUL 26-02-2014 - 21:48

NOSTIM!!!

pathfinder 26-02-2014 - 21:59

Are aripa de porumbac.
Se pare ca ajunge.

Pungescu Gazian 27-02-2014 - 00:24

Prieteni, una sa fie clara, MISTERU ESTE FOARTE SUBTIRE !
Tariceanu si-a luat motocicleta ecologica pe gaze de sist.
Ori, care este partidul sistului?
Cine este capul şistăriilor din Romania?
Vedeti acuma?
Deci tine la Ponta, la pesedării si pedesisme, si o sa se intoarca cand pleaca Antonescu, poate chiar ca sef de partid semiliberal de dreapta-stanga.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 26-02-2014 - 20:49

O data cu moartea usl-ului, mai avem parte de o moarte, de data asta o moarte politica a acestui afon in politica, Tariceanu.

Interventia lui CT Popescu de la rtv de astazi demonstreaza clar ca Tariceanu a fost un NIMENI in politica romaneasca, iar iesirea lui din politica prin usa din dos, in rusine si dispret, nu reprezinta nici o pierdere, ci, dimpotriva, un fapt pozitiv.

Acum, cel care puncteaza in fiecare zi este Antonescu, care da de pamint cu Ponta de fiecare data, isi intareste partidul, partidul raspunde la unison la actiunile si deciziile lui Antonescu, asa ca, in vazul electoratului, pnl-ul cistiga.

Ce se intimpla, insa, in orele astea pe care le parcurgem, este acest lucru deosebit de important pe eshicehrul politchiei dimbovitene, si anume, s-a creat un plan, o baza, sprijinita pe trei poli : Crin, Basescu, Ponta. Acesti poli care creaza baza stabilitatii politiciii romanesti se vor autocontrola mult mai bine decit o faceau inainte. Ponta e inamicul lui Basescu, si mai nou al lui Crin, Crin e dusmanul lui Basescu si a lui Ponta, iar Basescu se dusmaneste si cu Ponta si cu Basescu. In aceasta arhitectura, cine cistiga este cetateanul roman si mai ales presa. De-acum fiecaruia dintre acesti jucatori ii va fi mult mai greu sa se desfasoare decit o facea pina acum.

Pongta sta cu sabia lui Damocles deasupra capului, stiind ca are o majoritate fragila, iar Antonescu nu-l va ierta si-l va bombarda cu prima motiune cit de curind, si se pare ca guvernul lui va cadea iar noi, romanii, poate ca, de aceasta data ne vom bucura de un prim ministru neamti in persoana lui Iohannis. Aceasta experienta cu „neamtul” va fi una interesanta si datatoare de speranta ca vom putea avea parte de primul guvern cu ministri competenti. Sa speram ca asa se va intimpla. Pina atunci, insa, asistam la puroiul varsat de Ciuvica si de antenele de la care sug cei 80% din romanii fara creieri, fara discernamint, fara personalitate, in fiecare seara de la titele lui Gadea si Mirciulica.

Ciuvica a „lansat” aiurea in tramvai ideea ca destramarea usl-ului este o facatura pusa la punct de Cacarau si Basescu. Crin a desfacut aceasta minciuna si manip..ulare a lui Ciuvica astazi la o scurta conferinta de presa, si tot acolo, Cacarau a dat iar de pamint cu Ponta, care Ponta, sta chitit, nu mai ride ca prosu, nu mai face ghidusii, nu mai face misto de presa. Acum se milogeste de udmr, fata de care, seful lui, turnatorul si borfasul Voiculescu spunea ca in veci nu se va alia cu ungurii. Acum, iata-l pe sclavul lui Voiculescu, Ponta, lingindu-le talpile ungurilor pentru o amarita de majoritate parlamentara. Borfasul Voiculescu nu mai spune nimic impotriva udmr-ului si accepta pe unguri pt. ca altfel, pdl-ul si pnl-ul o sa-l calce in picioare. Noi de-abia asteptam ziua de trei martie, cind vom sarbatori trimiterea in inchisoare a borfasului Voiculescu, si toata Romania va scapa de aceasta mega infectie ! Da, doamne !

neacsum 26-02-2014 - 21:00

Antonescu nici nu stie cat de pitic o sa fie. Nu a castigat nimic. Daca ar fi iesit din USL cand cu legea gratierii, atunci da, ar fi castigat. Acuma, cu toate promisiunile si asigurarile primite in Austria, nu va ramane decat cu praful de pe toba. De el nu ma mir, e botanist dar cum au putut pune botul toti penelistii sa creada ce le-a vandut el, ca din Decembrie vor forma guvernul? Cand liberalii se vor treyi in funcul gol dupa atata seceta, va fi vai de curul lui Antonescu. Iesirea din politica va fi cel mai mic lucru care i se va intampla .

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 26-02-2014 - 21:05

Se poate intimpla si ce spui d-ta, d-lle Neacsu, dar se poate intimpla si ce zice el, Crin ! Nu ? daca-i iese motiunea de cenzura si-l are pe Iohannis prim ministru ? Nu zic ca asa se va intimpla, dar e o posibilitate. D-ta esti mai informat ca mine si poti lua in vedere mult mai multe variante pentru viitor.

digital 26-02-2014 - 21:09

da băi kurwo, vezi ce-a zis bleaga despre susținerea moțiunii!
ești mai proastă ca ridurile, făi!

neacsum 26-02-2014 - 20:55

Sa ii rezisti lui Basescu, sa cazi de pe motocileta, sa faci accident cu masina si sa ramai in picioare, apoi sa dea carlanul Antonescu cu tine jos? Mi se pare aiurea. A imbatranit Tariceanu chiar atat de mult? E timpul sa treaca in loja langa Iliescu si sa comenteze daca mai mult nu mai poate. Rusinoasa iesire.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 26-02-2014 - 20:59

La capitolul „realizari”, ati uitat sa treceti ca a „tinut” cinci neveste !

neacsum 27-02-2014 - 00:09

Asta va preocupa? Nu am ce zice inalte preocupri, ca pe vremea lui Ceasca.:cine cu cine se intalneste, cu cine se culca, ce bea si daca se poate ce pozitie l adopta… ca doamna de la Cabinetul 2 era foarte interesata de amanuntele de alcov.

Antibasistul 27-02-2014 - 06:32

Ce pretenții poți avea de la dobitocul securist cuneiform Calugarul, e obsedat sexual!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 27-02-2014 - 14:03

Vorbim aici de componenta moralitatii la acest timpit, d-le Aeacsu. A tine 5 femei, pentru poporul roman reprezinta ceva, nu?

digital 26-02-2014 - 21:10

hai, neacsum, că exagerezi!
ia zi-i, care-i deranjamentul principal!?

ValVerde 26-02-2014 - 21:23

Hai, bai Claudio, ca vorbesti prostii !

Pot sa numar trei sau patru tampenii cit capul tau de mari…adica…cit capul tau si-al maimutzoiului isteric….doar al tau a e prea mic pentru niste greseli asa de mari.

digital 26-02-2014 - 21:55

înghite-ți bă calmarii că ți se lipiră de cerul gurii!

UnUL 26-02-2014 - 21:58

Calmar ești tu, nevertebratule!

UnUL 26-02-2014 - 21:59

…și pe tine nu te poate înghiți nimeni.

ValVerde 26-02-2014 - 23:01

calmar = gen de cefalopod comestibil

Asta ai vrut sa zici?

digital 26-02-2014 - 23:03

ValVerde
26-02-2014 at 23:01
te treziși și tu, mă prostule?!

ancuta 26-02-2014 - 22:33

Acum, razgandeanule, acuma e momentul! Fii barbata, curvo!
Fa-ti Partida Razgandenilor Laberali si fa-te presedintele unei tari de kkt!!!!

pathfinder 26-02-2014 - 22:34

Cool down…

ancuta 26-02-2014 - 22:38

Pai, cum pathfinder?
Adeca noi, scarnele curvistine, sa n-avem falitii nostri?
Pana si voiculescu are falitii lui!
Traiasca PRL, noua forta laberala a razgandeanului basinos si kkt la coor!

ancuta 26-02-2014 - 22:42

Isi face el partid, cu scarnele, ca sa suga puroiul hemoroiDANVIOREL!
Vascos, gros, apasat!
Deviza:
„Basistii nu stiu sa-l linga pe base! Sa le-aratam noi cum il sugem pe domnu’ dan!
La supt razgandenilor!”

ancuta 26-02-2014 - 22:44

Si bineinteles:
RAZ-GAN-DEA-nu pre-se-din-te!
BAAGAAA, BAAGAAA, BAGA BASEE, BAAGGAAAA!

digital 26-02-2014 - 22:50

ho!
făi isterica dreq, ți-a ajuns în ghât?!
mai ușor băse, mai ușor cu amigdalele vittei!

ancuta 26-02-2014 - 22:53

RAZ-GAN-DEA-nu presedinte!
BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

digital 26-02-2014 - 23:01

ancuta
26-02-2014 at 22:53

bagă-i-o băse, bagă-i-o adânc vittei!

ancuta 26-02-2014 - 23:03

70&=kkt

RAZ-GAN-DEA-nu presedinte!

BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

Antibasistul 27-02-2014 - 06:36

BAGAAA BAGAAAA BASE sula-n cretinii tai securisti basiști, ptiu de milioane de ori oe ei!!!

pathfinder 26-02-2014 - 22:46

… tari de kkt …
Nici chiar asa…

ancuta 26-02-2014 - 22:49

„Tara de kkt” = 70%
🙂

pathfinder 26-02-2014 - 22:54

Uf uf..
Se mai schimba.
Sa speram…

ancuta 26-02-2014 - 22:57

La lupta romani!
Jos comunistoizii, antenizatii si laberalii!
Dreapta unita!
BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!
BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!
BAAAAAGAAAAA, BAAGAAA, BAGAA BAASEE, BAAAAGGAAAAAAA!

ancuta 26-02-2014 - 23:02

Pai cum sa-i zici altcumva, cand moliceanu isi face partidul razgandenilor laberali, maine, ca sa fie presedinte in decembrie!
Asta-i partid bun!
A lu’ base, nu!
„Tara de 70%”?
Asadar hai sa facem o similitudine:
70%=kkt

UnUL 26-02-2014 - 23:33

Cândva Tăriceanu, într-o primă dizidență, era printr fondatorii efemerului PNL-aripa tânără. Acum e pe punctul să fondeze PNL-Aripa Bătrână.

Mircea 27-02-2014 - 06:41

Atentie la matematica. Sunt 70% din cei care au votat. Din totalul celor care au drept de vot sunt mai putin de 23%. Din pacate daca oamenii nu ies la vot situatia o sa se mentina asa.

Mircea 27-02-2014 - 06:44

UnUL
Tariceanu e doar un oportunist mai reprezentativ dintre „liberalii” nemultumiti de prestatia repetentului. O sa apara mai multi dar imbirligarea cu PSD-ul nu se spala usor iar inaintasii liberalilor se invirt in morminte.

pathfinder 27-02-2014 - 08:10

@Mircea 27-02-2014 at 06:41
Da.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-02-2014 - 22:37
MI-5 26-02-2014 - 23:07

Tariceanu – Moliceanu – Pesedeanu – Motocicleanu etc…
A plecat ca un laş…
Auzi cica face partidul reformator liberal!…
Vrea sa reformeze liberalismul… probabil sa-l pesedizeze…

pathfinder 26-02-2014 - 23:14

Un tampit „monser”.
Un tampit.

urbos 27-02-2014 - 00:27

Tariceanu a vorbit perfect din punct de vedere electoral Romanii au votat impotriva lui Basescu. Orice apropiere de Basescu e semn de debilitate mintala, dincolo de ticalosie.Nici sa-ti tradezi doctrina, trecand ca lepra la „pop ularii” europeni, o adunatura infecta si informa de curente fara sens, dupa cum le spune si numele.
Problema lui Tariceanu este ca si Antonescu are dreptate pe partea in care afirma ca PSD-ul nu avea de gand sa-si tina promisiunile si incepuse sa acapareze tot. PSD ar fi putut sa-l puna pe Antonescu in situatia imposibila, in care ar fi acceptat neconditionat pretentiile lui, de altfel cat se poate de firesti.
Solutia corecta era iesirea de la guvernare dar de pe pozitii antibasiste, adica pastrarea liniilor ce au definit partidul liberal si partidele istorice in general, apararea valorilor democratice, valori atacate in permanenta de 20 de ani si mai bine, de leprele comuniste si securiste vopsite in tot felul de culori.

Antibasistul 27-02-2014 - 06:42

Problema lui Crin A. e ca e probasist din Dec. 2013, de cind s-a intilnit de 2 ori in secret cu Basescu, de atunci nu-l mai critica si nu-l mai considera dusman, public!

UnUL 27-02-2014 - 08:13

Trebuie să fii total idiot să votezi ÎMPOTRIVA UNEI PERSOANE și nu PENTRU UN PROGRAM.
Iar PSD-ul nu ți-a ținut niciodată promisiunile, cu atât mai puțin de când e condus de mitomanul național.

UnUL 27-02-2014 - 08:14

”nu ȘI-a ținut”

pathfinder 27-02-2014 - 08:16

Aia 70% au votat, de fapt, impotriva unei persoane.
Caracterizarea este corecta!

urbos 27-02-2014 - 08:27

Asa au invatat imbecilii basisti istorie. Idiotii astia nu pricep nici acum, ce-or fi avut oamenii cu persoana Nicolae Ceausescu sau cu persoana Ion Iliescu, sau cu persoana Adrian Nastase… Cretinii basisti chiar nu pricep. Ca sint cretini, nu pricep viermii ca o lepra de conducator intruchipeaza un regim ticalos si e firesc nu doar sa votezi impotriva lui, ba sa-l si spanzuri daca e nevoie.
In plus, prosti cum sint basistii, si retardatii astia doi de mai sus, grohaie despre cum e sa votezi impotriva unei persoane, tocmai ei, care voteaza O persoana, caci doctrina si partid n-au, sau care sint obsedati de o alta persoana, unu pe care il cheama Voiculescu, si care e nimeni in drum, nici presedinte, nici ministru, nici nimic, cu un partid de 1%. Cat de prost sa fii ca sa fii basist? Cumplit de prost! Iata!
Omorati-va excrementelor.

pathfinder 27-02-2014 - 08:39

Vorbesti tampenii

1. Impotriva lui Ceausescu?
Nu!
Impotriva PCR si a tot ce a reprezentat.
Pentru multe altele: libertate, trai mai bun, etc.

2. Impotriva lui Iliescu si Nastase?!?
Nu!
Impotriva PSD (PCR).
Pentru normalizare.

3. Tu, dupa cum te-ai descris pe forum, ai votat doar impotriva unei persoane si nu pentru un program. Asa ca…

4. Iar gresesti. Eu, probabil si altii, nu votez o persoana.
Oricum, de unde dracu’ stii tu ce au votat altii???
Vocile? 🙂

5. Nu sunt obsedat de Voiculescu.
Dar vreau ca justitia sa-si faca treaba in cazul lui.
Neaparat.

6. Cat de prost sa fii?
Vezi la 27-02-2014 at 08:27.

In rest ai dreptate. 🙂

P.S. freaca, freaca…

urbos 27-02-2014 - 08:42

Si eu ce-am spus ma secatura?
1Dobitocule
2 Boule
3 Cacatule
.
.
.

urbos 27-02-2014 - 08:44

Deci eu sa nu stiu ce-ai votat tu, dar tu sa stii cum am votat eu si alti 70%. Hahaha.
Nu vezi ma ca esti schizofrenic?
Mori in gatu ma-tii de prost penibil.

pathfinder 27-02-2014 - 08:48

@curbos
Penibil ai fost tu la 27-02-2014 at 08:27.
Si mai tot timpul.
Continua cu marlanismele, am putina treaba…

urbos 27-02-2014 - 08:52

Schizofrenicul spune la primele doua puncte, ca e deci normal sa votezi impotriva unui partid(eu insa am spus-o de sute de ori ca e vorba de regimul Basescu, nici macar ca-i vorba doar de un partid, dar ce-i pasa schizofrenicului) dupa care revine la grohaise initiale, ca uitase de unde plecase si zice ca n-am votat eu pentru…deci e nasol. Hahaha!
Ce dobitoc! Ce prost! Ce otreapa de om! Altfel n-ar fi basist.

UnUL 27-02-2014 - 08:59

Da, cretinache, să votezi împotriva unui partid pentru că nu îți place programul lui, îți pare nerealist, mincinos, p o p u l i s t, etc, – nu pentru că nu îți place mutra unuia (sau mai multora) dintre liderii lui, și, în schimb, să votez cu alt partid, al cărui program corespunde mai mult sau mai puțin cu viziunea ta. (Da, știu, tu n-ai viziune ci doar „vizuină”!).

pathfinder 27-02-2014 - 08:59

Limitatule…

1. Vezi ca am adaugat dedesubt: pentru…

2. Ai picat in plasa. 🙂
„Regimul Basescu”?!?
Atunci cand 2 din 3 cele mai importante institutii ale statului sunt in mana ta nu poti vorbi de existenta altui regim.

Sa-i explic limitatului pe litere ca intelege mai greu.

In 2012 cand ati facut referendumul de rahat aveati majoritatea parlamentara si guvernul.
Deci puterea.
Era „regimul” vostru.
Basescu era singur.
Si totusi v-a ciuruit.

Limitatule…

P.S. freaca, freaca…

pathfinder 27-02-2014 - 09:01

Era pentru curbos.
Evident.

pathfinder 27-02-2014 - 09:33

Mda.
Atat.

Antibasistul 28-02-2014 - 12:48

Basistii toți sin extrem de prosti, degeaba se straduie pe forumuri sa convinga ca nu-s!
Pe deasupra-s foarte necinstiți si de rea credința!

pathfinder 28-02-2014 - 13:06

De cacat te mai caci?

Antibasistul 28-02-2014 - 13:57

Da ma cac zilnic pe basisti!

pathfinder 28-02-2014 - 13:58

Nu te mai caci vesnic?!?

UnUL 28-02-2014 - 14:32

@Bășinel, numele tău e Cufurencu.

Antibasistul 26-02-2014 - 23:15

Ma cac pe toți basistii!!!!!

UnUL 26-02-2014 - 23:35

Bășinel, de acum te botez CUFURENCU !!!

Mircea 27-02-2014 - 06:48

Mai intii fa chestia aia cu degetul in fund ca incepi operatiunea fara sa cunosti directia vintului iar rezultatele deja se simt dinspre liberali. Parca in armata se dadea comanda GAZEEEEE !

Mircea 27-02-2014 - 06:49

Ma adresam antibasistului dar am uitat sa precizez. Scuze.

UnUL 27-02-2014 - 08:15

Era evident; a priceput toată lumea, cu excepția lui.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult