Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Camera Deputaţilor se intruneste, luni, in sesiune extraordinara

Camera Deputaţilor se intruneste, luni, in sesiune extraordinara

scris de Ziua Veche
3 afisari

Camera Deputatilor se va reuni in sesiune extraordinara, luni, urmand ca pe ordinea de zi sa se afle proiectul de lege privind Agentia Nationala de Integritate, iar alte puncte sa fie, la propunerea PNL, doua proiecte de lege care in prezent se afla la Comisia de buget.

Cele doua proiecte de lege sunt propunerea legislativa privind combaterea platilor intarziate si un proiect pentru aprobarea unor masuri de reducere a taxelor si impozitelor.
Astfel, luni, la ora 10,00, a fost reprogramata sedinta Comisiei de buget, la ora 12,00, va fi convocat Biroul Permanent, la ora 13,00, grupurile parlamentare se vor reuni in sedinta, iar la ora 14,00 va incepe sedinta de plen a Camerei Deputatilor.
In aceasta saptamana, deputatii din Comisia juridica au dat un raport favorabil cu unanimitate de voturi, pe legea privind Agentia Nationala de Integritate.
Presedintele Comisiei juridice, democrat liberalul Daniel Buda, a spus, marti, 10 august, ca, in opinia sa, noul proiect de lege privind ANI nu mai are hibe, astfel incat nu va mai putea fi declarat neconstitutional de catre Curtea Constitutionala.
Potrivit acestuia, deputatii juristi au reintrodus in proiectul de lege comisiile de ancheta de pe langa Curtile de Apel, ce fusesera scoase de catre Senat. Un alt element il constituie introducerea unui singur formular al declaratiei de avere.
Parlamentarul PDL a precizat ca deputatii juristi au eliminat din actul normativ aspectele care ar putea incalca normele de tehnica legislativa.
Buda si-a exprimat credinta ca proiectul de lege va satisface atat exigentele Curtii Constitutionale, cat si asteptarile Comisiei Europene, „astfel incat sa nu mai planeze asupra Romaniei pericolul blocarii fondurilor europene”.
Presedintele Traian Basescu a decis, pe 20 iulie, sa convoace Parlamentul in sesiune extraordinara pentru a discuta legea de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate, dar si alte doua proiecte.

 

0 comentariu

costy 13-03-2010 - 20:06

…de ce nu puneti de un referendum la care poporul sa se pronunte in legatura cu soarta ciumetilor rosii care au confiscat social-democratia din Romania? Intrebati poporul, de ex., daca acesta va vrea la guvernare sau la racoare?

nik 14-03-2010 - 17:23

am votat un referendum dar se pare ca nu va convine .clar ca nu ca din urmatorul parlament sar putea sa nu mai faci parte.corlateanu are fizic de paznic nu rata ocazia ca de altceva nu esti bun .cat timp nu izolati tara de ilici geoana vanghele hrebenciuc nastase va fi jale

fanariotu 15-03-2010 - 15:52

Cred ca te-ai exprimat gresit,ai vrut sa zici ca ne maresti penisul ?!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult