
Şeful PNL Crin Antonescu i-a sfatuit luni pe parlamentarii liberali să îşi retragă semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea Educaţiei Naţionale, în timp ce şeful pesediştilor, Victor Ponta, a respins o astfel de posibilitate. În acest context, democrat-liberalii îl ameninţă pe şeful Senatului Mircea Geoană cu suspendarea.
După aceste anunţuri, conducerile Camerei şi Senatului au trântit luni după-amiază Legea Educaţiei, la iniţiativa PSD, hotărând să returneze Guvernului Legea Educaţiei, precum şi “angajarea răspunderii” pe motiv că procedura a fost declarată neconstituţională. Propunerea social-democraţilor a fost adoptată de Birourile Permanente cu 13 voturi “pentru” şi 12 voturi “împotrivă”, conform unor surse parlamentare citate de Mediafax.
Parlamentarii liberali îşi retrag semnăturile
“Biroul Politic Central a confirmat ipotezele pe care le-am prezentat. (…) La Legea educaţiei considerăm angajarea răspunderii Guvernului neconstituţională, aşa cum o califică în mod explicit, fără putinţă de interpretare chiar, decizia Curţii. Considerăm că nu putem să continuăm cu o moţiune de cenzură care ar legitima tocmai angajarea Guvernului. Ca atare, parlamentarii liberali îşi vor retrage semnăturile şi consideră că Guvernul, primul ministru, dacă persistă în asumare, înseamnă că este în afara legii, într-un demers calificat oficial de Curte drept neconstituţional”, a declarat Antonescu, citat de Ageerpres, la finalul şedinţei liderilor liberali. El a adăugat că, dacă totuşi moţiunea va ajunge să fie dezbătută în Parlament, liberalii nu vor participa la dezbateri. “Considerăm că avem de-a face cu o acţiune împotriva Constituţiei. Cred că cine intră în jocul acesta, practic îl însoţeşte pe domnul Boc, îl legitimează la un demers anticonstituţional şi îl protejează şi pe domnul Băsescu în felul acesta de mici posibile necazuri”, a declarat Antonescu.
Pesediştii vor moţiune
PSD a decis în Biroului Permanent Naţional, cu unanimitate de voturi, să nu retragă semnăturile de susţinere a moţiunii de cenzură pe asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei Naţioanle, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta. “Am decis lucrul acesta prin vot astăzi, în unanimitate. Noi folosim orice fel de instrument constituţional şi democratic pentru a lupta împotriva Guvernului Boc. Nu facem nici un pas înapoi şi profesorii, elevii, părinţii, dar şi cei din Ardeal trebuie să ştie că noi ne batem cu fiecare armă pe care o avem”, a declarat liderul PSD, citat de Agerpres. El a adăugat că parlamentarii social-democraţi vor face tot ceea ce ţine de ei pentru ca Legea Educaţiei să fie discutată şi aprobată, afirmând că în Birourile Permanente reunite ale Legislativului reprezentanţii PSD vor vota pentru “oprirea procedurii angajării răspunderii Guvernului, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională”.
PDL vrea să-l zboare pe Geoană cu ajutorul UDMR
Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a anunţat luni, după şedinţa conducerii centrale a partidului, că democrat-liberalii sunt pregătiţi să-l suspende din funcţie pe liderul Senatului, Mircea Geoană, dacă nu va semna Legea Educaţiei Naţionale pentru a merge la promulgare, adăugând că democrat-liberalii se vor baza pe sprijinul UDMR, dar şi PNL care a susţinut că doreşte respectarea Constituţiei. Boureanu a mai remarcat şi lipsa coerenţei în declaraţiile liderilor opoziţiei şi o “contradicţie flagrantă” între ceea ce declară cei doi lideri ai opoziţiei pe subiectul Legii Educaţiei. El a mai susţinut că unii colegi de partid ai lui Mircea Geoană s-ar putea “să-l înveţe să se comporte în acest fel, tocmai poate pentru că doresc să scape de dânsul din această funcţie”.
0 comentariu
Dar cine va mai apara interesele tarii la Parlamentul European? Suntem pierduti!
INSUSI secretarul… nu INSASI…
putina gramatica nu strica!