Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Candidaţii pentru CNSAS au trecut de Comisiile Juridice

Candidaţii pentru CNSAS au trecut de Comisiile Juridice

scris de A.B.
3 afisari

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au avizat, luni, cu unanimitate, propunerile entităţilor care au desemnat membrii Colegiului Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţi (CNSAS).

parlamentŞapte dintre cei zece candidaţi sunt membri cu vechime în instituţie: Ladislau Csendes, Claudiu Secaşiu, Cazimir Ionescu, Laurenţiu Tănase, Corneliu Turianu, Virgil Ţârău şi actualul preşedinte Dragoş Petrescu.

Cele trei locuri rămase au fost ocupate de jurnalistul Florian Bichir, Florin Abraham şi Adrian Cioflâncă, până acum aceştia ne mai având legături cu CNSAS.

Potrivit Mediafax, audierile celor 10 în comisiile juridice au durat aproximativ o jumătate de oră, pentru majoritatea celor propuşi nefiind întrebări din partea parlamentarilor. Cvorumul pentru funcţionarea comisiilor juridice reunite a fost asigurat prin participarea senatorului PSD Toni Greblă şi a altor câţiva parlamentari social-democraţi.

După audierea şi raportul favorabil opţinut de cei 10 de la comisile juridice, urmează ca propunerile să fie validate de plenul Parlamentului.

Crin Antonescu a anunţat, luni, că doar PSD îşi va desemna candidaţi pentru instituţiile aflate în subordinea Parlamentului, în timp ce PNL şi PC nu vor face propuneri în acest sens.

Parlamentarii celor trei formaţiuni nu participă la audierile în comisii şi nici la votul în plen.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult