Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Candidatura lui Garcea, contestată

Candidatura lui Garcea, contestată

scris de A.B.
4 afisari

Mugur Mihăiescu nu poate intra în cursa electorală. Motivul, şi-a stabilit domiciliul abia în aprilie, la acea adresă locuind şi Honorius Prigoană. Nici listele de susţinători depuse de Garcea nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege. Cel puţin, aşa susţine Cătălin Stoichiţă, semnatarul contestaţiei.

mugur-mihaescuÎntr-o contestaţie adresată Judecătoriei Sector 5, Cătălin Stochiţă solicită respingerea candidaturii lui Mugur Mihăescu în calitate de independent la funcţia de primar al Sectorului 5.

El susţine că listele de susţinători depuse de Mihăescu nu îndeplinesc condiţiile de fond şi formă cerute de lege, respectiv că unele file nu conţin 10 semnături valide, ci doar 9 semnături, nu conţin date complete sau unele ar fi completate de cetăţeni cu domiciliul pe o stradă care nu figurează în sector.

De asemenea, Stochiţă susţine că Mihăescu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a candida la Primăria Sector 5 conform art 4 alin 2 şi alin 3 respectiv art 19 din Legea 67/2004 republicată.

El a arătat că Mugur Mihăescu şi-a stabilit domiciliul în Bucureşti, Sectorul 5 – într-un apartament în care locuieşte şi Honorius Prigoană – în data de 25 aprilie 2012 şi nu cu trei luni înainte de alegerile din data de 10 iunie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult