Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE: Ce a spus Traian Băsescu în Parlament

UPDATE: Ce a spus Traian Băsescu în Parlament

scris de M.A.
2 afisari

UPDATE 11.25: “Nu aţi vrea cu ocazia referendumului de validare sau invalidare a preşedintelui să organizaţi şi referendum pentru validarea noii Constituţii, în care să introduceţi doar atât: Parlament unicameral şi 300 de parlamentari? Puteţi face într-o sesiune extraordinară numai această modificare la Constituţie. Acum vă respect pentru că aţi declanşat o procedură constituţională, aş vrea să fie şi corectă, dar vă voi respecta de două ori dacă odată cu referendumul de invalidare sau validare a preşedintelui României, veţi supune votului poporului şi modificările la Constituţie, cu Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Vă asigur de tot respectul meu. Vă mulţumesc”, a încheiat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a anunţat joi, în faţa Parlamentului, că urmează să fie prezent şi la dezbaterea cererii de suspendare a sa din funcţie.

Ce a spus Traian Basescu in Parlament

Ce a spus Traian Basescu in Parlament

“Înţeleg că astăzi nu este dezbaterea documentului prezentat şi aşa cum am discutat cu conducerea celor două Camere eu doresc să particip la dezbatere, ca atare, astăzi voi face o scurtă prezentare, iar cu ocazia dezbaterilor voi reveni în Parlament pentru a răspunde şi a prezenta punctul de vedere al preşedintelui României la fiecare punct”, a spus Traian Băsescu.

„Nu contest dreptul Parlamentului de a iniţia şi de a finaliza procedura de suspendare a preşedintelui, este un drept constituţional, care îl trimite pe preşedinte în faţa poporului. Cred în acest mod de a-l valida sau invalida pe preşedintele Românei într-un moment în care Parlamentul sau majoritatea parlamentară consideră că trebuie să o facă. Ceea ce nu cred însă este că procedura prin care acest drept constituţional este exercitat de Parlament poate avea fisuri sau abuzuri. În ceea ce priveşte documentul care mi-a fost adus la cunoştinţă aseară, apreciez că are patru mari obiective, dintre care trei de fond şi unul conjunctural”, a mai spus preşedintele.

Un prim obiectiv este, potrivit acestuia, punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului şi în mod deosebit a Justiţiei. „Al doilea obiectiv este subordonarea tuturor instituţiilor statului către partid, prin încălcarea gravă a Constituţiei şi a legilor ţării. Cel de-al treilea obiectiv este legat de nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009 prin care poporul, în numele căruia PNL şi PSD afirmă că a declanşat procesul de suspendare a preşedintelui, a votat cu 85 la sută pentru Parlament unicameral şi pentru 300 de parlamentari. Acestea sunt motivele de fond pentru care dorim suspendarea preşedintelui”, a continuat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus joi, în plenul Parlamentului, reprezentanţilor USL că premierul pe care l-au furnizat este cunoscut în Europa drept „prim-ministrul copy-paste”, adăugând că, deşi aceasta este o chestiune conjuncturală, ea se doreşte a fi acoperită de suspendarea din funcţie a şefului statului. „Primul-ministru pe care l-aţi furnizat este deja recunoscut în toată Europa şi dincolo de Ocean ca prim-ministrul copy-paste”, a spus Băsescu, făcând referire la acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta. Preşedintele a adăugat că a mai apărut „o problemă de ultimă oră” privind în CV-ul primului-ministru: „Toţi îl ştiam masterand” la Universitatea de la Catania, dar miercuri au apărut în presă informaţii că nu ar fi absolvit niciun masterat acolo. „Sigur, este o chestiune conjuncturală, dar este bine să fie acoperită cu un proces de suspendare a preşedintelui”, a mai spus Traian Băsescu.

64 comentarii

kapa 05-07-2012 - 11:40

ati procedat f repede,executia cum sa fie in cadrul partidului liber comunistilor,sa nu va asteptati la iertare democratica,va ia mama dracului cu democratie cu tot.extrema dreapta va executa.

salut 05-07-2012 - 12:17

Ai intrat in trepidatii? Du-te de te mitingeste, poate se strang vreo 50 de pacalici (cu tine).

ein deutscher 05-07-2012 - 12:45

Ti-e deja dor de balacarelile matrozului? Da’ masochist esti tata!

kiki 05-07-2012 - 20:24

base la brutarie linga nastase sinucis apoi luati toti la rind udrea,anastase riti videanu etc cartuse gasim impuscam 1000 si traim normal ca le intra morcovu cu iepuras cu tot si confiscate averile daca se mai gasesc
traiasca pp dd ca no sai tot rotim pe astia mereu futui de hoti si plagiatori
ponta doar vinde ce mai e atit stie face ce zice fmi
nui normal ca resursele tarii sa fie ale tarilor straine
FITI PATRIOTI CITE UN GLONT LA FIECARE HOT
LA PRETURI CAN UESALARII CAN UE

vic 05-07-2012 - 13:33

de fapt ,tinta usl .este apararea cu orice pret a bunurilor realizate” prin munca’ la furat ,a celor care au participat ,colaborat si executat furaciunile ,si mai ales a celor care au facut crime la si dupa lovilutia” din ”89 ,numai asa va curge lapte si miere pentru romani care se vor infrupta dintre ghilimelele si masterarile prea alesilor usl.isti si multa -ue de la cirrrlan

salut 05-07-2012 - 13:39

Vezi ca si aici ai scapat o ragaiala? E greu sa deprinzi obiceiuri civilizate…da’ peste vreo 30 de ani o sa fie posibil chiar sa fii dus la o sala de cinema.

PS: Intre timp, baga postari cu ce primesti de la Centru 😉

kapa 05-07-2012 - 13:57

vine unu care seaman cu toni grebla si-mi explica problema cunoasterii unei limbi straine cand comunistul din el cunoaste doar cheia sol in regim de bas.

salut 05-07-2012 - 14:06

Matalutza pari in „medication shortage”. Don,t be shine, dis moi your needs, maybe je peux t’aider 😉

Aolica 05-07-2012 - 13:58

ILIESCU IMPAIAT, PONTA-N SMOALA INMUIAT !!!
Jos dictatura parlamentarilor ilegali!

digital 05-07-2012 - 14:02

@aolică-puțulică

ia să vezi cum cânți tu mâine după amiază!
poți trece la antrenamente,cu și făr de ouțe,chiar din clipa asta!

Aolica 05-07-2012 - 14:06

victoriile nu sunt vremelnice, bai rusulica!
ori sunt totale, ori nu sunt.

salut 05-07-2012 - 14:10

La tine, mai morcoveata, nici cu medicatie nu mai trece. E…naturEL, ca sa zic asa !

Ciu Huhu 05-07-2012 - 17:06

Ai gresit, corect e: Basescu impaiat, Blaga-n smoala inmuiat!
JOS DICTATURA LUI BASESCU!!!!!! J0S DICTATORUL BASESCU!!!

Aolica 05-07-2012 - 14:04

HIHIHIHI, HOHOHOHO – MARELE DOTTORE ESTE UN ASSHOLE
……. a mai apărut “o problemă de ultimă oră” privind în CV-ul primului-ministru: “Toţi îl ştiam masterand” la Universitatea de la Catania, dar miercuri au apărut în presă informaţii că nu ar fi absolvit niciun masterat acolo. “Sigur, este o chestiune conjuncturală, dar este bine să fie acoperită cu un proces de suspendare a preşedintelui”.

digital 05-07-2012 - 14:21

ați învățat ceva meserie de la mhenthorul vostru kiombelix!
păcat că vi se termină ața!
poate aplicați și voi la un alt training,mult mai realist,eficient și cu finalitate!
ăsta la care ai aplicat până azi,a fost cam păgubos,din păcate pentru tine!
ai un week-end de meditație,apoi,la muncă,stârpituro!
hahaha!
ce-mi plac victoriile de conjunctură! sunt cele mai percutante!!!!
da ce știi tu,un aolică-puțulică!

Aolica 05-07-2012 - 14:11

ROMANIA – REPUBLICA PREZIDENTIALA, pe modelul USA!
Parlamentarii sa parlafrece si parlasuga.

geek-a-contra 05-07-2012 - 14:42

auliuuuu… cind era iliescu mare tartore se striga ca din gura de sarpe ca nu se vrea ripublica prizidentioasa si constitutia a fost redactata eSpre’ in sensu’ asta. acu’ ca capitanu’ este in pericol se vrea republica jucator-prezidential -marinareasca. pe cit punem pariu ca dupe ce i se termina mandatu’ lui marinelu si va iesi unul din usl iar nu se va mai vrea regim prizidintial? dupa cum bate vintu’ in enteresu’ pdl-ist….

Ciu Huhu 05-07-2012 - 17:08

Romania republica parlamentara, pentru ca dictatori ordinari ca Basescu sa nu mai aiba sanse!!!!!!

TM 05-07-2012 - 17:17

Cu ce te-a ajutat pe tine parlamentul? Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic! Tu ai vazut ce fac parlamentarii in timpul sedintelor? DORM!!!! Poate in somn isi amintesc ca-ti trebuie si tie , o casa si hrana zilnica pt.copiii tai ca ei deja bosorogii au destul , nu se mai satura! Cand pleaca in delegatie dorm la hotel de 5* ca au cosmaruri daca se cazeaza la 3*! Ai ma ce dracu ca sunteti ciudati!!! Chiar nu realizati ca si-au batut joc de noi si continua s-o faca? Ne folosesc cand au nevoie (alegeri) si apoi ei fac ce stiu mai bine – „se imbogatesc”!

urbos 05-07-2012 - 14:26

Dupa suspendare Basescu trebuie arestat imediat si acuzat de inalta tradare.

Morkova Vesela 06-07-2012 - 02:48

vacule!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-07-2012 - 02:55

…Karrotenoo, nu degrada regnul animal prin asemanare cu sandudobredinpogoanele buzau str. unirii 793.tel.0238552128.

Dorin C. 05-07-2012 - 14:50

Tot asa trepidau oamenii si prin decembrie ’89 crezind ca in sfirsit au bagat in traista lor „particula lui Dumnezeu”, prin usurarea de Ceausescu. Ce a urmat? Stim cu totii. Distrugerea aproape totala a unei tari care de bine de rau inca se mai afla deasupra liniei de plutire. Daca cu bune intentii s-ar fi reformat economia bolsevica inapoiata si neproductiva, alta ar fi fost realitatea in ziua de azi. Dar nu a fost cazul si nici acum, desigur, nu va fi cazul prin inlaturarea celui actual. Voi nu vreti sa priviti sub pres si sa vedeti adevarata mizerie mucegaita de 67 de ani.

salut 05-07-2012 - 14:56

Pai, ia lumineaza-ne, ce ar trebui sa faca sau sa nu faca poporul. Nu de alta, da’ esti cam criptat: „nu vreti sa priviti sub pres”.

Dorin C. 05-07-2012 - 15:14

Din pacate, multe nu se pot face. Ceea ce ar mai amelioara situatia cit de cit, ar fi aparitia unui adevarat lider al carui pricipal atu sa fie PATRIOTISMUL. In mod simplu sa-i pese de tara. Cind ai de ales dintre mai multe rele, ce alegi? Cel mai mic rau, ca altceva nu ai. Care ar fi pentru noi cel mai mic rau la ora actuala? Probabil pentru o anumita perioada, armata. Da, armata nationala, un adevarat general, PATRIOT, caruia sa-i pese de tara si de interesele ei, sa curete toate reziduurile instalate in infrastructura tarii in timpul bolsevismului. Doar cu pumn de fier se poate remedia situatia. Nu-mi pasa de U.E. si de toate regulile lor si ce masuri vor lua. Tara a fost dusa in mod intentionat pe marginea prapastiei ca sa poata fi santajata financiar, economic, militar, social. Intr-un cuvint, sa se poata profita la maxim de resursele ei de tot felul.

salut 05-07-2012 - 15:22

Pai daca „multe nu se pot face”, lasa-i macar pe aia care fac cate ceva sa … faca.
Nu de alta, da’, asa, din tribuna si eu jucam fotbal mai bine decat Hagi.

Dorin C. 05-07-2012 - 15:30

Pai acum cu atita distrugere de jur-imprejur, ce chestii mari ai vrea tu sa mai faci? Ti-am zis, cea mai buna solutie de a remedia problema este de a inlatura pe toti cei ce au contribuit la creearea situatiei actuale. Curatenie generala, iar asta se poate face doar cu armata, cu oameni necorupti si carora sa le pese de tara. Ia exemplu de la Franco din Spania. Ala a fost adevarat patriot spaniol si n-a lasat tara prada bolsevismului, iar apoi a condus-o pina in ’75 cind din anumite motive a devenit monarhie.

salut 05-07-2012 - 15:37

Tampenia asta cu „curatenia generala” am mai auzit-o.
Nu stiu cum sa-ti spun mai sugestiv, dar daca as compara „coruptia” cu un vanticel de primavara, ei bine, „prostia” s-ar califica ca un uragan de gradul IV, fiind intrecuta numai de tradare.

PS: uite, unii chiar fac cate ceva. Spre exemplu, guvernul Ponta a penalizat (pentru intarzieri) asfaltacii si a dat banii la Sanatate. E bine, e rau? Spune-ti opinia pe lucruri concrete, ca de plangaciuni generale e satula lumea.

Dorin C. 05-07-2012 - 15:52

Nu stiu de ce iti place tie sa deviezi de la adevaratul subiect si sa te ingropi in detalii nesemnificative. Mai intii ai nevoie, da, ai nevoie de „timpenia asta”. O casa buna, stabila, are nevoie mai intii de o fundatie solida, pusa pe un teren bun, de o compozitie adecvata, fara infiltratii de apa, fara crapaturi si riscuri de alunecari. Dupa aceea ai tot timpul sa te ocupi de tot felul de detalii si lucruri murunte.

salut 05-07-2012 - 16:01

Ha,ha, ha, refugiul etern al impotentilor. Arunca cate o generalitate si cand ii intrebi „cum sa?” iti baga comparatii de gradinita.

Dorin C. 05-07-2012 - 16:13

Bine mai atotstiutorule. Hai acum sa te aud eu pe tine. Ce-i de facut? Eu ti-am dat exemplul cu armata. Sa vedem tu ce propui? Cum inlaturi tu pe toti cei infiltrati la toate nivelele infrastructurii nationale (autohtoni si de provenienta straina)? Toti astia nu fac altceva decit sug si distrug tara de tot ce are mai bun, pina praful se alege de absolut totul.

TM 05-07-2012 - 16:53

D-le „salut”, nu mai vorbi aiureli, Dorin C. are perfecta dreptate cand spune „curatenie generala” – stii ce inseamna? Deaia de face sotia ta (daca ai) cand vrea sa scoata mucegaiul si gunoiul din casa. Chiar nu-ti dai seama ca de 22 de ani ne repatam? Traim cu speranta ca prostii crezand ca se va gandi vreunul care vine la putere si la oamenii de rand din popor.

TM 05-07-2012 - 17:33

Parerea mea este ca ne trebuie din nou un ’89!!! Nu se mai poate!! Ei se lupta sa ia ce a mai ramas din ciolan si noi suportam consecintele! De ce nu vreti sa realizati ca am devenit o tara pustie din punct de vedere economic din cauza lor?!?! Sa-i ia dracu pe toti!!! Nici unul nu se gandeste la interesela poporului!
De unde au zeci de miliarde pt.campaniile electorale? De la mafie si de la interlopi! Asa ca….

salut 05-07-2012 - 18:04

@ Dorin C

Ma intrebi ce sa faceti? „Generic” vorbind, sa va regasiti busola. Nu vedeti ca treceti de la o extrema la alta? Ca, de fapt, negati tot, inclusiv pe voi insiva?
Ce sa faceti? Milioane de gesturi marunte, de normalitate, inclusiv in gandire…sau poate, mai ales in gandire. Tu vorbesti despre o dictatura militara; altul vorbeste despre faptul ca Armata nu-si merita banii; un al treilea vorbeste despre doctorate cand e vorba despre administrarea treburilor publice si despre credinta cand e vorba despre stiinta. Si tot asa.
Ti-am propus un inceput: comenteaza gestul guvernului. Militeaza pentru pozitia ta. Asta cu plansul mioritic NU e o optiune.

Pribeagul 05-07-2012 - 18:13

Si eu am crezut ca un corp de elita, cum sunt militarii disponibilizati si/sau pensionati inainte de termen, deveniti inutili si disponibili, ar putea sa fie o forta importanta care sa contribuie la asigurarea drumului tarii spre normalitate.

Din pacate, conducatorii lor ii indeamna sa-si recupereze nu stiu ce pensii pierdute si sa-si „repereze” onoarea, cind de fapt in urma recalcularii pensiile lor au crescut cu cca 30% – pensia medie a acestei categorii fiind de peste 2200 lei/luna, pensia medie a romanului este de cca 780 le/luna, iar salariul mediu net de cca 1500 lei/luna -, in timp ce romanul obisnuit a facut eforturi extraordinare de a trece prin criza.

Asa ca nici o asteptare de la acesti stimabili; eliberati de frumusetea si onoarea serviciului la 40 – 45… de ani, in loc sa faca ceva util pentru tara, vor prefera sa-si petreaca timpul facind plimbarea catelusilor doamnelor lor.

digital 05-07-2012 - 18:34

pribeguț ai fost,cerșetor vei sfârși!
tu poți statua în niște parametrii sociali,inepțiile pe care le vomiți de atâta vreme?!
nu mai vorbesc de celelalte necunoscute ale ecuației!

vezi, de atâta concentrare,să nu cazi în vreo groapă din asfaltul românesc!

Pribeagul 05-07-2012 - 18:46

Degetel, de ce nu vreti voi ca tara asta sa fie o tara normala?

De ce vreti voi, urmasi lepadati ai lui Mitrut al Joldi, sa jefuiti aceasta tara?

De ce vreti voi sa luati tot, asociindu-va altor jeguri, in loc sa luptati ca tot romanul sa prospere, sa traim toti „o viata minunata”?

Pribeagul 05-07-2012 - 18:47

+
🙂

Toma 05-07-2012 - 15:10

Exavct ca in 25 decembrie ….”subminarea economiei nationale ,genocid…” Baliverne kgbiste iliesciene si antonesciene doi profunzi primitivi. …primitivi.

salut 05-07-2012 - 15:19

Bre…cre’ ca ti-a stat ceasul. Data curenta stelara este 5 iulie 2012. Poti chiar verifica.

Toma 05-07-2012 - 16:36

Bre barosane se vede ca faci parte din tacma profunzilor ….iliescieni…

Pai nu tot tovarasi reciclati de kgb au organizat si acesta lovitura de stat….Aooooleo….cu voi se moare in linia-ntii…fara sa tragi un foc de arma ca asa scrie in manual…

Bagati capul intre pene ca strutul…..si nimeni nu va vede …he,he

TM 05-07-2012 - 16:54

Felicitarile mele „Toma”!

Ciu Huhu 05-07-2012 - 17:12

Toma slugoi al dictatorului Basescu, de ce nu emigrati dracului, PDL cu dictator cu tot, in Congo, sa scapam de voi cei mai mari hoti din Istoria Romaniei?!

TM 05-07-2012 - 17:21

Uitasi de Adrian Nastase? Desi eu nu sunt cu nici un partid as vrea sa numesti un PDL-ist sau orice alt politician care are o avere mai mare ca alui Nastase! (coleg cu Ponta).

salut 05-07-2012 - 18:32

@TM

„as vrea sa numesti un PDL-ist sau orice alt politician care are o avere mai mare ca alui Nastase! (coleg cu Ponta).”
==========================

UIte, eu iti numesc cel putin doi: Videanu si Berceanu.

==========================

Mai baieti, nu mai schimbati propaganda asta cretina. Tooot cu averea lui Nastase ii dati? Un minimum de logica ar trebui sa va spuna ca (ca demnitar al opozitiei) a fost controlat la avere mult mai abitir decat altii. Iar averile demnitarilor sunt publice, si e usor de vazut care-i realitatea.
Of, of, si eu acum…vorbesc despre logica cu pedelistii !

urbos 05-07-2012 - 18:48

Alte exemple:
Udrea, familia Basescu(fra-su traficant de arme, progeniturile infecte stau in case de milioane de euro), Pinalti, Blejnar, pana si prostul de Hoara, si-a tras canal propriu la lac. Imbecilule!

camelia 05-07-2012 - 15:45

Academicianul ieşean Viorel Barbu, membru in Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a decis că teza de doctorat a premierului Victor Ponta a plagiat, susţine că a fost ameninţat cu închisoarea şi că reprezentanţi ai actualei puteri au recurs la presiuni uriaşe asupra academicienilor, transmite Bună Ziua Iaşi.

„Acest Consiliu şi-a exprimat într-o maniera legală o opinie, dar a fost desfiinţat în mod abuziv. A fost un abuz grosolan al Puterii având in vedere că eu, alături de ceilalţi colegi, am evaluat plagiatul premierului Victor Ponta şi am oferit elemente ce arată că a fost vorba de un copy-paste clar. Este complet anormal ca membrii comisiei să fie amenintaţi cu închisoarea şi să le întocmească plângeri penale de către un ministru al Guvernului României. Am mai fost acuzat de faptul că aş fi membru al PDL, lucru la care am dat o dezminţire oficială. Repet, în acest caz este vorba despre un abuz grosolan al Puterii”, a declarat Viorel Barbu, preşedintele Academiei Române, filiala Iaşi, potrivit Bună Ziua Iaşi.

salut 05-07-2012 - 15:58

Inteleg ca tovarasu’ academician iesean a validat cu brio teza de doctorat a lui Razvan Ungureanu, nu-i asa? Pentru…”Studii iudaice” parca…

Nu ca ar avea vreo relevanta privind capacitatea de administrare, ci doar sa intelegem contextul.

Mishu 05-07-2012 - 16:11

Ioi doamna, imi curg lacrimile. Acest domn, a fost un membru PCR si mare stab (in cadrul Universitatii I. Cuza) inca din anii ’70. Cati profesori posedau un pasaport si se plimbau in lume in anii ’70 si ’80?

Nu mai e cazul sa mentionam ca Nuzi Voituneasa, Preda, Macoveanca,Videanu si alti lideri PDL au promovat (unii din ei au primit si doctoratul) la aceasta Universitate. Rusine!

Ciu Huhu 05-07-2012 - 17:13

Jos DD TIGANUL, JOS tigania PP DD !!!!!

camelia 05-07-2012 - 18:16

SA TE ARDA FOCUL DE DILIU IMPUTIT CE ESTI. MAH, OLIGOFRENULE, MERGI IN M. MA-TII INAPOI INZOAIELE DIN CARE AI VENIT, SCIRBOSENIE.

digital 05-07-2012 - 18:22

ce ai făi?!
te înțepă știrbul în lhindhik?!

camelia 05-07-2012 - 18:35

ma intepi tu in koor cu nasul tau imputit, jegule

digital 05-07-2012 - 18:40

sexoaso,ia zi-i e fain în bentley pe bancheta din spate?!
sau nici nu simți,că ești pe forumuri?!
ai?!borfețico?!

digital 05-07-2012 - 18:41

m.m. de praștie!

urbos 05-07-2012 - 18:44

Ai gusturi cam ciudate la femei….

camelia 05-07-2012 - 19:46

m.m. de tiritura ce esti, dezaxatule, avortonule, loaza imputita ce esti.

camelia 05-07-2012 - 15:48

Antonescu nu mai are răbdare. Vrea să se instaleze cu orice preţ la Cotroceni, cât mai repede- în câteva zile, în câteva ore!- chiar şi cu riscul pierderii propriului electorat. De ce graba arătată acum pentru suspendarea lui Băsescu s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva USL?

Mişcările politice făcute de alianţa de la putere arată că obiectivul principal şi imediat al acesteia este suspendarea preşedintelui. Nu respectarea promisiunilor electorale, nu găsirea unor măsuri de relansare economică a României. Pur şi simplu, eliminarea lui Băsescu de pe scena politică românească.

USL a început de marţi cu înlocuirea Avocatului Poporului- care are puterea de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, urmând ca zilele viitoare să schimbe şi legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel încât aceasta să nu mai aibă un aviz obligatoriu asupra hotărârilor Parlamentului. Următoarele etape imediate sunt fidelizarea Curţii Constituţionale prin schimbarea judecătorilor consideraţi „oamenii lui Băsescu” precum şi schimbarea preşedinţilor celor două camere, a Senatului şi Camerei Deputaţilor, astfel încât aceştia să nu îngreuneze procedurile parlamentare în demersul suspendării. În locul lui Vasile Blaga în fruntea Senatului a fost propus chiar liderul PNL Crin Antonescu care, după ce Băsescu va fi suspendat, ar ajunge astfel primul om în stat. Aceste măsuri, luate la început de iulie, lună în care de obicei activitatea parlamentară intră în pauză iar politicienii îşi caută vacanţe cât mai îndepărtate de Capitală arată o precipitare mare a acţiunilor PNL şi PSD. Acţiuni care duc spre o veritabilă lovitură de stat. O putere politică- atenţie, nevalidată încă prin votul cetăţenilor!- vrea să obţină în câteva zile puterea absolută în stat, fără să mai aştepte parcurgerea etapelor legitime. Şi, fără discuţie, principalul motiv al acestei precipitări este dorinţa lui Crin Antonescu de a ajunge preşedinte peste rând, înainte de alegeri şi de finalizarea mandatului lui Traian Băsescu în 2014.

Ce scapă din vedere însă liderii PSD şi PNL este faptul că aroganţa cu care se comportă acum, arătând că sunt dispuşi să forţeze democraţia pentru a-şi atinge scopurile, s-ar putea întoarce foarte rapid împotriva lor.
Prin deciziile arbitrare luate, Ponta şi Antonescu au reuşit în doar câteva zile să strângă împotriva lor cea mai mare parte a societăţii civile, chiar şi pe unii dintre criticii înverşunaţi ai PDL. În pus, liderii USL au reuşit să capteze atenţia chiar şi a presei internaţionale care aproape în fiecare zi scrie în termeni deloc prietenoşi despre deciziile aberante ale liderilor USL, fie că vorbim despre desfiinţarea abuzivă a comisiei care analiza plagiatul lui Ponta fie despre scandalul legat de reprezentarea României la Consiliul European. Evident, nici suspendarea preşedintelui nu va trece netaxată.
Toate lucrurile acestea contează foarte mult în ceea ce priveşte imaginea externă a României şi, probabil, nu va trece mult până când cancelariile occidentale vor taxa aceste forţări ale normelor democratice.

În plan intern, guvernarea USL are toate şansele să-l transforme pe Traian Băsescu într-o veritabilă victimă politică. Nu ştiu câţi dintre cei care în ianuarie au ieşit în stradă şi au strigat „Jos Băsescu” sunt dispuşi să accepte chiar şi o lovitură de stat pentru a-şi atinge obiectivul. De asemenea, nu ştim câţi dintre cei care şi-au pus încrederea în USL nu şi-au pierdut-o între timp având în vedere că alianţa dintre PSD şi PNL demonstrează că este mai preocupată de răfuielile cu duşmanii politici decât de ridicarea nivelului de trai al românilor.

Să nu uităm nici PDL şi pe Traian Băsescu care vor specula în zilele următoare această atitudine abuzivă şi dispreţuitoare a noii puteri faţă de valorile democratice, inclusiv cu proteste de stradă.
Aşa cum arată lucrurile acum, USL are toate şansele să-şi erodeze popularitatea mult mai rapid decât şi-ar fi imaginat-o cineva. Este practic începutul unei sinucideri politice în grup a unor oameni care s-au visat, mult prea repede, nici mai mult nici mai puţin decât deţinătorii puterii absolute în România.

alexandru 05-07-2012 - 15:50

Mai trebuie votat si :republica parlamentara.

Liana 05-07-2012 - 17:04

„Iubeste-ti aproapele”Dar majoritatea striga!”Dinte pentru dinte”
Nu va salva USL-ul PONTA ,il VA INGROPA!
Domnul presedinte Basescu nu si-a sustinut „PENALII” din PDL ;USL-ul este un vartej in farfuria PUTERII.Pacat ca se tot repeta mitul NESTERUL MANOLE si transhumanta MIORITEI nu este un model!
Preşedintele ar fi pus la punct un plan nimicitor de contracarare a acţiunilor USL privind suspendarea sa din funcţie. Surse din PDL spun că Traian Băsescu ia în calcul posibilitatea de a demisiona înainte ca Parlamentul să voteze, mâine, suspendarea sa din funcţie.
Sursele mai spun că, în acest moment, juriştii partidului şi cei de la Cotroceni consideră că o demisie din funcţia de preşedinte i-ar da şansa lui Băsescu să mai candideze pentru încă un mandat la funcţia supremă.
Alegerile ar putea să aibă loc concomitent cu parlamentarele şi astfel Băsescu să devină locomotiva alianţei ce va fi create în jurul PDL. El ar urma spă facă echipă cu Mihai Răzvan Ungureanu care ar pi propunerea sa pentru funcţia de premier.
Dreptul lui Traian Băsescu pentru o nouă candidatură este confirmat şi de avocatul George Iorgovan, fiul „părintelui Constituţiei”, Antonie Iorgovan. Acesta a declarat, pentru Ring, că „Băsescu mai poate candida în cazul demisiei deoarece nu a avut un mandat complet la Cotroceni”.

Mai mult: LOVITURA NIMICITOARE cu care BĂSESCU vrea să ZDROBEASCĂ USL – Ştiri interne | Libertatea.ro

digital 05-07-2012 - 17:29

și dacă va candida ,ce?!
va fi măturat de insuccesul nealegerii!
nu sesizați cât de ridicoli ați devenit?!
nici pedalacii nu-l vor mai vota pe cadavrul ăsta politic!
ce dreq mai așteptați de la mumia asta kioară?!
dar vă doresc să muriți cu el de ghât!!!

Dorin C. 05-07-2012 - 17:42

Oare cind vei intelege ca in conditiile actuale orice e posibil si ca cei „de sus” n-au nevoie nicicind de votul tau sau de vointa ta, oricare ar fi ele, sa faca ce vor cu tine?

digital 05-07-2012 - 17:56

cred că tu nu pricepi că acest rebut,nu mai are nici o valoare,decât pentru retarzii băsiști!
e ca și cum ai vrea să resuscitezi un cadavru!
ce dreq e așa de greu?!
este TERMINAT!!!!!

Dorin C. 05-07-2012 - 23:30

Eu ti-am zis doar asa la modul general. Asta va pleca sigur, altul va veni, dar circumstantele ramin aceleasi. La asta ma refer.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult