Ce crede Iohannis despre Guvernul Cioloş | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ce crede Iohannis despre Guvernul Cioloş

Ce crede Iohannis despre Guvernul Cioloş

scris de S. P.
2 afisari

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la TVR1, că Guvernul prim-ministrului desemnat Dacian Cioloş poate să fie şi crede că va fi un Executiv cu care va colabora foarte bine, el precizând totodată că nu a avut obiecţii faţă de propunerile de miniştri.

iohannis strategia de aparare“Acest Guvern poate să fie şi chiar cred că va fi un Guvern cu care voi colabora foarte bine”, a spus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că premierul desemnat i-a prezentat propunerile de miniştri, însă a dorit să lase acestuia libertatea de a alege şi nu a intervenit în nicio speţă.

“N-am avut obiecţii faţă de propunerile prim-ministrului desemnat, dar, sigur, am discutat pe marginea acestei liste”, a mai spus Iohannis.

“Am discutat, respectiv primul ministru desemnat mi-a prezentat propunerile, însă am vrut să las primului ministru libertatea de a-și alege echipa și nu am intervenit în nicio speță, la modul să propun eu pe cineva. Nu am avut obiecții față de propunerile primului ministru desemnat”, a declarat șeful statului.

Iohannis susține că nu a refuzat niciun ministru propus de premierul desemnat Dacian Cioloș deoarece niciunul nu este discutabil.

El precizează că prim-ministrul poate explica prezența lui Vasile Dâncu în Executiv, că nominalizarea lui Petre Tobă la Interne este o alegere bună și că prima nominalizare la Sănătate nu este de natură să afecteze imaginea noului guvern.

Întrebat cum vede prezența lui Vasile Dâncu în Guvern, el a arătat că nu trebuie să explice prezența niciunui ministru în executiv și că acest atribut este al premierului desemnat.

“Este echipa domniei sale. Am discutat toate numele. Nu am dorit să refuz pe nimeni, fiindcă nu a venit cu niciun nume care mi s-a părut discutabil și sunt convins, cel puțin la momentul acesta, că este o echipă care va performa foarte bine. Dacă cineva performează mai bine sau mai puțin bine, este iarăși evaluarea prim-ministrului și domnia sa cu siguranță va aduce atunci când este cazul anumite aprecieri asupra muncii miniștrilor”, a declarat Iohannis.

Șeful statului a explicat că față de el partidele nu au cerut garanții cu privire la miniștrii propuși.

“Nu a venit niciun partid cu pretenții să-i dau garanția sau să facă un anumit lucru. Au fost consultări. Toate partidele și-au expus toate punctele de vedere, eu, de asemenea. (…) Nu cred că este bine să ne legăm de un anumit nume, dacă ne gândim la proceduri de transparență. Aceste chestiuni de alocare transparentă în administrația publică locală au făcut subiectul unei discuții între mine și domnul Dacian Cioloș. Amândoi am fost de părere că este nevoie de îmbunătățirea procedurilor, de transparentizare și nu numai în ce privește administrația locală, ci și centrală și locală. Domnul prim-ministru s-a angajat față de mine să găsească rapid cele mai bune soluții pentru a transparentiza aceste soluții și am toată încrederea că așa se va întâmpla”, a mai declarat Iohannis.

El a apreciat că propunerea lui Petre Tobă la Interne este o alegere bună.

“Cred că este o alegere bună. (…) Este un specialist, este din sistem, este în sistem și prezintă toate garanțiile de la cineva că este echidistant politic”, a spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că nu cunoaște niciun caz unde Petre Tobă a fost implicat sau acuzat de implicare.

“Nu am avut niciun semnal că ar fi implicat în vreun fel de demers discutabil, cum nici domnul prim-ministru nu mi-a sesizat vreo problemă atunci când l-a propus pe domnul Tobă”, a mai afirmat Iohannis.

El a subliniat că, fiind vorba de un guvern tehnocrat, premierul desemnat nu a avut o listă de miniștri pregătită.

“Având în vedere situația internațională (…), l-am rugat pe dl Cioloș să grăbească elaborarea programului de guvernare și a listei de miniștri și atunci, având în vedere că a pornit de la zero, eu cred că este un lucru notabil în sens pozitiv că a venit în nicio săptămână cu o listă foarte bună. Că cineva de pe listă în ultimul moment a fost retras și înlocuit cu o altă persoană, nu cred că este o problemă”, a susținut Iohannis.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult