Liderii USR şi PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, lansează proiectul „România Unită”, un acord de colaborare pentru pregătirea unei guvernări responsabile pentru România în 2020, adresat forţelor de bună credinţă din societate – politice, academice şi societatea civilă.
„Această scrisoare deschisă este o invitaţie la un dialog politic responsabil pentru a găsi soluţii corecte în urma actului de guvernare eşuat al actualei majorităţi parlamentare şi pentru pregătirea unei alternative viabile de guvernare în 2020. Noi, cei care am format Alianţa 2020 USR PLUS, ne-am angajat în negocieri politice serioase, pentru consolidarea unui proiect politic care să aibă un fond temeinic, reguli de funcţionare clare, cu procese cât mai deschise pentru desemnarea celor mai buni candidaţi pentru cetăţenii României şi pentru România. Dar considerăm că este în egală măsură important ca forţele de bună credinţă din societate – politice, academice şi societatea civilă – să se alăture unui astfel de proiect astfel încât să ne asigurăm că oferim electoratului cea mai bună opţiune”, precizează Cioloş şi Barna.
În opinia lor, necesitatea adunării tuturor actorilor responsabili în jurul unui Proiect pentru România este confirmată şi de rezultatele din 26 mai, dar şi de rezultatele tuturor studiilor realizate până acum.
„Fără dubiu, trebuie pregătită din timp o guvernare legitimă şi puternică pentru 2020. O guvernare legitimată prin alegeri în care niciun român să nu mai poată fi oprit să voteze, capabilă să ofere soluţiile politice corecte şi să depăşească orgolii de partid sau personale care ar putea împiedica buna ei funcţionare”, susţin liderii USR şi PLUS.
„În respect deplin pentru votul cetăţenilor români, considerăm că este datoria noastră politică şi morală să oferim electoratului o opţiune politică responsabilă, capabilă să satisfacă necesităţile societăţii în momentul actual”, adaugă aceştia.
Ei precizează că România se află în faţa unui ciclu electoral special: după alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare din 2019-2020, ţara noastră va beneficia de două intervale electorale neîntrerupte de alegeri decât o singură dată, în 2024, iar aceasta poate aduce opt ani de stabilitate şi dezvoltare, nealteraţi de lupte politice, nici de dezbinare în societate, în jurul unei majorităţi solide şi al unui guvern competent.
„Pentru a valorifica această şansă, România are nevoie de o forţă politică democratică şi proeuropeană capabilă să producă o schimbare profundă, cu accent pe dezvoltarea economică şi pe oferirea şansei la bunăstare durabilă tuturor cetăţenilor săi. În consecinţă, ne propunem să acţionăm ca forţe politice care pun acest context politic mai presus de interesul personal sau al unui partid. Vrem să oferim societăţii româneşti o alternativă politică interesată de o guvernare competentă pe termen lung, cu impact asupra viitorului României. Considerăm că este nevoie de propuneri politice şi de politici publice clar conturate, pe care românii să le poată înţelege şi cântări înainte de a-şi da votul. E nevoie totodată de o viziune limpede şi concretă despre modalităţile în care aceste politici pot deveni realitate”, subliniază Cioloş şi Barna.
Liderii USR şi PLUS consideră că votul din 26 mai reprezintă un transfer de încredere şi un barometru pentru ceea ce gândesc cetăţenii României.
Am demonstrat că putem construi o alianţă politică funcţională, iar Alianţa 2020 USR PLUS a trecut un test important în faţa societăţii, inclusiv în faţa propriilor membri şi susţinători. Această experienţă ne face să credem că este momentul propice pentru un proiect solid şi dedicat societăţii româneşti”, mai afirmă aceştia.
Propunerile din acord:
Propuneri politice
Opoziţia să înţeleagă nevoia de unitate şi de coerenţă politică şi să ofere electoratului român opţiuni certe, care să împiedice sau să limiteze fragmentarea politică.
Alegerile prezidenţiale vor fi al doilea pas, după europarlamentare, prin care declanşăm schimbarea de logică politică în România; Alianţa 2020 USR PLUS şi candidatul susţinut propun şi vor susţine o campanie pozitivă, care va oferi garanţia continuării luptei anticorupţie, va susţine măsurile de reformă a statului român aşa cum sunt ele detaliate în acest document şi va include în agenda sa priorităţile strategice de dezvoltare a societăţii româneşti pe domeniile educaţie, sănătate şi infrastructură;
În pregătirea alegerilor locale, opoziţia trebuie să colaboreze şi să găsească cele mai bune opţiuni pentru a câştiga alegerile în toate comunele, oraşele şi judeţele din România, oferind cetăţenilor cei mai bine pregătiţi candidaţi pentru funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni. Ţinând cont de specificul alegerilor locale, care se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin, opoziţia trebuie să negocieze şi să găsească o soluţie de echilibru între oamenii politici pe care îi va propune pentru aceste funcţii, astfel încât să se asigure de reprezentativitatea şi profesionalismul lor, de integritatea acestora, precum şi de potenţialul de a reprezenta soluţia la falimentul PSD în administraţia locală;
În perspectiva alegerilor parlamentare, opoziţia trebuie să se asigure că va propune electoratului politicieni competenţi şi integri, astfel încât să obţină un vot decisiv, care să permită construirea unei majorităţi şi a unei guvernări solide pentru cel puţin patru ani.
Propuneri de politici publice
România este restantă la proiecte pe care le datorează cetăţenilor săi. Statul român, reprezentanţii săi, aparatul administraţiei centrale şi locale răspund greu la nevoile societăţii şi au ezitat ani în şir să accepte şi să implementeze politici publice necesare societăţii. Opoziţia trebuie să se angajeze în faţa electoratului că propunerile pe care i le va face se vor îndeplini şi că va lucra în beneficiul cetăţenilor.
– Reforma constituţională, care să pună accent pe depolitizarea instituţiilor care au menirea să asigure echilibrul şi democraţia statului român şi transformarea iniţiativei „Fără Penali“ în text constituţional;
– Repararea tuturor pagubelor create de actuala majoritate parlamentară sistemului de justiţie şi aducerea acestuia la standarde europene;
-Reforma electorală, cu introducerea alegerilor în două tururi de scrutin la nivel local;
– Reforma aparatului administrativ central şi local, astfel încât să deservească nevoile cetăţenilor români, în ţară şi în străinătate, crearea unui guvern suplu şi funcţional;
– Diminuarea cheltuielilor bugetare ineficiente din administraţie, eliminarea pensiilor speciale, reformarea cu prioritate a mecanismului PNDL, a ANAF şi CNAIR;
– Impozitarea corectă a muncii, cu accent pe creşterea productivităţii şi încurajarea antreprenoriatului, astfel încât cei care muncesc să se bucure de rezultatele muncii lor în loc să acopere găurile bugetelor create din incompetenţa administrativă şi politică;
– Includerea educaţiei şi a sănătăţii pe lista obiectivelor strategice pentru statul român, parte a serviciilor care asigură bunăstarea şi viaţa decentă a oricărui cetăţean;
– Punerea unui accent major pe dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, aeriene, ca soluţie de dezvoltare rapidă pentru economia României.
– Absorbţia fondurilor europene la maximumul potenţialului României şi considerarea lor ca sursă-cheie de finanţare a marilor proiecte ale ţării noastre, integrate într-un buget naţional unic, transparent şi cu rigori de cheltuire stricte;
– Reforma legislaţiei privind serviciile de informaţii, pentru a le oferi rolul corect în societatea românească şi a împiedica includerea lor în jocuri politicianiste.
– Reglementarea şi eficientizarea achiziţiilor publice şi înăsprirea pedepselor pentru corupţie şi evaziune fiscală;
– Modernizarea şi înzestrarea Armatei Române în conformitate cu angajamentele asumate/rezultate din calitatea de membru al NATO;
– Politici publice dedicate eradicării sărăciei cu care se confruntă multe zone din România şi multe categorii sociale, punându-se un accent special pe crearea de locuri de muncă şi reducerea taxelor pe muncă;
– Politici antreprenoriale care să desprindă economia românească de dependenţa faţă de stat şi oferirea de oportunităţi antreprenorilor pentru a-şi putea dezvolta afacerile în mod eficient;
– Politici publice pentru amenajarea teritoriului, în vederea creşterii calităţii şi sustenabilităţii mediului construit, în linie cu obiectivele asumate de comunitatea europeană;
– Debirocratizarea şi digitalizarea interacţiunii cu serviciile publice, la toate nivelurile administrative;
– Investiţii în agricultură, revitalizarea micilor fermieri, construirea de reţele de distribuţie a alimentelor şi punerea în valoare a satului românesc prin tradiţiile sale şi industriile creative;
– Realizarea interconectării europene în domeniul energiei şi consolidarea independenţei energetice prin retehnologizare şi restructurarea inteligentă a complexurilor energetice, începerea exploatării depozitelor de gaz din Marea Neagră, pentru un avantaj competitiv al României;
– Revizuirea imunităţii parlamentare şi ministeriale în forma actuală, care le permite parlamentarilor şi membrilor guvernului suspectaţi pentru fapte de corupţie să evite tragerea la răspundere penală în condiţii similare oricăror alţi cetăţeni;
– Reforma procedurilor parlamentare, astfel încât să se asigure calitatea legislaţiei, transparenţa şi libertatea dezbaterilor, seriozitatea audierilor, dialogul constructiv cu opoziţia, pentru consolidarea statutului parlamentului.
Dacian Cioloş şi Dan Barna precizează că forma finală a acestui acord este subiect de negociere între partidele din opoziţie şi alţi actori relevanţi din societate care doresc să se alăture proiectului România Unită, pentru ca, în final, documentul să devină programul de guvernare pe care îl vor propune cetăţenilor români.
„Acest program va fi instrumentul prin care vom fi judecaţi de către electorat în ceea ce priveşte performanţa noastră politică. Pe această cale, facem un apel la membrii societăţii civile, ai reţelelor profesionale şi la simplii membri de partid să se implice în elaborarea acestor politici publice prin participarea la dezbaterile care vor fi organizate în perioada următoare şi la crearea unor mecanisme funcţionale prin care opiniile structurate să devină parte a proiectului politic comun. Să nu uităm niciodată că un guvern şi un parlament constituite ca urmare a alegerilor democratice nu aparţin unui grup de interes sau unui partid. Guvernul şi parlamentul sunt răspunzătoare de soarta tuturor cetăţenilor României, de a fiecăruia în parte, indiferent de opţiunile politice de moment”, încheie liderii USR şi PLUS.