Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ce spune Băsescu că va face după referendum

Ce spune Băsescu că va face după referendum

scris de C.P.
2 afisari

Traian Băsescu a spus duminică seara că în cazul nevalidării referendumului pentru demiterea sa din 29 iulie va lua o decizie ţinând cont de lege, punctând că ar putea să readucă în discuţie varianta întreruperii mandatului său, cu condiţia revizuirii Constituţiei.

Ce spune Băsescu că va face după referendum

„Conform legii. Deci, vedem asta. Dar, voi ţine cont de lege şi de interesul naţional, de asta vă asigur. Atunci probabil că o să readuc în discuţie, într-o astfel de situaţie, propunerea pe care am făcut-o partidelor politice de a-mi întrerupe mandatul în octombrie-noiembrie, pentru organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale şi legislative, cu condiţia – pentru că unui preşedinte care îşi abandonează mandatul îi trebuie o justificare temeinică – revizuirii Constituţiei şi trecerii la Parlament cu 300 de parlamentari. Aşa cum românii au votat, în noiembrie 2009″, a declarat Băsescu, duminică seară, la Realitatea TV, întrebat cum va reacţiona în cazul în care referendumul nu va fi validat, dar voturile pentru demiterea sa din funcţia de preşedinte vor fi majoritare.
El a mai spus că în situaţia respectivă va ţine cont în luarea unei decizii şi de opinia publică, reiterând că doreşte ca referendumul să fie validat prin prezenţa românilor la vot.  Întrebat dacă vede posibilă o coabitare cu USL, în cazul în care îşi va recâştiga mandatul de preşedinte în urma referendumului din 29 iulie, Băsescu a răspuns afirmativ, adăugând faptul că el a stimulat acest lucru.
„Eu l-am desemnat pe Victor Ponta, nu am făcut nicio altă încercare să dau guvernul PDL, PDL pierduse majoritatea, nu am stat la discuţii. Pur şi simplu, am spus: Voi l-aţi desemnat pe Ponta să fie prim-ministru, poftim mandatul, ăsta este drumul. Nu am avut nicio reţinere pentru această coabitare. Ea implică însă obligaţii. Obligaţia, chiar dacă nu ne iubim, să funcţionăm instituţional, fiecare să-şi vadă de-ale lui”, a completat preşedintele suspendat.

13 comentarii

digital 15-07-2012 - 22:38

khoorveeeetul,știe că e terminat,dar mai încearcă să-i amăgească pe româniii de bun simț cu veninul amestecat în wiskey-ul lui puturos!
othreapa ordinară!

pathfinder 16-07-2012 - 14:28

Sa inteleg ca tu esti roman de bun gust?
Mda…

digital 16-07-2012 - 22:10

te știu de anul trecut de când ții-ai dat cu părerea dacă nu greșesc,despre o marcă de mașini care a avut un accident care nu era prevăzut în standardele de siguranță?!
nu-i așa?!
ai fost deplorabil atunci!
cred că nu poți nici acum mai mult!!!

jan dinu 15-07-2012 - 23:21

——- LUPTA ——-

Inc-o lupta cistigata
Shi tzara e liberata …
De mafia ILIKIescu…
Cu Poanta shi Antonezgu !!

Basescu are curaj
E erou fara trucaj
Calea europeana …
Pentru Romania’i mama !
JD-USA

mircea 16-07-2012 - 07:55

vara aceasta nu se poarta albul ,vara aceasta se poarta ALTUL,dupa 29 iulie BASESCU sa mearga la racova sa-i numere oulele lui NASTASE

pathfinder 16-07-2012 - 14:30

Racova???
Bre KGB-ule, nu te-au informat astia ca e Rahova?
Sau esti doar debil?

Romeo2110 16-07-2012 - 08:04

Iată ce ne spune despre Europa Părintele Justin în interviul revistei ATITUDINI, nr. 23:

Eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii […] Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism. […] Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.

http://atitudini.com/a-aparut-revista-atitudini-nr-23/

jan dinu 16-07-2012 - 09:06

Shi atunci – caderea Constantinopolului cu mareata Sfinta Sofia
ce-a fost ….? NU cumva nu avem dreptul la memorie decit prin
distinshii duhovnici ??Daca cei care au trecut in timp prin
atitea necazuri ce au lasat in urma lor atitea experiente shi nu au avut
un ecou prea mare in rindul – mucenicilor – asta inseamna ca …
—- ne-au murit toti invatatorii —- !
Rezultatul se vede : caderea generala ..shi unii spera ca
— lumina vine tot de la rasarit — prin farul calauza de la Kremlin !
JD-USA

Romeo2110 16-07-2012 - 11:04

Kremlinul nu este o solutie de luat in considerare pentru romani – in special de cei din Basarabia si nordul Bucovinei.

Cu toate aste trebuie cu amaraciune sa remarcam faptul ca este mai suportabil decat haznaua corectitudinii politica iudeo-masonice, populata cu homosexuali, pedofili si ocultisti.

jan dinu, ca evreu trebuie sa stii cum au sfarsit cei din Sodoma si Gomora. Asa va sfarsi UE,i SUA + zonele calamitate si devastate de curvari, homosexuali, vrajitori si alte spurcaciuni, in urma celui de-al treilea razboi mondial; chiar daca acesta va fi castigat de sionisti in dauna Rusiei si Chinei – tari mai apropiate de normalitate….

jan dinu 16-07-2012 - 17:07

D-le Romeo ,NU vreau sa-ti desvalui
nationalitatea de – peceneag get beget –
pentru ca s-ar supara Djuvara …-:))
– Romania ortodoxa – ( a dreptei credinte )
este furnizoarea per total in TOP privind
distribuirea de prostitutii – hotii – perversitati
de toate felurile ce a speriat lumea intreaga .
„Prea cucernicul ” vad c-a facut „trupcomun ”
cu mitropolitul Dobrogei spre a ctitori ceva in amintirea
celor morti la canal . Nu este acesta cel acuzat din
multe direstii ca e – homo — shi prins cu atitea
matrabaslicuri deja dovedite ?
Gata ,.” duhovnicu ” a decazut in ochii mei shi a altora !
Cine se aduna se aseamana !….Nu vrau sa spun
mai multe ,acum cind am deslushit filiera asta
a prea sfintitilor dupa rezultate !
JD-USA

Tache 16-07-2012 - 09:47

Dupa referendum, Traian Basescu se va duce sa locuiasca la Rahova, pentru ca asa este normal. Prin acest referendum se spera salvarea vietilor a mii de romani.

http://www.logec.ro/2012/07/08/va-aduce-austeritatea-razboiul-civil-imagini-din-spania/

Referendumul este calea civilizata de a rezolva situatia, dar mai exista si alte cai.

In Romania exista 5 milioane de tone de TNT la care se poate avea acces relativ usor. Acum cateva zile o ruda de-a mea a vazut un barbat mort pe un bulevard din Bucuresti. Avea o sacosa in mana si parea ca varsta sub 50 de ani. O alta ruda mi-a povestit ca o femeie, tot sub 50 de ani, cunostinta a ei, s-a intors acasa de la servici si a murit subit. Nu se plansese de vreo boala sau disconfort. Asta este situatia in Romania, in momentul de fata.

ValVerde 16-07-2012 - 17:50

Vine vine cooonspiratia..
Se-nfioara toaaata natia…
Floricele pe cimpii
Sapati santuri mai copii !!!

Romeo2110 16-07-2012 - 10:52

> Dupa referendum, Traian Basescu se va duce sa locuiasca la Rahova.

Sa se faca economie de benzina si sa fie trimis direct la Targoviste, si lasat in grija gen Chemenici. Aste stie bine ce are de facut.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult