Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Ce zice Ponta despre demisia lui Maior

Ce zice Ponta despre demisia lui Maior

scris de A.H.
2 afisari

Victor Ponta a declarat, vineri, în contextul în care șeful Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, a anunțat că va demisiona după alegerile prezidențiale, că nu crede că acesta „o să fie șomer”, arătând că va discuta despre posibilitatea numirii sale în funcția de premier la momentul potrivit.

Ce zice Ponta despre demisia lui Maior

Ce zice Ponta despre demisia lui Maior

„Eu cred că domnul Maior, despre care sigur că vorbesc cu oarecare doză de subiectivitate pentru că ne știm foarte bine și avem o relație foarte bună personală, dar dincolo de această parte strict subiectivă, cred că domnul Maior și ca senator înainte și din momentul în care a devenit director al SRI a reprezentat un echilibru și un prestigiu pentru SRI foarte important pentru România, în ansamblu. Știu că este foarte apreciat, mult mai apreciat decât președintele țării de exemplu, la Washington, la Bruxelles, la Berlin, în relațiile cu partenerii noștri strategici și nu pot decât să spun că a fost, ca și domnul Meleșcanu, ca și domnul Ungureanu, atunci când a fost director al SIE, și a îndeplinit foarte bine o sarcină dificilă. În rest, ce va fi după alegeri, eu cred că la pregătirea pe care o are și la experiența pe care deja a dobândit-o, nu o să fie șomer — așa cred eu. Despre posibilitatea ca Maior să devină premier o să discutăm la momentul potrivit”, a afirmat premierul într-o vizită de lucru pe DN 66.

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Cristian Maior, a declarat vineri la Timișoara că după alegerile prezidențiale își va prezenta demisia din funcție noului președinte, considerând că este normal acest lucru și precizând că niciodată nu i s-a propus să fie prim-ministru.

„Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”, a afirmat George Maior.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult