Cine e şefa de cabinet a premierului Grindeanu | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cine e şefa de cabinet a premierului Grindeanu

Cine e şefa de cabinet a premierului Grindeanu

scris de D.P.
11 afisari

Monica-Laura Ion a fost numită în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Sorin Grindeanu, printr-o decizie a premierului.

sorin grindeanuConform deciziei lui Sorin Grindeanu, Monica-Laura Ion are rang de secretar de stat și își va desfășura activitatea în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.

Laura Monica Ion a fost secretarul general adjunct al Ministerului Societăţii Informaţionale în perioada când ministru era Sorin Grindeanu. Laura Monica Ion a fost şi reprezentant al statului român în Consiliul de Administraţie al Romtelecom.

Totodată, judecatoarea Simona-Gabriela Baltag a fost numită în funcția de consilier la cabinetul prim-ministrului. Este, se pare, o mutare foarte importantă după scandalul din justiție din ultima săptămână. Simona-Gabriela Baltag a fost președintele Asociației Magistraților din România, iar in prezent este și membru al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM).

Printr-o altă decizie a lui Sorin Grindeanu, Ionica Sfetcu a fost numită vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Totodată, premierul a decis eliberarea lui Mihai Ponea din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al ANSVSA.

Deciziile premierului Grindeanu au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult