Cine este purtător de cuvânt al președintelui | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cine este noul purtător de cuvânt al președintelui României

Cine este noul purtător de cuvânt al președintelui României

scris de C.S.
8 afisari

Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău) este noul purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis.

Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău)

Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău)

Ea a fost prezentată miercuri, la Palatul Cotroceni.

„Mă onorează această propunere, acest nou rol pe care mi-l asum începând cu această seară”, a declarat ea. „Ca jurnalist, am avut un crez pe care îmi doresc să îl port mai departe și în acest nou rol (…) — acela de a informa corect publicul. Cred că aceasta este misiunea noastră”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mărturisit că a avut nevoie de aproximativ două săptămâni în care să se gândească dacă acceptă propunerea pentru funcția de purtător de cuvânt.

„A fost o discuție undeva la jumătatea lunii august”, a povestit ea. „Este, până la urmă, și dorința mea, de a mă implica mai activ în ceea ce înseamnă prezența publică, pentru că îmi doresc să particip la ceea ce înseamnă schimbarea în bine a României”, a adăugat noul purtător de cuvânt al șefului statului.

Mădălina Dobrovolschi are 32 de ani și a absolvit Facultatea de Filosofie. Timp de peste 10 ani a activat în televiziune în calitate de reporter, prezentator de știri, realizator de emisiuni, moderator de talk-show.

Șeful statului nu mai avea purtător de cuvânt din aprilie anul trecut când Tatiana Niculescu-Bran și-a anunțat retragerea din această funcție.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult