Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cine va fi noul șef al PNL? Teodor Atanasiu sau Ludovic Orban?

Cine va fi noul șef al PNL? Teodor Atanasiu sau Ludovic Orban?

scris de A.A.
15 afisari

Surse liberale anunță o competiție dură pentru şefia vechiului PNL, după alegerea lui Klaus Iohannis ca şef al statului. Lupta s-ar da între Teodor Atanasiu şi Ludovic Orban.

Cine va fi noul șef al PNL?

Cine va fi noul șef al PNL?

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a decis să intre în competiţie cu Ludovic Orban pentru şefia vechiului PNL după ce Klaus Iohannis va ajunge la Palatul Cotroceni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale. Decizia lui Atanasiu ar fi venit după ce Dan Motreanu a declinat invitaţia mai multor lideri din PNL pentru a deveni succesorul lui Klaus Iohannis, copreşedinte al noului PNL, alături de Vasile Blaga.

De asemenea, numele lui Ludovic Orban este vehiculat în PNL pentru a deveni succesorul lui Iohannis în fruntea PNL, din calitatea de copreşedinte alături de Vasile Blaga, el fiind vicepreşedintele ales la ultimul congres cu cel mai mare număr de voturi, după ce s-a retras din cursa pentru şefia partidului în favoarea lui Klaus Iohannis.

După fuziunea PNL-PDL, atât Teodor Atanasiu, cât şi Ludovic Orban se numără printre prim-vicepreşedinţii noului partid.

Sursele citate susţin că o parte dintre liderii de filiale şi vicepreşedinţi ai PNL au decis să-l sprijine pe Teodor Atanasiu împotriva lui Ludovic Orban.

”Riscul este totuşi ca la momentul deciziei din vechiul Birou Politic să se ajungă în cele din urmă la un vot care riscă să împartă partidul. Orban are priză la baza partidului, dar mulţi lideri de filială nu-l doresc. Atanasiu poate fi o alternativă valabilă şi provizorie, pentru că poziţia va avea caracter interimar. Ideea este ca el să reprezinte partidul bine în următoarele negocieri pe fuziune cu Blaga”, a susţinut unul dintre prim-vicepreşedinţii PNL.

Pe de altă parte, o serie de vicepreşedinţi PNL şi lideri de filială mizează pe o decizie informală luată înainte de şedinţa Biroului Politic, astfel încât în mod formal să fie supusă votului o singură propunere de succesor.

Totodată, apropiaţi ai lui Klaus Iohannis consideră că desemnarea succesorului la şefia partidului nu înseamnă că liderul PNL nu va putea fi schimbat din funcţie în cazul în care nu confirmă aşteptările Biroului Politic.

Conform Statutului noului PNL, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, primele alegeri interne pentru şefia partidului au loc după data de 1 ianuarie 2017.

Pe de altă parte, unii lideri ai PNL au menţionat că, în cazul în care din punct de vedere administrativ fuziunea va fi finalizată, primul congres comun ar putea avea loc înainte de alegerile parlamentare şi locale din 2016.

Până la primele alegeri interne ale noului PNL, conducerea partidului este asigurată de doi copreşedinţi, câte unul din partea fiecărei formaţiuni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult