Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cioloș a depus la Parlament lista cu miniștri și programul de guvernare USR: „Ne asumăm aceste măsuri dificile”

Cioloș a depus la Parlament lista cu miniștri și programul de guvernare USR: „Ne asumăm aceste măsuri dificile”

scris de Misu Andrei
53 afisari

Premierul desemnat Dacian Cioloş a depus azi la Parlament lista cu miniștrii propuși pentru cabinetul său și programul de guvernare. Din echipa lui Cioloș fac parte foști miniștri USR din Guvernul Cîțu, dar și nume noi. Premierul desemnat a spus că este un program de guvernare dur, cu măsuri imediate pentru criza sanitară și pentru criza energetică.

Dacian Cioloș. Foto: Facebook / Dacian Cioloș

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat luni că a depus lista cu miniştri şi programul de guvernare la Parlament. El spune că este nevoie de un executiv capabil să îşi asume măsurile dificile care urmează şi că aşteaptă ca partidele să voteze acest Cabinet.

„Avem nevoie, în cazul în care acest guvern trece, de oameni care să răspundă rapid nevoilor politice şi care să îşi asume măsurile dificile care urmează. Noi suntem pregătiţi să ne asumăm aceste măsuri dificile. Din păcate, suntem într-un moment în care nu ne mai putem permite să pierdem nicio secundă. Avem nevoie de un executiv capabil să îşi asume în fiecare minut deciziile necesare şi să poate să acţioneze imediat”, a declarat Dacian Cioloș.

El a spus că programul propus poate părea dur, dar este necesar.

„Programul de guvernare pe care l-am propus poate să pară dur, dar e necesar, pentru că în situaţii excepţionale e nevoie şi de măsuri excepţionale. Ne vom concentra pe priorităţile evidente în momentul de faţă, avem nevoie de soluţii şi de măsuri imediate pentru criza sanitară. Deja e prea târziu şi vedem că mor zilnic oameni, zilnic sute de oameni, şi trebuie în acelaşi timp să ne pregătim pentru criza energetică ce poate să lovească puternic oamenii în această iarnă”, amai afirmat Cioloş.

Întrebat de jurnaliști, el a spus că speră să obțină mai mult de 80 de voturi, câți parlamentari are USR.

Birourile permanente urmează să se întrunească pentru a stabili data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei guvernului.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Biroul Naţional al USR şi Comitetul Politic al partidului au aprobat duminică lista membrilor guvernului propuşi de Dacian Cioloş şi programul de guvernare.

Prim-ministru – Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica (fost prefect al Capitalei)

Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna (fost viceprim-ministru în Guvernul Cîțu)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu

Ministerul Justiției – Stelian Ion (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Apărării Naționale – Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei – Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu

Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă (fost ministru în în Guvernul Cîțu)

Ministerul Culturii – Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu

Ministerul Educației – Corina Atanasiu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult