UPDATE Independenţii au grup la Cameră | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE Independenţii au grup la Cameră

UPDATE Independenţii au grup la Cameră

scris de Ziua Veche
8 afisari

.UPDATE 17.43

Camera Deputaţilor a aprobat marţi în absenţa parlamentarilor PSD şi PNL două hotărâri pentru constituirea grupului independenţilor. Unul dintre proiecte a fost aprobat cu 170 de voturi “pentru”, iar celălalt cu 171 de voturi “pentru”.

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat că votul dat de Camera Deputaţilor pentru modificarea regulamentului astfel încât să permită constituirea grupului independenţilor dovedeşte că actualul Guvern are susţinere parlamentară şi acest lucru nu poate fi contestat, informează Mediafax. Deputatul PSD Aura Vasile a declarat, însă, că, prin modificarea Regulamentului în sensul de a permite constituirea grupului independenţilor şi intrarea lor în Biroul Permanent, PDL a “călcat în picioare democraţia” şi a încălcat Constituţia. “Cezar, aţi votat pentru cei care îşi schimbă cuibul. În această situaţie, să nu vă treziţi că păţiţi aşa cum păţeşte cucul când îşi dă ouăle jos din cuib”, i-a spus Aura Vasile lui Cezar Preda. El a replicat: “Eu ştiu că nevasta încerci să o ţii cu respect, dacă nu o tratezi cu respect, ea pleacă. Încercaţi să vă purtaţi cum trebuie şi să respectaţi oamenii. Dacă este respectat, omul niciodată nu pleacă. Pleacă de acolo unde nu primeşte respectul cuvenit”. 

—–

Lucrările plenului Camerei Deputaţilor s-au blocat marţi după ce reprezentanţii opoziţiei şi cei puterii s-au certat, aducându-şi reciproc acuze. Deputaţii PSD şi PNL au decis să părăsească sala de şedinte.

Mai întîi, majoritatea a respins solicitarea reprezentanţilor PSD şi PNL de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la modul în care s-a desfăşurat votul la Legea sistemului unitar de pensii. Decizia a fost luată cu 116 de voturi “pentru”, 109 “împotrivă” şi şapte abţineri. Apoi, s-a votat introducerea pe ordinea de zi a constituirii grupului deputaţilor independenţi, moment în care social-democraţii şi liberalii au decis să nu mai participe la lucrările Camerei.
Înainte de a părăsi plenul, şeful PSD Victor Ponta a susţinut că preşedintele acestui for, Roberta Anastase ar fi propus PSD şi PNL un troc: “Săptămâna trecută, Roberta Anastase a făcut o propunere PSD şi PNL, un fel de târg murdar în care, dacă noi renunţăm la cererea de demisie a domniei sale, doamna Anastase nu va mai pune pe ordinea de zi cererea independenţilor de a avea diverse funcţii în Parlament şi de a primi maşini, birouri şi alte avantaje. (…) Am fost ofertaţi de Roberta Anastase să renunţăm la sesizările noastre şi în schimb ne-a spus că nu-i va mai susţine pe Oprea şi pe Nicolicea şi pe ai lui”. Ponta a arătat că PSD ar fi refuzat târgul propus de preşedintele Camerei, iar, în faţa respingerii propunerii formulate, Roberta Anastase şi PDL ar fi reacţionat înţelegându-se cu Gabriel Oprea şi Eugen Nicolicea pentru a nu recunoaşte votul obţinut de opoziţie pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă ce viza scandalul votului de la Legea pensiilor. “Evident că am refuzat. Nu ai ce să discuţi cu Roberta Anastase şi nu ai de ce să renunţi la o acţiune clară şi evidentă împotriva unui furt. Răspunsul: astăzi am pus pe ordinea de zi comisia de anchetă în cazul Robertei Anastase, am câştigat la vot (…), bineînţeles, cei de la PDL nu au acceptat acest vot şi, văzând că nu au putut să ni-i vândă nouă pe independenţi, ne-au vândut pe noi la cei de la independenţi”, a mai spus Ponta.

PNL în grevă parlamentată

La rândul său, liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va propune o reuniune de urgenţă a Biroului Politic al PNL pentru a decide forma de protest în legislativ, ce nu va exclude chiar greva parlamentară. Tăriceanu a explicat că liberalii au părăsit şedinţa de plen a Camerei pentru că încercarea PDL de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât să fie poată fie înfiinţat un nou grup parlamentar înseamnă înşelarea electoratului. El l-a criticat pe liderul UNPR, Gabriel Oprea: “Desconsideraţi, domnule ministru, nişte reguli elementare democratice şi va trebui să ţineţi cont că aici în Parlament nu aţi venit prin negocieri, ci prin voinţa unor cetăţeni care v-au dat un mandat în acest sens şi ceea ce faceţi azi e un lucru extrem de grav” . Gabriel Oprea a replicat: “Primul ministru Tăriceanu ar trebui să vorbească despre cum a intrat în Parlament şi pe ce poziţie. Eu îl respect în continuare. Dacă doreşte cu adevărat cum a intrat în Parlament, eu pot să-i spun. Stimaţi colegi, proiectul politic al UNPR este stabilitatea României. Noi am intrat în Parlament pe vot uninominal. Să vă fie dumneavoastră ruşine că vă bateţi joc de România şi de români”, a conchis Oprea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult