Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie

Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie

scris de Laurentiu Banches
5 afisari

Liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, a declarat după întâlnirea de la Bruxelles cu Victor Ponta, că referendumul pentru demiterea preşedintelui va fi monitorizat de Comisia Europeană.

Referendum

Referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu va fi monitorizat de Comisia Europeana

Decizia a fost luată pentru a elimina suspiciunile legate de referendumul din 29 iulie, printr-o evaluare obiectivă. Potrivit mediafax, Stanişev a precizat că “Nu va fi tolerată încălcarea niciunei reguli a Uniunii Europene şi a principiului statului de drept”.

Serghei Stanişev a afirmat că hotărârea de a monitoriza referendumul a fost luată după ce au fost formulate suspiciuni legate de faptul că procedura de organizare a referendumului nu ar fi constituţională şi că oficialii europeni se vor asigura astfel că normele UE sunt respectate. De asemenea, liderul PES a adăugat că este sigur că referendumul va fi organizat în mod corect, criticând „oportunismul şi ipocrizia” partidelor care atacă şi exagerează situaţia politică din România

Traian Băsescu a declarat, joi, 12 iule, la sediul său de campanie, că nu crede că România are nevoie de monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce priveşte referendumul din 29 iulie. „Cred că nu avem nevoie de monitorizare, România este un stat stabil din punct de vedere al funcţionării instituţiilor implicate în referendum” , a spus preşedintele suspendat.

3 comentarii

ciu 12-07-2012 - 14:35

Atentie mare la Crin si cele doua sosii ale lui, pescari lipoveni !!!

ciu 12-07-2012 - 14:39

@ CHINEZU DOTTORE – deci plagiezi la nick-uri, ha?

Europeanuul 12-07-2012 - 14:55

Presedintele jucator nu mai vede nici un pericol de atac la adresa justitiei si a statului de drept. Si-a tras un autogol 😉

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult