Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Comisia specială pentru Roşia Montană are site

Comisia specială pentru Roşia Montană are site

scris de L.M.
4 afisari

Preşedintele Comisiei speciale pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, a anunţat, luni, că a devenit operaţional site-ul www.comisiarosiamontana.ro, pe care vor fi postate proiectul de lege şi avizele şi pe care pot fi făcute propuneri de către cei care vor să vină la audieri sau au soluţii.

Comisia specială pentru Roşia Montană a are site special

Comisia specială pentru Roşia Montană a are site special

„Vreau să vă anunţ că de azi este funcţional un sitewww.comisiarosiamontana.ro – şi pe acesta avem şi proiectul de lege şi toate avizele pe care noi le avem la dispoziţie. Sunt deocamdată foarte puţine. Toate hârtiile care ne vor fi prezentate vor fi puse pe site-ul Comisiei, astfel încât toate lumea să poată să vadă documentele după care noi lucrăm, inclusiv avizele, când le vom primi. Deocamdată noi lucrăm pe proiectul de lege şi pe acord”, a spus Darius Vâlcov.

El a mai spus că acei care doresc să vină la audieri la Comisie şi au soluţii şi propuneri pot să le scrie direct pe site, toate acestea urmând a fi puse la dispoziţie Comisiei.

2 comentarii

Europeanuul 24-09-2013 - 00:50

In primul rind practicele conspirative, recrutarea politicineilor la bucata (si a liderilor de opinie) trebuie sa inceteze in acest proiect (si altele similare). Legea trebuie retrasa, Sova scos din schema, „licenta desecretizata „iar lectia transparentei depline aplicata dupa modelul EITI.

http://eiti.org/eiti

Europeanuul 24-09-2013 - 00:56

In general, Romania a aderat la UE dar se confrunta cu deficite mari in privinta transparentei guvernamentale. Planul de actiune al imbunatatirii transparentei trebuie promovat.

http://www.opengovpartnership.org/countries/romania

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult