Congres PMP: Băsescu, candidat la funcţia de preşedinte | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Congres PMP: Băsescu, noul preşedinte la Miscarea Populara

Congres PMP: Băsescu, noul preşedinte la Miscarea Populara

scris de D.P.
14 afisari

UPDATE  – Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată „România Mea”.

Băsescu a mulțumit celor care l-au votat și a adăugat că modernizarea României trebuie să continue.

„Vă asigur că am și energie și dorință să continuăm procesele de modernizare a României. Mai am o sugestie, cei care în viața lor au fost alături de mine și încă mai simt că mai vor să fie alături de mine să nu ezite de oriunde s-ar afla să vină la Mișcarea Populară”, a spus noul președinte al formațiunii.

În cadrul moțiunii ‘România Mea’, condusă de Traian Băsescu, au candidat și au fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfrid Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general. Noua formațiune va avea și doi secretari generali adjuncți, Rizia Tudorache și Ștefan Burlacu.

Totodată, în conducerea Mișcării Populare au fost aleși și 14 vicepreședinți: Petru Movilă, Claudiu Palaz, Roxana Iliescu, Adrian Gurzău, Clement Negruț, Nicolae Davițoiu, Cristian Petrescu, Cătălin Cristache, Cătălina Bozianu, Victor Tarhon, Adrian Rădulescu, Cristinel Marian, Mihaela Stoica, Radu Cristescu.

De asemenea, în structura centrală de conducere a formațiunii se vor regăsi și 12 secretari executivi: Bulf Cătălin, Laurențiu Dulamă, Mihaela Brate, Ionuț Simionca, Costel Mihai, Dan Ioniță, Sebastian Moise, Mihai Țâbuleac, Mirea Marian, Gelu Vișan, Lucian Iliescu, Bogdan Gamaleț.

Băsescu a anunțat că următorul Congres al formațiunii va avea loc la șase luni după alegerile parlamentare, potrivit Statutului noii formațiuni.

De asemenea, la finalul Congresului, secretarul general al Mișcării Populare, Dorel Onaca, a spus că noul imn al formațiunii este „Iarba verde de acasă”.

Traian Băsescu candidează, sâmbătă, la Congresul PMP, la funcţia de preşedinte al partidului, iar actualul lider, Eugen Tomac, îşi va anunţa candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii, potrivit unor surse din partid.
traian-basescuCongresul PMP are loc de la ora 12.00, la Sala Palatului, unde sunt aşteptaţi aproximativ 5.000 de membri ai partidului, după cum anunţa recent preşedintele PMP Eugen Tomac.

La Congresul PMP, Traian Băsescu îşi va anunţa candidatura la funcţia de preşedinte al partidului, iar actualul lider, Eugen Tomac, va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii, potrivit unor surse din partid.

De asemenea, la congresul de sâmbătă PMP ar urma să îşi schimbe denumirea în Mişcarea Populară, aşa cum a propus Traian Băsescu.
Cu o zi înainte de congres, liderii PMP s-au reunit la sediul partidului pentru a definitiva structura conducerii formaţiunii politice.

Surse din PMP au declarat, vineri seară, pentru Mediafax, că la Congresul de sâmbătă partidul ar urma îşi să desemneze zece vicepreşedinţi – deputaţii Petru Movilă, Ştefan Burlacu, Clement Negruţ, Adrian Gurzău, precum şi Mihaela Stoica, înscrisă joi în partid. Preşedinţii de filiale care vor candida pentru funcţia de vicepreşedinte PMP sunt Claudiu Palaz – Constanţa, Cătălin Cristache – Galaţi, Cătălina Bojanu – Prahova, Roxana Iliescu – Timiş.

La congres vor avea loc alegeri atât pentru preşedinţia partidului, cât şi pentru desemnarea membrilor Consiliului Executiv Naţional, Comisiei de Cenzori şi Comisiei de Arbitraj şi Integritate.

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a înscris în PMP în 9 octombrie, afirmând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este apărarea mandatelor sale prezidenţiale.

El a mai spus că motivul major al revenirii sale în politică este că, nemaiputând lăsa moştenire un PDL, va lăsa o Mişcare Populară.

„Acestea sunt câteva motive, în afară de motivul major, că nemaiputând lăs moştenire un PDL, o să las o Mişcare Populară”, a spus Traian Băsescu.

La o zi după înscrierea în partid, Traian Băsescu a participat şi la reuniunea Colegiului Naţional al formaţiunii, unde a propus ca formaţiunea politică să se numească doar „Mişcarea Populară”.

„Congresul din 24 octombrie, foarte important, trebuie să fie un Congres de relansare a partidului, pe de-o parte, şi care să aibă şi semnificaţia lui în schimbarea denumirii, care mie nu îmi place că este PMP, (…), vă consult, cred că Mişcarea Populară este suficient, lăsând electoratului posibilitatea să opteze. Nu ar trebui să avem un singur curent de dreapta”, a declarat atunci fostul preşedinte Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus că România nu trebuie guvernată în funcţie de doctrine, ci de priorităţi, lucru care se întâmplă în majoritatea statelor europene.

„Trebuie să acceptăm că în interiorul Mişcării Populare pot fi curente şi mai la stânga şi mai la dreapta, decât, spre exemplu, opţiunea de dreapta pe care eu o afişez fără reţinere”, a subliniat Traian Băsescu.

PMP a fost înfiinţat după alegerile parlamentare din 2012, în condiţiile în care, în martie 2013, preşedintele Traian Băsescu anunţa, pe Facebook, că îşi ia „adio” de la PD şi PDL, precizând că se va dedica unei noi construcţii de dreapta. Anunţul a fost făcut după ce PDL l-a ales pe Vasile Blaga preşedinte, în defavoarea Elenei Udrea. Sub coordonarea acesteia, un grup desprins ulterior din PDL a pus bazele PMP. În prezent, PMP este condus de deputatul Eugen Tomac şi are doar patru parlamentari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult