Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Corina Creţu: Solicitarea preşedintelui privind Jobbik, „antieuropeană şi periculoasă”

Corina Creţu: Solicitarea preşedintelui privind Jobbik, „antieuropeană şi periculoasă”

scris de S. P.
5 afisari

Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la partidul Jobbik din Ungaria este, în opinia eurodeputatul PSD Corina Creţu, „antieuropeană”.

Corina Creţu: Propunerea lui Băsescu - "antieuropeană"

Corina Creţu: Propunerea lui Băsescu - "antieuropeană"

Corina Creţu ,ai spune că aceasta ar putea conduce la crearea unui „precedent foarte periculos” ce ar afecta şi cetăţenii români şi dreptul la libera circulaţie în interiorul UE.

Ea a precizat că, în calitatea sa de eurodeputat şi alături de colegii din Parlamentul European, a luat atitudine împotriva acţiunilor de blocare, în alte state, a dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor europeni.

„S-a tot discutat despre interzicerea unui grup de oameni de a veni în România şi vreau să vă reamintesc că eu, personal, dar şi colegii mei am luat nenumărate poziţii la Bruxelles împotriva acţiunilor de blocare în alte state a unui drept fundamental al cetăţenilor români, libera circulaţie. Trebuie să fim cinstiţi şi să spunem că această solicitare a domnului Băsescu – de a interzice cu totul unui grup de oameni să intre în România – depăşeşte cadrul european, pentru că poate fi un precedent foarte periculos. Mâine, pe acest principiu, alţi politicieni europeni iresponsabili pot solicita interzicerea circulaţiei cetăţenilor români pe teritoriul statelor lor, pentru simplul motiv că sunt români”, a declarat Creţu, vineri, la RFI, potrivit Agerpres.

În opinia europarlamentarului social-democrat, o soluţie europeană ar fi ca Jobbik să nu mai primească autorizaţii pentru a manifesta pe teritoriul României.

Corina Creţu mai spune că un alt semnal ferm al României ar fi şi acela ca preşedintele Traian Băsescu să îi retragă eurodeputatului Lazslo Tokes Ordinul „Steaua României”.

„Eu cred că tot ceea ce s-ar putea face ar fi, de exemplu, interzicerea autorizaţiilor de manifestări ale Jobbik în România. De asta spuneam că domnul preşedinte Băsescu cunoaşte foarte bine legislaţia, cunoaşte foarte bine faptul că am fi taxaţi în plan european dacă am îngrădi dreptul unui grup de a veni în România doar pentru că sunt maghiari. Dar, pe de altă parte, atunci când poate să facă ceva, când există această recomandare a Consiliului de Onoare care propune retragerea Ordinului „Steaua României” (europarlamentarului Laszlo Tokes – n.r.), preşedintele evită să emită decretul de retragere. Eu cred că am fi dat ca ţară, încă din vară, un semnal ferm şi coerent că legile şi Constituţia României nu pot fi încălcate”, a explicat Corina Creţu pentru RFI.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Parlamentului şi Guvernului să emită un act normativ prin care prezenţa membrilor partidului Jobbik pe teritoriul României să fie interzisă.

„Cred că este timpul să punem capăt acestui partid pe teritoriul României. Cer public Guvernului şi Parlamentului să emită un act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist”, a afirmat şeful statului la Palatul Cotroceni.

20 comentarii

MI-5 14-03-2014 - 11:35

tovarasa cretu se face ca nu pricepe care sunt faptele anti-romanesti ale acestui partid si ale conducatorilor sai.
Orice guvern are obligatia de a asigura siguranta statului si a cetatenilor sai impotriva terorismului politic sau de alta natura.

pathfinder 14-03-2014 - 11:45

1. Pentru ca e blonda?
(peste tot locul!)

2. Pentru ca-i plac dick-urile mari si negre?
(prin tot locul!)

salut 14-03-2014 - 14:51

Tu nu ai inteles la ce se refera CC, nu-i asa? Basist, mic, frustrat, cat te chinuie neuronasul. Mai cracanel, bolnav mintal (schpionica, MI-5, te joci cu schizofrenicu?), mai !
Aia vorbeste ca Germania, unde probabil mergi sa mai cersesti putin – FARA VIZA, aia ti-a scos-o Nastase, nu Basescu – poate sa te interzica doar pentru ca esti roman, iar precedentul asta l-ai creat chiar tu.

Imbecilule !

MI-5 14-03-2014 - 19:04

mai lasa bautura ca scrii numai imbecilitati

pathfinder 14-03-2014 - 19:06

Nu bautura este de vina…

salut 14-03-2014 - 23:16

Mai schpionule, esti si tu aproape la fel de destept ca oaia.
Cum dreaq va aduna Basescu pe toti bolnavii mintal?
Unu’ care tine pe umeri Romania, altul cu pedigree tocmai la Posada (n-a aflat inca ca nu se stie nici macar unde e exact locul!), tu, cu nick de servicii secrete, Napoleoni, Bismarci, Tutankamoni d’aia de prin desert care proiecteaza castraveti strict secreti pe programe numai de el stiute….A, sa nu uit, altul cica e Isus. IonIsus (adica, un Isus d’asta, de pe la noi, mai de la tara) ! Cum dreaq va aduna Dementul national pe toti?

Va reprezinta dementa lui, nu-i asa?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 14-03-2014 - 12:48

Ma, dar proasta mai e curva asta de Cretu (nume predestinat) !! A raspuns d-l Basescu ca nu-i poate retrage ACUM ordinul „steaua Romaniei” pentru ca bozgorul a depus o plingere in instanta si pina cind instanta nu se pronunta el, presedintele, nu poate face nimic decit sa astepte pronuntarea. Cit de proasta si idioata trebuie sa fii. Boala asta de „mojere” e numai cu mintea la sula negrului. Daca tot este la Buzelles de ce nu-i cere lui Vadim sa o astimpere? De fapt, ce sa-i mai ceri acestei boarfe, exponenta si ea a unui partid de antiromani ? Auzi la ea, ca, ce spune Basescu este „antieuropean” !! Cit de bolinda poate sa fie o otreapa ca asta? Si cica ea ne reprezinta la UE. Cu boraturi dintr-astea ea il reprezinta numai pe cancerosul de huhu si ceilalti ca el care-si varsa voma lor infecta de subcreaturi pe forumuri. Cei 3% din romanii cu adevarat romani, intelectuali, oameni cu discernamint, politicosi, cit sa mai rabde spurcaciuni ca aceasta psd-izda si ca ceilalti care au cancerizat si metastazat Romania? Stau si ei, sarmanii, cu valizele la usa. Romania va ramina o groapa dintr-acelea care le gasesti sub wc-urile improvizate de la tara, o groapa plina de huhuisti, sobristi digitisti si alte lighioane pestilentiale care vor colcai intre ei in urdoarea milurilor lor in timp ce noi, ne vom obisnui si adapta in tari normale, respirind aerul proaspat al unor tari in care oameni politicosi, decenti, cu scaun la cap, se respecgta intre ei si se bucura de democratii reale. O sa-i lasam sa-si manince propriile lor vome de viermi.

pathfinder 14-03-2014 - 13:09

Vai de mine si de mine da’ ce ti-a sarit tandara!

proasta curva idioata sula negrului boarfa otreapa boratura voma viermi …

Fata mea, asta-i limbajul lui urbos!
Fix de la el te-ai gandit sa imprumuti?!?

urbos 14-03-2014 - 13:13

Incearca dar nu se pricepe. Cum te chinui si tu de altfel…
Cand esti basist esti si prost si ticalos, si mai presus de toate, bolnav psihic.
Dar nu conteaza, ca nu e ce vedeti, e cum va zice Kioru.

pathfinder 14-03-2014 - 13:17

dement chinuit scarba guitati taratura eczema limbi/limbisti oligofren grohai spanzurat imbecil idiot vierme lepra excrement chinuri gatu ma-tii penibil dobitoc otreapa schizofrenic proasta stoarfa limbric lindicu onanist scursuri gloaba infect secatura parazit canalie laba javra porcu animalul rumegi cacarezelor suga bolnav cacat ticalos scroafa caca-m-as hoit gunoaie labagiu pederast muye naparca

urbos 14-03-2014 - 13:27

Exact ce spuneam.

Observ insa ca nu ti-ai facut toate temele pederast mic, unde e cuvantul pe care trebuia sa-l inveti pentru astazi? Sa umpli caietelu cu ode conducatorului iubit stiai, sa inveti ceva nou,nu.
Foarte urat, foarte urat!
Boaito!

pathfinder 14-03-2014 - 13:35

Cu-cuuu! Cu-cuuu! Cu-cuuu!

UnUL 14-03-2014 - 14:04

ERATĂ : „Cand NU esti basist esti si prost si ticalos, si mai presus de toate, bolnav psihic.”

urbos 14-03-2014 - 13:10

Porcu tau Bashina, ca un animal infect ce e, nu vrea sa retraga decoratia leprei aleia de Tokes. Gaseste porcu vostru tot felul de pretexte, iar voi, scursuri limbiste ii inghititi fecalele fara nici o scuza. Sictir!

Pungescu Gazian 14-03-2014 - 12:56

Ba nu, ba nu, nicidecum si categoric nu!

Jobbik au voie sa viziteze, dar numai daca vin prin tunelurile de sub Marea Neagra, si anume in zilele pare prin tunelul 1, iar in zilele impare prin tunelul 2, insa cu conditia sa fie la costum si cravata.

Vizita placuta!

ionisus 14-03-2014 - 16:04

c(u)orino, pe tine cine te plateste?Presedintele nu cere restrictii impotriva ungurilor, ci a extremistilor unguri, dar sigur, pentru o „blonda” autentica, acest detaliu e lipsit de importanta.

salut 14-03-2014 - 16:11

Tu nu ai inteles la ce se refera CC, nu-i asa? Iti spun mai rar, poate pricepi.
Aia vorbeste ca Germania, un alt imbecil, precum nen-to Basescu poate sa te interzica doar pentru ca esti roman, iar precedentul asta l-ai creat chiar tu.

PS: Lasa latratul, incearca sa intelegi. Nu doare.!

salut 14-03-2014 - 16:32

in Germania, bineinteles…

Pribeagul 14-03-2014 - 21:53

Creata asta a incercat si ea marea cu degetul. N-a reusit sa dea marea lovitura, sa devina dna Powell. Ce mai lovitura! Nu oricine-i in stare sa caute sa fructifice aseamenea posibilitati.

pathfinder 14-03-2014 - 22:00

Eva a reusit!
Sa fruct-ifice…
Da’ nu a avut 70%!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult