Crin Antonescu a uitat de oamenii lui Emil Constantinescu | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Crin Antonescu a uitat de oamenii lui Emil Constantinescu

Crin Antonescu a uitat de oamenii lui Emil Constantinescu

scris de Ziua Veche
0 afisari

Echipa castigatoare a lui Crin Antonescu la Congresul extraordinar din martie a uitat sa noteze in Procesul Verbal al reuniunii faptul ca Protocolul incheiat cu Actiunea Populara (AP) va continua. De altfel, Antonescu a profitat de sprijinul oferit de Emil Constantinescu, apropiati ai sai si fosti membri ai AP in campania electorala pentru prezidentiale. 

Oamenii din preajma secretarului general al partidului, Radu Stroe, au omis – unii liberali sustin ca a fost “cu buna stiinta” – mentionarea intelegerii cu formatiunea infiintata de fostul presedinte Constantinescu in Procesul Verbal depus la Tribunalul Bucuresti. In respectivul document nu s-a specificat faptul ca Protocol dintre PNL si AP se prelungeste de drept ca urmare a celor declarate de Antonescu la finalul Congresului. Astfel cei trei liberali care au incheiat Procesul Verbal, Bogdan Popescu, Andreea Lambru si Stefan Szobotka, au consemnat doar ca: “Presedintele ales, dl. Crin Antonescu, reaminteste buna colaborare cu fostii membri ai Actiunii Populare si declara ca este convins ca vor fi in continuare, membri de baza ai Partidului National Liberal”. Numai ca aceasta exprimare nu evidentiaza faptul ca cei 22 de membri ai AP fac parte, in continuare, din structura nationala de conducere a PNL si, ceea ce este mai important, faptul ca saptamanal doi membri trebuie sa fie prezenti la lucrarile Biroului Politic Central (BPC).

Un statut nelamurit

Inainte de inchiderea lucrarilor Congresului, Antonescu a mentionat ca mai trebuie indeplinita o formalitate, legata de prelungirea Protocolului cu AP, formalitate ce nu a putut fi materializata atunci din lipsa cvorumului. „Trebuie sa mai savarsim o formalitate si anume sa va reamintesc ca intelegerea pe care noi am semnat-o cu Actiunea Populara se prelungeste, validata in Congresul trecut pentru ca era pe patru ani, cand se estima ca va fi urmatorul Congres ordinar”, a spus Antonescu. In acest interval care s-a scurs de la Congres, mai mult de o luna de zile, statutul acestor membri ai AP nu a fost lamurit si liderii PNL nu par a se grabi sa elucideze chestiunea.

„Toate marile iubiri(…) se uita”

Contactat telefonic Adrian Toader, fost lider AP, in prezent liberal, a declarat pentru ziuaveche.ro: „Erau doua calitati pe care noi le aveam conform Protocolului. Aveam doua persoane membri in BPC, patru persoane care erau de drept in Delegatia Permanenta si erau functiile pe care le obtinusem ca vicepresedinti in structurile locale. Faptul ca nu a fost cvorum atunci si a fost doar o indicatie pe care a dat-o Crin Antonescu, noi am ramas in continuare in structurile judetene ale partidului si probabil ca la prima Delegatie Permanenta va fi cineva va pune problema daca membrii AP mai sunt sau nu invitati la Delegatiile Permanente ale PNL. Lucrurile sunt un pic incurcate, dar noi am ramas membri ai PNL pentru ca asa am decis noi atunci cand am desfiintat AP prin fuziune. Probabil ca sunt mai multe orgolii la nivel national al PNL. Simt o nemultumire pentru ca lucrurile sunt incurcate insa asta este situatia si sunt convins ca sunt si altii care au adunat nemultumiri”. Toader a concluzionat amar: „Toate marile iubiri, pe masura ce trece timpul, se uita”.

“Pana la proba contrarie”

Cam de aceeasi parere este si Smaranda Enache, fost vicepresedinte AP, in prezent membru PNL. Ea a declarat pentru ziuaveche.ro: „In momentul de fata nu mai am aceasta calitate, de membru al BPC si nici vicepresedinte, dar in cadrul Congresului Antonescu a declarat ca se va continua implementarea Protocolului. In perioada urmatoare acest lucru va fi negociat in cele mai mici detalii. Eu am intreaga incredere ca acest Protocol va fi negociat in detaliu. Eu plec in strainatate pentru o saptamana si dupa data de 25 aprilie voi discuta aceste detalii legate de modul cum Protocolul va continua. Este evident ca la nivelul unor organizatii acest Protocol nu s-a incheiat inca si oameni proveniti din AP urmeaza inca sa primeasca functiile de vicepresedinti si vom vedea cum se va concretiza si la nivel central. Pana la proba contrarie eu nu-i fac nici un repros lui Crin Antonescu”.

Istoria comasarii AP cu PNL

In anul 2008 presedintele de atunci al liberalilor, Calin Popescu Tariceanu, a semnat un Protocol de comasare prin absorbtie cu Actiunea Populara reprezentata de presedintele Emil Constantinescu. Acel Protocol le dadea dreptul membrilor AP sa fie reprezentati in forul de conducere al liberalilor de catre: doi membri in Biroul Politic Central al PNL, de cinci reprezentanti in Delegatia Permanenta, de alti noua oameni in Consiliul National al liberalilor si de cate un membru la Biroul Permanent National al tineretului national liberal, BPN al organizatiei de femei liberale, un secretar general adjunct, Curtea de Onoare si Arbitraj, Comisia Centrala de Cenzori si un membru de Onoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult