Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a invitat la dialog, luni, partidele parlamentare, cu excepţia UNPR, subliniind că forţele politice trebuie să înceteze războiul politic, chiar dacă acesta le aduce câştiguri.
Crin Antonescu îi invită pe Marko Bela, Varujan Pambuccian, Emil Boc şi Victor Ponta să pornească acest dialog pe 15 noiembrie, la Palatul Parlamentului.
„Situaţia actuală a României ne obligă pe noi, mandatarii încrederii cetăţenilor, să manifestăm responsabilitate şi preocupare reală faţă de rezolvarea crizei în care se zbat ţara şi societatea. Războiul politic pe care noi, Partidul Naţional Liberal, nu l-am dorit şi nu-l dorim, generat de obsesia pentru puterea absolută şi pentru controlul total al resursei financiare publice, manifestate până acum de actuala guvernare, agravează criza de încredere a românilor în instituţiile democratice ale statului. Războiul politic împiedică identificarea şi aplicarea, prin efort comun, a măsurilor de natură să genereze depăşirea crizei economice grave în care se află România”, arată liderul PNL, în scrisoarea deschisă transmisă presei.
În opinia sa, impasul de astăzi al României nu poate fi depăşit decât prin dialog real între putere şi opoziţie, dialog care să genereze un plan comun pentru ieşirea României din criza economică şi instituţională.
Cu excepţia PDL şi UDMR, care nu au luat încă o decizie, dacă va participa sau nu la aceste discuţii, restul actorilor politici din Parlament, au răspuns favorabil invitaţiei PNL.
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat că la întâlnire PSD va veni cu o serie de propuneri concrete.
0 comentariu
Un fost student la politehnica s-a transferat la Institutul Teologic. Prelegere. Atipeste. Parintele se apropie si-l intreaba: – Ce este forta Dumnezeiasca? Studentul trezindu-se, raspunde repezit: – Masa Dumnezeiasca ori acceleratia Dumnezeiasca!!