Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Crin Antonescu, noul preşedinte al Senatului

Crin Antonescu, noul preşedinte al Senatului

scris de A.B.
10 afisari

Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului cu   73 de voturi „pentru” şi   după ce Vasile Blaga a fost revocat din funcţie.

Crin Antonescu presedintele Senatului

Crin Antonescu a fost ales presedintele Senatului (foto: Agerpres)

Preşedintele PDL Vasile Blaga a fost revocat, marţi, din funcţia de preşedinte al Senatului, cu 70 de voturi „pentru” şi o abţinere. Locul său a fost luat de Crin Antonescu care a primit voturile a 73 de  senatori.

De reamintit că USL a depus, marţi dimineaţă, cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor Vasile Blaga şi Roberta Anastase. „Astăzi, la plenul de la Senat de la 17.00 vom cere revocarea lui Blaga, pe considerentul că majoritatea trebuie să fie reprezentată în fruntea acestui for”, declarau surse politice. Aceeaşi soartă ar urma să o aibă şi Roberta Anastase, şefa Camerei Deputaţilor.

“Se repetă acelaşi clişeu zi de zi – confiscarea instituţiilor statului. Practic este vorba de o lovitură de stat“, a afirmat Vasile Blaga, la Parlament.

56 comentarii

Europeanuul 03-07-2012 - 18:21

Omul a fost „ales” prin vot liber– asa cum a fost si Blaga ales la rindul lui. Nu inteleg sensul acuzelor de „lovitura de stat” a parlamentului.

digital 03-07-2012 - 18:26

bhazooka worked !

camelia 03-07-2012 - 18:28

Si o sa vina la serviciu in fiecare zi, de-acum? 🙂

Welcome back in comunism fraierilor votanti romani. O sa fa f. cinii astia rosii, de-o sa va mearga fulgii.

digital 03-07-2012 - 18:33

câinii,only with you,cameluțo!
nu-și spurcă ei năravurile cu orșicine!

camelia 03-07-2012 - 18:36

focul sa te arda jigodie imputita pe tine si pe fratele tau de fecale. Huooo, viermilor.

digital 03-07-2012 - 18:43

hahaha!
ești sexy,nervoasă!
știai?!
poți s-o mai sugi odată!
că vreau un replay,că tare e plăcut cum o faci!

camelia 03-07-2012 - 18:49

sa i-o dai lu ma-ta sa ti-o suga, jeg uman ce esti, ardi-te-ar focu de napirca scirboasa ce esti.

digital 03-07-2012 - 18:51

las că după ce ți-o pun,vei fi blândă ca o kătzea galeșă!
m.m. de jivină dd-istă!

camelia 03-07-2012 - 19:04

ai sa i-o pui lu ma-ta, care te-a nascut pe koor, vierme imputit ce esti

Ciu Huhu 04-07-2012 - 05:11

Fa toanta pedelista Camelia, ia chiorul chel betiv dictator Basescu si plecati in Congo, forever! Ptiu!

urbos 03-07-2012 - 18:34

Hai sictir gloabo.

camelia 03-07-2012 - 18:37

sa zaci in foc, vierme imputit ce esti. focul sa va arda nenorocitilor ca din cauza unor viermi ca voi sufera un popor ingtreg. o sa fiti linsati de romani in curind, scirbelor.

ValVerde 03-07-2012 - 18:50

Camelia, ai dreptate, urbos e…vierme ! Tenie.

digital 03-07-2012 - 20:32

ce pățiși vale,te descalificași și tu?!
hahaha!

digital 03-07-2012 - 20:36

americănașii sunt ”bored”,nu-i așa?!
aici,adrenalină!îi-o cauți ,că văd că nu mai reziști!
baghă-te!!!!!!!!!

ValVerde 03-07-2012 - 21:30

Cum mai degetel ? M-am descalificat pentru ca l-am facut pe urbos „vierme intestinal” ???
Cu asta am intrat in rindul lumii, nu m-am descalificat !

Datesh 03-07-2012 - 18:45

„După negocierile confidenţiale în problema transnistreană din
Bavaria şi anunţul sec al premierului Vlad Filat că Angela Merkel va veni în Moldova, politicienii, analiştii şi jurnaliştii de la Chişinău sunt tot mai alarmaţi de existenţa unui posibil plan de federalizare a Republicii Moldova.

Tonul a fost dat de portalul Romanian Global News, care a scris că oficialii germani şi ruşi ar face presiuni pentru federalizarea Republicii Moldova şi eliminarea în acest fel a „pericolului” reunirii Republicii Moldova cu România. Potrivit sursei, la întâlnirea de săptămâna trecută, din Germania, dintre premierul Vlad Filat şi liderul separatist Evgheni Şevciuk a fost invocată inclusiv Găgăuzia, care ar putea fi parte a procesului de federalizare.”

DOMNULE PRESEDINTE CRIN ….SA NU FIM SI BATUTI – F….TI SI CU BANII LUATI…….aveti grija ..!

Geroge Friedman…”Urmatoarea decada „

Pribeagul 03-07-2012 - 18:57

„33.843 km²”

La o asemenea suprafata mai vrea cineva federalizare?

Sa facem si federalizarea satelor pe motivul intemeiat ca pe unul il chema Ion, pe altul Gheorghe…

Republica Moldova, daca asa va place sa-i spuneti, a fost si este a… tomanilor. Ea a primit in timp si spatiu diversi musafiri, cate nu-i bine sa-si uite… lungul nasului.

camelia 03-07-2012 - 18:59

Toate aceste ordinarii pe care le face USL-ul comunist, audarul de a incerca sa mute atentia ROMANIEI de la PLAGIATUL cel mai rusinos din politica internationala.

The Economist il numeste pe Ponta : „My name is Paste. Copy Paste”.

Toata mass-media internationala il percepe pe maimutza Ponta nu pentru functia pe care o ocupa SAMAVOLNIC, ci pentru FURTUL scirbos pe care l-a facut copiind 85 de pagini dintr-o lucrare, care lucrare se pare ca si ea ar fi tot un plagiat, deci, a plagiat din plagiat.

Astia sunt in stare sa arunce si bombe atomice asupra Romaniei numai ca sa-i salveze fundul mare su pufos al maimutei Ponta. Rusine Romanilor ca v-ati lasat cuprinsi de frica si v-ati votat comunistii care v-au distrus timp de 22 de ani. Pina la urma, tot voi ii veti linsa pe acesti nemernici. Razboiul interromanesc fratrigid, va izbucni in curind, cind faptul ca esti usl-ist va fi de ajuns ca sa fii linsat de popor.

Datesh 03-07-2012 - 19:04

Stimata doamna nu Ponta este cel atacat ..ci directia pe care o va lua Romania sub USL ,reintoarcerea Ro spre ..”.frati”….aceasta-i cauza incendierii mas mediei internationale…….sper s-au analizat consecintele..

digital 03-07-2012 - 19:12

du-te dreq de centuristă cu ambasadoru lu măta!

camelia 03-07-2012 - 19:36

du-te tu, imputitule nenorocit ce esti, tu si cu toata ciuma din jurul tau, spurcaciune nenorocita ce esti.

camelia 03-07-2012 - 19:09

În Parlamentul României îşi exer­cită de câteva luni mandatele doi deputaţi (Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, de la PSD) pe care justiţia şi ANI i-au declarat definitiv incompatibili, deci ar fi trebuit excluşi. Refuzul Parlamentului de a-i demite intră în contradicţie flagrantă cu declaraţia Came­rei Deputaţilor şi a Senatului privind sprijinirea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie. Atitudinea de neînţeles a Legislativului, care una declară şi alta face, va cântări greu în concluziile raportului Comisiei Europene de evaluare a progreselor realizate în justiţie. Documentul va avea o pondere majoră în luarea unei decizii privind aderarea României la Spaţiul Schengen.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat ieri că a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea cu celeritate a sancţiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcţie a lui Sergiu Andon şi a lui Florin Pâslaru, ambii deputaţi în Parlamentul României. În cazul lui Andon, ANI invocă drept temei o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, confirmată în aprilie de Curtea Supremă şi rămasă definitivă, prin care s-a constatat incompatibilitatea deputatului de la Partidul Conservator, iar pentru Pâslaru rămânerea definitivă a raportului de constatare a incompatibilităţii.

Cererea ANI nu este prima de această natură adresată Parlamentului, în ideea revocării celor doi parlamentari, dar până la această oră Legislativul a evitat să dea curs solicitării, discuţiile blocându-se inclusiv în Comisia juridică.

Pentru România liberă, Sergiu Andon a declarat că Parlamentul nu a luat o decizie în cazul său pentru că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe pe 6 noiembrie dacă constatarea pe care a făcut-o ANI atrage sau nu atrage sancţiunea revocării şi a interdicţiei de a mai candida”.

În cazul deputatului conservator, incompatibilitatea descoperită de ANI a constat în faptul că acesta a acordat asistenţă juridică unei persoane anchetate de DNA pentru fapte de corupţie, aspect interzis parlamentarilor. Celălalt parlamentar este deputatul PSD Florin Pâslaru. Nici în cazul său lucrurile nu au avansat mai mult şi, aşa cum Parlamentul nu a găsit până acum o soluţie pentru a-l exclude, nici Pâslaru nu are de gând să renunţe la funcţie de bunăvoie. Şi asta, chiar dacă inspectorii de integritate au descoperit că a fost incompatibil şi că alesul şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar. De altfel, deputatul a arătat ieri explicit acest lucru, printr-o declaraţie tranşantă făcută agenţiei Mediafax. 
„N-am nici o motivaţie să-mi dau demisia”, a spus Pâslaru, arătând că fiul său a fost angajat la cabinetul parlamentar pe motiv că era persoană „de încredere” în campanie.

ANI, fără instrumente

Contactată de România liberă, Laura Ştefan, expert anti-corupţie al Expert Forum, a declarat că Parlamentul trebuia deja să ia o decizie în cazul celor doi aleşi, iar tergiversarea se încadrează perfect în nota generală a bătăii de joc faţă de deciziile judecătoreşti. Pe de altă parte, în lipsa demisiei sau a demiterii dictate de Parlament, Ştefan admite că ANI nu are prea multe pârghii la dispoziţie în cazurile Andon şi Pâslaru: „ANI nu poate face altceva decât să scrie scrisori prin care să ceară respectarea hotărârilor judecătoreşti”.

În comunicatul de presă dat ieri, Agenţia Naţională de Integritate susţine că „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune” şi că de asemenea, conform prevederilor art. 271 din Codul Penal al României, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. ANI mai sugerează că prin nerevocarea celor doi parlamentari Camera Deputaţilor obstrucţionează activitatea instituţiei în perspectiva raportului de ţară pe justiţie.

Timotei 05-07-2012 - 02:29

BRAVO CAMELIA !!!

Nataraii urbos si mai ales ciu huhu sunt facuti piftie.
Dar ce poti sa te astepti de la usl decat la talharii.

camelia 03-07-2012 - 19:47

ROMANI IESITI IN STRADA.

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat, în această seară, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de deciziile din ultimele zile ale Guvernului Ponta.

În mediul virtual, pe rețelele de socializare, circulă de mai multe zile un apel la un așa-numit „protest al ghilimelelor”, față de plagiatul premierului Ponta.

Apelul propune ca toți cei nemulțumiți de situația generată de plagiatul lui Ponta să se adune, până pe 8 iulie, în fiecare zi, la ora 19, în fața Palatului Victoria.

Luni seara, la București, mișcarea a strâns circa 200 de persoane, dar este de așteptat ca tot mai multă lume să se adune pe măsură ce protestul devine cunoscut. Mișcarea a avut adepți și la Cluj, unde câțiva tineri s-au strâns în Piața Unirii.

Ieri, pe pancartele celor care au protestat în Piața Victoria din București scria: „Plagiatul e Pontogios”.

digital 03-07-2012 - 19:52

ăia au ieșit să-ți vadă khiloții pe care-i etalezi tu pe forum!
error!!!!fată!!!!

camelia 03-07-2012 - 19:55

sa mori tu? miscarea o sa creasca si mai mult in aceste zile pinca cind Pontagiosul isi va da duhul in fata natiunii. Hai, valea, vierme nenorocit ce esti

digital 03-07-2012 - 20:06

hahaharetardato,ăia sunt doar memmbrii de partid,”disponibilizați” pe motiv de eșec electoral!
hahaha!dedeul tău câți v-a disponibilazat?!
d-aia latrii tu p-aici ca,coyoții la lună?!

camelia 03-07-2012 - 21:41

In curind toata tara se vor alatura lor si ve-ti pieri asa cum ati ajuns, viermilor care ati mintit sidistrus tara.

Ciu Huhu 04-07-2012 - 05:18

Camelia esti de a dreptul nebuna, vai de porcul vostru Basescu!

Ciu Huhu 04-07-2012 - 10:08

Da, o sa iese poporul de care si-a batut joc dictatorul Basescu, sa va bage la pucarie hotilor pedelisti basisti, impreuna cu chiorul chel betiv dictator!

Timotei 05-07-2012 - 02:31

Ciu Mucu, de ce aperi comunistii si gasca de lipovdeni urainieni?
Stiu! NU ESTI ROMAN !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ciu Huhu 05-07-2012 - 07:44

Stiu Timotei cu multe nick-uri, tu esti evreu slugoi al dictatorului Basescu.
Io-s roman.

Pribeagul 03-07-2012 - 19:49

„”Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat. Ponta şi USL se şterg pe picioare cu Constituţia, legea şi instituţiile democratice. Trăim zile de urgie care şterg 22 de ani de construcţie democratică. Astăzi Ponta şi USL dau o lovitură de stat, au înlocuit legea cu propriile pofte tiranice”, susţine Monica Macovei, într-o declaraţie remisă, marţi, agenţiei MEDIAFAX.”

Cine sa va creada, jefuitorilor! Atita ati mintit incit chiar daca ati avea dreptate, nu va mai crede nimeni.

Avem doar speranta ca noii veniti sa nu continue jaful.

camelia 03-07-2012 - 19:57

Si USL-ul nu sunt jefuitori? Cine a vindut romtelecomul, sidezul, petromul, si celelalte? Cine vrea sa dea pe gratis hidrocentralele tarii si Cernavoda? Hai, fa pasi, comunistule

Marius Bâtcă 03-07-2012 - 20:08

:)) Nice
„Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“.
Ce zici, ne vedem in Piata? Numeste-o, doar!
:))

camelia 03-07-2012 - 21:40

Cap ai, minte ce-ti mai trebuie. Mai bine taceai, ca numai prostiis crii. Sa ma vad eu cu tine intr-o piata? Mai, daca vrei sa ne vedem, spala-te, fa un dus, curata-ti dintii, piaptana-te, da-ti cu spray la subtbrat, etc., si pe urma propune intilniri femeilor. Vai de capul tau.

ValVerde 03-07-2012 - 21:43

Cameluto, ai standarde coborite…tot ce vrei de la barbatii care iti dau intilnire e igiena individuala?

camelia 03-07-2012 - 21:50

Asta a fost doar asa, un prim sfat, ca de restul nu ma intereseaza. Standardele mele, ca a fiecarui om de pe planeta asta sunt intime si secrete. Ca no-i fi nebuna sa ma dezbrac pe forumul asta plin de |_abagii. 🙂

ValVerde 03-07-2012 - 21:58

Daca nu o desfiintau astia cu EU, v-ati fi putut vedea in Piata Comuna.

ValVerde 03-07-2012 - 21:27

Din cite imi aduc eu aminte, comunistii sint buni in a lua pe gratis, nu a da.
Pribegul e un pic comunist. Are memorie selectiva si-si aminteste doar de ce-i convine, nu e asa, Pribege? Unde mai pui ca comunistii nu minteau niciodata.

camelia 03-07-2012 - 20:05

„El Pais” publică înregistrarea interviului în care premierul României susţinea că demisionează dacă plagiatul în care este implicat se va dovedi. Jurnaliştii reacţionează astfel la declaraţiile lui Andrei Marga, care a sugerat că publicaţia spaniolă ar fi răstălmăcit cuvintele lui Ponta.

Jurnaliştii „El Pais” – care au publicat interviul cu Victor Ponta în care acesta susţinea că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat – au pus astăzi pe site-ul publicaţiei, elpais.com, înregistrarea audio a răspunsului dat de premierul român la întrebarea „Veţi demisiona dacă se va dovedi plagiatul?”.
În înregistrare se aude clar cum Ponta spune că va demisiona, adăugând că este un atac politic. Înregistrarea celor de la „El Pais” demontează astfel afirmaţiile ministrului de Externe, Andrei Marga, potrivit cărora premierul nu a declarat aşa ceva şi că răspunsul i-ar fi fost interpretat.

Prezent, ieri, la emisiune a Realitatea TV, Marga a spus că ziarul spaniol ar fi răstălmăcit sensul răspunsului lui Ponta. „Domnul prim-ministru, din câte ştiu eu, n-a făcut declaraţia aceea către acel ziar. A spus ceva, care s-a luat în felul ăsta. El a spus-o mult mai nuanţat”, a declarat Marga, pentru Realitatea Tv.

Înregistrarea din „El Pais” (ce poate fi accesată AICI) confirmă însă că Ponta a declarat, ferm, că se va retrage, adăugând însă ideea din discursul susţinut şi pentru presa română, că acuzația de plagiat ar fi una politică.

Contactat, Raul Sanchez Costa, corespondentul „El Pais” care a realizat interviul, a spus că nu dorește să comenteze pe această temă.

RĂSPUNSUL COMPLET: „ATUNCI, ÎN MOD SIGUR, MĂ RETRAG”
„Raul Sanchez Costa (El Pais): Sunt momente când trebuie, eu aş vrea să fiu direct.

Victor Ponta: Vă rog!

RSC: Aţi plagiat în teza de…?

VP: Nu! Nu… (neinteligibil)… în momentul în care am avut conflictul cu preşedintele ţării pe tema participării la Consiliul European. Eu mi-am început teza în 1999, în urmă cu 13 ani. De atunci, am fost de două ori ministru, în diverse guverne, am fost vice-preşedinte al Parlamentului şi sunt lider de partid de doi ani. Eu am respectat toate standardele care existau atunci în România. Pentru că nu pot fi judecat decât pe standardele pe care universităţile din România le aplicau în urmă cu 12 ani, am respectat toate legile.

Am cerut comisiei de etică abilitate de lege – eu am cerut! – să verifice teza de doctorat şi sunt convins că se va dovedi că nu am plagiat. Dar aceasta, din păcate, a fost o lovitură politică pe care am primit-o de la preşedinte în momentul în care i-am contestat acestuia dreptul de a merge la Consiliul European.

RSC: Și dacă Comisia de care mi-aţi spus acum decide că a fost plagiat?…

VP: Atunci, în mod sigur, mă retrag.

RSC: Aţi demisiona totuşi…

VP: Sigur! Dacă o comisie abilitată de lege dă o asemenea decizie, da. În acelaşi timp, însă, am fost judecat doar pe un criteriu politic.”

digital 03-07-2012 - 20:26

făi cretinopato,tu înafară de a posta cu copy-paste mai știi ceva?!
ai învățat s-o sugi și nu te mai poți dezobișnui!
marș dreq pe centură,acolo-i de tine făi proasta dreq!

camelia 03-07-2012 - 21:36

tu o sugi, cirpa ordinara, vierme rectal ce esti, sictir in mortii ma-tii de scursura umana, treci in anus, acolo ti-e locul tau, imputitule.

ValVerde 03-07-2012 - 21:40

Al cui anus? Sa stie creatura unde se duce !

camelia 03-07-2012 - 21:42

la vreun ciine comunitar. Nu-i mai sopti, ca stie el foarte bine.

ValVerde 03-07-2012 - 21:46

I-auzi mai degetel…iti plac ciinii?

Gunther 04-07-2012 - 08:54

Bucurati-va ieri a fosat ziua in care Ion Iliescu s-a reintors la putere!

Desigur ,sa ne „salveze ,elibereze ” de „greaua” mostenire ….vai ce minunat ce patriot fiu de patrioti …..miscator ….

Sa vedem cursul leului …..sa vedem finantare ….

Uraaaaa,Frontul salvarii nationale USL ..plin de oameni de bine (conducerea ) va lupta cu teroristii…siiii mina-n mina cu marea CCCP……..vor invinge.

Diuzidentii politici .alunecosi ….isi vor recapata drepturile iar noii revolutionari se vor bucura de beneficii imense…

ONU deja a pregatit un fond special de miliarde de euro dolari la solicitarea marelui presedinte Crin Narcis Antonescu pt Romania.
Germania japonia ..principali donatori ,anual 3& din Pib ul acestor tarii va fi directionat spre USL.

digital 04-07-2012 - 09:28

da nă ,cretine!
după ce o să moară iliescu,te vei duce de fiecare dată când vei vrea să demonstrezi ceva în legătură cu revenirea comunismului,să aduci crucea lui ca dovadă, pe forumuri sau televiziuni!
dreq de retardat băsist!

Gunther 04-07-2012 - 22:07

Retardatule,HAI SICTIR !

Nu vezi ce personaje s-au strins in jurul sau ,nu vezi „capacitatea” lor inexistenta ,plagiatori ,hoti ,fascisti .aberatiile debitate de acestia si gunoaiele trimise pe forum …..etc …ne vorbeste de propiul sau potential de a conduce aceasta tara.

Spuneti ca presedintele Basescu in acest document infect a-l lui Antonescu nu a ascultat glasul poporului ……pai voi ati acceptat vointa liber exprimata la referendum a poporului roman ,capuselor ….cum justitia a incepiutr sa functioneze si vi se apropie sfgrisitul nelegiuirilor procedati la suspendarea presedintelui si destramarea firavului stat democrat ce se infiripase ,atacati institutiile vitale pt ca va trimit acolo unde va este locul in PUSCARIE.

cazul Nastase si strigatele grotesti ale lui Ponta …”basescu e multumit …acum ”

Sa-l suspendam pe Basescu ,desfintam curtea constitutionala pt ca n-a intervenit pt blocarea justitiei….

RUSINE TIRITOARELOR !

ein deutscher 05-07-2012 - 00:58

Ce justitie functioneaza cocos? Aia care-l baga pe Nastase in puscarie si care-i dai doi ani jumate cu suspendare lu Huidu dupa ce trimite trei oameni pe lumea ailalta? Care justitie, mai minte de amiba? Aia care a achitat pe banda toata gasca din dosarul transferurilor (alde borcea, becaloizii, copos etc.)? Sau la aia care baga o babuta de 70 de ani la parnaie pentru crima de a fi furat o gasca? Sau aia care inchide ochii la FURTUL flotei romanesti? Asta-i justitie care functioneaza, ma nulitate? Mai bine taci si pupa-ti de adio matrozul iubit! Ca-n curand o sa-l vezi brazdat! De barele de la parnaie!

Timotei 05-07-2012 - 02:35

FORMULAR DE REFERENDUM:
1. Sa fie demis Basescu….. Da/Nu
2. In cazul in care nu trebuie demis, sa mai stea 5 ani fara alegeri….. Da/Nu

jan dinu 05-07-2012 - 02:43

—— VREAU ——
Vreau dezastru ,vreau delir ….
Vreau o tzara’n cimitir …!
JD-USA

Tache 05-07-2012 - 03:07

O vei avea ! Acolo unde esti.

Deasupra Romaniei este o mare masa de lumina, neformata inca.

jan dinu 05-07-2012 - 04:11

…”EA” se va numi „AURA „…urziceanu ( e adevarat o mare doamna )…
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult