Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cristian Preda pledeaza pentru scoaterea religiei din scoala

Cristian Preda pledeaza pentru scoaterea religiei din scoala

scris de Ziua Veche
76 Afisari

.Europarlamentarul PDL Cristian Preda sustine scoaterea religiei din scoli, intr-o pledoarie pentru o laicizare a spatiului public si a spatiului educational.

Ideea a fost lansata intr-un interviu pentru blogary.ro. “Eu respect identitatile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism. Cred totuşi intr-o formula de includere a conservatorilor. E o familie politica paradoxala, care pe masura ce trece timpul, e obligata sa reconstruiasca trecutul caruia ii datoreaza o plecaciune. Conservatorii sint oameni simpatici, cultivati, eruditi tocmai pentru ca sunt siliţi sa faca un efort intelectual considerabil. Eu sint departe de orice sensibilitate conservatoare. Cind vorbesc despre utilizarea resurselor diversitatii eu gindesc in termeni foarte liberali. Cred, de pilda, ca dreapta in Romania ar trebui sa se defineasca intr-o formula laica si sa ceara, intre multe altele, scoaterea religiei din scoli. Mi se pare ca prezenta religiei ca o disciplina obligatorie timp de 12 ani in scoala, este paguboasa si pentru Biserica si pentru scoala. Mariajul este esuat”, si-a expus fostul consilier prezidential viziunea. El a explicat: “In foarte multe locuri, in scoala nu se fac ore de religie, ci se incearca un fel de catehizare, care nu reuseste decit rareori. Nu mi se pare ca tinerii de azi sunt strabatuti de valorile religioase pe care o buna catehizare le-ar produce. Mi se pare ca incercarea de a face religie in scoala o proiecteaza pe aceasta intr-o paradigma foarte autoritarista. Eu nu cred ca este o solutie buna. Pledez pentru o laicizare a spatiului public si a spatiului educational”. “Sunt in acelasi timp de acord ca in acest ansamblu al spatiului educational sa existe scoli religioase. Pot exista scoli catolice, ortodoxe, greco-catolice, protestante. Mai mult, cred ca statul trebuie sa le sprijine pe toate, asa cum trebuie sa suţina scolile publice laice. Mi se pare mai cinstit asa, pentru ca nu cred ca avem nevoie de un model autoritar de educatie in scoala. Dimpotriva, ne trebuie o scoala construita pe ideile libertatii si egalitatii. Cind vorbesc de toleranta ca resursa a dreptei, ma gindesc ca nu ne trebuie o identitate marcata sau la limita chiar epuizata de religios. Eu personal sint departe de asta”, a mai aratat Cristian Preda.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult