Președintele Klaus Iohannis a preluat mandatul de șef al statului, duminică, la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au sosit duminică la Palatul Cotroceni. Regimentul de gardă i-a dat onorul noului președinte, în cadrul unei ceremonii militare.
Ulterior, Iohannis a fost întâmpinat în holul Palatului Cotroceni de Traian Băsescu și soția acestuia, Maria.
După acest moment a avut loc ceremonia predării colanului. Astfel, la încheierea mandatului, Traian Băsescu, care a exercitat în această perioadă calitatea de cap al Ordinului Național „Steaua României” — cea mai veche și mai înaltă dintre decorațiile țării noastre, simbol al suveranității naționale — a transmis președintelui în exercițiu, Klaus Iohannis, Colanul de aur al Ordinului.
Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni, după ceremonia militară cu prilejul încheierii mandatului său de preşedinte, care a avut loc pe platoul Marinescu, în timpul căreia s-a apropiat de steagul ţinut de Garda de onoare şi l-a sărutat. În timpul ceremoniei, care a început cu intonarea imnului naţional,Traian Băsescu a primit onorurile militare. După ce a salutat Garda de onoare, Băsescu s-a apropiat de steagul ţinut de militari, pe care l-a sărutat.
Câteva sute de simpatizanți l-au aplaudat pe Traian Băsescu, duminică, la ieșirea de la Palatul Cotroceni, după ceremonia de predare a mandatului de președinte.
Aceștia l-au așteptat pe trotuarele de la intrarea Marinescu a Palatului Cotroceni, unde au scandat „Băsescu și PMP, o nouă Românie!”, au cântat „I love Băse” și au afișat o serie de pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Băsescu respect!”, „Noi suntem copiii statului de drept”, „Mulțumim, Traian Băsescu”, „Băsescu nu iese din decor, rămâne la cârmă pe un alt vapor”.
Totodată, cei aflați în fața Palatului Cotroceni au strigat și împotriva premierului Ponta: „Jos Ponta” sau „Klaus-Klaus ne-a scăpat de Mikey Mouse”.
Printre cei care au ținut să fie alături de Traian Băsescu în acest moment au fost și lideri ai PMP: Eugen Tomac, Nicolae Ivășchescu, Cristian Petrescu, Clement Negruț, Daniel Geantă. Aceștia au anunțat că după-amiază se vor întâlni într-un cadru informal cu fostul șef al statului la un restaurant din Parcul Herăstrău.
Opinie separată de susținătorii lui Băsescu au făcut alte câteva zeci de români, care au scandat la rândul lor lozinci împotriva acestuia: „Băsescu judecat pentru ce a furat!”, „Băsescu la pușcărie” sau „Ghici ghicitoarea mea cine astăzi va pleca?”.
Traian Băsescu a ieșit din palat cu soția sa, Maria, într-o mașină și nu s-a oprit să stea de vorbă cu simpatizanții.
După plecarea fostului șef al statului, manifestația s-a încheiat. Nu au fost înregistrate incidente, cei aflați în stradă fiind supravegheați de un impresionat dispozitiv de jandarmi.
Comments are closed.