Acasa Actualitate-InternaPolitica interna UPDATE – Mihai-Răzvan Ungureanu, votat de parlamentari la conducerea SIE

UPDATE – Mihai-Răzvan Ungureanu, votat de parlamentari la conducerea SIE

scris de D.S.S.
168 Afisari

UPDATE – Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit, marți, director al SIE de plenul Parlamentului cu 278 de voturi ”pentru” și șase ”împotrivă”, din total de 284 de voturi valabil exprimate.

„Potrivit prevederilor art. 76, alin. 2 din Constituție și ale art 51, alin.7 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, numirea în funcție se hotărăște cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți. Având în vedere faptul că din total de 554 de parlamentari au fost prezenți 289, din care care au votat ‘pentru’ 278, Birourile Permanente au constatat că a fost întrunită majoritatea necesară pentru numirea domnului Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE”, se arată în hotărârea Parlamentului, prezentată plenului comun de către senatorul liberal Mario Oprea.


Parlament: Votul pentru numirea lui Ungureanu la conducerea SIE s-a încheiat


Votul deputaților și senatorilor privind numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE s-a încheiat. Potrivit președintelui de ședință, Valeriu Zgonea, au fost prezenți 85 de senatori și 205 de deputați.

Inițial, el anunțase că au fost prezenți 86 de senatori. Ulterior, Zgonea a precizat, în urma unei discuții în plen cu liderii grupurilor parlamentare, că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu a fost prezent în momentul efectuării apelului.

Votul a fost secret cu buletine de vot. Cvorumul necesar de prezență era de 278 de parlamentari.

Votul în plenul reunit al Parlamentului privind validarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE a început cu senatorii. Senatorii și deputații votează secret pe buletine de vot.

ungureanu_parlament_sieDupă vot, Ungureanu va depune jurământul în fața plenului Parlamentului.

Parlament: 11 parlamentari PNL nu și-au înregistrat prezența la ședința de validarea lui Ungureanu la șefia SIE

Un număr de 11 parlamentari PNL, printre care Crin Antonescu și Varujan Vosganian, nu și-au înregistrat prezența la plenul Parlamentului dedicat validării lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE.

Potrivit listelor de prezență, de la PNL nu și-au înregistrat prezența Crin Antonescu, Ben-Oni Ardelean (învoit), Lucian Iliescu, Steliana Miron, Varujan Vosganian, Adrian Oros, Valentin Rusu, Marin Almăjanu, Elena Uioreanu, Mircea Lubanovici și Daniel Zamfir.

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că, în cazul în care parlamentari liberali vor absenta nemotivat la votul în plenul reunit pentru Mihai-Răzvan Ungureanu, propus de președintele Iohannis la șefia SIE, se vor aplica sancțiuni împotriva acestora, însă a susținut că nu are motive să creadă că acest lucru se va întâmpla.

El a precizat că cinci parlamentari vor absenta motivat — trei cazuri medicale, iar doi liberali sunt plecați în străinătate.

A început ședința în care se votează noul director al SIE

Ședința de plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care urmează să fie validat Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE) a început.

La ședință sunt prezenți 286 de parlamentari. Votul este secret cu buletine de vot. Mihai-Răzvan Ungureanu nu a mai fost audiat marți, în Comisia parlamentară de control SIE, din lipsă de cvorum. Deputații din grupul PSD Vasile Popeangă și Florian Nicolae au semnat listele de prezență.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult