Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Cum l-a enervat Antonescu pe Voiculescu în şedinţa USL

Cum l-a enervat Antonescu pe Voiculescu în şedinţa USL

scris de R. C.P.
4 afisari

La şedinţa USL de luni au participat Crin Antonescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu.

daniel_constantin_crin_antonescu_victor_ponta_lideri_usl

foto: Agerpres

Preşedintele PNL le-a transmis celor de la PC să renunţe la pretenţiile exagerate şi să respecte Protocolul USL.”Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu„, a fost declaraţia lui Crin Antonescu care l-a înfuriat pe Voiculescu. Cei doi s-au certat pe tema candidaturii lui Sorin Oprescu la Bucureşti, dar şi a lui Tudor Ciuhodaru pentru Primăria municipiului Iaşi

„Nu cedez la presiuni şi şantaj”, a adăugat Crin Antonescu, care i-a reamintit lui Voiculescu că el şi-a asumat acest parteneriat în ciuda criticilor primite. Preşedintele PNL a făcut referire, potrivit Gândul, la verdictul de colaborator al Securităţii primit de Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu i-a răspuns lui Crin Antonescu că se gândeşte dacă mai rămâne în USL şi a ieşit din şedinţă. După câteva minute acesta a fost urmat de preşedintele PC, Daniel Constantin. Conducerea PC se va reuni miercuri pentru a decide care este viitorul partidului în cadrul USL.

39 comentarii

ParpanghELe : Varanul mai are o sansa 26-09-2011 - 18:47

Unepereu,si va fi albit,de parca nu a fost niciodata felixian,dar vom mai vedea pe gadea, badea, stan , radu tudor si ciutaci,schimband brusc octavele, si intonand ode la cotrocenabil, iar NUTZI, va fi la brat cu ursuletu de plus!

urbos 27-09-2011 - 04:00

In chinuri.

Tache 27-09-2011 - 04:34

Chinuri groaznice, administrate de profesionisti.

Tache 27-09-2011 - 05:16

Spre exemplu : victimei i se pun prosoape pe fata. Se toarna apa. Victima se asfixiaza. Se lasa la dospit un numar de minute. Se observa pulsul victimei. Daca exista probleme i se administreaza oxigen, pentru recuperare. Se reia procesul. Victima va fi bine hranita, pentru a duce acest proces, teoretic, la nesfarsit. Asfixiere, oxigen. Exact cum se intampla si in politica mondiala. Exact cum se intampla si in toate societatile de pe Pamant.

Continuam procesul cu rabdare. Sa speram ca va dura mai mult de 2 saptamani. Victimei ii va ceda un organ intern: inima, ficatul, rinichii…

Tortura este simpla. Poate fi practicata in casa fara supervizare de orice fel. Ea este practicata la scara mondiala si o simtim toti pe pielea noastra.

BULA 27-09-2011 - 06:48

Jegul asta este agent MOSSAD.

Ciu Huhu 27-09-2011 - 15:56

Bai Lichea Bula , fara minte, comentariile tale te dau de gol ca tu estui un agent DUBLU, AL MOSSAD al lui Basescu!

BULA 29-09-2011 - 07:18

Asa procedati voi la MOSSAD, cu arabetii. Povesteste-ne cati oameni ai ucis pana acum.

Tache 27-09-2011 - 04:38

Adevarul despre scutul antiracheta

Am citit articolele si comentariile referitoare la „scutul antiracheta”. Sunt surprins, nu de interesul manifestat care este justificat, ci de numarul f. mare de „cunocatori ai domeniului”, pe care eu il consideram special si putin cunoscut.
Pentru ca am lucrat 35 de ani in domeniul respectiv si am, consider eu, suficiente cunostiinte care sa-mi permita o analiza pertinenta a problemei respective, imi permit sa fac unele observatii pe baza unei analize mai profunde, pentru clarificarea unor aspecte ne abordate, in scopul cunoasterii adevarului despre o problema deosebit de importanta, chiar vitala pentru Romania si viitorul Poporului roman.
Asa cum este prezentat si perceput de opinia publica, scutul antiracheta are rolul sa asigure protectia impotriva rachetelor balistice purtatoare de bombe nucleare sau bateorologice cu diferite raze de actiune, lansate din tari neprietene cu SUA sau tarile NATO.
Rachetele balistice sunt vehicole care transporta prin spatiul extraterestru, la diferite distante, bombele cu incarcaturi nucleare, chimice sau bacteorologice.
Aceste bombe au montate ”focoase de impact” care declansaza explozia bombei in momentul cand a cazut pe sol, (ne se folosesc focoase de proximitate sau telecomandate).
Rachetele interceptoare sol – aer , componente esentiale ale scutului antiracheta, au rolul sa intercepteze si sa „distruga” rachetele balistice intercontinentale, vehicolele aeriene ale bombeleor de distrugere in masa pe care le transporta.
Aceste rachete interceptoare ( in prezent SM-3 diferite variante), au montate in capul ultimei trepte un proectil numit „ vehicul ucigas” de tipul EKV (Exoatmospheric Kill Vehicle), care plasat pe orbita rachetei balistice o intercepteaza si o loveste.
Prin impactul proectilului, racheta balistica este „distrusa”, asa cum se spune, de fapt este avariata intr-un anumit grad si nu mai poate continua drumul programat.
Resturile rachetei balistice lovite vor cadea pe sol intr-o zona functie de gradul de avarie.
Important este faptul ca odata cu parti din racheta va cadea si bomba care era purtata de ea.
La impactul cu solul bomba va expoda si va face ce trebuia sa faca acolo unde trebuia sa ajunga.
Ar fi naiv si lipsit de logica sa consideram ca prin asa zisa distrugere a rachetie purtatoare, chiar si in spatiul extraterestru, la peste 100 km., a fost distrusa si bomba nucleara.
Bomba nucleara nu poate fi distrusa decat prin expozie.
Daca am considera ca proectilul EKV a lovit chiar bomba nucleara,chimica sau bacteoreologica, probabilitatea fiind f.f. mica, aceasta ar expoada in spatiu si zona de infestare ar fi mult mai mare, fiind afectata o zona f. intinsa de pe sol.
Este cunoscut faptul ca la aparitia unei arme noi, imediat incep cercetarile pentru descoperirea antidotului, o arma anti-arma, care sa o anihileze.
Pentru armele nucleare nu s-a gasit inca antidotul. Nu exista tehnologii sau metode da anihilare a acestor arme. De capturarea si dezamorsarea lor, precum cele cu expoziv clasic, nici nu poate fi vorba.

Deci la nivelul dezvoltarii stiintifice si tehnologice actuale, bombele nucleare nu pot fi dezamorsate, anihilate, distruse, decat prin expozie cu urmarile catrastofale cunoscute.
Pentru a intelege pericolul dat de folosirea scutului antiracheta in cazul unui atac cu rachete balistice sa analizam mai atent ce inseamna „distrugerea rachetei”.
Este cunoscut faptul ca interceptarea rachetelor balistice se poate face in atmosfera, pe durata lansarii sau la coborare spre obiectiv, cat si in afara atmosferii pe parcursul catre obiectiv (cazul din Romania).
Proectilul EKV, dupa desprinderea de ultima treapta a rachetei interceptoare, isi continua drumul pana la interceptare rachetei balistice. El are sisteme de corectie a traectoriei , nu de accelerare a vitezei si nu este incarcat cu exploziv. Impactul cinetic cu racheta este cel care duce la avarierea rachetei balistice.
Am spus avariere si nu distrugere deoarece este incorect sa credem ca impactul dintre un proectil, indiferent de puterea lui, va duce la pulverizare rachetei (distrugerea ei), mai ales daca tinem cont de volumul si greutatea celor 2 copuri de impact.
Este limpede ca se va produce o avarie de un anumit grad a rachetei balistice care nu va mai putea continua drumul catre obiectivul programat. Drumul ei va fi scurtat. Daca avaria este mai mica, ea va cotinua in virtutea inertiei sa zboare, va intra in atmosfera si va cadea undeva pe directia de deplasare fara sa ajunga la obiectivul programat. Iar unde va cadea va face ce trebuia sa faca la obictivul respectiv.
Sa admitem ca avaria a fost f. mare ducand, asa cum se spune la pulverizarea rachetei, iar parti din ea (reziduri asa cum sunt numite de unii), vor cadea spre pamant. Legea gravitatii actionand vor intra in atmosfera fiind arse precum rezidurile meteoritilor. Comparatia nu poate fi admisa ca valabila avand in vedere viteza cu care intra in atmosfera meteoritii, data de inaltimea de la care vin, deci frecarea cu aerul este incomparabil mai mare, care duce la arderea lor instantanee, in timp ce resturile rachetei balistice nu parcurg acelasi spatiu in cadere si in plus materialele din care sunt construite carcasele sunt rezistente la temperaturile create de frecarea cu aerul. De altfel justificarea arderii resturilor rachetei balistice nu este reala, ea are rol de manipulare a maselor necunoscatoare, deoarece in cazul interceptarii rachetelor balistice in perioada cat se afla in atmosfera aceasta justificare nu mai poate fi invocata, iar o astfel de interceptare este folosita.
Foarte important este faptul ca printre partile din racheta balistica dezmembrata de impactul cu proectilul interceptor, se afla si incarcatura pretioasa pe care o transporta, bomba nucleara, chimica sau bacteorologica.
Daca aceasta bomba ar fi lovita de proectilul interceptor , lucru dorit dar f. putin probabil de infaptuit, in urma impactului ar exploda , imprastiind matrerialul radioactiv, chimic sau bacteorologic. Acesta evident va cadea pe pamant infestand o mare zona de pe sol, argumentul arderii lor la intrarea in atmosfera nu mai este valabil, aici fiind vorba de, radiatii sau bacterii (microcosmos) si nu structuri moleculare solide de diferite marimi, cum sunt parti din racheta balistica.
In aceste conditii, prin instalarea scutului antiracheta in Romania, putem considrea ca se urmareste sa se realizeze „un zid de protectie” in calea rachetelor balistice, iar noi devenim „graniceri ai spatiului aerian”. Pe acest zid este scris : „pe aici nu se trece”. Interceptam rachetele balistice, le oprim din drumul lor spre obiectivele programate spunand „interzis sa ajungeti acolo”. Le luam din spatiu si dam cu ele pe pamant.
In discutiile difuzate se vorbeste de reactia negativa a Rusiei care indreptatit se simte amenintata. Invocarea pericolului unui atac din partea Iranului, poate fi considerat un pretext, deoarece rachetele lor balistice „shahab”, cu raza lor de actiune, nu au cum ajunge in SUA, iar faptul ca americanii ar dori sa protejeze tari din Uniunea Europeana, investind sume importante in „scutul antiracheta” instalat in Romania, nu poate fi crezut decat de masele necunoscatoare manipulate. Este de inteles ca SUA face tot posibilul ca rachetele balistice cu incarcatura nucleara lansate de cei care au astfel de rachete, sa nu ajunga pe teritoriul american, iar la efortul financiar fabulos trebuie sa contribuie cat mai multe state aflate sub „scutul antiracheta” preconizat.
Se vorbeste si de riscul ca Romania sa devina tinta pentru agresori, fapt real ce tine de logica razboiului, dar de pericolul incomparabil mai mare dat de bombele nucleare, chimice sau bacteoro-logice oprite deasupra Romaniei din drumul lor catre tintele programate nu spune nimeni nimic. Aceste bombe vor cădea și vor exploda în România, care va deveni astfel – pentru a cata oara in istoria ei?, teatru de razboi pentru razboaiele altora! La marea masa populara este vorba de ignoranta si este de inteles, dar la cei cunoscatori in domeniu de ce poate fi vorba?!
CE-I DE FACUT.
Trebuie analizata situatia actuala in care se gaseste Romania cu realism si sange rece. Intrebari de genul „dar de ce am ajuns asa” si „cine poarta raspunderea” nu folosesc la rezolvarea problemei.
Romania prin pozitia ei geografica se gaseste din nou , ca si altadata in istorie, la o rascruce, dar nu de vanturi sau uragane ca altadata, ci de „taifunuri sau tzunami de aceasta data.
Dupa ce a scapat ca prin urechile acului de dezmembare in 1989, acum este nevoita sa faca „echilibristica pe marginea prapastiei”.
Desi sunt adeptul „verticalitatii si integritatii” detestand „obedienta si lipsa de demnitate nationala”, consider ca Romania in momentul de fata nu are alta solutie decat acceptarea instalarii „scutului antiracheta” pe teritoriul ei.
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa spunem adevarul despre scut scotand in evidenta si avantajele, de care s-a vorbit excesiv, dar si riscurile asumate de poporul roman.
Prin asta dovedim, ca desi am fost f.receptivi la ”manipularile din 1989”, orice manipulare are o limita, iar cand e vorba de existenta poporului roman si riscarea transformarii Romaniei intr-un pustiu nuclear, stim sa negociem acest risc la valoarea lui reala, nu cea formala si manipulata.
Polonezii si Cehii au avut retineri la prima varianta de instalare a „scutului antiracheta”, cerand unele garantii si compensatii.
Conducatorii responsabili ai Romaniei, au acum ocazia sa negocieze acceptarea instalarii scutului antiracheta, functie de valoarea si importanta riscului asumat de poporul roman, care devine , protejind cu riscul existentei lui, pe toti cei care sunt vizati de atacurile cu rachetele balistice si mai putin pe el, care nu are de ce sa fie tinta unor astfel de atacuri.
Cei care lucreaza in locurile unde exista pericolul dat de materiale nucleare radioactive, sunt platiti suplimentar pentru acest risc, oare romanii nu au dreptul la aceste compesari date de riscul asumat? Prin negocierea acestor compensari meritate, Romania dovedeste ca are demnitate, este competenta si merita sa se bucure de consideratia si aprecierea tarilor democrate, civilizate .

Col (r) ing. Pasareanu Andrei

BULA 27-09-2011 - 09:00

Esti un jeg de la MOSSAD.

Tache 27-09-2011 - 21:07

Bula, tu esti mai sarac cu duhul, capacitatea ta de discernamant este grav afectata si simt nevoia sa te ajut. De fapt, esti singurul forumist care a simtit nevoia sa-si faca singur reclama la desteptaciune.

In postarea de mai sus se sustine ca prin functionarea respectivului sistem in conditii optime Romania va fi transformata in desert nuclear, idee pe care nu a mai sustinut-o nimeni. Daca sistemul nu functioneaza, suntem loviti direct de rachetele rusesti, iar daca sistemul functioneaza, suntem loviti de ramasitele rachetelor, care produc acelasi efect in Romania cu efectul pe care l-ar fi produs daca si-ar fi atins tintele.

Autorul a analizat situatia in care se gaseste Romania si este de acord cu amplasarea scutului antiracheta, motivul fiind, desi nu este precizat direct, ca sa poti intelege si tu, SLABICIUNEA EXTREMA A ROMANIEI.

De ce este Romania slaba ? Pentru ca este locuita de tampiti ca tine si totul in viata se plateste. Contabilitatea karmica nu iarta, este precizia la superlativ. Tampiti ca tine si-au inchipuit ca pot pacali viata, ca sunt smecheri, adica si-au furat caciula unii altora. Au injurat, au scuipat si si-au facut nevoile pe Romania, iar acum a venit nota de plata.

Tot ii dai inainte cu industria socialista, dar cei ca tine au pus umarul la distrugerea ei. Ca sa-ti dau un exemplu, la inceputul anilor 1980 au fost dati afara francezii care se ocupau cu controlul calitatii la Dacia Pitesti. Muncitorii si directorul fabricii au tinut-o intr-o betie non-stop timp de 3 zile si trei nopti, de fericire. Dupa «eliberare» la noile Dacii nu li se mai inchideau usile, iar masinile nu mai erau vandabile. Nu toata industria a fost asa, dar majoritatea da. A existat si o minoritate de romani seriosi si responsabili, dar nu au putut face fata puhoiului celor de teapa ta.

De unde nu este nici Dumnezeu nu cere ! Dar ai putea fi mai modest si chiar lipsit de agresivitate. Introspectia este foarte recomandata iar modestia poate fi salvatoare.

Ciu Huhu 27-09-2011 - 21:38

…. Bula e un ticalos fara pereche pedelist ca toti pedelistii platiti de Basescu din banii nostrii ai poporului, ASTA-I CULMEA NESIMTIRII SI A NERUSINARII PEDELISTE BASISTE!

BULA 28-09-2011 - 06:37

Jegule mossadist, in postarea ta sustii ca desi riscam sa fim atomizati de rachetele nucleare rusesti lovite de antiaeriana americana de la Deveselu, totusi trebuie sa acceptam situatia.

„Desi sunt adeptul „verticalitatii si integritatii” detestand „obedienta si lipsa de demnitate nationala”, consider ca Romania in momentul de fata nu are alta solutie decat acceptarea instalarii „scutului antiracheta” pe teritoriul ei.”

Alternativa este sa nu ne punem pielea in bat pentru siguranta altora. Rusii nu ar ataca cu arme nucleare o tara ca Romania, decat daca pe teritoriul ei sunt amplasate arme periculoase pentru ei.

Tache 28-09-2011 - 09:34

Si o alta alternativa este ca guvernul sa dea un milion de euro fiecarui cetatean si sa traim veseli si fericiti pana la adanci batraneti.

BULA 28-09-2011 - 17:06

…………….., industria a fost distrusa de agentii si tradatorii instalati de voi la conducerea tarii dupa ’89. Poporul se face vinovat de pasivitate extrema, dar are acest comportament din cauza terorii la care a fost supus in anii ’50, cand tara era sub ocupatiia evreilor comunisti din Rusia.

Tache 28-09-2011 - 21:34

Bula, iti reamintesc ca sunt roman 100%, verde. Tu te laudai cu sangele tau evreiesc.

Cu toate acestea recunosc ca postarea ta este corecta, dar incompleta. La conducerea tarii au existat tradatori, dar tu si colegii tai din noua securitate ati capusat combinatele si bancile care au fost distruse. Treaba murdara a fost facuta de voi, voi care ati fi avut datoria sa fiti primii care aparati avutia nationala.

M-ai luat in colimator pentru ca am recomandat radicalismul in tratarea situatiei actuale. Indiferent de disperarea ta, crede-ma pe cuvant: o lume veche apune si apar semnele unei lumi noi, indiferent cat se dau peste cap unii si altii.

Sunt convins ca nici nu stiti de ce faceti ceea ce faceti, sunteti abulici, ametiti, depasiti de situatie. Deh….. Riscurile meseriei, cum va spunea cineva, candva….

Tache 28-09-2011 - 21:47

Sunt fascinat de rigurozitatea cu care este adus in discutie poporul roman, ca si cum civilii din romania sunt responsabili de chestiuni politico-militare. Poporul roman n-a facut aia, poporul roman n-a stiut ailalta, nu s-a prins, n-a rationat corect, ca si cum ar fi fost in responsabilitatea lui sa faca treaba organelor de stat.

Beeey Bula, nu tata Leana de la etajul 7 trebuia sa apere fabricile si uzinele din Romania, ci Tu si colegii tai. Gloantele nu sunt pentru tata Leana, ci pentru Voi.

BULA 29-09-2011 - 06:49

Mossadistule, eu sunt un oarecare, un bugetar sarac, nu un securist cum ma descrii tu. In schimb tu esti agent MOSSAD. Jegule, te faci ca ai uitat ca ma indemnai sa trec la actiuni radicale (sa fac urat, sa pun bombe, cine stie ce aveai in cap), pentru ca am sotia bolnava. Asa procedati voi. Cautati oameni deznadajduiti si ii indemnati la rele, ba chiar le furnizati si mijloacele necesare, ca sa justificati dupa aia interventia in forta contra celor de care va bateti joc permanent.

Pribeagul 27-09-2011 - 19:34

Dle col (r) ing. Pasareanu Andrei,

Felicitari pentru un alt mod de prezentare a situatiei.

Sigur cadrul poate fi largit. Asteptam punctele de vedere ale altor profesionoisti.

Este pacat sa ramainem doar la… „convingerea” indusa de Presedinte: „nivelul de securitate al României să fie cel mai ridicat din istoria acestei ţări”

BULA 28-09-2011 - 06:46
Tache 28-09-2011 - 09:39

Bula, in lumea in care traim amandoi, «money talks and bullshit walks» adica, in traducere romaneasca, «banul dispune, iar rahatul se supune». Cheia problemei este sa fi prevazator si sa nu ajungi in situatii de rahat.

Pribeagul 28-09-2011 - 23:22

Domnule Bula 🙂 ,

Felicitari, si tie!

Paul din Ohio 28-09-2011 - 03:29

Mai KGBistule Tache, acest idiot de „col. inginer” nu intelege un lucru elementar: rachetele interceptoare lovesc tinta in spatiul in care este lansata racheta agresoare (adica in Iran sau Rusia ta). Odata lovita acea racheta agresoare, explodeaza si bomba pe care o poarta, care prin urmare nu mai cade decat cel mult pe teritoriul agresorului. De asta va este voua KGBistilor frica si raspanditi fel de fel de diversiuni.

urbos 28-09-2011 - 03:55

Asta cu cazutu pe teritoriu agresorului e tot din registrul comic. In Rusia poate, cine stie, ca e mare rau, dar in Iran…
Ideea e ca porcaria asta de asa zis scut nu apara Romania, face parte doar din sistemul de aparare al SUA, deci javrele americanesti ar fi trebuit sa plateasca serviciul asta cu bani grei, in schimb, sustinand o naparca securista ca Basescu la Cotroceni, tot Romania plateste. Securitate in minus si banii luati.

Paul din Ohio 28-09-2011 - 04:01

Uitasem ca mai sunt si idioti utili.

BULA 28-09-2011 - 07:31

Ba adormitule, cum sa lanseze americanii antirachete contra unor rachete care zboara in spatiul aerian rusesc ? Asta ar insemna declansarea razboiului nuclear intre superputeri. De unde ar sti americanii ce este cu acele rachete. Daca sunt aplicatii militare ?

Adevarul este ca pe teritoriul Romaniei pot fi amplasate chiar rachete ofensive. Americanii nu se lasa pana nu ii ataca pe rusi. Au fost ingroziti de forta nucleara ruseasca si vor sa-i distruga pe rusi neconditionat.Uita ca rusii au submarine nucleare si ca mai sunt si chinezii. America este intr-o criza politica grava si din cauza instabilitatii prin care trece ne poate baga in rahat pe toti.

geek-a-contra 28-09-2011 - 11:35

bulache, iar iti bate mina in tastatura fara sa te intrebe. nici o lansare de rachete strategice rusesti sau americane nu se face fara prealabila notificare catre partea celelate. orice lansare neanuntata este considerata actiune de razboi si atrage replica. presupunind, totusi, ca un numar de rachete lansate pe nv, de pe pamint sau mai ales de pe submarine, reusesc sa ajunga in spatiul aerian inamic fara a fi sesizate de sisteme de supravegehere inaintata alte sisteme mai mult sau mai putin automatizate vor lansa propriile rachete si balul incepe in toata spledoarea lui, fara cistigatori dar numai cu perdanti.

in lumea asta nici o parte cit de cit in deplinatatea facultatilor mentale nu va ataca cu ANM-uri, iar marile puteri nu se vor ataca intre ele nici macar cu arme clasice taman de frica acelorasi ANM-urilor. pericolul vine nu de la americani, rusi, chinezi, anglia, franta, india sau israel. pericolul vine de la piticii gen coreea de nord, iran sau pakistan care ori sint disperati ori fac o criza de nebunie religioasa.

decit sa stai toata ziua si sa postezi prostii mai bine te-ai apuca sa faci ceva util, ca tot te dai mare scula profesorala in electronice. poate ca in felul asta nu ai sa te mai simti un ratat si nu te-ai mai expune refularile peste tot.

BULA 28-09-2011 - 17:32

Bulangiule, lasa tu incompetenta mea (pot sa fiu si cioban la munte, la urma urmei), si recunoaste ca americanii sunt extrem de agresivi in relatia cu rusii. In timp ce rusii au acceptat sa-si reduca din arsenalul nuclear si mai ales au renuntat la rachetele cu capete multiple (de care se tem americanii cel mai mult, pentru ca nu pot sa le anihileze integral), americanii au inconjurat Rusia cu rampe de lansare si mai dau si pe Discovery filme documentare in care prezinta cum i-ar distruge ei pe rusi cu bombe cu hidrogen. Politica americana a ramas la nivelul Razboiului Rece. Tare ma tem ca idiotii ne baga sub pamant pe toti.

Cel mai mmare pericol vine de la spionajul NATO, care a reusit sa-i cumpere pe liderii Rusiei si sa slabeasca Rusia din interior. Echipa lui Putin este suspecta, pentru ca are legaturi cu tradatorii Gorbaciov si Eltsin.
Desi pare de domeniul SF-ului, este posibil ca tradarea in Rusia sa fi ajuns pana la nivelul la care focoasele nucleare sa fie inlocuite cu altele inerte (adica sa inlocuiasca plutoniul cu plumb, in timpul operatiilor de intretinere).
Daca se intampla treaba asta, fara stirea rachetistilor si al celorlalti militari, atunci SUA ar putea fi tentate sa atace Rusia fara sa se teama de o riposta serioasa. Altfel nu vad de ce insista americanii in actiunea lor agresiva si enervanta la adresa rusilor. In conditii normale, americanii n-au cum sa castige razboiul nuclear cu Rusia, chiar daca ar avea de zece ori mai multe focoase. Chiar si China poate sa faca praf jumatate din America.
Dupa cum ii stiu pe americani, lucreaza contra rusilor pe dedesupt, prin agenti si tradatori.
Daca se va ajunge la razboi total, ma rog la Dumnezeu sa muriti si voi, sa nu ramana decat cenusa din copiii vostri.

urbos 28-09-2011 - 23:45

Pericolul nu poate veni de la Coreea de Nord sau Iran, pentru ca tarile astea nu sint puteri. Numai tampitii isi pot inchipui ca astfel de state pot porni ele razboaie globale. Astfel de state cel mult, pot riposta la o agresiune din partea celor mari.
Pericolul il reprezinta asadar puterile agresive(rusii poate ca ar putea fi bagati in categoria asta, cine stie, poate si China sa se transforme in asa ceva) sau puterile in prabusire gen SUA.
Un caz aparte este cel al Israelului, care, comportandu-se ca un parazit ameninta existenta gazdei, avand se pare si mijloace.

nimeni 28-09-2011 - 11:42

tache a facut o prezentare in detaliu . foarte buna dupa parerea mea, dar nu sunt sigur daca datele tehnice ii dau dreptate.
concluzionand din ce spune tache – ne punem curul la prajit pentru americani , mai si platim pentru asta .
ceva dreptare posibil sa ai si tu.
iritarea rusilor pana la urma ce fond are?

daca tu esti foarte sigur pe ce spui, da-ne ceva detalii , eventual un link.

BULA 27-09-2011 - 07:37

Antonescu este enervant oricum. Te apuca greata cand auzi ce scoate pe gura. Si-o si poceste, de parca ar avea pareza.

urbos 27-09-2011 - 17:30

Ia zi ma starpitura ce scoate Antonescu pe gura? La concret, nu asa. Ce iti face tie rau la ciroza aia si la schizofrenia care te chinuie.

Ciu Huhu 27-09-2011 - 14:49

Felicitari Tache, spui multe adevaruri, nu lua in seama pe Bula, agentul diversionist fara creier al lui Basescu, pe Internet!

BULA 27-09-2011 - 15:32

Esti tembel ! Tache este evreu adevarat, agent MOSSAD. Pescuieste pe net cretini ca tine, sa-i puna sa faca prostii si sa le dea evreilor legitimitate cand actioneaza dur.

Ciu Huhu 27-09-2011 - 16:14

Acilea-ti dau dreptate, exista multi agenti evrei provocatori pe Net !
Tache-i un om cinstit, nu un provocator, se vede din comentariile lui!

BULA 28-09-2011 - 07:38

Zi-i Huhu si trage apa. Bubui de prost, daca esti convins ca mossadistul asta este „om cinstit”.

BULA 27-09-2011 - 15:36

Ce spusa ma in plus in raport cu ce am spus eu in urma cu cateva zile ? Nu vezi ca este de acord cu instalarea antiaerienei de la Deveselu, desi recunoaste ca daca va functiona, noi vom fi atomizati ?

Ciu Huhu 27-09-2011 - 15:49

Pacat de putinii bunii olteni care vor muri atomizati, de tine si aia ca tine nu-i pacat ca ve-ti fi transformati in ‘……….”!
PS . Nu-i doresc nici unui om moartea, cu exceptia criminialilor dovediti!

O vrei ul 27-09-2011 - 16:54

USL-ul se va destrama in urmatoarele trei luni. E imposibil sa stea impreuna. PNL-ul fierbe in interior si in teritoriu. PNL-istii nu se pot linisti stiind ca stau cot la cot cu cei mai ordinari jnapani ai tarii. Si toate astea din cauza unui singur bolnav mintal : Crin Antonescu.

urbos 27-09-2011 - 17:56

Vierme basist, USL se va destrama dupa ce cade scarnavia in curul careia salasluiesti, adica Dementa SA, Marele Carmaci, Canala Nationala, Starpitura Securista, Traian Basescu. Moarte starpiturii securiste!.
Dar ce faci ma, scarba de ma-ta rage din coscig si tu grohai pe forum. Pai e frumos?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult