Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Dacian Cioloș i-a pus cruce lui Vlad Alexandrescu

Dacian Cioloș i-a pus cruce lui Vlad Alexandrescu

scris de C.S.
14 afisari

Prim-ministrul Dacian Cioloș anunță că, în cursul zilei de marți, va trimite președintelui Klaus Iohannis revocarea din funcție a lui Vlad Alexandrescu și nominalizarea noului ministru al Culturii.
dacian ciolos„Legat de ultimele discuții în jurul demisiei ministrului Culturii: e păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum și de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situațiile cu care susține că s-a confruntat. Viața merge înainte. Reformele vor continua și în cultură și în alte domenii. Doresc tuturor să găsească înțelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paști. Marți voi trimite domnului președinte revocarea din funcție a dlui Alexandrescu și nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele. În mod transparent și onest. Dar nimeni nu are proprietatea absolută a reformelor. Nici măcar eu. Fiecare însă cred că trebuie să facem ceea ce ne dictează conștiința. Lumina Sărbătorilor de Paști să ne lumineze ființa. Și să așteptăm de la ceilalți să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înșine!”, a scris premierul, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook.

Sâmbătă, în presă a apărut o scrisoare a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, adresată Grupului pentru Dialog Social, în care susținea că asupra lui au fost exercitate acțiuni directe de intimidare, chiar din partea unui coleg din Guvern, după ce a deranjat grupuri de interese foarte variate.

În scrisoarea publicată de Revista 22, Vlad Alexandrescu spune că, „în aceste zile, impresionat de susținerea acordată de către societatea civilă”, se simte dator să explice ce crede „că se întâmplă în jurul Ministerului Culturii”.

„Prin multe decizii și acțiuni ale mele am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat în Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piața Romană am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o ședință de ‘înfierare’, condusă de fostul rector al ASE, actualmente președinte al Senatului ASE, același om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susținute în acea Universitate. Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați”, susținea Vlad Alexandrescu în scrisoare.

Ulterior, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Vlad Alexandrescu a precizat că scrisoarea lui către membrii GDS, în care este membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns în presă fără voia sa și subliniază că nu a dorit să condiționeze în vreun fel rămânerea în Guvern.

„Precizez că ea era destinată exclusiv informării celor care au redactat comunicatul GDS de susținere a mea. Ea nu a fost destinată publicității. Am reușit să gestionez adecvat situațiile prezentate acolo în exercitarea atribuțiilor mele, și de aceea în legătură cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adăugat”, a scris Alexandrescu.

El și-a exprimat speranța că măsurile de reformă pe care le-a luat la Ministerul Culturii „beneficiază în continuare de susținerea prim-ministrului”. „Nu am dorit să condiționez în acest mod în vreun fel rămânerea mea în Guvern”, a scris Alexandrescu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult