Acasa Actualitate-InternaPolitica interna D’ale moţiunii: Lui Ponta îi dă cu virgulă, UNPR şi UMDR ţin de Boc, iar pe Geoană îl cuprinde pesimismul

D’ale moţiunii: Lui Ponta îi dă cu virgulă, UNPR şi UMDR ţin de Boc, iar pe Geoană îl cuprinde pesimismul

scris de Ziua Veche
2 afisari

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că opoziţia mai are nevoie doar de patru voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, făcând, totodată, un apel la aleşii puterii ”să refuze statutul de oi închise într-un staul şi păzite în bănci”, informează Agerpres.


Liderul social-democrat a adăugat că există promisiuni ferme de la parlamentari independenţi în special, dar şi de la PDL, că vor vota moţiunea şi că nu vor respecta ”ordinul oaia”.

Întrebat dacă parlamentarii minorităţilor naţionale vor vota moţiunea, preşedintele PSD a precizat că de la acest grup pot fi voturi pentru, însă a refuzat să divulge numele celor care şi-au exprimat dorinţa de a vota, pentru că ştie ce îi va aştepta – ”dosar penal, Gardă Financiară, poliţie, băgat în şedinţă”. Ponta a mai spus că parlamentarii din afara PSD care vor vota moţiunea vor fi primiţi în partid dacă îşi exprimă dorinţa, adăugând, însă, că au fost şi parlamentari de la minorităţi care au cerut în schimbul votului promisiunea nominalizării pentru funcţia de ministru al Agriculturii.

PSD va discuta cu parlamentarii de la UDMR marţi după-amiază. Ponta a mai spus că social-democraţii nu au luat în calcul votul senatorului Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv, şi a precizat că singurul care va lipsi de la votul moţiunii va fi deputatul Victor Surdu, care are probleme de sănătate.

PSD a trimis Parlamentului 2,5 milioane de semnături pentru căderea Guvernului Boc

Social-democraţii au trimis, marţi, de la sediul central al PSD către Parlament, aproximativ 250 de dosare, care conţin semnăturile a 2,5 milioane de români pentru demiterea Guvernului Boc.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în momentul în care erau încărcate într-un microbuz dosarele cu semnături că cele 2,5 milioane de semnături, că, pentru demiterea Guvernului Boc, au semnat români din toate colegiile ţării, inclusiv din colegiile în care au fost aleşi deputaţi şi senatori cei care sunt acum la putere. El a mai spus că dosarele 2,5 milioane de semnături nu reprezintă un număr abstract, semnăturile fiind însoţite de numele, prenumele, adresa şi codul numeric personal ale cetăţenilor.

Dragnea le-a transmis parlamentarilor puterii că cei care au semnat pentru demiterea Guvernului i-au votat în colegii, nu premierul Emil Boc sau preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

UNPR: Moţiunea de cenzură a Opoziţiei este un act demagogic şi nu o acţiune politică responsabilă

Parlamentarii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) nu vor vota moţiunea de cenzură, a declarat, marţi, la finalul Biroului Politic Permanent Naţional, purtătorul de cuvânt al grupurilor parlamentarilor independenţi, Valeriu Steriu.

”Parlamentarii UNPR vor fi prezenţi în sală, dar nu vor participa la procesul de vot. Nu vom legitima, nici măcar cu un vot împotrivă, o moţiune fără fond, fără sens şi fără finalitate. Pentru noi, această moţiune este doar un balon de săpun şi o vom trata ca atare. UNPR susţine în continuare guvernul şi va demonstra acest lucru la fel de coerent şi consecvent ca şi până acum. UNPR consideră că în acest moment, singura variantă realistă de guvernare este asigurată de actuala majoritate, solidă şi transparentă, care şi-a asumat, cu mult curaj, lupta împotriva crizei economice”, a precizat Steriu.

Acesta a subliniat că progresiştii consideră moţiunea de cenzură un act demagogic şi nu o acţiune politică responsabilă, adăugând că miza opoziţiei nu este să înlocuiască actualul Guvern, ”pentru că este clar că nici PSD şi nici PNL nu au nici intenţia şi nici capacitatea să îşi asume guvernarea într-o perioadă extrem de dificilă pentru România”.

Kelemen Hunor (UDMR): Respectăm decizia luată în cadrul coaliţiei, nu vom vota moţiunea

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, înaintea întâlnirii cu liderii social-democraţi, că decizia parlamentarilor formaţiunii este de a nu vota moţiunea de cenzură şi de a susţine în continuare coaliţia guvernamentală din care face parte.

”Am acceptat această invitaţie a preşedintelui PSD, Victor Ponta, vedem ce spun ei, dar decizia noastră este luată şi este definitivă. Este un gest nu numai de politeţe (n.r. de a accepta invitaţia preşedintelui PSD). În politică şi în viaţă discuţi aproape cu oricine. Noi răspundem la această invitaţie, dar decizia noastră este de a nu vota la moţiunea de cenzură. (…) Ceea ce a declarat preşedintele Marko Bela ieri, (n.r. decizia partidului de luni) nici nu se pune în discuţie, nici nu se pune în dezbatere”, a subliniat preşedintele executiv al partidului.

Întrebat despre posibilitatea ca alţi parlamentari să voteze moţiunea de cenzură Hunor a spus că ”nu face calculele dlui Ponta”.

Mircea Geoană: Eram mai optimist în urmă cu câteva zile în privinţa şanselor moţiunii

Preşedintele Senatului Mircea Geoană şi-a exprimat marţi, la Iaşi, speranţa ca parlamentarii să ţină cont de presiunea străzii la votul moţiunii de cenzură şi să nu accentueze prăpăstia în care se află România.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o şedinţă a unei delegaţii a Senatului României cu reprezentanţi ai Senatului Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea universităţii, preşedintele Senatului a declarat jurnaliştilor că este rezervat în privinţa reuşitei moţiunei de cenzură. „Eram mai optimist în urmă cu câteva zile. Ultimele declaraţii pe care le-am auzit m-au făcut să fiu mai rezervat. Cred că încă există o şansă ca interesul naţional să primeze mâine, pentru că a continua cu această viziune, şi aici mă refer la viziune, credibilitate şi soluţii, riscă să adâncească şi mai mult prăpastia în care se află România. Sper ca presiunea străzii să conteze în votul de mâine”, a răspuns jurnaliştilor Mircea Geoană.

Potrivit social democratului, o moţiune de cenzură de succes trebuie să aibă la bază „un proiect politic serios”, mai ales că anunţul UDMR de a se abţine de la vot „este un semnal prost”. De asemenea, preşedintele Senatului consideră că parlamentarii care vor lipsi de la votul moţiunii de cenzură de miercuri dau dovadă de laşitate şi fac un gest reprobabil care va fi taxat de opinia publică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult